Vedea

numai sânge şi urină pe jos
în tot barul şi pe hol era la fel
s-au luat amprentele
căuta ceva inedit cu ochii lui
un indiciu care să-i aducă pe tavă
făptaşul sau făptaşii
se gândi să facă meditaţie yoga
simţea cum îi fuge camera de sub el
picioarele îi tremurau
comandă unui agent: cheeseburger
cu ceapă prăjită şi fără sos
şi fără varză tocată mărunt

oamenii ăia n-au murit de doruri multe
sau de sete în faţa paharelor
pline cu whisky şi tequila şi vodcă
moartea se adăpase din belşug
probabil că mulţi erau sub influenţa
amfetaminelor şi au avut
sistemele nervoase centrale stimulate
au primit şocul trecerii fără frică
a fost ceva cât se poate de firesc
parcă au mers la supermarket

moartea i-a unit într-o frăţie
au trecut în lumea umbrelor
cu vină sau fără vină
şi el trebuie să vadă cine a tras
de ce a tras nu conta

vedea barul nichelat şi cioburile
de sticlă înmuiate în băutura amestecată
mirosea a băutură şi sânge
voma îi presa plexul solar
ar fi tras nişte ketamină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergi călcând

pe bombeu un manhattanian răsărit
din oţel şi beton şi sticlă
în insomnia unui vapor care fluieră
după un velier tras undeva alături
de zeci de ziduri periculos de înalte
zâmbetul alb îţi sare în ochi
e plasat mai sus de cravata roşie
strânsă în jurul unui guler albastru
miroase a whisky şi a deşert
te aştepţi să scoată un pistol
din haina care plesneşte pe trup
te-ai rătăcit prin oraşul fără înţeles
rescrii din mers nevolnica poezie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea ţopăia

bezmetică prin curţile şi
casele oamenilor, iar aceştia
nu ştiau dacă trebuie
să fugă sau
să rămână
locului. cei mai
mulţi au rămas
pe loc.

au tras sticla cu ţuică, tare,
de prună, şi-au adunat
copiii şi se ascunseseră
prin pivniţe. femeile
ieşeau. ele nu
se tem. ele
nu mor.

moartea ţopăia prin curţile
şi casele oamenilor.
pe unii a pus
mâna.

bărbaţii s-au luat cu ţuica şi
au uitat de moarte.
şi moartea a uitat
de ei.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea unui corupt

Azi, la locul de vecie,
Fără număr, salve-am tras.
Căci în urma lui, se ştie,
Numai "tunuri" au rămas.

epigramă de Costel Stancu din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancheta

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Şi se va desfăşura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Aşa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupşorul fără viaţă-al fetiţei
De doar patru luni, înfăşurat în zdrenţe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulţi de treizeci şi cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel guriţa care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetiţa părea să ştie ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudenţa,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Şi a zâmbit – măgulindu-ne inteligenţa.

"În concluzie, Onorată Instanţă", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiţei Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

poezie de W.H. Davies
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

The Inquest (Ancheta)

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Şi se va desfăşura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Aşa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupşorul fără viaţă-al fetiţei
De doar patru luni, înfăşurat în zdrenţe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulţi de treizeci şi cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel guriţa care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetiţa părea să ştie ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudenţa,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Şi a zâmbit – măgulindu-ne inteligenţa.

"În concluzie, Onorată Instanţă", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiţei Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

poezie de William H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfinţit. Se sculă binişor, fără să-i pese de ceva, şi se duse acasă. A doua zi iarăşi aşa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, şi fără să-şi mai aducă aminte că plecase în peţit. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăşi la marginea eleşteului. Pasămite îl trăgea aţa la ursita lui. Şi cum sta el acolo şi se juca cu nuiaua în apă, iară broasca ţestoasă îi tot sărea pe dinainte şi se uita la dânsul cu dor, îşi aduse aminte, la urma urmelor, că el era plecat în peţit, şi că fraţii lui erau a se întoarce a doua zi cu logodnicele lor. Tocmai când voi să se scoale şi să plece spre a merge să-şi încerce şi el norocul, iată că broasca mai ţâşni o dată, iar el îşi aruncă ochii la dânsa mai cu băgare de seamă. Se uită drept în ochii broaştei, şi simţi un nu ştiu ce, colea la inimioară, pare că îl săgetase ceva. Şezu iarăşi jos. Ar fi voit să plece, dară parcă îl pironise cineva locului. Mai voi el să facă ceva cumva, aşa ca să se depărteze, dară în deşert. Picioarele nu se mai mişcară, ca şi când ar fi fost butucite. Se miră de astă lâncezeală. Şi, mai aruncându-şi căutătura la broască, văzu ochii ei, pare că strălucea de un foc ce simţea că îl atinge.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui ceasornicar

Maestru este fără şagă,
Precum e Zeus în Olimp,
Pendule-a tras o viaţa-ntreagă,
Dar nu a tras nicicând de timp.

calambur epigramatic de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incident

El s-a întors şi a tras. El l-a împuşcat. Când el s-a întors,
a tras, iar el a căzut, împiedicat, peste umbra copacului,
la pământ, împuşcat, murind, mort, stopat definitiv.

Doborât, sângerând, împuşcat mortal. A murit atunci, acolo,
după cădere, glonţul în plină viteză i-a sfărâmat faţa,
iar sângele-n pulverizare fină prin lumina leşietică a stropit faţa ucigaşlui.

Fotografiile mortului – pretutindeni, sufletul lui încă mai
absoarbe lumina. Dar el a murit într-o beznă mai întunecată
decât cea a sufletului şi toate s-au răsturnat orbite odată cu moartea lui
pe treptele scărilor.

Nu există informaţii despre ucigaş, exceptând faptul că s-a-întors de undeva
să facă ceea ce-a făcut. Şi a tras un singur glonţ sub privirea scrutătoare-a victimei,
şi-apoi l-a părăsit de-îndată ce-a ţâşnit sângele. Ştim că

ucigaşul era priceput, rapid şi tăcut, iar victima
probabil îl cunoştea. Mai mult de-atât, dincolo de expresia-înăcrită
a mortului şi de surpriza-îngheţată-n încleştarea
mâinilor şi a degetelor lui, nu ştim nimic.

poezie de Imamu Amiri Baraka din Magie neagră, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mulţi dintre noi puiul înseamnă pieptul fără os şi piele, tranşat şi tras în plastic... dar poate că e timpul să mergem să mirosim şi găinaţul, să ne stropim cu sânge, să ne murdărim de noroi pe încălţări, dacă nu şi pe mâini.

citat din Cristian Mărgărit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La barul de noapte

S-au găsit la una mică,
După o formulă veche:
Ea, o fată singurică...
El, un om fără pereche...

epigramă de Eugen Coţa din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai muzica

Numai muzica e perfectă, îmi spunea
un prieten, şi moartea aş adăuga eu,
numai muzica şi moartea sunt perfecte.
sunt două femei fără cusururi
au părul buclat şi talia fină, au
gleznele subţiri şi mâinile mici, ştiu
să facă conversaţie şi să cânte la
clavecin, avere n-au, asta e adevărat.

Numai muzica e perfectă, îmi dpunea
un prieten, eu am adăugat şi moartea
în această paradigmă, uitaţi-vă la ea,
seara în special, când tocurile înalte
i se aud bătând în adâncul sufletului,
acest gang fărp sfârşit, fără lumină,
fără răspunsuri, fără iertare...

Numai muzica şi moartea.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sticlă

cioburi de sticlă şi
prea multe plimbări sub clar de lună;
mă domina treptat reflexia asta ameţitoare,
parcă nu mai aveam scăpare
m-a prins ferm cu un braţ muribund şi
nu mai aveam scăpare.

de ce se difractează-n faţa ochilor mei
noaptea, cu tot cu umbre şi stafii
care mă alungă,
îmi creează disconfort şi
vreau să fug.

privirea mi se-ntunecă şi luna o văd
microscopic,
să mă fi îndepărtat de tot?
sau poate nu mai văd şi nu mai simt;
nu mai cred?

priveam luna cu speranţă;
azi nici n-o mai privesc:
în cioburile de atunci s-a schimbat fizica lumii
şi ochii tăi şi privirea s-au schimbat;
puţin îmi pasă.

sub clarul de lună,
dansul neobişnuit al valurilor de ape
nu mă decepţiona atunci,
mă obliga să cred
că luna-n cioburile sparte de pe mal
e adevărată, e mai frumoasă şi
mai calmă ca niciodată.

m-a lovit intens furtuna, neaşteptat,
mi-a răvăşit ideile, punctul de plecare şi
fără să-mi dau seama,
m-am trezit în întunericul pur
fără să ştiu unde sunt, fără nimeni aici,
doar eu şi cristale reci din sticlă,
pe care le simt, îmi taie tălpile.

şi fug, că nu pot aştepta,
mă-njunghie ca nişte cuţite,
dar nu pot aştepta...
noaptea mă apasă, vântul mă sufocă
şi cioburile
au pierit şi nu mai reflectă
nici lumina,
nici întunericul,
nici nu mai înseamnă nimic acum.

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă enervează frumuseţea ei

care mă doboară la pământ şi mă pisează
mărunt cu picioarele mici. prea delicate
să facă rău. enervarea-mi creşte când o privesc
rana din piept se lărgeşte de la glonţul
indiferenţei tras să rănească mortal
aş vrea să ne promitem multe. şoptit
să nu ne audă nimeni
nici măcar noi
unii ar spune că sunt fleacuri omeneşti
care te atrag mai mult în viaţa obişnuită

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faceţi-vă prieteni trainici, respectând câteva reguli simple: Ascultaţi-i fără să-i întrerupeţi; vorbiţi-le fără să le reproşaţi ceva; faceţi-le daruri fără să le pretindeţi ceva în schimb; răspundeţi-le fără să-i contraziceţi; iertaţi-i fără să-i pedepsiţi; promiteţi-le fără să uitaţi. Aşa, nu veţi fi niciodată singuri.

citat din Jane Fonda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce străini şi singuri,
Sărmani fără de mamă,
Cu ochii adesea-n lacrimi
Şi suflet pribeag
Mai să le plângi de milă,
Adorm pe câte-un prag.
Şi nu mai cred în soartă...
Cine să aibă-o vină?

De ce, în noapte, unii
De doruri rătăcesc
Sau caută să doarmă-
-n canale, de ce droguri,
Cu umbre-ntunecate adesea îi pândesc
Şi îi împing adesea la nesfârşite patimi?

De ce n-are ce să-mbrace
Şi puţinul colţ de pâine
Se bat precum o fiară-ntre ei,
De ce? De ce? Şi cei ce văd,
N-are suflet? Şi cei ce văd n-au milă
Credinta-n mai bine a murit? De ce? De ce?

Se-ascund sălbătici încă.... Pecetea sărăciei
O poartă-n cruda luptă, mereu, ca pe--un stindard
Deşi doresc de-o viată, să nu mai doarmă-n noapte
Răpuşi de oboseală pe recele asfalt....

Cine să facă oare ceva ca să-i ajute,
Eu care n-am speranţe, tu care n-ai nimic?
De ce în lumea asta subt rele atât de multe
Furtuni în suflet moarte, durere şi pedeapsă
De ce-am mai crede, oare, că viaţa-i frumoasă?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Că ne-am tras din maimuţă-mi pare,
Că pentru nimeni nu-i secret,
Însă mai sunt şi oameni care,
Ce parcă nu s-au tras complet.

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Mărţişoare (2009)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tutun de mestecat şi whisky

în umbră stă şeriful. mestecă
tutun şi scuipă. atinge
musca. gogoloiul
de tutun
mestecat ucide.

whisky. whisky de cartofi
şi porumb. tras în sticla
de un litru, albă. udă
stema de şerif. sclipitoare e
stema de şerif.
whisky-ul se scurge pe barbă,
pe piept. cămaşa
în carouri e udă.
e whisky
contrafăcut.

o nouă porţie de tutun de
mestecat intră
în gura şerifului. în spate, un
afiş. femeia are un colt
în mână. şi o sticlă
cu whisky
adevărat în cealaltă mănă.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversarea celor 54

de ani ai mei a venit
cu poezie de amor bolnav
stau în camera cavou
fără marijuana şi vodcă
iubita a şters-o în state
să se facă actriţă celebră
aproape o sfârşeşti singur
fără ţigări sau ketamină
o să citeşti în ziarele de mâine
moartea ta de azi
lângă soba de fier rece
ca o nordică scăpată
pe un sloi de gheaţă

o să afli că nimeni nu mai
vinde ziare tipărite
de zeci de ani lumină
fac bani dimineaţa
pornind propria matriţă
cu trabucul în colţul gurii
produc cât consideră
că au nevoie în 24 de ore
risipa nu e permisă

când te vor aduce de la spital
pe jumătate viu pe jumătate
om nostalgic cu butoni
de ceramică la cămaşă
vei citi scrisoarea
trimisă din state pentru tine
la aniversarea ratată şi anul ăsta

iar eu o să mă întorc
pe ambele părţi să prind
cearta vecinilor cu ambele urechi
după o noapte de dragoste
şi o zi de ură

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam că o să vină

şi zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireş fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte şi de alta
ca un ştreang oblăduitor al rănilor mele

într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâţia înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine ştie?!... poate spre pajiştea de păpădii
miraculos răsărită de sub şinele tramvaiului

am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca şi cum niciodată nu te-aş fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanţele ireconciliabile

în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului

şi inima mea avea să staţioneze
în turla cu ecou şi mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porţile s-au deschis în iluzie

şi oamenii
s-au îmbrăţişat
în sfârşit!
fără de măşti
fără de teama
că insidios
îşi vor da
moarte.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prin noi pădurea

a trecut prin noi pădurea
ca un claun printr-un târg
când dau vişinile în pârg
şi-a sărit din cui securea

zboară vestea ca o goarnă
şi pătrunde-n multe case
drumul lung şi alb de oase,
noaptea liniştii răstoarnă

am zădărnicit cu totul
o cutumă din străbuni
şi am devenit imuni
când s-a tras la bursă potul

cine a făcut un semn
să ne-arate calea-ntoarsă:
drumul de la Piatra arsă
pân'la sapele de lemn?

poate nu-i de-ajuns să strig
şi mai trebui' o verigă
de la cea dintâi ferigă
pân'la ultimul covrig

toată lumea un dispreţ
afişează suveran:
orice job fără elan
a ajuns la mare preţ!

partea rea că vrem din toate
fără cel mai mic efort:
aspirăm la un confort,
fără să mai dăm din coate!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!