Sonetul 82

Tu nu te-ai însurat cu Muza mea,
Deci nu poţi fi blamat că savurezi
Ce alţi poeţi în versuri vor să-ţi dea,
Şi cartea lor o binecuvântezi.
Ai nuanţă vie, eşti şi priceput,
Iar lauda cu mult mi-o depăşeşti,
De-aceea vrei s-o iei de la-nceput
C-un alt condei, cu el să propăşeşti.
Şi fă aşa, dar când vor inventa
Expresii minunate fel de fel
Să ştii că-n vorbe simple slava ta
Cântată e de-al tău amic fidel.

Iar ei mai bine chipuri zugrăvesc
Ce n-au culori, pe tine te jignesc.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 38

Şi cum să-mi tacă muza îmbufnată
Când tu insufli versuri minunate?
Dar eşti o temă mult prea rafinată
Pentru hârtii de proastă calitate.
O! Şi numai tu ai merite depline
Dacă ce-am scris priveşti cu-apreciere,
Căci orice prost compune foarte bine
Când cu lumina ta îi dai putere.
Fii tu a zecea Muză, mai dotată
Decât acelea nouă invocate,
Pe cel ce te imploră fă-l să poată
Să nască versuri veşnice, curate.

Când muza mea plapândă mă ajută
Truda-i a mea, a ta e slava sfântă.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 131

Te porţi tiranic, eşti la fel de rea
Ca orice chip considerat frumos,
Căci ştii ce mult te vrea inima mea,
Eşti giuvaerul cel mai preţios.
Dar totuşi unii zic când te privesc
C-al dragostei fior nu-l simt deloc;
Să spun că se înşală nu îndrăznesc,
Numai părerea mea pot s-o invoc.
Şi să fiu sigur că nu jur greşit
Mă tot gândesc la tine şi oftez,
Apoi mărturisesc însufleţit
Că neagră eşti, dar eu te luminez.

Şi de fapt neagră e doar fapta ta,
De-aceea mulţi te vor calomnia.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 79

Cândva, numai eu singur te-am rugat
Să mă ajuţi, şi-n vers ai strălucit,
Dar azi, poemul meu s-a degradat,
Iar Muza mea pe altul l-a îndrăgit.
Eu ştiu, iubite drag, că tema ta
Are nevoie de un alt poet,
Însă oricât de mult ar inventa
Îţi dă-napoi ce ţi-a sustras discret.
Îţi dă virtute, un cuvânt furat
Din cum te porţi; şi frumuseţe ia
Din obrăjorul tău, el n-a creat,
Orice însuşire tu o ai deja.

Pentru ce spune să nu-i mulţumeşti
Că-n loc să iei, eşti pus ca să plăteşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 84

Cine-ar putea să spună despre tine
Mai mult decât că eşti aşa cum eşti,
Şi unde e zidit locul ce ţine
Originalul ce-l alcătuieşti?
Acel condei se zbate-n sărăcie
Ce tema lui prea mult o va slăvi;
Însă acel ce despre tine scrie
Că tu eşti tu, elogiat va fi.
Mai bine ţi-ar descrie înfăţişarea
Ca nu cumva să strice ce-ai primit
Făcând aşa, îşi va spori valoarea,
Căci versul lui de toţi va fi citit.

Dar tu, când lauda o încuviinţezi
Ţi-atragi ocară şi te degradezi.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 32

Dacă vei mai trăi şi după ziua grea
Când moartea cu ţărână mă va fi învelit
Şi dacă-ntâmplător poate vei revedea
Aceste biete stihuri scrise de-al tău iubit,
Atunci să le compari cu altele târzii
Şi dacă sunt condeie ce-n timp le-au întrecut
Valoarea lor nu-i rima, ci-amorul ce îl ştii,
Deşi cu mult mai bine a scris cel priceput.
O! Dă-mi şi mie gândul acesta de iubire:
"C-al meu amic o muză mai bună dac-avea
Atunci iubitul lui i-ar fi adus mărire
Şi-acum în rândul celor mai înzestraţi stătea.

Şi sunt poeţi cu stil, mult mai dibaci din fire,
Dar el, chiar dacă-i mort, a scris doar din iubire".

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 92

Tu fă cum crezi, şi du-te dacă vrei,
Dar te-ai legat pe viaţă că vei sta
Şi viaţa mea când pleci o să mi-o iei,
Căci ea depinde de iubirea ta.
Aşa că nu mă tem de clipa grea,
Că viaţa mea s-a stins din mai puţin,
Mai multe lucruri bune voi avea,
Capriciul tău mi-a devenit un chin.
N-ai cum să mă jigneşti că eşti hoinar
Trădarea ta îmi este de-ajutor
Ce minunat că te-am primit în dar,
Exult că mă iubeşti, exult că mor!

Ce om frumos mai este nepătat?
Dar că ai fi perfid, nu am aflat.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 83

Să fii pictat, văd că n-ai trebuinţă
De-aceea nu întreprind acest demers,
Dar n-am crezut că este cu putinţă
Să întreci cu mult descrierea din vers.
Deci nu te-am prezentat din neglijenţă
Cum ar fi trebuit, dar tu trăieşti
S-arăţi că pana, câtă decadenţă,
Nu poate spune cât de mândru eşti.
Mi-ai socotit tăcerea ca o vină,
Dar e mai drept să nu scot un cuvânt
Căci dacă tac, splendoarea ta-i deplină
Când alţii-n loc de viaţă-ţi fac mormânt.

Şi-un singur ochi de-al tău mai viu devine
Decât ce-au scris cei doi poeţi de tine.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Inima mea şi ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă;
Căci inima vederea înceţoşează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Şi inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentinţa cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat:
Aşa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 106

În cronicile vremurilor stinse
Când voi citi de oameni minunaţi
Ce decorează versurile scrise
Pentru domniţe şi frumoşi bărbaţi,
Atunci, într-un înscris ce zugrăveşte
Picior şi mână, buze şi ochi calzi
Un vechi condei voi şti că preamăreşte
Ceva ca frumuseţea ta de azi.
Deci laudele lor sunt profeţia
Acestui timp în care tu trăieşti,
Căci n-au putut să-ţi vadă măreţia
Şi nu te-au cunoscut aşa cum eşti.

Iar noi, care-n aceste vremi trăim,
Ne minunăm, dar nu ştim să slăvim.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 93

Deci voi trăi crezând că eşti fidel,
Ca soţul amăgit, căci faţa ta
Îmi pare a mă iubi, dar mă înşel;
Când mă priveşti, gândeşti pe-altcineva.
Pe chipul tău eu ura n-o zăresc,
De-aceea nu pot şti că te-ai schimbat.
Alţii în ochi trădarea o nutresc
Stau încruntaţi, purtându-se ciudat.
Dar Cerul te-a creat şi-a stabilit
Ca pe-al tău chip iubirea-n veci să stea;
Şi-orice gândeşti sau orice-ai fi simţit
În ochii tăi s-arăţi doar dragostea.

Ca mărul Evei eşti de minunat
Pari virtuos, dar eşti cam depravat.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 135

Dorinţă toate au, tu-l ai pe Will,
Pe Will oricând şi peste tot, cât vrei;
Eu, care te-am blamat, îţi sunt util,
Că pot să-ţi dau plăceri cât poţi să iei.
Dar tu, cu golul tău cel spaţios,
Oare vei vrea în tine să pătrund?
Sau îţi doreşti un membru mai vârtos
Crezând c-al meu e doar unul de rând?
Oceanul are apă, dar vrea ploi,
Şi încet-încet devine şi mai plin;
Tu-l ai pe Will, dar ai şi mari nevoi,
Eu pot să ţi le satisfac deplin.

Orice amant totuna-i, bun sau rău;
Tu umple-te numai cu Will al tău.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 37

Cum tatăl decrepit se bucură din plin
Văzând c-al său copil e plin de viaţă
La fel şi eu, olog făcut de-al meu Destin
Mă mângâi cu fiinţa ta măreaţă.
Căci eşti frumos, bogat, şi nobil, şi deştept
Şi-acestea patru - sau mai multe poate -
Sunt un blazon ce stă de drept pe al tău piept
Şi-a mea iubire-i imprimată-n toate.
Aşa că nu-s olog, sărac, dispreţuit,
Atâta timp cât umbra ta-i concretă
Pentru că-mi dă belşug şi eu mă simt hrănit
Trăind c-un pic din slava ta perfectă.

Să ai tot ce-i mai bun, eu asta îţi doresc
De zece ori mai mult să simt că înfloresc!

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ninsoare

Mâine când va ninge, să nu mai m-aştepţi,
Mă voiu pierde-n somnul sănilor de gheaţă.
Vor veni la tine pictori şi poeţi,
Să le pui pe masă cartea mea de ceaţă.

Vor veni, desigur, mai apoi şi alţi
Curioşi la uşa aşteptării tale.
Să-i primeşti în casă într'o zi de marţi,
Vin din cel mai negru toarnă-le-n pocale.

Candelabrul fie mult mai luminos,
Vor veni la tine pelerini o mie.
Să le spui c-azi-noapte ai visat frumos,
Dar nimic din cartea închinată ţie.

Mâine când va ninge, să priveşti pe geam
Cum îşi cerne viaţa ultima ninsoare!
Eu mai am, iubito, de parcurs, mai am
Un troian şi încă un hotar de sare.

poezie de Cornel Armeanu din Călător între două lumini
Adăugat de Laura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Inima mea şi ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă
Căci inima vederea înceţoşează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Şi inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentinţa cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat.

Asa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 122

Cadoul tău, caietul, e în minte,
Acolo unde-s amintiri bogate
Ce fi-vor mai presus de-orice cuvinte,
Căci vor dura pentru eternitate.
Sau cel puţin atât cât e posibil
Ca inimă şi minte să existe;
Şi până vor pieri e imposibil
Ca amintirea ta să nu persiste.
Iar de caiet nu am nicio nevoie,
Nici de răboj, ca să-ţi înscriu iubirea;
De-aceea eu l-am dat de bunăvoie,
Că-n cap şi piept păstrez azi amintirea.

Fiindcă în mine s-ar lăsa uitarea
Dacă-n caiet ţi-aş consemna valoarea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar Te naşti

Şi iar Te naşti, din nou, Isuse
şi iarăşi vii ca alte dăţi
în lumea urii neapuse
cărarea păcii s-o arăţi.
Spre-a Tale zări de pace pline
pe-ai urii fii îi vei chema,
dar vai, îndemnul spre mai bine
aşa de greu îl vor urma.
Din slava dragostei nespuse
cobori în lumea Ta să-i iei,
cu drag îi chemi spre ea, Isuse,
dar ei se sfâşie-ntre ei.
O, Doamne lumea-i astăzi plină
de patimi şi de farisei
mai vine şi mai stă-ntre ei!
Mai vii, chiar dacă sfântu-Ţi Nume
din nou un an îl vor huli...
-Ce dragoste Te-aduce-n lume
cu ce putere-o poţi iubi!
Cobori la ei şi-i chemi la Tine
cu milă-i chemi, de ei Ţi-e dor
-O, dac-ar şti ei Cine vine
Şi Cine-aşteaptă-n uşa lor!...
Dar vii căci dintre ei Isuse
câţiva primi-vor scumpu-Ţi Har
în taina inimii supuse...
Şi pentru ei, cu drag vii iar.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 104

Frumos amic, tu nu poţi fi bătrân
Splendoarea ta-i la fel ca prima dată,
Deşi trei ierni, la recele lor sân,
Au strâns după trei veri pădurea toată.
Trei primăveri în toamnă s-au schimbat
Ca într-o procesiune sezonală
Şi trei de-April în Iunie au zburat
De când am dat cu ochii de-a ta fală.
Şi totuşi, ca o limbă pe cadran,
Splendoarea ora încet ţi-o şterpeleşte
Şi că tu nu te schimbi, eu cred în van,
Căci tu te treci şi ochiul se-amăgeşte.

De-aceea mă şi tem, că te-ai născut,
Dar frumuseţea ta-i un bun pierdut.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramatică

Eu versuri n-am să mai comit vreodat',
Chiar de-mi vor scoate vorbe fel de fel.
Decât în epigramă Cincinat,
E mult mai bine-n cramă Păstorel.

epigramă de Traian Gărduş din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu pentru tine mă rog, acum, natură

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să supravieţuieşti
În lumea mea modernă,
Să nu te piardă, a omenirii viitură.
Să-ţi mai rămână falnici codrii înalţi,
Şi verde iarba din câmpie,
Iar florile să nu-şi piardă mirosul,
Şi minunatele culori,
Tot limpezi, izvoarele-ţi rămâie.

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să-i ţii în braţe; pe cei ce te iubesc,
Adevăraţi prieteni să-ţi rămână.
Să te preamărească păsările în cântul lor,
Şi trecătorul să uite să mai plece,
Iar copilaşi fugind, după mici fluturi,
Picioarele în rouă să le înece,
Şi-atunci, când cad, împleticiţi prin iarbă,
Să nu plângă prea tare,
Că nu e asfalt dur, e iarbă şi e rouă.

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să-ţi mai rămână mare a ta putere,
Să poţi să lupţi, cu cei ce rău-ţi vor,
Şi nu-nţeleg că tu eşti o minune,
Căci vreau să te cunoască, ca şi mine,
Copiii, nepoţii şi stră şi strănepoţii,
Din generaţiile ce vor să vie.

poezie de Valeria Mahok (23 mai 1992)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 36

Noi doi, mărturisesc, suntem două fiinţe
Chiar dacă în iubire formăm un singur tot,
Dar o să-ndur doar eu acele umilinţe
Făr' ajutorul tău, atât cât o să pot.
Iar ale noastre două iubiri au şi un rost,
Însă în viaţă ura pe noi ne-a dezbinat
Şi chiar dacă nu şterge iubirea care-a fost
Ea fură din dulceaţa amorului curat.
Şi n-o să-ţi pot permite mereu aşa ceva
Căci m-am căit de vină şi nu mai vreau scandal,
Iar tu nu eşti capabil să mă cinsteşti cumva
Că nu vrei să-ţi ştirbeşti prestigiul tău moral.

Dar eu atât de mult te îndrăgesc pe tine
Că simt că faima ta mă-nalţă şi pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!