Pedepseşte cu o privire

De parcă nu ai şti cuvântul
cu care ai descuiat, altădată,
lacătul fermecat de la scrinul
în care ţineai scrisori parfumate.
Pe frunte - tot pala de nour trecător,
zâmbetul - lumina feţei ovale şi
cântecul care cerea drum liber.
Repetă cuvântul şi acum când
primii nouri vin fugari pe cerul de
toamnă. Pedepseşte cu o privire,
barem, pe trădătorul dintâi sau
pe adoratorul din urmă. În rest, lasă
totul pe seama amintirilor noastre.

poezie de Mihai Munteanu din Nord. Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire

Tu mă ţineai de mână-atât de blând...
S-au luminat şi cerul şi pământul,
Şi ne-am privit în ochi cu-acelaşi gând.

Chiar gândul meu tu mi-l rosteai acum,-
Eu culegeam pe buza ta cuvântul...
Şi-atunci pornirăm fericiţi la drum.

poezie de Nadeja Ştirbey, traducere de George Topîrceanu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoieşte ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândeşte, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă şi atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziş, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrăţişează şi luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

îmi lipseşte zâmbetul tău
care îmi lua toate apăsările
mai ales acum
când frunzele migrează
şi zilele devin tot mai gri
când focul trosneşte în sobă
şi eu singur privesc cum dârele de lumină
par a scoroji pereţii
când străzile s-au golit de paşi
şi tăcerea parcă muşcă din mine
împrăştiindu-mi gândurile...

îmi lipseşte zâmbetul tău
acum când se lasă noaptea
şi totul devine iluzie
când ţigara mă frige-ntre degete
şi eu trag adânc ultimul fum din chiştoc
lăsând scrumul să cadă aiurea...

de ce nu vii măcar în visul meu
unde-a rămas atâta loc?

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vin şi cum trec

M-am trezit că într-o mână ţin capul meu şi că în altă mână ţin tăişul capului meu... în rest o erupţie
în trenul cu care mă deplasez de la o frunte la
altă frunte
se închină duşumeaua
şi îşi face trei semne de cuie
mai în sus de buricul degetelor
mai jos de tâmpla obrajilor
şi din aproape în aproape
groparii în limbă au început să-mi sape
cuvântul ce şuieră
când fluieră sec...
Dinspre gări se-aud cărămizile
cum tac la câini
şi ţiglele cum cad în fântâni
neplouate cum vin
şi cum trec.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

care iese din gură
astăzi e ploaie
culcă tot la pământ
inundă după ce l-am ro(s)tit
şi ieri tot ploaie
a fost cuvântul
care mi-a părăsit gura
era pe undeva deficit
de apă
- n sol - doamne, ce potop
a fost - acum pământul
a devenit o baltă puturoasă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul "oportunitate" este derivat din "oportun", care înseamnă potrivit cu scopul, corespunzător circumstanţelor specifice, la timp, petrecut sau înfăptuit în momentul potrivit. Cuvântul "oportun" vine, la rândul lui, din cuvântul latin "opportunus", care înseamnă "în faţa porţii".

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău nu mă lasă singur

Simt cum se frământă pământul,
apele se umflă în plămâni şi respiră,
rădăcinile absorb zăpada şi se pregătesc
arborii îşi dau coate şi se bucură.

Primăvara mă cheamă cu toată puterea soarelui,
cuvântul tău nu mă lasă singur
şi mă bucur cu toţi nervii tăcerii
de cântecul ce se naşte în mine.

ştiu cum foşneşte în aburi pământul,
cum răsuflă din adânc,
sub privirile oamenilor
după modelul trezirii din somn.

Văd cum se revarsă ţărâna umedă,
Cum păsările se lasă din zbor şi caută
hrana care le asigură un nou ciclu
când natura înverzeşte şi cântă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cei dintâi ani ai copilăriei mele cuvântul meu nu era cuvânt. Cuvântul meu nu semăna cu nimic. Nici măcar cu o stângace dibuire pe la marginile sunetului... Împlineam aproape patru ani şi încă nu pronunţasem nici un cuvânt. Nici barem cuvintele de temelie ale vieţii: "Mamă" şi "Tată".

citat clasic din Lucian Blaga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul - joc, iubire şi vrajă

Cuvântul
înainte să fie spus
stă în inimă şi-n minte
din el înfloresc lacrimi
sau cărţi
se construiesc palate
şi morminte.

Cuvântul
ce vine din suflet
îl descifrăm
ca soarele pe zări
iubita lunatică plecată
în nostalgia clipi
să-mi potolească focul
cenuşă-n depărtări.

cuvântul
cel străveziu ca cerul
când pasc mieii
imaşul vântul -
te întreb iubito prin vreme
unde ne sunt jocul
iubirea şi vraja
ce-ascund prin frază
cuvântul?

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renasc

renasc odată cu renaşterea ta –
un rod pe ram,
un fruct în pârgă,
o sămânţă,
pumnul de cenuşă răsădit pe drum
atât,
aş vrea să fiu prinos
Cunoaşterii- Cuvântul,
cuvântul nerostit în pripă,

tu, în drumul tău,
lasă păsările călătoare,
lasă-le să zboare,
lasă-le să zboare...

ţi-e sufletul îmbobocit
de soare,
lumină,
iubire şi credinţă,
lasă păsările călătoare să zboare,
lasă-le să zboare...

iar, în cele din urmă
fi-voi Cuvântul Cunoaşterii Tale.
te rog,
nu frânge zborul păsărilor călătoare,
lasă-le să zboare,
lasă-le să zboare...
să zboare...

STelu Pop

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (19 mai 2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul "afluenţă" provine de la "afluire", care înseamnă "a curge din abundenţă". Banii nu sunt altceva decât un simbol al energiei vieţii pe care o schimbăm tot timpul, dăruind-o în schimbul serviciilor pe care ni le face universul. O altă expresie pentru bani este "devize", care reflectă la rândul lui curgerea continuă a energiei. Cuvântul "currency" provine de la latinescul "currere", care înseamnă "a alerga" sau "a curge".

Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să ştergi imaginile care îţi vin în cap, nu trebuie să opreşti mintea, nu trebuie să te lupţi cu gândurile. E de ajuns să observi doar întregul joc al minţii. Observă cum îţi fură prezentul, cum te duce în trecut sau în viitor, fără a apuca să ripostezi sau măcar să-ţi dai seama ce se întâmplă. Observă frustrarea care îţi apare când ai realizat că iar ai fost păcălit de minte. Observă toate emoţiile, gândurile şi senzaţiile care vin pe ecranul mental şi dă-ţi seama că tu nu eşti niciuna din acestea. Dă-ţi seama că tu eşti observatorul lor şi atât. Un martor total neimplicat, detaşat complet de toată tevatura care se derulează în faţa ta. Nu te lupta cu gândurile, o să pierzi categoric! Doar observă totul, fără a lăsa vreun gând să te ajute în această observare! Recunoaşte observatorul ultim care îl eşti dintotdeauna, dar pe care l-ai tot ignorat până acum.

citat din Marius Creţu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

umbrele se şterg în zori
răsar pe mal albi nuferi
eu scriu cu pana înmuiată în noroi
durerea în cuvântul dintâi
cuvântul se zbate în mine
căutând timpul ce vine
mă scurg pe pagina goală
cuvântul în taina Ta se întrupează
eu scriu în cuvinte nevăzute
chipul şi minunea de a fi
o lacrimă de înger peste pleoape
e zbor presărat cu stele
adie lin, în chip de flori peste câmpiile sufletului
eu caut să scriu în slove
chipul şi minunea de a fi în vers
lumina Ta
în noaptea din noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ange: Numele noastre ne deosebesc vieţile între ele. Pentru că, dacă am avea acelaşi nume în vieţi repetate, nu am şti să le deosebim. Vieţile se repetă, lecţiile de viaţă, iubirile, despărţirile, uneori sau arareori, şi bolile. Dar numele noastre sunt un act de trecere în alte etape, un fel de cod de identitate. Să nu fii confundat cu alţii, dar, mai ales, să nu fii confundat tu, cu tine însuţi, din altă viaţă, când, poate, nu ai fi avut aceleaşi drepturi pe care le ai abia acum. Drepturi pe care le-ai dobândit sau le-ai câştigat muncind, luptând sau sacrificându-te. Aşa cum, poate, acum nu mai ai aceleaşi obligaţii de atunci. Obligaţii sociale sau datorii karmice.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa regăsirii

În libertatea mării constrângerea e malul
Deplinul întuneric lumina o conţine
Pe ţărmul neclintirii neliniştea e valul
şi din ce-a fost el lasă doar lumea care vine.

Nimic îţi pare totul când cauţi nemurirea
În muta disperare tăcerea e cuvântul
Nefericirea însăşi cuprinde fericirea
când, plin de umilinţă, tu părăseşti pământul.

Iluzia, supusă, ascunde adevărul
doar pentru a-l cunoaşte în clipa despărţirii
Acela care astăzi înseamnă trecătorul
şi care este veşnic în clipa regăsirii...

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lucruri extrem de ciudate

Când pronunţ cuvântul "Viitor",
Prima silaba deja aparţine trecutului.
Când pronunţ cuvântul "Tăcere",
Tăcerea este compromisă.
Când pronunţ cuvântul "Nimic",
Fac ceva de care non-nefiinţa se poate agăţa.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul de îngeri

Tu crezi că Universul e veşnic sau senin?
Şi timpul ne măsoară a minţii îndoială
Ce spui tu prin cuvinte, e toamnă generală
Un dinte se ciopleşte ameninţănd un dinte.
De n-ar fi dimineaţa ai înţelege versul?
Un nour ce se scurge în timp şi ideal
Şi m-ai uitat pe mine, dar iarna-şi spune versul
Cu părările-n stoluri ce zboară madrigal
Şi când din toate astea vei înţelge sensul?
Şi vei opri din lacrimi a curgerii creştină
Tămâia şi lumina, din zâmbetul de îngeri
Se va naşte dimineaţa şi seara în lumină.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!