Te-ai înălţat...

te-ai înălţat mult prea devreme
lăsând aici pe cei ce ţi-au fost dragi
nu vor avea de ce să te blesteme
cu ei de astăzi pâinea n-o să mai împarţi

şi bani vor fi de-acum mai mulţi
să-şi ia câte ceva în casă
vor fi şi mai sătui şi mai spălaţi
căci au scăpat de-o gură-n plus la masă

doar nopţile când vor veni
şi zâmbetul pe chip o să le-aşeze
în visul lor vei coborî să îi mângâi
iar ei de dor să te îmbrăţişeze

blestemată soartă fără de noroc
ce zborul ai înfrânt cu perfidie
din viaţă ai făcut un straniu joc
din lacrimi scurse neînţeleasă bucurie

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zboruri

De vor veni acele vremuri crunte
când nu vei fi şi totul s-ar sfârşi,
din pieptul meu, un geamăt ca din munte
cutremurat profund, s-ar auzi.

Cu aripi sprijinindu-se de ceţuri,
cuvinte, doruri, gânduri, vor zbura
prin lumea nesfârşitelor îngheţuri
în care, nesperând, vor mai spera.

Vor mai pieri, vor mai cădea în valuri,
vor fi rănite-n marile furtuni,
ori se vor regăsi în idealuri
de dincolo de tainice genuni.

Vor fi şi-acelea pentru care zborul
va fi întăritor şi vor putea
să-şi fie, ele singure,-ajutorul
când altă colonie vor crea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia fericirii nu înseamnă mai mulţi bani. Fericirea este o artă care trebuie studiată şi practicată. Mai mulţi bani vor face doar să fii mai mult decât eşti deja. Mai mulţi bani te vor trimite doar mai repede la destinaţie. Aşa că, dacă eşti înclinat să fii nefericit, te vei simţi mizerabil înconjurat de lux, cu mai mulţi bani. Dacă eşti înclinat să fii răutăcios, bogăţia te va face să devii o teroare. Şi dacă eşti înclinat spre băutură, mai mulţi bani îţi vor permite să te distrugi cu ajutorul băuturii.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure...

pădure fără ochi
pădure surdă
mugurii tăi vor creşte orbi
cântecul îţi va fi
o melodie absurdă
în fiecare toamnă
te vor părăsi frunzele
poteci neumblate s-ascundă
şi păsările vor pleca
să-şi caute robite zborul
doar ciutele vor rămâne
să-ţi poarte dorul
mereu temătoare
mereu adulmecând vânătorul...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagule

pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ţi-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuinţă
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îţi vor afla datorii şi pricini
copiii rătăciţi şi pe cei nenăscuţi,
câinii pe lanţ vor tăcea
dar ei nu vor avea linişte
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor şterge,
nu vei fi singur te vor însoţi
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca nişte
becaţe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
să nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelaţii
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaşte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă vei uita

Te măriţi, şi ştiu, vei naşte prunci,
Veţi avea cămin şi alte cele
Dar aşa frumoasă ca atunci
Când erai stăpâna vieţii mele
Nu vei fi tu niciodată,
Niciodată.

Anii vor veni mereu şiraguri
Ca soldaţii la cazan flămânzi.
Din viaţa ta de miez şi faguri
N-o să aibă Moartea nici de prânz
Poate doar o simplă, tristă cină,
Tristă cină.

Ce bătrână, palidă şi goală
Vei rămâne peste trei decenii!
Sângele tău, astăzi în răscoală,
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea,
Mai avea.

Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastră ne-ntâmplată
Gândurile, visele haine.
Nu mă vei uita tu niciodată;
Sufletul cu altul ţi-i zadarnic
Darnic.

poezie celebră de Mihai Beniuc din volumul Poezii -Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o zi

Te-ai săturat demult şi nu mai poţi
atâta răutate să înduri,
în mlaştina morală să înoţi
servind şi-n viitor, lepădături.

Stăpânii tăi, vulgari, neruşinaţi,
sunt dintre proşti-aceia plini de bani,
cu ifose, pretenţii de bogaţi
ce nu-şi dau seama cât sunt de sărmani.

Averea lor e marele nimic
cu care nu pot cumpăra un strop
din dragostea ce ultimul calic
se poate bucura, căci nu-i de shop.

Cei care au, mai vor, mai mult, mai mult,
sunt nesătui, iar viaţa lor e-un chin,
căci pofta lor de bani e un tumult,
iar pentru boala lor, nu-i un vaccin.

Tu îi suporţi demult, te-ai săturat,
deşi ei vor, tu nu-i mai poţi servi:
ai devenit de neînduplecat.
În toamna ce-a venit, mai ai o zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infracţiunile îşi au baza în nevoia de face bani. Oamenii vând droguri pentru a face bani. Dar, dacă vom avea grijă de toată lumea, ei nu vor mai vinde droguri, iar dacă nu vor mai exista bani, nu vei mai putea vinde droguri şi dacă ai vrea. Nu ar mai exista lucruri precum jocurile de noroc, prostituţia, trădarea sau mituirea unui senator sau guvernator. Nu vor mai exista senatori şi guvernatori aşa că nu vei mai putea să-i mituieşti. Dacă elimini condiţiile care generează comportamentul aberant, nu vei mai avea comportament aberant.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-ţi cresc aripi, cei mai mulţi dintre oameni nu te vor învăţa să zbori cu ele. Unii ţi le vor rupe, alţii îţi vor spune să le ascunzi. Astfel le vei semăna mai bine, astfel vei deveni solidar cu neputinţa lor.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu şi tinereţea,
La fel ca voi!
Şi am lăsat acasă gândul, că măvoi întoarce.
Venim aici crezând că vom deveni nu mai bogaţi,
Dar totusi ne mână dorinţa de a ne îmbunătăţi puţin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forţată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiţi!
Prietenă îţi este decât noaptea...
Cu ea tu te trezeşti,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viaţă mai bună.

Mergem să muncim pământul altor ţări...
Şi pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Şi braţe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii şi părinţii altora,
Cei pe care suntem obligaţi să îi iubim doar pentru bani!
Dar de ai noştrii părinţi şi copii,
Cine are pivirea aţintită spre ei?
Cine are grijă?!
Este adevarat că tu sau eu, aici, purtăm o altă haină.
Un alt tip de maşină,
O casă cu etaj sau chiar grădină
Dar toate astea nu le poţi avea în ţara ta.
Tu, eu, peste ani vom purta în drumul spre sărăcie, doar amintiri.
Zic asta pentru ca doar tinereţea este bogăţie...!
Un chip mai vechi, o faţă suferindă, o maşină, câţiva bani...
Copii tăi vor fi atât de mari ca nici nu te vor mai recunoaşte,
Curioşi şi necunoscători, te vor întreba doar:
Ne-ai adus " bani "dătători de fericire?

Bunicii tăi demult s-au dus,
Iar cei ce sunt mai norocoşi şi încă au părinţi... ce le vor zice?

Mamă, tată, cu banii ce eu v-am trimis
ce-aţi făcut?!
Căci casa e la fel....

Iar ei te vor lua de mână şi-ţi arata un loc de veci la cimitir.
Uite mamă banii tăi şi casa unde ne vei căuta.
Căci dacă vei mai întârzia în goana ta aici ne vei găsi.
Deci vino acasă!
Acolo unde te-am născut şi ude te-ai jucat cu -ai tăi prieteni,
Unde ai sărutat pământul, învăţând să mergi
Şi unde-ai dat primul sărut unui băiat sau unei fete,
ori ai zâmbit vreunui bătrân.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul vor fi oameni care te vor critica. Tot timpul vor fi oameni alături de tine pentru a te susţine. Oamenii care te vor critica vor răsări ca buruienile după ploaie şi vor încerca să te tragă în jos înapoi lângă ei. De ce? Pentru că dacă ei nu vor mai mult de atât vor să facă ca nici tu să nu vrei(s-ar simţi Ei prost dacă ai fi tu mai special). Cel mai interesant e că aceşti critici se găsesc cel mai adesea printre persoanele apropiate ţie. Vor apela la şantaj emoţional: îţi sună cunoscută replica "Tu nu mai ieşi/ai timp de Noi niciodată!"? sau "Te-ai schimbat. Acum ai aere!"?. Apoi te vor exclude din cercul lor încet şi sigur. Exact! Hai, simte-te vinovat şi întoarce-te la acel trecut de care ai vrut să scapi. Nu prea vrei, nu? Atunci îndepărtează-te uşor şi constant şi adună-ţi în jurul tău oameni cu aceleaşi idei ca şi tine. îţi va fi mult mai uşor pe parcurs chiar dacă la început va fi mai greu să-i găseşti. Nu te speria, e ceva normal. Fii mândru de tine că eşti aşa! Mai devreme sau mai târziu rezultatele tale vor apărea. Nimic nu e în zadar. Mie îmi place să spun că la început ei toţi te arată cu degetul dar, va veni un moment în care tu vei îndrepta un SINGUR deget spre ei înapoi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre tinerii din ziua de azi vor să obţină cât mai mult cu cât mai puţină muncă. Vor să ardă etapele. Vor să aibă totul fără să dea nimic. Modellingul înseamnă, pe lângă nişte calităţi fizice incontestabile, multă disciplină şi efort.

citat din Cătălin Botezatu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele cuminţi vor avea câte un soţ. Celelalte, vor avea, oho, mult mai mulţi.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ninsoare

Mâine când va ninge, să nu mai m-aştepţi,
Mă voiu pierde-n somnul sănilor de gheaţă.
Vor veni la tine pictori şi poeţi,
Să le pui pe masă cartea mea de ceaţă.

Vor veni, desigur, mai apoi şi alţi
Curioşi la uşa aşteptării tale.
Să-i primeşti în casă într'o zi de marţi,
Vin din cel mai negru toarnă-le-n pocale.

Candelabrul fie mult mai luminos,
Vor veni la tine pelerini o mie.
Să le spui c-azi-noapte ai visat frumos,
Dar nimic din cartea închinată ţie.

Mâine când va ninge, să priveşti pe geam
Cum îşi cerne viaţa ultima ninsoare!
Eu mai am, iubito, de parcurs, mai am
Un troian şi încă un hotar de sare.

poezie de Cornel Armeanu din Călător între două lumini
Adăugat de Laura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie

Pe sânul din care tu ai luat bucurie,
Se vor aşeza viermii cândva.
Si ei vor lua,
Dar ce-ţi pasă ţie!

Tu incă vei râde şi-un alt sân vei strânge.
Pe-al meu vor dansa necuraţii.
Vor creşte umflaţii,
Hrăniţi de-al meu sânge.

Mai prinde-l odată cu buzele. Vrei?
Si suge din el tot ce are.
Nu-i bai dacă doare,
Să uit de mişei.

Să uit că din mine, va rămâne nimic,
Că viermii vor face ospăţ.
Ce răsfăţ!
Mai suge din el inc-un pic.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeiască

Când vor şti prunii să citească,
Până şi vântul va şti carte;
Ce-i mic mai are timp să crească,
Şi ce-i aici va fi departe.

Când vor fi daţi la facultate
Salcâmii care cresc sub lună,
Dreptatea va fi nedreptate
Şi-nţelepciunea – o nebună.

În timp ce stelele vor plânge
Din ceruri, de singurătate,
La nunta noastră se vor strânge
Toţi înţelepţii din cetate:

Stejarii, cornii şi salcâmii...
Dar tu vei fi cea mai frumoasă
Printre toţi învăţaţii lumii
Care vor sta cu noi la masă!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily Thorne: Întotdeauna să te întrebi unde îţi este loialitatea. Oamenii în care ai încredere o vor aştepta, cei mai importanţi inamici o vor dori, iar cei pe care îi preţuiesti cel mai mult, fără greşeala, vor abuza de ea. Unii spun că loialitatea inspiră speranţă fără margini. Şi, oricât ar fi de mare, există şi un şiretlic. O loialitate adevărată se construieşte în mulţi ani... şi ai nevoie doar de câteva secunde pentru a o distruge.

replică din filmul serial Revenge
Adăugat de AnaDi Evident
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până atunci

Se albăstreşte cerul, e semnul lui de viaţă,
bunavestirea orizonturilor moi, rememorarea
aceleiaşi clipe a sărbătorii fără trâmbiţe.
De-acum încolo copiii se vor naşte singuri,
animale împăiate vor popula asfaltul aluvionar
al străzilor, iubitele sodaţilor fără chip vor deveni
fete în case uriaşe, părăsite, cu geamurile veşnic
deschise înspre câmpuri.

Să începem să cunoaştem mai bine boala
aceasta a rămânerii în viaţă, trasul de clopotul
infinitului, cu bătaia de-o clipă, să creăm un limbaj
prin care să putem povesti cum trebuie urmaşilor
dansul neregulat al frunzelor!
La o depărtare de-o soartă cântă un pian negru,
La o depărtare de-un icnet coboară Dumnezeu
în câte-un beci să îşi ia murături proaspete.

Va veni o seară în care voluntarii cerului vor face
de gardă la catafalcul muzeelor, va veni o clipă a nimicirii
globale, a ţipătului, a freneziei în masă, necontrolate.
Până atunci, mai există poteci sub care doarme aurul
salvator, mai există o scorbură în care se odihneşte
câte un înger sătul de lumină.

Da, să aprindem la marginea oraşului focuri,
acolo unde se-aude acel cântec pe care greierii nu l-au uitat
niciodată, unde un tren va muşca întotdeauna din veşnicie!
Cu capul pe umeri de linişti să lăsăm acolo să se scurgă
din noi un fel de untdelemn înspre norii prin care
nu vom putea umbla decât desculţi şi uşori!

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre domnişoara doctor Stela, apartamentul ei fiind situat la etajul 13, nu luase seama la zarva din jurul blocului, pe care nici n-o observase, iar când ieşise din casă, era linişte, deci, coborî scările fără a-şi face griji, asta doar până la etajul şapte, de unde se văzu "acostată" de oameni necunoscuţi care încă mai gâfâiau; urcaseră scările cu aparatura destul de grea după ei... Stela se miră, mai ales că pe măsură ce cobora, numărul reporterilor creştea. Plecase singură, părinţii ei spunând că vor veni ceva mai târziu, iar ea de abia reuşi să ajungă la parter, apoi afară... Aici însă, vai! Erau şi mai mulţi oameni care o înconjurau insistent de peste tot, tare gălăgioşi. Aproape că nu înţelegea nimic din ce i se spunea, dar din când în când mai răspundea la câte o întrebare pe care i se păruse că o auzise, mai semna pe câte o foiţă ivită ca de nicăieri, de parcă ar fi completat reţete pentru pacienţi necunoscuţi şi de abia înainta, cu greu, urmată de mulţimea de oameni. Reuşi cu greu să urce într-o maşină, fără a-şi da seama dacă, într-adevăr, era un taxi. Durase însă mai mult de o oră şi jumătate până să ajungă în acea maşină şi nu avea de gând să coboare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul de la miezul nopţii

E toamnă, e târziu şi plouă-ntr-una
Pe frunzele-amorţite şi pe gânduri
Ce nu mai pot să zboare, căci fortuna
Le-a încuiat în necitite rânduri.

Aşteaptă-nfrigurate şi mai speră
Ca lacătul pecetluit de-o vrajă
Să ruginească-n trista atmosferă
Sau să îşi uite rolul său de mreajă.

Şi-atunci, când vor putea din nou să zboare
Spre zări albastre, calde şi senine,
Vor căpăta şi aripi şi culoare
Te vor găsi, vor fi din nou cu tine.

Îţi vor aduce iarăşi bucurie,
Privirea ta va fi strălucitoare,
Iar vântul, într-o dulce acalmie,
Îţi va depune-o floare la picioare.

Vei fi, din nou, frumoasa de-altădată,
În echilibrul de la echinocţii,
Ce îmi oferă-n noaptea înstelată
Sărutul ce cuprinde miezul nopţii

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!