Sonetul 35

Nu te-ntrista de ce-ai făcut odată
Rozele-au spini şi mâl e în izvoare
Nori şi eclipse-astupă luna toată
Şi viermi scârboşi trăiesc în dulcea floare.
Oamenii toţi greşesc, la fel ca mine,
Când ţi-am permis să săvârşeşti păcate
Şi m-am mânjit, să te salvez pe tine
Scuzând a tale fapte vinovate.
Şi c-ai greşit trupeşte, eu chem mintea,
Vrăjmaşa ta, să-ţi fie avocată,
Şi mă acuz eu singur înaintea
Urii ce-nfruntă dragostea curată.

Şi-astfel, devin tăinuitor făţarnic
Al unui dulce hoţ ce fură-amarnic.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 39

Cum să-ţi ridic acum în slăvi valoarea
Când tu eşti partea bună ce-i în mine?
Şi cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Şi-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ţi dau ce meriţi tu dintotdeauna.
Absenţă! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverşunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nşele dulce vremea toată,

M-ai învăţa cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ntrista

Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut,
Totul trece ca o tramba de nori,
Vine vantul si o destrama,
Vantul care scutura flori.

Nu te-ntrista ca nimic nu se-ntoarce,
Raurile curg toate spre mare.
Oricat ai merge de repede,
Nu poti s-ajungi pana la zare.

Unii caini latra doar, altii musca,
Bivolii sunt negri si-mpung.
Pa pajistea tanara, iezii
Sa-mbatraneasca n-ajung.

Lasa steaua sa cada chiar
Daca nu e de foc ci de gheata.
Poate venim din lumine ori poate
Din ceata venim si mergem in ceata.

Tu nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut.
Totul se destrama ca o tramba de nori.
Vine vantul si usuca dealurile
Pe care primavara se ivesc flori.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 81

Ori voi trăi, să-ţi scriu un epitaf,
Ori tu în groapă pus o să mă vezi,
Însă în versul meu nu te faci praf,
Pe când din mine n-ai ce să salvezi.
Numele tău aici pe veci va sta,
Dar eu, odată dus, voi fi uitat
Un biet mormânt pământul îmi va da,
Când tu la toţi în ochi vei fi-ngropat.
O piatră funerară-i versul meu
Şi-n viitor de mulţi va fi citit;
De tine guri vor pomeni mereu
Când cei ce azi trăiesc vor fi murit.

Condeiul meu te face să trăieşti
Pe buze vii şi-n piepturi omeneşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Voiesc doar a Te bucura,
O Doamne Tu, vină de-alină
Inima mea-n dragostea Ta
Şi sufletul care suspină.

Nu ştiu de am greşit prea mult,
Atunci când ştiu c-am voit bine
Spre toată lumea să arunc
Vestindu-Te numai pe Tine.

Nu mai cunosc Cuvântul Tău?...
Tot mai confuză, îndurerată...
Binele Tău urmez mereu,
Dar bine nu mi-e niciodată.

O Doamne, dar... ce să cred eu?
Nu mai cunosc ce vrei cu mine...
Ştiu doar că tot îmi e mai greu,
Deşi, iubesc numai pe Tine!

Voiesc doar a Te mulţumi,
Să fiu copilul Tău iubit;
Însă Tu-mi pari a amuţi,
Când strig la Tine că-s mâhnit.

De aş cunoaşte al tău plan
Şi ce doreşti ca eu să fiu...
Aş da ce am... haină şi ban,
Pe placul Tău, chiar de târziu.

O Doamne care-mi ştii cărarea,
Ajută-mă să mă clădesc;
Ţi-am cunoscut Doamne splendoarea
Şi-aleg în Tine să trăiesc.

O Domnul meu, ce multe focuri
Atacă crud, necontenit!...
Cu cât iubesc taine şi locuri,
Ce mi le-ai dat, să fiu menit.

Răul voieşte să apară
Pe a mea cale-n multe forme...
Dar nu mă laşi... şi-atunci răsară
Minuni de îngeri strivind dogme.

Aşa voiesc să fiu o mare
Cu apă limpede, curată...
Să pot sădi în ea uitare
Şi rana-mi să se-nchidă toată.

O Domnul meu, voiesc pe Tine
Să Te ascult, să Te urmez
Şi chiar de urc grele coline,
Ştiu că prin Tine mă salvez.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

Ţi-am luat rochie să-ţi strâng mijloc
Şi sâni să-ţi ţin din sprinten joc.
M-am făcut sânge-n ruj de buze
Să mă-ntinzi cald, vorbe confuze.

Ţi-am luat şi fustă liră-n spumă
Să-ţi stea pe şolduri moi de pumă
Să-ţi ating coapse şi genunchi,
Să-ţi fiu cordon, de trup mănunchi.

Ţi-am luat pantofi să calci în zbor
Să mă faci pas cu pas amor,
Să-mi fi sensul de mers în lume;
Să-ţi strig pe străzi rimatul nume.

M-am înnegrit rimel de gene
Să-ţi fac umbrar de suave semne
Şi-n telefon m-am pus cartelă
Să-ţi fiu minute-n şir... Rebelă!

M-am tras inel cu filigrame
Să-ţi fiu uşor pe deget, grame
Să-ţi iei din mine strălucire...
M-am dedicat ţie iubire.

M-am tras ca glonţu-n ghint de ţeavă
Străjer să-ţi fiu la clipa gravă;
De singură vei fi vreodată,
Să rămâi castă, neîntinată.

Ţi-am luat parfum să-l ai de iarnă
Când floarea ta în fulgi se cearnă.
M-am făcut tot miresmi de seră
Să-ţi păstrez iz de efemeră.

Ţi-am luat cercei pe gât s-ating
Catifelatul derm, să sting
Cuvinte ce n-ai vrea s-auzi
Şi de-s iubiri să nu răspunzi.

Ţi-am luat cadou salbă de vise
Să le-mplineşti sau ţii promise
Şi perle ţi-am făcut brăţări
Să ţi-ating mâna peste mări...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dulce luna mai

În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Şi mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Şi armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.

În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
Din soare se coboară şi totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Şi-ndrept a mele gânduri spre recele morment.

poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 117

Acuză-mă: că n-am făcut nimic
Să-ţi răsplătesc mândreţea pe deplin,
Că am uitat iubirea să-ţi dedic,
Chiar dacă zi de zi de ea sunt plin.
Că fără rost cu alţii am umblat,
Deşi tu ai un drept asupra mea;
Că pânza-n orice vânt mi-am ridicat
Şi-unde m-am dus nu m-ai putut vedea.
Să consemnezi tot ce-am făcut greşit,
De dovezi juste să te foloseşti;
Încruntă-te când arcul m-a ţintit,
Dar fără ură vreau să mă loveşti.

Căci fac apel, c-am vrut a arăta
Ce neclintită e iubirea ta.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariţia celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Şi să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinţi
Ce uneori mă scot din minţi
Şi-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ţi-am greşit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ţi-a fost jenă să mă laşi
Să-ţi fiu părtaş, să-ţi fiu părtaş...

Odorul meu, "Tu" ai ştiut
Cât am sărit şi m-am zbătut
Să fac aşa cum ţi-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniştită de ştiam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea mea copilărie

Dulcea mea copilărie,
Nu te voi uita nicicând,
Tu eşti ca o floare pe câmpii,
Eu te voi purta mereu în gând.

Dulcea mea copilărie,
Ce frumoasă tu ai fost,
Eu te chem din nou la mine,
Dar nu are niciun rost.

Căci vremea trece, vremea vine.
Viaţa e scurtă cum e ea
Şi tu te duci de la mine,
Ramâi cu bine, copilăria mea.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i cel ce a greşit

Susţii mereu că n-ai greşit
Şi că eu doar sunt de vină,
Însă nu ţi-ai amintit
Nici o clipă de lumină.

Acum eu mă despart de toate,
Mă despart de-acest pământ...
Şi tristă mă îndrept spre moarte,
Dar tu rămâi "curat" şi "sfânt".

Vei trăi cum îţi doreşti,
Singur ai să te convingi.
De mine ai să-ţi aminteşti
Şi dureros tu ai să plângi.

Apoi însă, când vreodată
Vei suferi cum sufăr eu,
Ai să săruţi încă odată
Ţărâna mormântului meu.

Visând că ne ţinem de mână,
Pornindu-mi să-mi spui un cuvânt –
Eu voi rămâne în ţărână,
Tu îmi vei cade pe mormânt.

Când sufletu-ţi va fi în nori
Va fi rănit din amintire,
Eu azi îţi doresc să mori
Tot din lacrimi de iubire.

.........

Se va scurge o vecie
Şi odată, Dumnezeu,
Pe toţi la rând o să ne-nvie:
Tu atunci vei plânge rău...

Atunci numai eu aş vrea
Că după ce tu ai trăit,
Să îmi spui cu gura ta:
Care-i cel ce a greşit?

poezie de Diana Enachii (2007)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul iertării

De crezi cumva că ţi-am greşit
C-o vorbă spusă în doi peri,
Oricând să ştii că-s pregătit
Să-ţi dau şi LUNA, de mi-o ceri!

O iau din cerul înlemnit
În aspre ierni ori blânde veri,
De crezi cumva că ţi-am greşit
C-o vorbă spusă în doi peri.

Îţi pun în părul despletit
Raze de LUNĂ, flori de meri,
Să-ţi dovedesc că te-am iubit,
Că te iubesc mai mult ca ieri...

Şi să mă ierţi că ţi-am greşit.

rondel de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Dacă-mi dai un semn,
Poate am să te chem,
Şi-şi trimit formal,
Trenul personal.

Şi te chem solemn,
Ca la un consemn,
Să pornesc apoi,
Un tren fără noi.

Şi mărturisesc,
Că te mai iubesc,
Şi de-am să te uit,
Dă-mă dispărut.

Că am fost mereu,
Doar noi, tu şi eu,
Într-un paradis
Devenit abis.

Şi de-am să greşesc
Să mă-ndrăgostesc
De altcineva,
Nu mă blestema.

Ai greşit şi tu,
Astăzi, da şi nu,
Şi ai să mă vinzi,
Iar la suferinzi.

Poate că-s naiv
Dar am un motiv,
Să aştept un tren
Fără vreun însemn.

Şi dacă mă vrei
Vino să mă iei,
De pe un peron
Fără de blazon.

Şi am să-ţi şoptesc,
Doar că te iubesc,
Într-un trist oraş,
C-un tren fără naş.

Poate că-s boem,
Şi duc la extrem,
Dar rămân străin
În al tău destin.

Şi ca un final,
Scrie în jurnal,
C-am rămas captiv
Unui mit naiv.

Poate că-s nebun,
Că mă mai consum,
Şi-aştept în oraş,
Trenul fără naş.

Şi nu te acuz,
Dar devin confuz,
Că aştept etern,
Tot ultimul tren.

Nu te mai îndemn,
Totuşi dă-mi un semn,
Şi dacă-am să uit,
Dă-mă dispărut...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbi vinovate

De ce-aţi amestecat literele?
Limbi vinovate de pe care se scurge scuipatul
De ce limbilor –
De ce v-aţi făcut vinovate
De ce-aţi comis asemenea păcate?
Când privirea zâmbeşte toate limbile se unesc în aceaşi poveste.
Când privirea furtună, vorbele-s condamnate
Limbile-s de prisos, nu-i una mai bună.
Când vorbele tac toate în mine cuvântă
Oamenii’ntreabă ce-am, tăcerea-mi se’avântă.
n-am înţeles deşi te-am auzit
De mici vorbim aceleaşi cuvinte
Tu în lumea ta,
Eu în lumea mea
Ţara ne uneşte şi neamul, şi glia.
Colindăm când pe munţi când prind şesuri
Călcăm sub picioare acelaşi pământ,
Dar mereu ne despart înţelesuri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă

Minte-mă că mă iubeşti,
Că sunt totul pentru tine
Şi nu poţi să mai traieşti,
Nici o clipă... fără mine.

Minte-mă că ţi-am lipsit,
Că îţi sunt cuibar de vise
Şi că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.

Minte-mă că ţii la mine,
Că-ţi sunt înger şi ispită
Şi că-n nopţile senine,
Numai eu... îţi sunt iubită.

Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniştea şi infinitul,
Minte-mă că îţi sunt floare.

Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ţi sunt soarele şi luna
Şi parfum din flori de tei,
Că doar eu îţi sunt stăpâna.

Minte-mă că nu mă minţi,
Că-ţi sunt clipa aşteptată
Şi dorinţele-ţi fierbinţi,
Chiar şi lacrima curată.

Minte-mă ca îţi sunt dragă,
Că-ţi sunt demon şi păcat
Şi că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce-ai căutat.

Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nnebunesc
Si că vrei să-ţi fiu mireasă,
Veşnic, EU, să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cais înflorit

Pentru mine, eşti un cais înflorit,
De când cu dragoste te-am acoperit.
Nu mă satur de tine şi nu mă pot opri din privit,
Cu frumuseţea sufletului tău, m-ai cucerit.

Primăvara îmi placi cel mai mult.
Îmi place, florile cum cântă să ţi le ascult,
Sub crengile tale vânjoase să devin adult,
Aroma florilor tale să mă vrăjească precum un descântec de demult.

Vara, abia aştept din fructele tale să mă înfrupt,
Setea să mi-o potolesc,
Dragostea să o pârguiesc,
Cu toată iubirea, în jurul tău să mă încolăcesc.

Toamna, vin să te îmbrăţişez,
În culorile toamnei să te colorez,
Sub coroana ta să adorm, să te visez,
În ritmul inimii tale să vibrez.

Iarna, alerg la tine să ne bucurăm de fulgii de nea,
Care sclipesc feeric în coroana ta, sub lumini de stea,
Să-ţi cuprind trunchiul cu dragostea mea
Şi îmbrăţişaţi să aşteptăm primăvara, cu pasiunea.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdrobită geme inima-n mine

Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viaţa-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.

Eşti tu o fee? Eşti zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?

De eşti aproape, pieptu-mi palpită;
De eşti de faţă, eu mă uimesc;
La glasu-ţi mintea îmi e răpită;
Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...

Deştept, în somnu-mi chipu-ţi e-n mine;
Mă uit la lume, şi, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.

Fiinţa-mi toată ţie-ţi urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu eşti suflet corpului meu.

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ei, bine, ce vrei să-mi arăţi aici?! Eu nu văd nimic interesant.
Lucian: Le recunoşti cumva?
Lia: Foile astea... Sunt cumva din jurnalul meu?!
Lucian: Exact.
Lia: Dă-mi-le, imediat!
Lucian: Nu încă. Nu-ţi fie teamă! Le vei recupera, imediat, pe toate, intacte.
Lia: Cum au ajuns astea la tine?!
Lucian: Le-am rupt eu din jurnalul tău, cu câteva zile în urmă, mai exact joi... Ştii tu, când erai la baie.
Lia: Îmi amintesc! Iar când te-am întrebat ce-ai făcut între timp, mi-ai spus că nimic deosebit, doar m-ai aşteptat pe mine...
Lucian: Şi ce-ai fi vrut să-ţi fi spus?! Că ţi-am găsit între timp jurnalul personal, l-am răsfoit fără acordul tău şi am oprit câteva file din el?! Am preferat să ţin secret acest lucru, câtva timp.
Lia: De ce le-ai rupt?!
Lucian: Pentru că aici scrie ceva foarte interesant, care mi-a atras de îndată atenţia. Scrie că... Mă iubeşti. Mai exact, scrie că te-ai fi îndrăgostit de mine, fără ca măcar să mă fi cunoscut, doar din descrierile pe care mi le-au făcut colegele tale, demult. Este sau nu aşa?! Corectează-mă, dacă greşesc!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui cântăreţ

Îmbătrâneşti, şi versul tău
Îmbătrâneşte ca şi tine;
Cântai odată mult mai bine
Dar astăzi tot ce cânţi e rău.

Alt'dată cântecele tale
O lume-ntreagă le-nvăţa
Şi satul tot te îndrăgea
Dar astăzi cine-ţi iese-n cale?

Nu simţi cum cântecu-i sfârşit
Şi-n ţitera dezacordată
Zac moarte pentru lumea toată
Tot ce-ai cântat, tot ce-ai ubit?

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa nouă, I, nr. 13 (iulie 1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem

Mă-ntorc să te aflu în visele mele
În somn mângâiată de tine să fiu
Din margini de ceruri sub ploaia de stele
Din margini de lume mă-ntorc să Te ştiu.
Te chem pentru omul ce nu vrea să-audă
Cu mâinile-ntinse şi sufletul treaz
Şi-atunci când purta-vei povara cu trudă
O lacrimă caldă să-Ţi fiu pe obraz.

Te chem pentru mine, atinsă de vină
Cu luna în pleoape şi-o sta căpătâi
Te chem îmbrăcată în cer şi lumină
Învaţă-mă, Doamne, cuvântul dintâi!

Primeşte-mă, Doamne, primeşte şi pune
Cununa-nflorită pe creştetul meu
Când cerul va-ncepe prin stele să sune
Să stau printre ele să-Ţi cânt, Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea (6 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!