Sonetul 68

Obrazul lui e harta vremii-n care
Splendoarea vieţuia în mod firesc
Însă acum, vopsele înşelătoare
Să împodobească chipuri îndrăznesc.
Şi-s profanate vechile morminte,
Iar părul blond degrabă e tăiat
Pe un alt cap să stea, ca înainte
Şi-altcineva să fie încântat.
Dar chipul lui din alte vremuri vine
N-are podoabe, e adevărat
Nu-şi face vară din verzi crengi străine,
Mândreţea lui pe morţi nu i-a prădat.

Natura îl păstrează ca o hartă
Că e frumos, nu e o falsă Artă.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 67

De ce-ar trăi în imoralitate
Girând-o astfel cu a lui prezenţă,
Justificând netrebnice păcate,
Gătindu-se cu-această indecenţă?
De ce obrazul să-şi sulimenească
Să pară mort, când faţa lui e vie
Şi frumuseţea lui să urmărească
Să fie umbra florii de hârtie?
De ce-ar trăi, când şi Natura piere,
Lipsit de sânge viu să-i curgă-n vine?
Acum, el este singura-i avere,
Căci din ce-a dat, puţin îi mai revine.

De-aceea îl păstrează, ca s-arate
Ce bogaţii avea în vremi uitate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 99

Obraznica violetă am certat:
De unde ai furat al tău miros
Nu din suflarea lui? Şi ţi-ai pictat
Cu purpuriu obrazul tău frumos
În venele celui ce mi-e iubit.
Şi crinul mâna albă ţi-a furat,
Iar măghiranul părul şi-a însuşit;
Şi trandafirii-n spini au tremurat
Îmbujoraţi sau albi că au greşit;
Un altul roz, culorile le-a luat
Şi cu suflarea ta le-a întregit;
Însă când s-a fălit cu ce-a furat
Un vierme nemilos l-a nimicit.

Dar şi-alte flori ce mai există acum
Ţi-au luat culori şi ţi-au furat parfum.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de uluitoarea lui putere şi pasiune, Byron avea un profund simţ al frumosului din natură, al frumosului din fapta şi suferinţa umană. Când se înfierbântă, când e inspirat, natura însăşi pare că îi ia condeiul din mână, aşa cum i-l lua şi lui William Wordsworth, deşi într-un alt mod, cu simplitatea ei pătrunzătoare.

citat din Matthew Arnold
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu a fost supranumit Îngerul blond. Supranumele este rodul tinereţii sale, când înfaţişa la vedere un trup serafic şi doi ochi albaştri, încununaţi de părul bălai răsfirat în vânt precum coama unui cal furat. Acum când Nichita a trecut în Nemurire senzaţia de Înger o ai citindu-i scrierile. Dar scrierile lui Nichita nu sunt cuvinte şi nici numere nu sunt, nu sunt un gen literar sau o artă sau o ştiinţă. Sunt ceva încă Inventat-Neinventat; citindu-l pe Nichita citeşti Inventatul-Neinventatul rostit de însuşi Nichita cu vorbe adunate de pe buza Timpului. Iar Inventatul-Neinventatul Lui creează fiori, naşte anxietate. Scrierile lui Nichita provoacă teama de necunoscut... Niciodată nu eşti sigur cât cer se ascunde în cuvântul pamânt şi câte cuvinte verzi ascund frunzele din copacii Îngerului. Cine sau ce se află în spatele înşelătoarelor cuvinte...

Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca şi când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumuseţea lui nu-şi dă seama, – de bărbăţia lui, însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-şi zăreşte chipul în talerul lunii, şi-şi vede înfăţişarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate şi-l ondulează, de mândrie, pâna-n vârful cozii. Trăieste singur. Ziua stă ascuns cum poate şi unde poate. Ziua doarme; numai când soseşte ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezeşte morocănos.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem lumină din lumină

Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, suntem copii Lui care greşim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie şi nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos şi adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan

Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne ştim
Cu haina de pământ, de tină
Ca şi copii noi mai greşim

Cu chipul Lui, faţă creştină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne ştim

În viaţa ce-o avem puţină
Nevrednici pentru cer ne ştim
Având însă la fel tulpină
Venim la El şi ne smerim
Suntem lumină din Lumină

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barba lui

moş crăciun îmi creşte din obrazul stâng
iar eu îi cresc lui din urechea de dreapta
asta înseamnă
că stăm lipiţi ca-ntr-o poză abia colorată
încă de când aveam amândoi şapte ani
(?!) - şi atunci şi a
cum am cerut prin scrisori pensule şi vopsele
negândind că vreodată voi scrie şi cărţi
asta înseamnă
că undeva sunt poet dar încă mai pot să mă joc
printre imagini şi amintiri cu... anatomia

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te compar acum c-o zi de vară?
Tu eşti cu mult mai blând şi rafinat
Că mugurii de Mai vântu-i doboară
Şi vara-şi vrea chiria imediat.
Ochiul din cer e uneori fierbinte,
Iar alteori se-ascunde după nori
Şi ce-i frumos decade, ţine minte,
Din voia sorţii oarbe, adeseori.
Dar vara ta eternă n-o s-apună
Splendoarea ei mereu o s-o priveşti,
Iar umbra morţii n-o să te răpună
Că-n ale mele stihuri veşnic creşti.

Şi-atâta timp cât lumea mai trăieşte
Poemul meu o viaţă-ţi dăruieşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi care au acel sentiment îndreptăţit pentru ţara lor sunt obligaţi în mod solemn, fiecare cu valoarea sa proprie, să nu aibă doar pe buze voia lui Dumnezeu, ci s-o aibă în realitate, căci el îndeplineşte voia lui Dumnezeu şi nu permite ca acţiunea lui Dumnezeu să fie devalorizată. Pentru că a fost din voia lui Dumnezeu, ca oamenii să fie făcuţi cu o anumită formă corporală, li s-a dat natura lor şi facultăţile lor. Cine distruge munca Sa duce război împotriva lui Dumnezeu şi a voinţei Sale.

Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Păstorel

Ursitoarea lui, ciudată,
I-a ursit, cu glasul lin,
Să n-ajungă niciodată
Să se sature de vin.
Şi ursirea e în floare,
Nu că n-are bani destui,
Însă nu e vin sub soare
Cât pretinde gâtul lui...

poligramă de Ion Pena din Scrieri (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna femeie

Lui Adam doar ghinion
Eva i-a adus cu mărul,
Iar Dalila lui Samson
Şi mai mare, dar cu părul.

epigramă de Eugen Albu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi marea

Îmbrăcat în salopetă
Că e vremea friguroasă,
Omul pune-n cap caschetă
Şi pleacă în zori de-acasă.

Munca lui pe şantier
E mai grea decât s-ar crede,
Gândul lui e un mister:
Cât trudeşte nu se vede.

N-are mare avuţie,
Câştigul nu prea-l împunge,
Dar marea lui bogăţie
Este-n suflet şi-i ajunge.

Sufletu-i e blând şi cald,
Vorba calmă şi sfătoasă,
Ochii lui ca de smarald,
Pentru cei rămaşi acasă.

Marea din spatele lui,
Agitată-i ca şi viaţa,
Iar lumina cerului
Îi îndulceşte speranţa.

Întoarce spatele mării,
Briza-i mângâie obrazul,
Aer umed, gustul sării
Îl fac să-i simtă talazul.

Toată ziua cât munceşte
Gândul lui e încruntat,
Seara când se odihneşte
Şade tolănit în pat.

Tot încearcă să-nţeleagă
Tristeţea şi bucuria,
Cum de soarta e beteagă,
Nu-şi găseşte fălnicia.

Licăreşte o speranţă,
N-o va pierde, că-i promite,
Dar e prea mare distanţă
Şi e sigur că nu-l minte.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea tatei

în iarna ceea taica nu voia să moară
se zbuciuma pe laiţa sa din sărăieş
mereu ruga să fie dus cumva afară
să vadă de nu vin dinspre Făleşti...

sau poate-a fi cumva dinspre Ungheni
şi-oi claxona la poartă ca pe vremuri
eu, trup din trupul lui de Osoieni
şi sânge, şi suflare, şi blestemuri...

simţea bătrânul că de moarte-i încolţit
că-i rândul lui să-i cerce ascuţişul coasei
dar înainte de-a pleca spre infinit
voia ca să mai stăm pe prispa casei...

să bem în doi un ultim păhărel de vin
şi să ne luăm un bun rămas, fără cuvinte
şoptindu-mi cam pe unde-n ţintirim
ar vrea să-i facă popa loc printre morminte...

şi să-mi mai zică cât îi pare rău
că s-a-însurat cu alta, după moartea mamei
în rest, aşa pe semne vrut-a Dumnezeu
în zbucium şi framânt să-şi ducă anii...

dar n-a fost dat să fie. Am venit
când el zăcea-n sicriu şi-n resemnare
şi chipul lui cu-n zâmbet ostenit
parcă-mi şoptea o ultimă iertare...

în iarna ceea taica n-a murit
ci doar s-a dus de unde nu se vine
s-a dus să stea în aşteptare, liniştit
să facă fiul meu un loc alături. Pentru mine...

poezie de Iurie Osoianu (2 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 9

Sfântul Ioan a botezat cu apă
Şi i-a învăţat pe toţi ce-i pocăinţa
Însă din vorba lui puţini se-adapă,
Căci omului nu-i place nevoinţa.
Cu firea lui cea aspră şi ţâfnoasă
Şi-a îndeplinit prea sfânta-i misiune,
Căci i-a mustrat pe toţi cu vocea-i groasă,
Din care-a revărsat compasiune.
Cei păcătoşi, n-au vrut să-l mai audă
Şi capul i-au tăiat în închisoare,
Însă chiar dacă soarta i-a fost crudă
La Dumnezeu găsit-a alinare.

Apa Iordanului şi azi oftează
După Ioan, preasfântul ce botează.

poezie de Octavian Cocoş (6 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat după Crăciunul însângerat din decembrie 1989, un tânăr a alergat în munţi, la o mănăstire, să-i spună unui monah cu părul nins de credinţa lui curată că: ţara-i liberă, comunismul a căzut! Bătrânul monah nu s-a bucurat. A ridicat încet capul din pământ, l-a privit în ochi şi i-a spus: Abia acum începe iadul. S-a tăiat capul viperei, iar veninul se împrăştie acum în tot corpul. Sfinţii sunt înainte-văzători.

citat din Paisie Olaru
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 59

Nimic nu-i nou, ci totul se păstrează
Din vremuri vechi, şi singuri ne înşelăm,
Iar truda de-a crea, crunt eşuează,
Căci tot ce facem e să imităm.
În cronici mi-ar plăcea s-arunc privirea
Vreo cinci sute de ani, măcar atât
Pe undeva poate ţi-e scrisă firea,
Căci prima dată mintea a coborât,
Să văd ce-ar zice lumile apuse
De chipul tău atât de minunat,
Suntem mai buni, sunt ele mai sus-puse
Sau e un ciclu ce s-a repetat?

Dar sunt convins că-n vremi îndepărtate
Chipuri mai hâde fost-au lăudate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albus o spuse în şoaptă, mai mult pentru tatăl său şi Harry ştiu că numai clipa plecării l-ar fi putut face pe Albus să arate cât de mult şi de sincer se temea de aceasta. Harry se lăsă pe vine şi chipul lui Albus ajunse acum puţin mai sus de al lui. Albus era singurul dintre cei trei copii ai lui Harry care moştenise ochii lui Lily.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care, adesea, neconstiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, acestea să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţărirea legilor şi obiceielor străine.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul

Predestinat să fie cui
Şi fără cap, el pare şui...
În fond dacă e cui sadea
Şi fără pălărie-i va şedea!
Ba de îndrăznesc e cui ales
Şi mult mai bine îi stă cu fes
Iar dacă n-are cap, orice profan,
Cunoaşte că există şi ciocan.
De bună seamă orice cui
E pus de cineva la locul lui!...

fabulă de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!