Prieten drag... ,,Şi macii plâng de dorul tău!"

(in memoriam poetului Valer Popean)

Săracă-i ziua asta şi confunză...
Să ştii că ţi-am aprins o lumânare,
Bat clopote şi liniştea refuză
Trosnetul de vreasc sub talpă, pe carare!

Că în colind 'ţi-e satul, drag prieten
Şi-n scârţâit de scrânciob, gust din lacrimi,
Să-mi povesteşti când vrei, cum e în Eden
Şi dacă-i verde viu şi nu sunt patimi!

Vezi? Înşeuează iarna-n rapsodie
Şi fulgii bat din pinteni să coboare,
Îngân în vers, frumoasa melodie,
,, Şi macii plâng de dorul tău" şi doare!

Azi a căzut şi ultima gutuie
Şi parcă nu mai este nicio vrajă,
O pasăre te simt cum în zbor suie,
Poet nepământean, în cer, de strajă!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vin

La ultima petrecere, poete!
Mi-e chipul pe jumate îmbrăcat,
Iar muzica din mine a secat,
De neumblat, picioarele-mi sunt bete!

Mi-e teamă de o spaimă repetată,
Seamană cu rugăciunea sfântă
Când heruvimi te nalţă şi te cântă
În drumul către zarea luminată!

E nebunesc! Aş vrea să-ţi cer, poete,
Să faci întoarsă calea spre 'napoi,
Să opreşti dangătul ce bate-n noi
Ca ticăitul de ceas din perete!

Nu vin la ultima ta sărbătoare,
Trimit vraja pădurii mele-n dar,
Să-ţi fie-alean când vei umbla hoinar,
Trimit şi nard, din locul un' se moare!

Mă iartă că nu pot veni, poete,
Rămâi nemuritor între planete!

(In memoriam - poetului Valer Popean)

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut şi ultima gutuie

A căzut şi ultima gutuie,
Frunzele s-au risipit şi ele,
Doru-n braţe vrea să mi se suie,
Când privirea mi-o atârn de stele.

A căzut gutuia şi-o cam doare,
Timpul parcă plânge cu stropi grei,
Pe pervaz o pun lângă o floare
Şi-nspre seară muşc din seva ei.

A căzut gutuia dinspre toamnă
Şi în palmă puful i-l adun,
Dezgolind-o-ncet, ca pe o doamnă,
Sărutări pe coapse când îi pun.

A căzut gutuia din grădină,
Am o poală plină de gutui,
Pot de-acum ninsorile să vină,
Însă tu, iubita mea, rămâi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind Reginele de Alb

Colind şi rog Reginele de Alb
Ce îşi sorbesc cafeaua din cristaluri,
Să-mprăştie parfum suav de nalb
Furat poetului din recitaluri!

Colind copacii în veşminte noi,
Femeilor le pun în poale dorul
Şi firul roşu-al iţei din razboi
Şi-alean în cânt de adormit odorul!

Colind sub clopotul de-aramă vechi,
Să bată-n noaptea de Ajun, să ningă,
Să-mi fac cercei din fulgi, albi, la urechi
Şi focul buzelor ce-mi ard, să stingă!

Colind cu vorbe din bătrâni, un deal,
Acolo unde sângele-şi vărsară
Şi-n taina vrăjilor din boareal,
Cer bobului de grâu ca să rasară.

Colind apoi la poarta-nchisă ieri...
De-ar veni tata ca să o deschidă
Ar înflori grădinile cu meri
Şi un buchet i-aş cere-n păr să-mi prindă!

Colind, colind Reginele de Alb,
Colind sub scările de fum, coşarii,
Colind şi-aprind lumini sub pomul dalb
Şi mă colind... şi îmi aştept lăstarii!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind pentru... suflet

Deschisă ţi-e a sufletului-mi tindă
Din sară-n zori, din zori şi până-n sară,
Iubita şi frumoasa mea... colindă;
Colind al meu, cu gust de scorţişoară!

Am să te cânt şi-n umbră... şi-n lumină;
Cum n-am cântat colinde niciodată!
Prin ploaie, omăt, prin soare sau prin tină,
Colind al meu, cu gust de ciocolată!

Te voi cânta cu drag, cu mintea rătăcită;
Te voi cânta-ntre zâmbete şi şoapte.
Vei lăcrima... dar fi-vei fericită,
Colind al meu, cu gust de mere coapte!

Te voi cânta şi-n faţa caldei vetre
Ca ieri... şi azi... şi mâine... şi... mereu;
Tu să te laşi cântată pe-ndelete,
Colind frumos al... sufletului meu!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai plecat în cel apus?

(in memoriam - Valer Popean)

Ştiu că viaţa-ţi era dragă
Şi multe mai aveai de spus.
Ţi-ai luat pana în desagă?
De ce-ai plecat în cel apus?

Cu tine-ai luat câmpul cu maci
Şi-n verde viu te-ai îmbrăcat,
Priveşţi de sus acum şi taci,
Ţi-e versul nud, descălecat.

Mi-e sufletul amar şi greu,
În pumn ţin lutul plin de flori,
Rechem în vers pe Prometeu
Să văd iar viaţa în culori.

Un gol imens tu ai lăsat,
File din carte au zburat,
Tu poezia-i terasat
Şi ai plecat... nu e păcat?

Prietene, poet de soi,
Hai fă o cale înapoi...
Pe deal jeleşte un oboi,
În luncă plânge-un caprifoi.

Mă iartă Valer că te cert,
Făcuta-i voia Cerului,
Ne eşţi acuma un lambert,
Eşţi pana-zburătorului.

Să-ţi stea sufletu-n lumină,
Pomenit să-ţi fie în veci,
Domnul să te ţină-n mână
Pe ale Raiului poteci!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprind pământului o lumânare

Aprind pământului o lumânare
Cu floarea toporaşului deschisă
Şi ramului de măr leg mărţişoare
De bunghişori şi boboci de narcisă.

Dar celui om ce sufletul îl doare,
Până ce soarele pe cer va murge
Chema-voi păsări să îi ducă-n gheare
Din ceara parfumată ce se scurge.

Să-i ducă şi bătrânei mele mamă
O lacrimă s-aşeze la icoană
Şi una tatălui, pe-a crucii coamă
Şi-or şti că e de la a lor Ioană

Ce a aprins din flori o lumânare
Şi mărţişoare-a pus la toţi copacii
Să-i treacă dorul şi ca alinare
Chemat-a să îi cânte pitpalacii.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea fulgilor de nea

Când fulgii dezleagă tăcerea
Şi stâncile plâng înfundat,
Pe dealuri se-aude durerea
Uitată de norul plecat,

Iar munţii îşi scutură creasta
Ducând avalanşa-n trecut,
Pădurea îşi plânge năpasta
Adusă de vântul tăcut,

Când fulgii erup în talazuri
Uitând să mai ningă-n tăceri,
Doar trenul mai schimbă macazuri
S-ajungă în timpul de ieri,

Şi încă mai ninge spre seară
Uşor viscolind pe alei,
Lumina se-ascunde în ceară
Să fie păstrată-n scântei,

Când fulgii dărâmă tăcerea
Pe uliţi se-aude vuind
Un cântec ce-alungă durerea
Şi totul devine colind.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Mă scol dimineaţa şi strig
Şi plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Şi lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Şi plâng până nu ştiu nici eu
De poate odată să-mi treacă.

Cu lacrima-n suflet Ţi-ascult
Cuvântul şi plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Şi inima asta cuminte.

Şi plâng când mă culc şi mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Şi-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa prieteniei

prieten drag parcă te-aştept de-o viaţă
să-mi stai aproape la bine şi la greu
să fii mereu un surâs, o povaţă
să fii un reazem dârz, un pod pe defileu.

prieten drag speranţe să-mi oferi
să-ncununeze fruntea plină de sudoare
fii cuvântul magic când mă cuprind tăceri
petale de iubire să cerni de încântare.

prieten drag când tristeţea mă doare
să fii un leac să vindece chinul
în sufletul tău să întâlnesc candoare
ce poate să destrame în adânc suspinul.

prieten drag cu gânduri o splendoare
îmbogăţeşti timpul îi opreşti declinul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara unui suflet

Am să duc cu mine
Dorul de un umăr pe care
Să-mi plâng durerea.
Să curgă, de lacrimi, izvoare
Pe tâmplele mele
Despădurite de amar şi durere.
Voi duce dorul unei strângeri de mână
Şi a unei atingeri de încurajare...
Când inima doare,
Voi duce dorul pruncilor mei
Departe şi ei.
Îmi va lipsi mirosul florilor
Şi răsăritul,
Surâsul buzelor calde
Pe catafalcul ce arde
Sentimente şi lacrimi,
Tăcere şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, colind!

(surorii mele dragi)

De mult a căzut frunza şi bruma a căzut,
A nins şi peste sat şi casa părintească
Şi ninge-acum, de ziua-n care te-ai născut
Cu flori de gheaţă roz, în geam, să-ţi amintească;

De ai uitat cumva că încă eşti femeie,
Priveşte soarele şi luna cea batrână
Şi jarul din cămin, lumina din scânteie
Nu lăsa cupa vieţii să îţi cadă din mână.

De ziua ta, foşnesc aburii albi de iarnă
Şi dor îmi e de tine, ca de livezi de meri,
Îţi dau în dar din versuri şi ţurţuri din lucarnă
Şi steaua ce răsare, din cer, din nicăieri.

Îţi dau tot infinitul şi dragostea de soră,
Ramuri de măcieşe cu nea acoperite,
Din timpul meu îţi dau măcar o biată oră,
Îti urez la mulţi ani, colind de zile sfinte...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopţilor prag
Natura renaşte scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduţi printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Şi sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Şi care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanţ efemer
Mă bucur de soare şi ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaşte prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Şi-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac şi-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la gheaţă, din colind

Cu acest dor, tulburător de tandru,
Singurătatea mi-i ca un meandru,
În verdele monahic e ascunsă,
Făcându-mi liniştea - răpusă.

Cu firul ierbii numai împreună,
Îţi caut întrebarea, ce îmi curmă
Adâncul înţeles... şi ţi-aş răspunde-
Tot eu ca mamă, dorul n-aş ascunde.

Cu spiritul astral, şi de aproape,
Mi-aş dirija privirile pe ape,
Să nu existe depărtări –lumină,
Ci-n ochii tăi, să ard, senină.

Că dorul nu ştie de beznă,
Aprinde şi durerea-n gleznă,
Îţi scoate capul de pe umeri,
Şi nu vrei anii să ţi-i numeri.

Şi vălul şoaptelor parcurge
Distanţe, ce văd chipul dulce,
Îmi este dor, până la moarte,
Şi dincolo de ea, prin noapte...

Că dorul, care îl descoperi,
Le vede –n tine, tot ce –acoperi,
Nu ai altfel de... un alt Dor,
În sinea ta de spirit doritor.

Şi numai dorul nu e o trădare,
În ciuda stelei căzătoare,
Această veşnică prezenţă
Te umple-adânc de o absenţă.
******
Cum să cerşeşti luminii- soare,
Cum vieţii să îi ceri favoare?
Cum dorului să-i porunceşti,
Că altfel nu ştii, să trăieşti?

Când ai să vezi, că iarba suie-
Să-şi facă dor, pe cărăruie,
Îţi va fi dor de-un dor, ce nu e,
Şi nu-i cel drag, ceva să-ţi spuie.

În partea, dată stelelor aprinse,
Ai să strigi " Dorule ucise!
Mă doare mult, până la tine,
Încă un dor, căzut în mine."

Un drum de dor, necontenit,
Va înverzi sus, din pământ,
Până la gheaţă, din acest colind,
Dorul nu seacă, nici în gând...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi numai dor...

Şi sunt momente când te aştept să-mi vii,
Clipe de speranţă, când simt un dor aprins...
Când şi ţie îţi este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, şi-ncet ne-a învins!

Şi sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Şi mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că şi tu simţi un dor... despre noi, iubind...

Ştii? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai ştiut a preţui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Şi te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...

La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea şi mintea mea te cheamă,
Iubeşte-mă iubire, căci ştii atât de bine
Să mă iubeşti aprins, fără nicio teamă!

Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Şi mă gândesc la noi... şi zorile apar,
Şi mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!

Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Aşa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să ştii,
Să mă iubeşti pierdut... să fii împlinit!

Şi numai dor...
Şi mă trezesc... dorind să înţeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Şi fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Şi numai dor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că ai pe frunte
Sărutul meu de seară
Şi-n păr
O urmă veche
A degetelor reci
Ce vor îmbrăţişare...

Ce ştii tu?
Eu ştiu...
Că sufletul ţi-e cald
Când se deschide-n tremur
Că zâmbetu-i timid
Şi vorbele se-adună,
Greu,
Să spulbere tăcerea
Ce curge a absenţă...

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că vrei să nu vrei astăzi,
Că spui ca să nu spui,
Că simţi cum trece timpul
În suflet şi
Râzi rece,
Când clipele se pierd...

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că tu-mi eşti plus din minus
Că dorul mi-e duşman
Că ploaia mi te fură
În vis şi
Somn absent,
Că vreau să vreau
Şi simt cum simt,
Din suflet cum se scurge
Ce sunt:
Pâmânt, umbre, pământ...

poezie de Gabriela Chişcari (9 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângându-mi iarna-n palme

Prefer să-mi plângă iarna-n palme...
Şi-o voi ruga, să mă-ncălzească...
Si n-aş vrea să te superi...
Pentru concurenţa!
E rece ca şi tine...
Dar ea oferă viaţă,
Cu picuri mici de gheaţă,
Ce se topesc în palme!
Este speranţa, unei primăveri!
Prefer să-mi plângă iarna-n palme...
Să plâng şi eu de fericire.
Şi să mă simt din nou copil
Cu ochii doi la număr,.
Bătându-se ca fraţii... orbi,
Ce-şi picură amarul,
Cerându-şi drept şi vină!
Pentru o lacrimă neplânsă!
Prefer să-mi plângă iarna-n palme
Decât să simt amarul...
Iubirii neavute şi-a lacrimii neplânse!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

tu când te vei trezi ai să găseşti o floare
pe perna ta lângă obrazul tău
- să ştii iubito - ţi-am trimis un soare
cu raze frânte din destinul meu

tu s-o aşezi în vază ca pe-o vrajă
să torni în ea şi ape de izvor
şi soarele mereu să-ţi stea de strajă
cu raze frânte din destin şi dor

tu să-i zâmbeşti când sufletul te doare
în hohote să râzi şi să le frângi
şi ai să vezi petalele de soare
cum vor zâmbi că-n sine nu mai plângi...

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de ceară

Curg lacrimi calde dintr-o lumânare,
Îi pâlpâie lumina printre umbre,
Iar tu îmi stai ascunsă într-o stare,
În care nepăsarea te pătrunde.

Îţi joacă forme negre pe pereţi,
Le urmăreşti însă n-ai vrea să fie
Şi te întrebi de oare nu repeţi,
Greşeli precum acela ce nu ştie.

Mai e puţin, lumina ei se stinge,
Iar altă lumânare nu mai ai,
Te uiţi la ea cum ceara se prelinge,
La fel cum curge-o lacrimă din rai.

Te tot gândeşti, îţi va fi întuneric,
Nu ştii de vrei să dormi, de vrei să nu,
Priveşti spre cer, sunt stele, e feeric
Şi una-i vrea să fii, de poţi, chiar tu.

Îţi plâng din lumânări lacrimi de ceară,
Adememenite parcă de firesc,
Căderea lor nu pare să te doară,
Dacă nu-ţi curg din trupul omenesc.

poezie de Adi Conţu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul agoniei

în agonie sunt flacără şi rug
ard de dorinţe cu vise bizare
peste mine a trecut un plug
brăzdând nopţile cu coşmare.

în temniţa de foc a amintirii
te strig te chem prieten drag
sting cu lacrimi flacăra mâhnirii
să-mi fii aproape cu poveţe de mag.

simt deznădejdea că pe o povară
secundele îmi lasă un gust amar
fii tu prieten sublimă primăvară
când zorii iubirii ca florile răsar.

aştept să vină trenul fericirii
să mă îndepărtez de gara amăgirii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam Lucian Bulătan

Cu un potop de lacrimi venit-am azi la tine,
Şi-un trandafir de gheaţă aştern pe-al tău mormânt
Privindu-ţi crucea rece mă-ntreb dacă eşti bine,
Dar bunul meu prieten, nu scoţi nici un cuvânt?
Nu poţi să-mi spui de îngeri în casa lor minune
Te-au găzduit sau poate ai fost chemat mai sus?
Dac-ai putea, ştiu sigur, că totul tu mi-ai spune,
Dar ştiu că eşti aproape, aproape de Isus.

Te-ai dus să faci portrete şi-n cer la serafimi
Să bucuri şi acolo, la fel ca pe pământ,
Prietenii de-acuma, duioşii heruvimi,
Dar bunul meu prieten, nu spui nici un cuvânt?

Ştiu că-ţi lipseşte mama, la fel de mult şi sora
Şi fiica şi nepotul, aşa-i normal să fie,
Ţi-e dor şi de băiat, ai vrea să-ţi vezi şi nora,
Dar cel mai mult, desigur, ţi-e gândul la soţie.

Ai vrea la ei s-alergi, la fel ca altădată
Pe cerul înstelat să scrii cât îi iubeşti,
Ai vrea şi te-nţeleg, măcar, măcar o dată
Să-i strângi la piept cu dor şi iar să le vorbeşti.

Dar vezi că lumea asta, cu bune şi cu rele
E doar o amintire în cartea vieţii tale;
Şi atunci, preabun prieten, de-acolo, dintre stele
În vis, din când în când, să ne mai ieşi în cale.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!