Noiemvrie

În lâncedul soare de-amiază, grădina
Îşi zvânta din brazde noroiul, şi cum
Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum,
Dar zborul de cioare îi cată hodină.
În mâlul ce scade vâscos, fumegând,
Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare,
Cu frunze cernite-n sinistră coloare
A negrului muced — ce-ţi intră în gând
Mai muced, mai negru decât e în fire.
Sus ciorile negre, jos mucedele flori!

O, unde eşti, creangă de-april, să-mi improri
Ferestrele vieţii cu verdea-ţi lucire
Şi unde eşti, iarbă cu fragedul fir,
În gânduri să-mi intri cu haina ta nouă,
Şi proaspăt scăldată în bobul de rouă,
Ce-n suflet răsfrânge lumini de safir.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiemvrie

În lâncedul soare de-amiază, grădina
Îşi zvânta din brazde noroiul, şi cum
Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum,
Dar zborul de cioare îi cată hodina.
În mâlul ce scade vâscos, fumegând,
Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare,
Cu frunze cernite-n sinistră coloare
A negrului muced — ce-ţi intră în gând
Mai muced, mai negru decât e în fire.
Sus ciorile negre, jos mucedele flori!

O, unde eşti, creangă de-april, să-mi improri
Ferestrele vieţii cu verdea-ţi lucire
Şi unde eşti, iarbă cu fragedul fir,
În gânduri să-mi intri cu haina ta nouă,
Şi proaspăt scăldată în bobul de rouă,
Ce-n suflet răsfrânge lumini de safi

poezie de Noiemvrie - Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, unde eşti, creangă de-april, să-mi improri ferestrele vieţii cu verdea-ţi lucire...

Elena Farago în poezia, Noiemvrie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-aproape toamna

E-aproape toamna şi mereu mă cată
O nouă elegie să-mi inspire,
Mă simt precum o frunză legănată
În vântul cel lipsit de păsuire;

Am fost şi mugur şi lăstar odată,
M-a poleit a vieţii strălucire,
E-aproape toamna şi mereu mă cată
O nouă elegie să-mi inspire;

Ştiu că şi iarna va veni îndată,
Dar pentru asta n-o să-mi ies din fire,
Mai gust un vin sau mai admir o fată
Şi mai evoc, în gând, o amintire.

E-aproape toamna şi mereu mă cată.

rondel de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenire

Poate-am fost cândva o floare,
Răsărită în ţărm pustiu
Poate-am fost rază de soare,
Într-un veac ce nu-l mai ştiu.
Poate-am fost un strop de rouă
Pe un fir de iarbă verde
Răsărit sub lună nouă
Cugetele să-mi dezmierde
Har divin să se coboare
Peste flori şi peste raze,
Din smaralde şi topaze.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Cuget nemuritor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?

Pe unde eşti, iubito, pe care-a lumii parte,
Ne vede, oare, luna, odată pe-amândoi?
Privim aceleaşi stele, suspini şi tu în noapte,
Ţintind cu ochii trişti spre visul de apoi?

Pe unde eşti, iubito, pe ce tărâm de basm,
Pe unde-ţi umblă paşii, ce flori ţi se supun?
Mai ştii să pui în vorbe acel entuziasm,
Acel fierbinte patos ce mă făcea nebun?

Pe unde eşti, iubito, prin care emisferă,
Din ce-ţi mai faci cununa? Din flori de portocal?
Ce-ţi dăruieşte timpul, iar clipa ce-ţi oferă,
Ai mai umplut, ca mine, cu lacrimi un pocal?

Pe unde eşti, iubito, te mai apasă dorul,
Sunt mările albastre sub arzătorul soare?
Trecutu-i muribund, pe moarte-i viitorul,
Privesc pe geam afară, începe o ninsoare...

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir necunoscut

Ieşind din verde fir ai apărut
Fată transparentă din zefir
Iarbă verde fir necunoscut
Ochii frunze verzi de trandafir

Apari zâmbitoare din frunză
Mergi pe iarba verde necosită
Pălăria ta e verde şi confuză
Păsările-ţi cântă ţie eşti iubită

Fir de iarbă trestie mlădie
De mijloc te as prinde odată
Îţi sărut urechea cu o melodie
Iubirea mea-ţi o dărui ţie toată

Eu nu ştiu, eşti adevărată fată
Sau eşti verdele din vânt turbat
Iluzie ce în vis şi gând se arată
Mă păcăleşte dar sunt bărbat

Am să te pândesc pe înserat
Îmbrăcat în verdele broscoi
Stau pitit la margine şi însetat
Oare cine-i mai isteţ din noi

De eşti fata ce am visat mereu
Am să-ţi cad chiar la picioare
Sufletul îţi dăruiesc chiar eu
Te sărut şi-ţi cer acum iertare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc ca şi ieri...

să stăm cu mâinile sub cap in iarbă
să ne pictăm pe cer dorinţi
iar tu,
iubito să-mi ceri!
să ne pierdem prin iarbă cuminţi
căutând veşnicia de ieri...

să inventăm cuvinte de rouă
care apoi, să le trăim pe toate/
dar pe toate...
mai puţin două!

te iubesc, toate gesturile mele o ştiu,
mi-e martor salcâmul de sus, ştii bine
vreau să uit cine sunt,
cine eşti
şi ce-am vrut să mai fiu...
te iubesc ca şi ieri,
ca şi cum azi e mâine!

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camelia

A ieşit în zori o fată, având rochia brodată
şi încinsă la mijloc cu un fluture de in
când pe frunze mai era lacul cerului senin.
Cum din fire-i râzătoare,
se opri să stea de vorbă
în grădină cu o floare:
unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.
Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,
împlinit cu fagur roşu.
Mai văzu aşa minune altădată la bunici
când pe gard cânta cocosu' -
ea făcea căsuţe-n şir printre ierburi la furnici.
Dar cum mâna mică îi scapă,
se-nţepă pe negândite într-un mugure de spin...
Vai, ce chin!
- îşi zise-n sine.
Poate vrea un strop de apă,
de mă-mpunse aşa tare firul greu de mărăcine.

Pe o frunză de cleştar un gândac abia-şi ridică
silueta de cărbune,
o furnică
se opri ca să-şi şteargă fruntea udă, ochii tulburi de tăciune.
Soarele adânc se scaldă într-o tufă violetă;
ce e drept e prea măruntă, dar din fire e cochetă.
Se ridică în lucire evantaiele de nalbă,
rochii roşii de zorele
rotesc salbă peste iarbă.
Ca o floare printre ele,
fata-şi potriveşte gheata. Visătoare, ea întreabă:
- Dar ce floare este, mamă?
Am trecut şi ieri pe aici, însă n-am băgat de seamă.
E camelia cea albă...
- Dar Camelia sunt eu... Cum să fiu eu, mamă, floare?!
N-am nici frunze,
n-am petale.
Şi trecu prin alte rânduri,
coborâtă printre gânduri...

Ceasul bate miezu-nopţii şi Camelia tresare,
respirând adânc - visează
cum furtuna s-a iscat şi din soare
smulse o rază;
ciorile înfruntă cerul.
Câte flori avea cu dânsa,
vântul îi goli panerul.
Dar cum mama era trează,
îi cuprinse fruntea albă şi în gânduri se ruga,
visul nopţii i-l veghea să nu-i frângă ramura
vântul cel întunecat ce din basme a scăpat.
Telegarul cât o stâncă,
fruntea naltă îi asudă;
numai sta cât să audă,
că în noaptea cea adâncă
zmeul este la hotar.
Şi porni ca să-l adune sub copitele-i de jar.

Nalţă-te de zor spre stele,
urcând podul de aramă!...
Păzitorii se rotesc, vântu-n cuiburi îl lovesc;
praf şi pulbere s-alege de necazuri şi de rele.
Mama-n şoaptă o îndemnă:
- Urcă, fata mea, mai urcă până treci de nouă stele,
unde e copilărie, unde îngerii adie
lirele în cântecele...
Dar deodată-n sânul nopţii se ivi palat de soare.
Şi vibrând în cântec vine o ileană-cosânzeană
cu năftamă de cicoare
şi condurii de sulfină,
- Hai, copilă, şi te prinde de o rază de lumină!
Oi ruga un şir de fluturi
visul negru să ţi-l spele.
Nemurirea să te cânte,
floare mândră a nopţii mele...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Planeta poveştilor, Ed. Universitară, Bucureşti - 2021, Antologie de literatură pentru copii (19 ianuarie 2018)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţ de-atâta dor...

pe sub haina mea de piele intră frig şi îmi e frig,
nu mai eşti să-mi fii acolo, îmi e dor şi-n gând te strig,
tu-mi erai căldura verii, erai focul arzător,
nu-mi păsa de am pe mine, haina mea de călător...

acum vântul mă pătrunde şi îngheţ de-atâta dor,
mă simt mort în trup cu sânge, curge parcă-i stătător,
mă simt trist şi mi-aud paşii, paşii tăi nu-i mai aud,
pomii, florile mă-ntreabă, unde eşti, ce ţi-am făcut?

ce răspuns să le dau, doamnă, nici nu ştiu de ce-ai plecat?
ai stat prea puţin, o toamnă, şi-acum sunt un disperat
când credeam că-mi eşti jumatea inimii din pieptul meu,
te-ai topind cu tot cu noaptea şi-acum tremur, tremur rău

mă petrec cu tot cu luna şi constat că haina mea
mi-e iubită totdeauna şi mă strânge cum vrea ea,
o bate vântul şi ploaia dar nu pleacă undeva,
mă urmează răzuită, pe la gât e mucava

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te...!

Nici nu ştiu ce!
Cum mai eşti!
Pe unde... eşti!

Mai trăieşti?
Ce întrebare!
Mai ai o clipă...
Să-mi vorbeşti?

Unde eşti?
În ce poveşti?
Tot ratăceşti!
În care vieţi?

Mi-aluneci
Printre clipe!
Eu printre...
Vremuri!

Îmi tremuri,
Printre rânduri!
Îmi baţi în gânduri,
Începuturi!

Tu şti?
Unde-am rămas!
Când te-asteptam,
Doar printre lacrimi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii...

Flori de-o zi, de-o clipă
Mi le-adun acuma,
Să le culc cenuşa înfrăţită-n huma
Unei mice şi albe şi tăcute gropi.
Şi nici brazi, nici sălcii, nici salcâmi,
Nici plopi
Nu vor plânge asupră-i...

Făr' să le mai număr clipele sau anii,
Roşii, albe, albastre flori de lunci sau stranii
Flori crescute-n seră, ori în fund de-abis,
Mi le strâng din racle,
Mi le strâng din cripte,
Mi le scot din veghea crucilor înfipte,
S-amintească vieţii un păcat, un vis...

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii,
Tu, iubire nouă, să nu intri aici,
În grădina morţii,
Să nu intri, nici
Să nu simt cum, peste ziduri şi zăbrele,
Mă pândesc cu pizmă gândurile-ţi negre
De povara unor vane îndoieli...

Sufletul meu astăzi morţilor se-mparte...
Tu, iubire nouă, ţine-te deoparte
Şi fereşte-ţi floarea vie de păcatul
De-a-ntreba ce doruri mi-a ştiut uscatul
Vraf de flori pe care azi le-am dezgropat.

Lasă-mă în tihnă
Să le-aştern un pat
Somnului din care
Nu pot să-ţi umbrească
Cu nimic
Norocul c-am păstrat-o, vie,
Printre ele, floarea ce ţi-am dat-o ţie.

Mândră-n ramu-i verde,
Las-o să-ţi zâmbească,
Făr' să-ntrebi de poate cele ce-au murit
Au fost mai voioase
Când le-am dăruit,
Făr' să-ntrebi nici câte,
Nici ce flori din viaţă
Mi-au murit în albul strai de dimineaţă,
Ori în purpuriul caldelor nămiezi.

Nu, iubire nouă, nu căta să vezi
Dincolo de floarea ce-ţi surâde-n faţă
Mândră şi unică-n ramurile-i verzi.

Dincolo de dânsa nu pătrunde-n ceaţa
Ce-mi ascunde morţii de nu vrei s-o pierzi...
Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii, -
Tu, iubire nouă, să nu intri-aici,
În grădina morţii... să nu intri, nici
Să nu-ntrebi de-n strâmta groapă ce le strânge
Vor muţi de-a pururi vechile-mi iubiri...
Şi de-ntors la tine sufletu-mi va plânge,
Mângâie-l, sau plânge-l,
Dar să nu te miri...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un fir de iarbă

ca un fir de iarbă
ce străbate piatra
să iasă la lumină
încerci să-mi străpungi
peretele sufletului
singurătate

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mariei

Cum vezi în creangă roza în haina-i veşnic nouă,
În tinereţea lumii de Mai, prin alte flori,
Şi cerul gelozind-o de viile-i culori,
Când zorile o scaldă cu lacrime de rouă;

Corola-i poartă gingaş iubirea triumfală;
Îmbălsămând grădina cu-arome dulci şi moi:
Dar sub arşiţa dură, sub grindină şi ploi,
Tânjeşte-ncet şi moare, petală cu petală,

Tot astfel în avântu-ţi de-ntâia tinereţe,
Când lut şi cer cinstitu-au suava-ţi frumuseţe,
Ţi-a fost tăiat de parcă al vieţii fraged fir.

La groapa ta primeşte-mi a lacrimii ardoare,
Şi vasul plin cu lapte, şi-acest belşug de floare,
Ca trupul tău să fie şi mort un tandafir.

sonet de Pierre de Ronsard, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţional

Gândesc.
Ar fi bine să-mi fii
De unde nu mi-e.
Să-mi aduni de unde scad
Şi să-mi aprinzi din zbor
Ce sting...
Gândesc.
Aduc.
Ar fi simplu să-ţi dau
De unde n-am.
Să-ţi cânt de unde n-aud
Şi să-ţi strâng din suflet
Ce nu poţi...
Aduc.

Simt.
Ar fi frumos să vii
De unde nu mergi.
Să poţi de unde nu vrei
Şi să iubeşti din mine
Ce nu am.
Simt.

Chem.
Ar fi tu să strigi,
De unde nu vin,
Ar fi eu să strâng de unde nu eşti
Şi să iau din tine
Ce nu sunt.
Chem.

poezie de Gabriela Chişcari (21 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este la fel de crud şi la fel de multă viaţă într-o căprioară ca şi într-un fir de iarbă. Ce minte educată poate accepta asta? Formele se hrănesc inevitabil cu forme, dar chiar şi acolo unde formele nu se mişcă exterior, la interior este aceiaşi viaţă care părăseşte forma când forma este distrusă! Viaţa trece dintr-un fir de iarbă şi însufleţeşte un prunc, apoi pruncul moare şi viaţa însufleţeşte un fir de iarbă. Încă o dată întreb: poate vreo minte educată şi spiritualizată să vadă asta nemijlocit de gând? "Eu-Sunt" sau Dumnezeu cel viu care este în om, este identic cu cel care este într-o banană. Odată ce ai înţeles asta, o să te mai crezi superior că tu eşti vegetarian sau autotrof? Dar vei mai crede că există vreo evoluţie spirituală?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara unde...

Trăim în ţara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Şi unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!

Trăim în ţara unde verbul "a iubi",
Ca om ne defineşte şi ne onorează
Şi unde moştenire lăsarăm la copii
Dragostea de ţară ce-n suflete primează.

În ţara unde există bunătate,
Unde orice român în casă te primeşte
Tratându-te la fel ca pe un frate,
Să nu greşeşti, trădându-l mişeleşte!

Nu suntem slabi să crezi că poţi să râzi de noi,
Fiindc-am lăsat păduchele în cap să ni se urce,
Trăim încă pe locul unde se nasc eroi
În firele de iarbă când ţara-i la răscruce!

Poate tăcem acum şi nu zicem nimică,
Vrem să vedem răimea cât duce de departe,
Dar ai să vezi românul de jos cum se ridică
Şi-n glas de tunet zice: Azi fac dreptate!

Purtăm răbdarea, o haină pentru-afară
Când moliile-o rod, găuri în ea rămân,
Dar pielea ce se vede nu-i de ocară,
Sub ea palpita un suflet mândru de român!

Trăim încă în ţara unde se nasc viteji,
Lumini ce pot străbate şi cea mai neagră noapte,
Tu crezi că noi dormim, dar ochii ne sunt treji,
Ai grijă cu românul când s-o trezi din "moarte"!

Trăim în ţara unde mândri ne-am născut
Trăgându-ne puterea din pământul străbun,
Nu crede c-ai învins, dacă azi am tăcut,
În vine înc-avem un sânge de român!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!