Toţi aveau numere

nimeni nu avea nume
individul nu contează aici
unul a emis o undă telepatică
de o frecvenţă foarte mare
impactul cu celulele nervoase
ale cortexului erau dureroase
individul de lângă ridicătura circulară
de pietre vinete
stătea într-un picior înfăşurat
cu penele proprii
semănând cu o barză visătoare
dar avea capul mic cu păr pleoştit
peste ochii de peşte fiert
picioarele subţiri susţineau un pântec mare
a urmat o înfăşurare dementă
de gânduri şi trăiri
alte fiinţe fierbeau într-un vas
transparent de unde ieşeau aburi greţoşi
erau trei lipitori cu capete verzi
fierte de sute de ani în lichidul ăla
transmiteau câteva idei filosofice
o pasăre cu cap de crocodil şi gheare
de urs grizzly se scărpina zgomotos
cârâia ca o curcă beată
în sală au apărut gardienii
fiinţe larvare care tremurau
ca o piftie rostogolită
ventuzele lor te puteau paraliza pentru totdeauna
noul arestat era un om pirpiriu
cu gâtul lung de jumătate de metru
care se bâţâie pe un trup lung
şi teribil de slab
picioarele erau cam scurte
însă puternice şi frumos modelate
braţele de halterofil
capul mare cât o vadră de vin
se bălăngănea în faţa şi-n spate
părea redus mintal
nimeni nu credea că va supravieţui nopţii
pe planeta închisoare special amenajată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A izbucnit în râs

în camera întune
coasă lângă el stătea şi el
întins pe o laviţă
se gândea la infernul
lui dante şi la cercul
cel de-al şaptelea cerc unde
s-ar fi trans
format într-un mără
ciniş din care s-ar fi
hrănit cu poftă harpii
le şi vezi făpturi
înaripate fiinţe înaripate
cu cap de fecioară
oare capul lui scotea tâmpenii (!?)
râsul stră
bătea camera în lung şi-n lat
o străbătea cu viteză mare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât faţa ei de mare. Fetiţa stătea cu braţele ridicate, fiindcă era dansatoare şi îşi ridicase şi un picior, dar aşa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i şi credea că fata are ca şi el numai un picior.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul singuratic

În a mea copilărie, plopi în sat au fost doar trei
Şi erau înalţi şi mândri, verticali, unul ca altul,
Groşi erau la trunchi şi nimeni nu îi cupridea de-a latul,
Ca în cartea de poveste se comparau cu nişte zmei.

Mai înalt acum atinge, maiestos seninul cer
Răzleţitul plop bătrân, rămas în satulmeu natal,
Care-n zilele când plouă zgârie norii de opal
Şi în viiforul de iarnă nu îi pasă că e ger.

Azi trăieşte singuratic în colţ verde de grădină,
Iar pe lângă rădăcini l-au năpădit muţimi lăstarii
Căci de vechea sa tulpină se legară armăsarii,
Iar în freamătu-nserării frunza-i plânge şi suspină.
Gândul rău s-a pus de omul care-ar fi dorit să-l taie,

Însă nimeni nu va putea avea cândva curajul
Caci putere mare n-are spre ai strămuta tonajul,
Pentru foc e slab, că arde doar cu fum, făr de văpaie.

poezie de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sat odată erau doi oameni pe care îi chema la fel. Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic.

începutul de la Klaus cel mic şi Klaus cel mare de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi şi Adelei câteva cubuleţe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puţin, ţinându-se de mână, zâmbindu-şi din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar şi Adela pe el. Îl găsea drăguţ, atrăgător. Şi de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puţin înălţimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său şaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ştrengărească, nu erau nici verzi, nici albaştri, ci o stranie combinaţie dintre acestea două, deşi nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînţeles, Adelei nu-i era ruşine să meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Straniu... Descrierea făcută seamănă oarecum cu cea a unor fiinţe microscopice unicelulare, de pe planeta noastră. Un fel de amibe.
Dick: Posibil, domnişoară, însă nu chiar. Dantonienii nu erau deloc fiinţe microscopice şi nici unicelulare, structura lor fiind foarte, foarte complexă, bine dezvoltată, dar total diferită de tot ceea ce ne este nouă familiar. Iar plantele şi animalele de pe Dantonia erau la fel de ciudate, de diferite, nu semănau cu nimic din ceea ce ştim noi, absolut deloc.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o zi

şi-a chemat generalii
la palatul de ceramică ro
şi e
le-a poruncit să-i pună pe ofiţeri
să scrie o poezie
era romantismul de cazarmă
lăsat să bată pas de defilare
la voia întâmplării
în cadenţă marş
ofiţerii cu pinteni zornăiau
tocurile de călimări
răsuceau mustaţa dacă aveau
cine nu avea în dotare
se trăgea de guşă
un colonel şi-a ciupit amanta
de sânii feciorelnici
versurile refuzau alinierea
erau soldaţi neinstruiţi
toţi erau în stare să scrie un raport
să schiţeze un plan de bătaie
reuşeau să scoată gărgăunii din capul
unui recrut fără petliţele cusute
regulamentar era numai regulamentul
cuvintele ieşeau se loveau între ele
semănau cu soldaţii beţi
ofiţerii scriau două-trei cuvinte
le tăiau în multe moduri
trimiteau ordonanţele să tragă
pe furiş o privire la ceilalţi
nimeni nu părea capabil să lege
o strofă în toată legea
au apelat la corespondenţii de război
erau ziarişti care scriau poveşti
sau telegrame pompoase

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetăţeanul: Aici este Biroul de obiecte pierdute?
Funcţionarul: Da! Dumneavoastră, ce-aţi pierdut, vă rog?
Cetăţeanul: Capul!
Funcţionarul: Ce formă are capul dumneavoastră?
Cetăţeanul: E ca mărul! Seamănă cu un măr!
Funcţionarul: Adică frumos pe dinafară şi putred pe dinăuntru?
Cetăţeanul: Păi nu... că nu e măr, e cap... e cap, domnule, înţelegeţi? Cap!
Funcţionarul: Ce aveaţi în el?
Cetăţeanul: Idei... Adică... ceva idei.
Funcţionarul: Bune sau proaste?
Cetăţeanul: Cum să vă spun... aveam idei, dar nu ştiam cum să le exprim...
Funcţionarul: Deci nu era capul fără idei, ci ideile erau fără cap.
Cetăţeanul: Cam aşa ceva!
Funcţionarul: Aha! Mi-e teamă să întreb unde lucraţi.... dar bănuiesc! Ce mai aveaţi în cap?
Cetăţeanul: Un litru de coniac! Ştiţi.... am participat la un protocol... lume bună, străini mulţi.
Funcţionarul: Un litru de coniac? Cam mult!
Cetăţeanul (nervos): Normal! Altfel nu-l pierdeam!
Funcţionarul: Avem aici mai multe capete pe care nu le revendică nimeni! Aşa că dacă doriţi un alt cap decât al dumneavoastră...
Cetăţeanul: Ar fi o idee... Dar ştiţi, ce? Mai bine renunţ!
Funcţionarul: Renunţaţi? La ce renunţaţi?
Cetăţeanul: La cap! Am constatat că, în fond, nu-mi lipseşte... Mă descurc foarte bine şi fără... Am bani, am vilă, am maşini.... La ce-mi trebuie cap? Luaţi-le dumneavoastră pe toate!

replici din Unda veselă, sceneta "Biroul de obiecte pierdute" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

George Constantin mi-a contrazis teoriile. Nu contează ce faci tu în scenă, important este ca spectatorul din sală să plângă sau să râdă. Îl vedeai pe George care trecea prin scenă diurn, senin. Erau trei-patru momente când apăsa pe pedală şi, în sală, li se făcea pielea de găină. Momentele acestea erau ca nişte piloni care susţineau restul, şi ţie, care-l priveai, îţi luminau întregul.

citat clasic din Florian Pittiş
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, în trecut, nebunii erau consideraţi a fi infractori şi erau băgaţi la închisoare, unde erau bătuţi! Nu au trecut decât câteva sute de ani de când acest fel de oameni nu mai sunt consideraţi infractori, ci suferinzi de o anumită maladie mentală. Bătându-i nu aveai cum să alungi nebunia din ei.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bizadeaua

Ce-mi staţi ca nişte bizadele aci-n drum, cu mâinile-n
Şolduri?
Bă, bizadea! Bizadeaua dracului!
Bă, puţă!

De obicei copiii erau bizadele,
Noi care îi încurcam pe cei mai mari,
Şedeam în picioarele oamenilor.
"Să pună mâna să lucreze - auzeam -
Să pună turul la tânjală, că aici e de tras!
Da' cine cred ei că sunt, să nu facă nimic?"

Asta o spunea Catalina lui Ioane la ai ei.
Avea vreo 15, un pluton întreg,
Şi i se părea că mănâncă mult.
Ce să mănânce, că rar apucau să se sature.
- Bă, gămane!
Altul era marda. "Marda dată ninciu!"
Şi dacă unul nu lua lingura repede din strachină
I se părea că e moale, nu e nimic de capul lui.
- Ce te linciureşti aici?

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Costa, mărunt, slab şi cocoşat, cu părul lung şi rar, căzut pe faţa pe care i-o acoperea în parte, avea ochii negri şi vioi, un nas mare, coroiat, semăna cu un vrăjitor. Andrada îl privea atentă, omuleţul era tare straniu, învăţase foarte multe de la el.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul era aşezat în jurul portului în formă de semilună deschisă. Puteau fi vreo două sute de case, cuibărite la poalele muntelui ce cobora către ţărm. Pe coastă erau ogoare în terase şi drumuri nepietruite care duceau spre nord şi sud. Jos, malul era pavat cu piatră de râu, iar o rampă din piatră înainta de pe ţărm în mare. Un port bun, adăpostit, un dig de piatră, bărbaţi şi femei curăţând peşte şi făcând plase, o barcă de o formă nemaivăzută, care tocmai era construită în partea de nord. Insule, departe în mare, către este şi sud. Recifurile erau acolo, sau dincolo de orizont.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele treizeci de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o femeie ca să fie frumoasă cu adevărat

Ea trebuie să aibă:
Trei lucruri albe: pielea, dinţii şi mâinile.
Trei negre: ochii, genele şi sprâncenele.
Trei roşii: buzele, obrajii şi unghiile.
Trei lungi: corpul, părul şi mâinile.
Trei scurte: dinţii, urechile şi picioarele.
Trei largi: pieptul, fruntea şi locul dintre sprâncene.
Trei strâmte: gura, talia şi ce-i mai jos.
Trei groase: braţele, coapsele şi pulpele.
Trei subţiri: degetele, părul şi buzele.
Trei mici: sânul, nasul şi capul.

poezie clasică de Brantome din Vieţile doamnelor galante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ş-o belea". Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea şi el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi, greblă şi câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când avea trebuinţă de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său.

Ion Creangă în Dănilă Prepeleac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homarul povesteşte

despre bătrânul jo care vâslea
când dormea pe râul chinuit
de iarba care creşte febra
şi
şi
mesteca un nap stricat
dădea din cleşti într-un mod original
l-a întâlnit pe jos când erau tineri
jucau banii la ruletă într-un cazinou
în
în
tasmania australiană suptă de oboseală
au fugit cu banii furaţi
şi
şi au stat la un foc cu omul de piatră
care a adormit primul
jo se temea că e o capcană
auzise de faptele acestui om
crăpa capul cu toporul
te agăţa de-un copac
cu capul în jos să sângerezi
îi scotea intestinele şi le prăjea
la
la
la foc şi homarul şi jo s-au uitat
în foc înfricoşaţi de coincidenţă
aici homarul s-a oprit pentru o bere

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grămada de gunoi

se clătina şi scuipă un cap de peşte
cu ochii sticloşi învelit
într-o pungă transparentă
o mână de coji de cartofi
viermuiau spre el
păreau hotărâte să-l înghită
câteva cotoare de măr rulau
spre pantofii lui negri
o coajă de banană stătea pe capul
unui şobolan roşu şi mustăcios
gunoiul mirosea a iute
s-a uitat lung în semiîntunericul
care dădea să-l sfâşie tăcut
retras lângă zid simţi
surprins că se trage înapoi
neasigurându-i spatele
era o capcană fluierătoare?
o bună bucată de vreme
mare cât o friptură
a stat nemişcat lângă o porţie
de macaroane cu carne
intrată în putrefacţie prin uşa
de metal ruginită prematur
apăsându-şi tâmplele cu mâinile
îşi vorbi năucit cu glas tremurat
un ton înota prin mizerie
trăgând o pisică care muşca din spinarea lui
a trecut dând din coada
care bătea în burta felinei mârâitoare
unde puteai să fugi de această mizerie?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-au pus pe masă şi... să mai spui că lumea nu-i plină de întâmplări minunate! Soldatul de plumb era acuma în odaia în care stătuse până în clipa când căzuse de pe fereastră. Erau tot copiii aceia; pe masă erau aceleaşi jucării şi castelul cel frumos cu dansatoarea cea mititică şi drăgălaşă. Stătea şi acuma tot într-un picior şi cu celălalt ridicat în sus, dar fără să se clintească.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Ştii ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluţele de sticlă din colecţia lui Alex, care erau împrăştiate pe jos şi nişte animăluşe de pluş.
Eugen: Animăluşele erau ale domnişoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuşi, deşi păpuşi n-am observat, dar dacă erau hăinuţe, probabil erau şi păpuşile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnişoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de aşteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Şi arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanţe, dar acelea, ale domnişoarei, fiind de colecţie, n-aveau gloanţe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Şi pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalţi doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecţionate chiar de el, iar domnişoara doctor o foarte stranie colecţie de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte şi alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au şi copiii ăştia...
Eugen: Foarte ciudate!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!