Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Adrian Păunescu

Convalescența unei frunze

Și mai bolnav am părăsit spitalul
Și mă ating cu fața de pământ,
Nici nu mai știu probabil ce mai simt,
Așa convalescent mi-e idealul.

Și boala e înfiptă în esență,
De-acolo n-o pot scoate cu nimic,
Mi-a mai rămas atât, un spațiu mic,
Cu un bolnav acces la existență.

Și totul o-ntrebare și-un răspuns e,
Copac, cu flori murind în rădăcini,
Și ochii nălucesc, de lacrimi plini,
De-atâtea înțelesuri nepătrunse.

Poți, trunchi narcotizat, să te închini,
Către convalescența unei frunze.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Citate similare

Viorel Birtu Pîrăianu

Ultimul bolnav

un spital bolnav la margine de veac
știu, știu, boala asta nu mai are leac
sunt bolnavul aruncat pe un pat murdar de spital
azi nu am nimic de spus
ce s-a spus, nu s-a spus
sunt suflet răpus
într-o lume urâtă, bolnavă și hâdă
pașii mei rătăcesc
în salonul sufletelor pierdute
uneori îmi pipăi trupul
e plin de răni
ce ard, ce dor
sânge, puroi și gunoi
decor ireal
feși nu am
spitalul e oropsit și sărac
de boli, de griji, nevoi
zac în salonul bolnav
bolnav fără leac
niciodată a trecut încet-încet de mine
la pas
în semn de bun rămas
eu chemam lacrima spele murdăria din jur
noaptea plângeam pe patul bolnav
chitara era ruptă și timpul rănit
și totuși cântam
pe acorduri de suflet
aici doar tăcerea vorbește
eu zac pe un pat bolnav de spital
afară timpul zgârie tăcerea
dor timpanele sufletului
furios, țip
chem sora
închidă fereastra
sunt străinul rătăcit într-o țară bolnavă
noaptea mănânc ceară dintr-o lumânare
ce-mi arde la cap
lumina pâlpâie agonic în salonul unui spital bolnav
pic... pic... pic
apoi, nimic
lumânarea a plâns și s-a stins...
dimineața,
un dric așteaptă la poarta unui spital
dintr-un oraș murdar

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Bolnavul

un spital bolnav la margine de veac
știu, știu, boala asta nu mai are leac
sunt bolnavul obosit pe un pat murdar de spital
nu am nimic azi de spus
sunt orbul uitat
într-o lume urâtă, bolnavă
pașii mei rătăcesc
în salonul sufletelor pierdute
uneori îmi pipăi trupul
e plin de răni
ce ard, ce dor
sânge și puroi
feși nu am
spitalul e obosit și sărac
de boli, de griji, nevoi
azi zac în salonul bolnav
bolnav fără leac
niciodată a trecut încet-încet de mine
la pas
în semn de bun rămas
eu chemam lacrima spele murdăria din jur
noaptea plângeam pe patul bolnav
chitara era ruptă și timpul rănit
și totuși cântam
pe acorduri de suflet
aici nimeni nu vorbește
eu zac pe un pat
afară timpul zgârie tăcerea
dor timpanele sufletului
furios, țip
chem sora
închidă fereastra
sunt străinul rătăcit într-o țară bolnavă
noaptea mănânc ceară dintr-o lumânare
ce-mi arde la cap
lumina pâlpâie agonic în salonul unui spital bolnav
pic... pic... pic
apoi, nimic
lumânarea s-a stins...
dimineața,
un dric așteaptă la poarta unui spital
dintr-un oraș murdar

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Poezia boala mea a ta a lui a ei

Popor bolnav de Eminescu
țară bolnavă de poezie
când nașterea ce firescu
înseamnă moarte fie

Țară bolnavă de poezie
pământ bolnav de cer
apți cu toții de pustie
viață de poet stingher

Pământ bolnav de cer
la naștere ce nefirescu
vers de aur vers de fier
popor bolnav de Eminescu

Țară bolnavă de poezie
Luceafăr dor în pribegie

poezie de din Cezeisme II (13 iunie 2022)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ce să refuz

Ce refuz și ce să mai accept?
Toate cuvintele miros a moarte
bat clopotele-amurgului în piept -
mirosul lor, copile, ne desparte!

Încep o floare și-o termin în zori
mi-e îngerul bolnav și mă refuză
dă-mi, Doamne, plânsul unei mari candori
și dă-mi ninsoarea pruncilor pe buză!

Dar nu mai sunt cuvinte ca spui;
o spadă se sfărâmă între oase -
mi-e îngerul bolnav și boala lui
în cerul tot a moartea mea miroase...

poezie de
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Lemn de foc

Și va veni o vreme, când toate se vor spune
Și ce-i banalitate, va deveni minune,
Și va urca iubirea la rangul ei cel mare
Și am să vin la tine, cad de pe picioare.

Și ca să-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne
Să fiu copac în lume, port pământ pe glezne
Și încă de cu toamnă, de toamna ce-o să vină
pot intra sub iarbă, capăt rădăcină...

Și când se lasă noaptea pe noi ca o arsură
Cu florile nebune, să te sărut pe gură...
Pe urmă celelalte ce vor urma firește
Vor pedepsi pe-acela ce astăzi te iubește.

Și tu nedumerită de taine nepătrunse
te trezești deodată că te-nfășori în frunze
Tu însăți vei pune pe foc cum se cuvine
Dar când voi arde-n sobă voi fi din nou cu tine.

Și n-ai știi probabil,
Prin crivățul de sânge,
De ce se uită focul
În ochii tăi.. și plânge...

poezie celebră de
Adăugat de Violeta JumatateSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă și mă cheamă la el ajung

simt iar covorul, verde ciufulit,
îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agățate încă

Mi-e dor de pădure și mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul țâșnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

simt iar parfumuri, de pământ și flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge și în carnea mea,
dor de a fi liber și de-a alerga

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

În fața unei flori îngenunchez

În fața unei flori îngenunchez,
Că-n ea este lumina adunată,
Din suflete curate și din Crez
Și din Edenul caree-a fost odată;

În fața unei flori și tu ai
Smerenie, ca-n fața unei sfinte,
Ce poartă frumusețile din Rai
Rostite în petale, drept cuvinte,

În fața unei flori, să te închini,
Că-n ea se-adună îngerii grădinii,
Ce strâng într-o coroană, lângă spini,
Nemărginirea razelor Luminii.

În fața unei flori, prieteni, eu
Mă-nchin, știindu-i care-i este vrerea,
Că-n ea-nflorește însuși Dumnezeu
Cu primăvara-n care e-nvierea!

poezie de din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

BOLNAV

Ce boala am?Si medicul se mira...
Ma doare osul de la pol,
Iar umarul amurgului mi-e gol.
Urechea-mi plinge dupa lira.

Ce boala am?Ma-njunghie o stea,
Iar inima bataia-si intirzie.
Cind creierul la nou subscrie
In piept plaminul a ramas de nea.

Ce boala am?Ca-mi infloreste parul
Pe cind rinichii isi impart oceanul
Zvonind o seceta la anul,
Cu ochii-mi plinge Adevarul.

Ce boala am?Ma doare prin natura...
Ceva paduri si niste vai,
Ma dor pina si ochii tai-
Dar lasa,urca in trasura.

Ce boala am?Acum vom merge
Pina birjarul ne da jos.
Ce boala am?Eu cred ca se-ntelege:
Nimic ca arta nu-i frumos.

poezie de
Adăugat de Corneliu CalciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Aș fi bolnav

Aș fi bolnav să cred în vise,
În sângele vuind înalt,
În tot ce e știință pură,
În fanteziile lui Kant.

Aș fi bolnav de ecuații
Nedeslușite-n rădăcini
Văzându-te în forme crude
Intrând furiș pe la vecini.

Mi-i scâncet neputința vieții
n-am nisipuri, nici tipare,
Nici marmură a la Carara
Să-ți fac statui între fecioare.

Ești mângâierea unic pusă
În ochiul meu de Dumnezeu,
Din mine a făcut mulajul,
Din tine chiar sufletul Său!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Sunt bolnav

Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Și nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Și scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Nu mă mai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
Mă trezesc la gară
Și te-aștept deși nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Și m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu știu unde sunt
Și nu plec niciund'
Viața asta o duc de vreo doi ani.
Ești un foc târziu,
Eu, un pește viu
Ce se zbate pe uscat
Sub jarul tău,
simt istovit,
Sunt prea obosit,
Nimic nu mă mai face fericit.
Când "ei" sunt acasă
Cu moartea la masă
Beau tot whiskey-ul ce-a ramas în bar.
Vapoarele mele
Ce purtati drapele,
De ce nu mă puteți lua cu voi?
Sunt bolnav,
Incurabil, bolnav,
Versuri moi și line
Îmi cântă prin vine
Până cad ca o pasăre moartă-n drum.
Tu avizezi, de cânt privezi,
Îmi răpești talentul, fără remușcări.
Dragoste ce-ai fost,
Nu, nu mai ai rost,
Sunt mai singur astăzi ca oricând.
Ascult ca un prost,
Muzică pe post
Ascult din nou vocea mea, cântând.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Cum mi-ai putut fura cântecul?
Cum mi-ai putut rupe sufletul?
Versul, inima.
Da, sunt bolnav,
Dar stau pe baricade și aștept mereu
Ceva, chiar dacă sunt bolnav.

cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Suflet bolnav

Mi-e sufletul bolnav, o știi!
De spleen și de melancolii,
Și doruri triste nențelese,
În vagul lui brumos se țese.

Mi-e sufletul bolnav, o știi!
Din dragostele vechi, târzii,
Rămas-au rănile deschise
Cu sânge și ruini de vise.

Veghează deci la căpătâi,
Cu mâna albă mângâi,
La pieptu-mi fața ți-ai plecat,
Să bată inima-a-ncetat.

Și capu-mi cade tremurând,
Eu voi muri, presimt, curând,
Pentru mormânt un imn îți cer:
Să-mi cânți un vers trist din Baudelaire!

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?

Ce faci la ora când mi-e dor de tine
Și niciun fel de răni nu te opresc
Să-mi reconstitui trupul în ruine
Și să-mi refaci tot viciul omenesc?

Ești țipătul plăcerii îndrăznețe
Și te implor, ca într-un turn complex,
Să-mi regăsesc plăceri din tinerețe,
Să-mi pun cu moartea focul meu în sex.

Mi-e teamă de o vârstă fără milă
Când am să cad la pragul tău, înfrânt,
Și-ai să-mi dedici tandrețea ta umilă
mă mai scol nebun de la pământ.

Nu știu ce faci când eu îți caut gura,
Cu nebunia de soldat bătrân,
Ce-și vindecă în cer harababura
Și-mi dai motiv în viață rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are niciun rost,
Te recompun cu gust de mere coapte
Și nici nu știu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de rușine
A unei făr'delegi cu chipul tău
Și-atât cât te blestem, îmi este bine
Și-atunci când nu te simt, îmi este rău.

De sus, din avionul ce m-aduce
În vatra ta, te văd și te rescriu,
Ești condamnată la aceeași cruce
Pe care-mi este scris să mă simt viu.

Și nu-nțeleg ce poți acolo face
Fără întregul meu absurd blestem,
Hai, neagra mea, arată-te încoace
Și-aș vrea sorbindu-ți noaptea să mă tem.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
Te gust pe nesimțite și mi-e bine
Și te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate
Și n-am să mai rezist măcar un ceas
te culeg din tot ce nu se poate
Și să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

O, negricioasă fără de lumină,
Mă tem că, într-o noapte, vei pleca
Și-atunci te rog, din marea mea ruină,
Închide viața mea cu viața ta.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lao Tse

A ști să nu știi cel mai bine este, a nu ști știi boală înseamnă. Numai cel pentru care boala boală înseamnă nu este bolnav. Înțeleptul nu e bolnav căci pentru el boala boală înseamnă: prin urmare nu e bolnav.

în Cartea despre Dao și Putere
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tao Te Ching. Cartea despre Tao si calitatile sale" de Lao Tse este disponibilă pentru comandă online la numai 14.00 lei.
Adrian Păunescu

Rugăciune către pădure

Pădurea mea, primește-mă la tine,

Ca pe-un sicriu ce vrea intre iar

În fostul trunchi al fostului stejar,

În hohotul bolnavelor ruine.

Am plăgi pe trup ascunse, neascunse,

Se vede ca pe orice trunchi de lemn,

Cu claritate fiecare semn

Pe unde-au scos din mine nervi și frunze.

Sunt căutat de sute de topoare

Și a venit poruncă să mă frâng,

Și nu am voie nici măcar plâng

Această așchiere ce mă doare.

Dar, dac-am fost vioara ta cea mare,

Pădurea mea, ascunde- adânc.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Până unde nu mai pot

motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poți!"
"E prea puțin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poți"...
(Nikos Kazantzakis)

Și-am mers. Și am ajuns. În fața mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mișca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spațiu și nici timp
Nici lume și nici zei și nici Olimp
Nimic, nimic, nimc și numai eu
Și neputința mea.
Și Dumnezeu...

poezie de (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este aproape imposibil ca un bolnav să se vindece, dacă, mai întâi, el nu recunoaște că este bolnav! Patologiile psihiatrice sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Poporul român se comportă, în marea sa majoritate, exact ca un bolnav psihic: nu ar recunoaște că este bolnav "nici dacă-l pici cu ceară"! Dimpotrivă, clamează "ca din gură de șarpe" că alții sunt bolnavi, nu el! El este grozav și nemaipomenit, ce să facă săracul dacă alții "îi portă sâmbetele" tocmai pentru că el este atât de grozav și atât de nemaipomenit!

(26 octombrie 2016)
Adăugat de Marian PătrașcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Samuel Gardner

Eu care aveam în grijă sera,
Iubitor de copaci și de flori,
Am privit adesea, în viață fiind, ulmul umbros,
Măsurându-i cu ochii coroana generoasă
Și ascultând voioșia frunzelor
Care, cu tremur, se strigau unele de altele
În tandre șoapte eoliene.
Rădăcinile îi crescuseră atât de larg și de adânc
Încât solul dealului nu-i putea refuza nimic
Din comorilor sale, îmbogățite de ploi
Și încălzite de soare;
Dimpotrivă, le ceda cu totul rădăcinilor viguroase,
De unde, în vârtej, erau atrase către trunchi
Și apoi de ramuri, intrând în frunze,
Pentru ca de acolo briza prindă viață și să cânte.
Acum eu, locuitor în pământ, pot să văd
Că ramurile unui copac
Nu sunt mai mari decât rădăcinile sale.
Și atunci, cum sufletul unui om
Să fie mai mare decât viața pe care a trăit-o?

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Lucian Blaga

Boala

Intrat-a o boală în lume,
fără obraz, fără nume.

Făptură e? Sau numai vânt e?
N-are nimenea grai s-o descânte.

Bolnav e omul, bolnavă piatra,
se stinge pomul, se sfarmă vatra.

Negrul argint, lutul jalnic și grav
sunt aur scăzut și bolnav.

Piezișe cad lacrimi din veac.
Invoc cu semne uitare și leac.

poezie celebră de din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Ochii noștri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noștri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Și se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viață viața-n muguri o clipesc.

Ochii noștri sunt în spațiu porți de cer și anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire și de soare,
De un timp golit în spațiu, de un spațiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetași într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârșite, rațiuni și vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric și de flori,
Trecem totul prin idee și-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce știu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spațiu grav, ocult.

Dar și ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte și trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinerețea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noștri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu știu să fie altfel, sunt ce sunt de când se știe,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt așa cum știu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminițe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noștri se privesc.

poezie de (7 august 2015, București)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Spune-mi ceva!

Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie și-un blestem
Din partea ta.
Totuși nu știu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărțirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi bate viscolul câinesc
Și am venit -ți spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă și cad
Și iar adorm și iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Și de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi dor,
Că tineri am intrat și cu ce rost
Și ce bătrâni ieșim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărțire peste tot
Și se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu și eu.

Dar nu pentru a-ți spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca știi, în viscolul câinesc,
Că plec și mor și plâng și te iubesc.

Și vreau -ți dau cu acte înapoi
Dezastrul împărțirilor la doi,
Ca -nțelegi și tu ce-i cuplul frânt
Și cum e să fii singur pe pământ.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook