Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă
din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând
După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă
din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând

După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă

din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând

După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia performanţei

Citiţi performanţa se măsoară şi-n cuvinte
Omul se mai poticneşte de-un cuvânt
de-o tăcere
de-o singurătate
Numai capodopera străbate veacurile
ca un Făt-Frumos
basmele şi copilăria
centrul de greutate al condiţiei umane
De pildă când citesc redevin copil
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mama-i biblioteca
Iată joc şotron
cu marii clasici ai literaturii române
Eminescu Creangă Caragiale Slavici
şi
costel zăgan
Stop joc
vine proful

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer

Aşa cum după noapte
urmează dimineaţă,
Aş vrea ca după moarte
să fie mereu viaţă.

Cum însă după moarte,
nu mai urmează viaţă,
Prefer să trăiesc noapte,
şi zori, şi dimineaţă.

poezie de Dumitru Delcă (6 decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile sunt jucăriile mele preferate: citind redevin copil.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (27 iunie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am frică

Câte vise, câte ganduri,
Au trecut de-atunci prin noi
Câte planuri şi iluzii
Ne-am făcut noi despre... noi.

Insă zilele cum trec şi cum clipele se scurg,
Lucrul ce-mi e cel mai cert şi nu ştiu, cum să îţi spun,
Căci mi-e teama... nu de tine şi de vanitatea ta,
Ci de ce va zice, lumea imbecilă, crudă, rea.

Dar n-am frică, of degeaba,
Staţi cu toţii şi-aşteptaţi,
Căci eu ştiu prea bine calea
Şi nu vreau ceva să-mi daţi.

Doar în mine este Domnul,
Şi oare cum aş putea
Să greşesc de-acuma drumul
Ce duce-n inima ta?

Doamne, în genunchi mă rog,
Ca-n parcursul vieţii mele,
Să mă păzesti de neghiobi,
Şi de toate cele rele.

Şi tot în genunchi, mai stau,
Doamne un lucru mai vreau,
Să ai grijă şi de mine
Căci fară tine, nu-i bine.

Şi o ultimă dorinta...
Doamne, să-mi dai umilintă,
Şi smerenie şi jale, să nu rătăcesc din cale
Luminează viata mea, Doamne TU îmi eşti calea!

poezie de Lusiana Drăguşin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maladia de a fi

Am văzut amintirile

cum se spală cu sângele meu pe mâini

şi n-am nicio dovadă

că mai trăiesc

din braţele fericirii mi-am luat crucea

şi dus am fost

cu viteza luminii locuiesc între cer şi pământ

liberul arbitru îmi ferchezuieşte destinul

totuşi în faţa proştilor îmi pun mănuşile nostalgiei

iartă-i Doamne

că nu ştiu cine sunt

deşi proşti ca anul acesta ca anul trecut şi ca de când sunt

n-am văzut niciodată

Doamne

când mă uit în oglindă

îmi vine să scot pistolul

poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Dawson, îmi placi.
Dawson: Da, dar nu e de ajuns să mă placi. Vreau să mă doreşti.
Jen: Eşti ca un Dumnezeu pentru mine Dawson, şi nici măcar nu cred în Dumnezeu. Şcoala asta nu m-a primit cu braţele deschise. Toţi par să mă urască şi nu ştiu de ce. Poate din cauză că sunt din New York sau pentru că sunt diferită. Viaţa mea aici pare o lungă detenţie din care nu pot scăpa, dar apoi mă gândesc la tine. Şi la cum am întâlnit un băiat atât de romantic şi atât de grijuliu şi care îmi place şi pe care îl doresc atât de mult. Dawson, tu eşti motivul pentru care reuşesc să trec peste zilele urâte. Şi de crezi că vreau să fii un mare armăsar musculos, atunci eşti nebun.
Dawson: Înţeleg că nu vrei să ne grăbim, chiar înţeleg. Şi nu vreau să te grăbesc. Nu vreau să fiu acel tip de băiat. Dar sunt şi eu om cu hormoni. Şi aş minţi dacă aş spune că nu m-am gândit niciodată să fac dragoste cu tine. Îmi trece prin minte de sute de ori pe zi.
Jen: Doar o sută? O nimica toată.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Tu, mamă, iartă-mi fiecare lacrimă de a ta,
Ascultă-mi mamă gândurile, eşti binecuvântarea mea,
Şi pentru fiecare noapte când ai stat cu teamă,
De ce nu sun, dacă sunt bine, tu, iartă-mă, o, mamă.

Te-aş scrie-n mii de versuri şi te-aş repeta într-una,
Ca mama nu sunt toate, ca mama nu-i niciuna,
Az zmulge ani din viaţa mea doar ca să ţi-i dau ţie,
Aşa cum tu din viaţa ta mi-ai dat viaţă şi mie.

Te simt în fiecare gând şi-n fiecare dor,
Şi mamă, în fiecare zi spre tine vreau să zbor,
Vreau să pot fi lângă tine, să mă strângi la piept,
Să pot să îţi sărut iar mâna de atâta timp aştept.

De-ai putea să pierzi din bani să-ţi cumperi sănătate,
Nu te zgârci, să-ţi cumperi multă, că-n rest le ai pe toate,
Mi-aş sacrifica întreaga viaţă doar să te ştiu bine,
Aşa cum ţi-ai sacrificat-o tu să-mi fie bine mie.

M-aş urca până la cer, ţi-aş scrie chiar şi-n stele,
"Te iubesc, fiinţă dragă, eşti sensul vieţii mele"
Iar pentru fiecare lacrimă ce n-am băgato-n seamă,
Te rog tu să mă ierţi pe mine, draga mea, sfântă mamă.

poezie de Ionela Hondreac (26 iunie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai înţeles că eşti Dumnezeu într-o manifestare separată, în trup, despre ce fel de moarte a lui Dumnezeu mai poate fi vorba? Însă, dacă ai înţeles asta, nu poţi să nu cauţi eliberarea de rătăcire şi unirea cu Totul. Eliberarea ta de rătăcire se poate înfăptui numai prin iubirea faţă de Tot şi toate. Iubirea aduce vieţii cea mai mare bucurie. "Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi" (Epistola lui Ioan). Simt o foarte mare bucurie, m-am exprimat foarte bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci, nasol... Zău că nu ştiu ce să-ţi spun. De fiecare dată când vorbesc cu tine, mă pui în imposibilitatea de a-ţi da un sfat util. Sincer, problemele tale mă depăşesc. Mă laşi fără replică.
Lucian: Şi pe mine mă depăşesc, Mihai. Cred că de aia o iau razna uneori. Dar nu mai! Gata! Chiar mi-e de ajuns! Am decis ceva şi aşa rămâne! De acum încolo, nu mai calc strâmb, indiferent ce-ar fi! Doar sunt comandantul; încă, tot eu... Din cauza voastră, că aţi insistat...
Mihai: Şi cu Lia ce faci? Chiar renunţi?
Lucian: Să renunţ?! Mi-e greu să mă gândesc. Sincer, habar n-am ce să fac... Cum să renunţ aşa, deodată, la opt ani din viaţa mea?! Nu ştiu... Deocamdată, las lucrurile aşa cum sunt. Mai târziu, rămâne de văzut ce se va întâmpla. Dar încă n-am de gând să renunţ definitiv.
Mihai: Luci, eu tot cred că dacă i-ai vorbi, dacă i-ai spune ce simţi pentru ea, totul s-ar îndrepta spre bine.
Lucian: Da, probabil... Acum însă, în mod sigur nu i-aş putea vorbi, mai ales nu despre aşa ceva! Iar dacă aş încerca, cine ştie ce grozăvie i-aş spune, de fapt... Cu siguranţă n-ar ieşi nimic bun din toată încurcătura asta. Deci, nu vreau s-o caut, să vorbesc cu ea, nici măcar s-o văd; deocamdată doar, desigur!
Mihai: Complicat, Luci, foarte complicat.
Lucian: Da, sunt un tip complicat... Iar viaţa mea pare a fi doar o înşiruire de greşeli, pe care mă străduiesc să le îndrept. Sper să şi reuşesc acest lucru. Şi cred că acum ai ajuns la concluzia că nu sunt totuşi un model bun de urmat pentru tine.
Mihai: Aş... Şi eu am să-ţi răspund că indiferent ce-ai face, tot eşti un tip super! Şi-n plus, parcă ţi-am mai spus că n-am de gând să împrumut de la tine toate ciudăţeniile tale; prefer să mi le păstrez pe ale mele, că am şi eu destule...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi cu asta, declar şedinţa de azi încheiată. Puteţi rămâne să-l ascultaţi în continuare pe colegul nostru, Nis, citind raportul meu... Eu vă mulţumesc pentru participare şi pentru înţelegerea de care daţi dovadă. Iar acum am să vă rog să mă scuzaţi, iar cu permisiunea voastră, am să mă retrag în rezerva mea, să mă odihnesc, pentru că sunt foarte obosit... Vă mulţumesc încă odată pentru prezenţă şi pentru tot. La revedere! Pe data viitoare.
Stela: Stai puţin! Unde crezi că pleci?
Lucian: Doctore, tocmai am spus... În rezerva mea, ca să mă odihnesc, puţin.
Stela: Nu ţi se pare că exagerezi cu odihna asta? Până acum, pe tot parcursul şedinţei, ai dormit mereu şi sunt sigură că n-ai auzit nimic din ce-am vorbit noi.
Lucian: E adevărat, recunosc, n-am auzit nimic, însă n-am făcut-o intenţionat, ci numai din cauză că sunt prea obosit, de aceea v-aş ruga să nu o luaţi drept o lipsă de consideraţie din partea mea. Oricum, nu era nevoie să aud, pentru ca să-mi dau seama că v-aţi făcut treaba, cu profesionalism, în mod admirabil, ca de obicei, aşa cum ştiu foarte bine că procedaţi. Şi acum, vă rog din nou să mă scuzaţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea de azi e aceeaşi ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de uşor, ca şi cum aş fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă...
Mai întâi simt cum mă doare liniştea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin uşa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon şi număr stelele, dacă sunt şi câte apuc până ameţesc... mă goneşte pustiul străzii...
Ce puţin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, ţigară şi la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viaţă!
Decorul se estompează brusc şi intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se defineşte, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deşi nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginaţiei mele... e starea de graţie care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca şi cum m-aş lovi, în cădere, de colţul ascuţit al unei pietre...
Ziua trece leneşă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineaţă devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surorile Karamazov

Tot privind o fântână dintr-un tablou de acolo din,
am văzut cum mă întâlneam la.
Cu surorile Karamazov de mai multe ori sunt.
Oglinda nu exista în tablou, noi rosteam taum
în numele tatălui culorilor şi priveam cum rostim,

le făceam cinste cu câteva lumi secrete
culorilor, îmi spuneau ce titlu voiam să-i
dau acestui volum din.

În somn, îmi şopteau fără să-şi mişte buzele,
de cum poţi să culegi fructe doar rostind litera A
şi litera V, care urmează după A.
Aşa a mai trecut un minut, nu minut.

Tot ele mi-au spus cum să las trei rânduri libere mi
între titlu şi creştetul poemului la care scriu numai
cu mâinile. Meddia se juca cu aritmetica iar.

mitsor încet timsor cetîn sormit eon noi iar rai fa
solstiţiu hossana

poezie de Petrişor Militaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să ştii

că seara când mâna mea caldă
se aşază pe cearşaf
îmi adun toate gândurile care încep cu
tinereţea ta
şi încerc să înţeleg
prin mintea căror femei
îţi adormi începuturile

vreau să ştii
că nu plâng mai mult decât atunci când
aveam ce să plâng
dar e la fel de trist
poezia mea ar prinde aripi numai în pieptul tău
însă
vezi tu
drumul acesta se tot întrerupe
când te ridici şi priveşti verdele
unui cântec fără sfârşit

vreau să ştii
că pot să iubesc mai mult decât am iubit
până azi
iar în carnea ta
cuvintele se zbat
ca peştii la mal

vreau să ştii
că ştiu cum prind viaţă
în pieptul tău
că aşa sunt poeţii
în nebunia lor
îşi amestecă zilele cu nopţile
gustând infinitul secundelor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!