Bâtlanul albastru

Văd marele bâtlan albastru
Ridicându-se-n zbor dintre trestii,
Plutind cu curenţii de aer
Ca o velă întinsă pe mare
În care suflă vântul.

Aud cositoarea trasă de doi cai,
Le-aud în arşiţa amiezii de iulie,
Tropotul prin fânul verde;
Şi-i aud, când întoarce-atelajul,
Cosaşului vocea, cuvântul.

Văd crinii de pe pajişte
Cu pistruii lor tutunii,
Ulmii, norii mari şi albi;
Şi-întrega lume e-un vis
Care-şi susură-n trecere descântul.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea lumii

Am auzit în casa verii marea
Depănând ţărmurilor o poveste
Despre nedreptăţi pe care
Toată lumea ar trebui să le deteste.

Am auzit pe crestele munţilor vântul
Şi copacii conversând în pragul înserării
Despre o străveche tristeţe-a dealurilor,
La fel de misterioasă ca tristeţea mării.

Şi-n toate nălucile-acelei zile
Auzeam, cu elocventă insistenţă,
Un discurs din lumea de-altădată
Reverberând în urechea mea atentă.

Apoi am înţeles, n-auzeam decât
Bătăile inimii, ale inimii mele,
În murmurul continuu al valurilor
Şi-al vânturilor care-şi măcinau cuvintele.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Febra mării

Trebuie să plec pe mare iar – sub mine marea, deasupra-albastrul cer –
O corabie zveltă şi o stea să-mi lumineze calea-i tot ce cer,
Clicul cârmei, cântecul valului şi vela albă vibrând în vântul mării,
Şi ceaţa gri pe-obrazul apei, şi zorii gri pe geana zării.

Trebuie să plec pe mare iar, mă cheamă refluxul cu glasul lui sonor,
E-un chiot sălbatic, un strigăt clar pe care nu-l pot să-l ignor;
Şi tot ce cer e-o zi cu vânt şi cu nori albi plutind pufoşi pe cer,
Şi spuma mării-împrăştiind albi fluturi, şi, chemând, un pescăruş stingher.

Trebuie să plec pe mare iar, spre-o viaţă de ţigan nomad sau de-albatros,
Pe drumul pescăruşilor şi-al balenei – unde vântul e-un cuţit tăios;
Şi tot ce cer e gluma bună-a unui camarad voios şi fericit –
Somn împăcat şi vise dulci când lunga farsă se va fi sfârşit.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trilogie

azi scriu cu raze un poem de suflet
lumini jucăuşe se-ntind pe coala albă
atâtea splendori am strâns prin umblet
le arăt lumii înşirate în salbă.

un zbor de fluturi am tatuat pe cord
emoţii curcubeice alunecă în glezne
culorile iubirii topesc hain fiord
umplu cu frumuseţe abisuri şi bezne.

nu mă cert cu norii nu mă cert cu vântul
răcoresc pământul când arşiţa e mare
eu m-am legat de cer şi îi ofer cuvântul
diamant de spirit factor de alinare.

mi-am dat inima iubirii bate în magic ritm
Cronos îmi este prieten cu sacru algoritm.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Eu vreau acum să zbor
spre cerul albastru,
să privesc cu atâta calm,
anii care trec uşor.

Nu am vrut să se ascundă
când timpul a fost prielnic,
să stea să se odihnească
într-o lume care-i surdă.

Doresc să rămân o clipă,
să plutesc prin norii grei,
să pot merge mai departe
dar mă doare o aripă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis albastru

simt nevoia să zbor peste lume
visuri de poeţi îmi dau aripi să zbor
cu sentimentalismul las reale urme
în universul albastru, sonor.

când am inima tristă mă rog
cu încredere şi cu mare speranţă
beau poţiuni din stele sacru drog
dar are şi suspinul rostul lui în viaţă.

Pasărea Paradisului spune-mi unde mă duci
îmi apari mereu în visul nocturn
declanşezi fericirea în fiorii năuci
aranjezi cuvântul în spirit taciturn.

văl de lumină pe tristeţe arunci
şi trezeşti la sunet clopotul din turn.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vibrare de plăcere

Mari nenorociri se propovăduesc prin lume
de farisei.
Noi aşteptăm ca nişte sunete
să se lege într-un cântec;
un sentiment de linişte,
o vibrare de plăcere
a unei mari urechi.

Vântul zdrenţuia cămăşi de nori
dezvelind pieptul roşu al pământului -
şi verde.

Ne-am mirat apoi cu toţii
cum s-a iscat fulgerul luminii,
marele şarpe de foc.
Cuvintele au îngheţat nespuse
şi nici ploaia nu le-a topit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Aegypto

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Am privit la Doamna Vieţii,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.

Verde şi cenuşiu îi e straiul
Dus de vânt.

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Manus animam pinxit,
Condeiul meu în mână-l am

Să scriu cuvântul nimerit...
Iar glasu-mi nalţe cuvântul neprihanei!

Cine are gură să se-adape,
Din doina Lotusului de la Kumi?

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Sunt flacără ce se nalţă la soare,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.

Luna-mi ninge pe frunte
Zefirul - pe buze.

Luna-i un uriaş mărgăritar pe ape de safir,
Degetelor mele, reci apele curgătoare.

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea flotelor

Primăvara-i de-acum în oraş iarăşi,
De-acum vântul e deja sus în copaci,
După ce-au iernat pe ţărm, i-s mării tovarăşi –
De neînvins dorinţa – şi navă şi cârmaci.

Molate, coborâte de pe docuri, rând pe rând,
Alunecă printre balizele din port, în volte sinuoase,
Îndreptându-se spre orizont până când
Se pierd în vîrtejurile mareei joase.

Una câte una sau două câte două
Se pierd după cotul şenalului pe înserate,
Plutind spre marea bleu sub luna nouă,
Unde bat vânturile cele mari, sărate;

Întocmite de multe mâini, cu multă măiestrie,
Fiecare cusătură-a velei de-abia aşteaptă
Să vibreze-n vântul de dincolo de copastie,
Deasupra oceanului, gata de-o-îndrăzneaţă faptă.

Cine, bărbat sau copil, a văzut vreodată
Marea-n argint şi-n aur smălţuită
Şi n-a simţit imboldul să urmeze, neastâmpărată,
Chemarea sângelui, fierbintea lui ispită?

Cine-ar putea sta-închis în casă,
Acum când vântul pe străzi umblă hoinar,
Când se-aude bătaia vâslelor, melodioasă,
Şi velele sclipesc în lumina albă-a unui far?

Primăvara-i de-acum în oraş iarăşi,
Cine n-ar vrea să fie-acum pe mare fugaci,
Când, după-o iarnă pe ţărm, i-s mării tovarăşi –
De neînvins dorinţa – şi navă şi cârmaci?

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aaron Hatfield

Mai trainică decât granitul, Spoon River,
Este amintirea care ţi-a rămas în memorie,
Imaginea mea stând în faţa pionerilor, bărbaţi şi femei,
Acolo în Biserica Unită de ziua Împărtăşaniei.
Eu, vorbindu-vă cu voce înnecată despre lemnarul cel tânăr
Din Galilea care a mers în marele oraş
Pentru a fi ucis de bancheri şi de jurişti;
Vocea mea se împletea cu vântul de Iunie
Care bătea peste lanurile de grâu de la Atterbury,
În timp ce pietrele albe ale cimitirului
Din jurul Bisericii luceau sub soarele verii.
Şi acolo, în propriile rememorări largi cât viaţa,
Sunteţi voi, o, pioneri,
Cu capetele plecate respirând în lume regretele voastre
Pentru fiii ucişi în bătălii şi pentru fetele voastre,
Şi copii pierduţi în dimineaţa vieţii
Sau în intolerabila arşiţa a amiezii.
Dar în acele momente de tăcere amară,
Când vinul şi pâinea erau împărtăşite,
Sosea între noi împăcarea şi pacea.
Noi, plugarii şi tăietorii de lemne,
Noi, ţăranii, fraţii tâmplarului din Galilea –
Venise la noi Mângâietorul
Şi consolarea adusă de lumina predicilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispută

Zise pomul:
- Eu-s ca omul-
Un reproş, un apropou
Să îmi faci şi un ecou
Duce vorba-ţi mai departe,
Ţi-o despică, ţi-o împarte,
Printre crengi, în mii de şoapte
Răspândindu-se în noapte.
Zise vântul:
- Eu, cuvântul
Când îl şuier printre dinţi,
Îţi scot frunzele din minţi
Şi îţi pleacă-n lume toate
De zici că sunt apucate.
Zise pomul:
- Eu te port pe crengi în zbor,
Tu adie mai uşor!
Zise vântul:
- Eu o să zbor mai încet
Şi mă mut înspre brădet!
Ştiţi ce-au zis pomul şi vântul,
Dar nu-şi vor ţine cuvântul
Cât e lumea şi pământul!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i

E-un gust de povidlă cu nuci
Întinsă peste-o felie de pâine:
Cu unt.

E-un parfum de iasomie verde
Încâlcită în gardul de lemn:
Ud.

E-un ghimpe în gât când apari,
Zâmbind confuz, în întrebare:
Cu sens.

E-un pahar ciobit de vin roşu
Mirosind a strugure rece:
Cu sâmburi.

E-o îmbrăţişare strânsă, stâlcită
Chinuită de emoţie incomodă:
Dar caldă.

E-un cântec vechi, insistent
Fredonând versuri în minte
A dor.

E-o mână proptită-n intenţii
Lângă degetele-ţi izolate
A jenă.

E-un cuvânt ce nu tace
Când dispari şi te-acoperi
Indecis.

E-o tăcere suferindă-n alint
A obrazului lipit de obraz
Zâmbind.

E-un tot definitiv, atemporal,
Ciudat, divin, aproape, plin:
Rotund.

Iubirea...

poezie de Gabriela Chişcari (26 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Să fiu copil mi-e dor-
-Unul cât o ghindă...
Ca-n joc să-nviu, să mor
Şi râsul să mă prindă...

Mi-e dor să zbor în vis,
Să fug de zmei şi mume,
Să râd şi să plâng stins,
Să fiu copil prin lume...

Mi-e dor de viaţa-mi joc,
Să culeg flori o mie,
Să prind pentru noroc
Pufi mari de păpădie...

Mi-e dor să mai surâd
Cu ochii-nfipţi în soare,
Să nu mai văd, să râd
Şi să m-arunc în mare...

Mi-e dor să plâng cu foc
Iubita-mi jucărie,
Să-i pun capul la loc,
Să sar de bucurie...

Mi-e dor s-ating pământul
Cu degetul uşor,
Să mă împingă vântul
Iar eu să cred că zbor...

Mi-e dor să nu-nţeleg
Vorbe de oameni mari,
Să mă oftic, să plec,
Să-i cred bătrâni şi tari...

Mi-e dor să mă-nfior
Când fur un măr de vară
Că... sigur o să mor
Şi iadu-o să mă ceară...

Să fiu copil mi-e dor
Mai mult ca niciodată...
Să cânt, să uit, să zbor
În lumea-mi colorată...

poezie de Gabriela Chişcari (7 septembrie 2008)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul frunzei mă cheamă

din mine voi pleca un timp
absenţa mea o las aici
va fi o mobilă înghiţită de casă
cu geamul închis
printre grămezi de lucruri
cu ochiul eliminat din vedere

voi curge afară plutind în aerul acela de taină
decapitat de lume
rezemându-mi inima de muzica ploii
sunetul vântului
luminile din valuri de nisip
umblând neîntrebată prin albastru
luând cuvintele cu mine
cu cele din trecut voi împodobi drumul ratat
rămas sub o arcadă îndoită amar
stând întinsă pe timp

cele din prezent mă pot trăda
alergându-mi inima spre roşu
şi paşii prin verde
de aceea le voi face ostatice
până la supunerea lor oarbă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În armonii de vis

nu mă cert cu norii nu mă cert cu vântul
răcoresc pământul când arşiţa e mare
eu m-am legat de cer şi îi ofer cuvântul
cel mai de preţ în viaţă sursă de alinare.

culeg sentimente ca pe un snop de spice
le-nmănunchez în versuri de amploare
din extazul zilei vreau să nu mai pice
l-am ridicat pe culmi aproape de soare.

mi-am dat inima iubirii bate în magic ritm
emoţii curg prin sânge ca pârâul de munte
timpul îmi e prieten cu sacru algoritm
pune cununi de lumină pe tâmple pe frunte.

s-a cuibărit în mine misterul unui istm
un Paradis exotic am construit în minte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil al mării

Iubitul copilei Marjory
A avut o oră de viaţă plină ochi;
Acum bătrâna doică, marea, care cu alge îl împodobi,
Îl leagănă şi îi cântă de nani-nani şi deochi.
Fetiţa copilei Marjory
Are-n sânge, să-i pulseze fără încetare,
Soarele strălucitor de miazăzi
Şi, de neînvins, voioasa mare.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit, Attis, acum mult, mult timp (Sappho XXIII)

Te-am iubit, Attis, acum mult, mult timp,
Când pe vaste păşuni însorite
Erau încărcaţi de floare oleandrii cei mari,
Iar noi adeseori, la căderea amurgului,
Hoinăream împreună pe lângă izvoare de-argint,
Când teaca frunzelor de iarbă erau umedă de rouă
Şi purpura devenea ceaţă-n lumina tot mai palidă-a serii.

Bucuria şi tristeţea pe care le-am cunoscut auzindu-ţi vocea
Şi splendoarea superbă a iubirii –
Singurătatea care-întristează pustiul
Şi dulceaţa cuvintelor care-l face durabil.
Amarul dorului şi acuitatea dorinţei,
Tovărăşia aceea înţelegătoare prin zile liniştite,
Prin ampla şi leneşa frumuseţe a lumii;
Şi o inefabilă, bucuroasă eliberare
În templul nopţii prea-sfinte.

O, Attis, cât te-am iubit acum mult, mult timp,
În vara aceea bălaie şi perisabilă la malul mării!

*Attis era zeul frigian al vegetaţiei, preluat apoi de mitologia
elenă ( iubitul infidel al mamei zeilor, Cibele), respectiv de cea romană
( un tânăr şi frumos păstor din Frigia, de care s-a îndrăgostit zeiţa Cybele).

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii înhămaţi

Vocea ta....
vocea mea...
vocea de lumină
răsărit sângeriu
la carul vieţii
înhamă norii obosiţi
dimineaţa
la primul început.

poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur în aripi de vânt

Se-nveleşte ceru-n mantie albastră
Fluturând pe-alocuri tril de ciocârlii
Înspre câmpul verde ca iubirea noastră
Gata să-nflorească-n fiecare zi.

Norii albi alintă razele timide
Şi le cern lumina-n picuri tremurând
Peste muguri care-şi pregătesc hlamide
Roşii, strălucinde, sub un Soare blând.

Parcă într-o joacă, Vântul îşi aşează
Tâmpla obosită lângă un izvor:
"Cine-ţi stă în unde, cine îţi veghează
Susurul ce-mi umple inima cu dor?"

Vorbele-i sunt şuier, ochii-i sunt mirare
Când îşi vede chipul, veşnic neştiut,
Pe-ale apei unde, într-o nemişcare
Ca eternitatea-n clipa de-nceput.

Din adânc, un murmur sufletu-i pătrunde
Şi-i înalţă aripi gata de avânt:
"Sunt aici, cu tine, şi îţi sunt oriunde
Zările te cheamă, preaiubite Vânt".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

S-a copleşit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.

E-un tril nestăpânit
De gingaşi zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.

E-o atingere suavă
De-un cald de pluş, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.

E corpul ca o sită
De pori deschişi extazic
Iar dragoste-s ispită
Şi gându-i iar afazic.

Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranţe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanţe.

Imaşu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Şi moşii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!

E-o singură dorinţă
În lume... Să nu piară
În veci amor, credinţă...
... Căci primăvară-i iară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!