Sonetul 18

Să te compar acum c-o zi de vară?
Tu eşti cu mult mai blând şi rafinat
Că mugurii de Mai vântu-i doboară
Şi vara-şi vrea chiria imediat.
Ochiul din cer e uneori fierbinte,
Iar alteori se-ascunde după nori
Şi ce-i frumos decade, ţine minte,
Din voia sorţii oarbe, adeseori.
Dar vara ta eternă n-o s-apună
Splendoarea ei mereu o s-o priveşti,
Iar umbra morţii n-o să te răpună
Că-n ale mele stihuri veşnic creşti.

Şi-atâta timp cât lumea mai trăieşte
Poemul meu o viaţă-ţi dăruieşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te asemăn cu o zi de vară?
Frumuseţe şi balanţă ai mai mult.
În mai, ades furtuni muguri doboară,
Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceţuri auriul chip l-au şters,
Şi ce-i frumos din frumuseţe scade
Întâmplător, sau de-al naturii mers.
Dar veşnica ta vară nu se duce,
Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi,
Nu te umbreşte moartea-ntre năluce
Când în eterne versuri creşti în timp.
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă,
Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Grete Tartler
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shakespeare

Mâna iernii nu dărâmă

vara de pe chipul tău

nici târându-se o râmă

n-o să zboare peste hău

Vara de pe chipul tău

n-o îngrămădeşti în şip

făcând bine din ce-i rău

creşti al frumuseţii chip

N-o îngrămădeşti în şip

nici tîrându-te o râmă

moartea-n fire de nisip

mâna iernii n-o dărâmă

Vara din poemul tău

cea urâtă mâine zău

poezie de Costel Zăgan din Vărul meu, Shakespeare (9 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina umbrei de gând

Pe un drum sinuos ce se pierde-n pustiu,
Îţi mai treci, uneori, paşi de umbră de gând
Ce s-ar vrea însoţiţi prin tărâmul neviu
De-o făclie ce n-o să-ţi mai ardă nicicând.

Când ardea, ţi-a trezit, din cărări ce-ai parcurs,
Amintiri ce mocneau sub un jar de trecut,
Jinduit şi dorit chiar şi-n timpul ce-a curs,
Iar acum, că s-a stins, eşti pe drumul pierdut.

N-o mai ai: s-a aprins mai departe de ploi,
Sub un cer mai senin, luminând depărtări
Ce nu-s încă pustii, iar pe-un drum înapoi
Sunt doar picurii ei, arşi în dans şi cântări.

De ştiai s-o păstrezi, ar fi ars şi acum
Cu aceeaşi lumină din umbra de gând
Ce mai plânge-amintiri în parcursul pe-un drum
Sinuos şi pustiu, c-o făclie... nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Daniel Vişan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 19

Timp ce toceşti şi gheara unui leu
Şi pui pământul mlada să-şi înghită,
Iar colţii tigrului ţi-i faci trofeu
Şi phoenixul îl arzi într-o clipită.
Prin anotimpuri zbori, trist sau voios,
Şi faci ce vrei, Timp iute de picioare,
Cu lumea-ntreagă şi cu ce-i frumos;
Dar eu te-opresc de la o crimă mare.
O! Fruntea celui drag să n-o brăzdezi
Şi cu-al tău vechi condei linii nu trage,
Ci lasă-l neschimbat când defilezi,
Ca pe-un model menit să se propage.

Dar, Timp bătrân, chiar de eşti crud mereu
El veşnic tânăr fi-va-n versul meu.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar un vis...

Uneori viaţa îţi joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Şi timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îţi vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopţii,
Dar te visez şi când ai vrea să vii,
Ştii e un vis, totul e la mana sorţii.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Şi-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.

poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Învăţătoarea mea din clasa-ntâia
De mult de-aici din lume a plecat,
S-a dus să-nveţe-n lumea cealaltă
Copii ajunşi la vârsta de-nvăţat.

Era o fetişcană numai soare
Venea la şcoală tot în pas zorit,
Iar în recreaţii sta întotdeauna
Cu fel de fel de cărţi la tăinuit.

S-a-mbolnăvit odată într-o toamnă
Şi-ntregul an s-a chinuit în pat.
Într-un târziu ne-a spus domnul director
Să n-o mai aşteptăm, că s-a mutat.

Tu, timp, n-o mai lăsa acum furtunii,
N-o mai lăsa prin vânturi şi prin ploi.
Destul s-a chinuit săraca
Până s-ajungă de la ea la noi.

Ai grijă, pune-un înger să păzească
Dacă mănâncă seara sau de nu,
Şi n-o lăsa să-şi cheltuiască banii
Numai pe cărţi, mai cumpără-i şi tu.

Fii bun şi blând, oh, cât de mult n-ar vrea,
N-o mai lăsa la margine să stea!
Era neînvinsă, iubitoare, bună,
Găseşte-i loc pe undeva prin lună.

poezie clasică de Virgil Carianopol
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta sorţii

când lacrimi se lovesc de timp
şi bat la poarta sorţii
cuvintele se înalţă şi se frâng
la ceas de taină cu strămoşii
eu beau cucută iar cu morţii
aş scrie cuvânt după cuvânt
în faţa Ta
cu lacrimi şi cântări şoptite...
în apusuri de suflet plăsmuiam întrebări
şi aşteptam, offf, cât aşteptam...
uneori scrijeleam pe copaci despuiaţi
povestea unui om răstignit într-o viaţă
alteori ascultam psalmii unui cor de îngeri
coborâţi pe zidurile cetăţii
seara, croiam din şiraguri de ceară
paşi către cer
în valuri se oglindea răsăritul privirii
eu înfigeam rădăcini
în lacrima pură a nopţii
tinzând să privesc necuprinsul
scânteie de gânduri
curcubeu al iertării
izvor de lumină în lacrima firii
alteori adormeam pe lespedea lumii
şi mă trezeam din somn
să evadez din ţăndări
ţesând mereu câte o întrebare din valuri de mare
la umbra nucului din prag
să bat la poarta sorţii
să fiu o rădăcină, un fior, un fir către lumină

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăstarii de iubire mă-nfioară

Iubita meu, eşti ca o zi de vară;
Ori prea fierbinte, ori o boare eşti.
Eu te iubesc cum numai în poveşti,
Dorinţa, nimeni, nicicând, n-o doboară.

Cu un suav sărut mă înfloreşti.
Lăstarii de iubire mă-nfioară.
Pe-un trup zvâcnind în ritm de niagară,
Noian de vreri în mintea mea stârneşti.

Păcat că vara trece prea curând
Luând cu ea potop de simţăminte,
Lăsându-mi amintire glasul blând,

Al tău surâs fermecător, cuminte
Şi-n piept, sălbaticul meu dor vibrând,
Ce-aşteaptă altă vară să te-alinte.

sonet de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Inima mea şi ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă
Căci inima vederea înceţoşează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Şi inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentinţa cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat.

Asa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Inima mea şi ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă;
Căci inima vederea înceţoşează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Şi inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentinţa cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat:
Aşa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi

E iarăşi noapte şi iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aş vrea.
Te las şi iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce eşti astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.

Te voi chema de-apururi in şapte veşnicii,
Te las, mi-e dor şi iar te chem să vii.
E tristă fără tine viaţa chiar şi în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost şi eşti al vieţii mele vis!

Ce n-am ştiut şi încă încerc să aflu de la zei,
Este dece să ţi se ia ce ai deja, şi-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Şi mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!

Ies uneori afară privind cruciş la Luna,
Doar ea e vinovată că viaţa mea nu-i bună.
Aş vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Şi să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".

Char de rămâi doar vis, să fii un vis frumos.
Zâmbeşte sorţii tale, alintă-mă duios,
Şi nu uita că mai presus de toate şi de Zei,
E fericirea ce mereu o voi citi in ochii tăi.

Rămâi mereu ce eşti acum... iubirea mea,
de vrei!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 41

Aceste dulci păcate de dezmăţat duios
Comise când eu nu-s în inima ta bună
Sunt preţul tinereţii şi-al chipului frumos,
Căci unde te găseşti, ispitele se-adună.
Tu eşti gentil şi dulce şi demn de-a fi curtat,
Iar frumuseţea ta atacul îl stârneşte
Şi când femeia cere, cine-i acel bărbat
Să o refuze acru până n-o cucereşte?
Dar totuşi ai putea să laşi ce-mi aparţine
Să-ţi dojeneşti splendoarea şi tânărul avânt
Al căror tărăboi te poartă şi pe tine
Forţându-te să-ncalci un dublu legământ.

Al ei, că eşti frumos şi mult o ispiteşti
Şi-al tău, că eşti frumos şi-amar mă amăgeşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 75

Eşti pentru gând ce-i hrana pentru viaţă
Sau ploaia dulce vara pentru glie
Şi pentru tine eu mă lupt pe faţă
Ca un avar cu marea-i bogăţie.
Sunt mândru, mă desfăt, dar vreme vine
Când frică mi-e că-mi vor fura odorul;
Şi uneori te vreau doar pentru mine,
Iar alteori te-arăt la tot poporul.
Şi ba mă delectez cu-a ta vedere,
Ba nu te văd şi ochiul te vrea tare
Nu caut şi nu am altă plăcere
Decât să ştiu că te-am pus la păstrare.

Că sunt flămând sau îmbuibat, n-am pace
Ba mă desfăt, ba sunt un om rapace.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 47

Inima mea, cu ochiul s-a împăcat
Şi reciproc îşi fac numai favoruri;
Când ochiul jinduind te-a căutat
Şi inima s-a sufocat de doruri,
Cu-al tău portret ochiul s-a ospătat,
Iar inima-n tablou benchetuieşte;
Apoi ochiul de inimă-i chemat
Ce gânduri de iubire-i dăruieşte.
Deci prin portret sau prin iubirea mea,
Când eşti plecat, rămâi mereu cu mine
Şi-oriunde ai fi, gândul te va vedea,
Iar eu voi fi cu el când e cu tine.

Dar dacă doarme, ochiul meu priveşte
Al tău portret şi inima-mi trezeşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 83

Să fii pictat, văd că n-ai trebuinţă
De-aceea nu întreprind acest demers,
Dar n-am crezut că este cu putinţă
Să întreci cu mult descrierea din vers.
Deci nu te-am prezentat din neglijenţă
Cum ar fi trebuit, dar tu trăieşti
S-arăţi că pana, câtă decadenţă,
Nu poate spune cât de mândru eşti.
Mi-ai socotit tăcerea ca o vină,
Dar e mai drept să nu scot un cuvânt
Căci dacă tac, splendoarea ta-i deplină
Când alţii-n loc de viaţă-ţi fac mormânt.

Şi-un singur ochi de-al tău mai viu devine
Decât ce-au scris cei doi poeţi de tine.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 16

Dar tu de ce acum să nu te lupţi din plin
Cu-acest tiran de timp ce viaţa-ţi vrea mereu
Şi te-ai baricadat în tristul tău declin
Când poţi trăi plenar, nu doar în versul meu?
Acum eşti cocoţat pe tot ce e plăcut
Însă grădini virgine te aşteaptă zeci,
Care doresc flori vii să-ţi poarte-n solul mut
Nu ca a ta pictată, ce moartă e pe veci.
Şi-aşa al tău urmaş o viaţă va salva
Ce-al Timpului penel şi-un ucenic condei
Nu o pot zugrăvi şi n-o pot releva
Ca alţii să te vadă trăind cu mult temei.

Dar când te dăruieşti, mereu vei exista,
Căci cu talentul tău, te vei putea picta.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 36

Noi doi, mărturisesc, suntem două fiinţe
Chiar dacă în iubire formăm un singur tot,
Dar o să-ndur doar eu acele umilinţe
Făr' ajutorul tău, atât cât o să pot.
Iar ale noastre două iubiri au şi un rost,
Însă în viaţă ura pe noi ne-a dezbinat
Şi chiar dacă nu şterge iubirea care-a fost
Ea fură din dulceaţa amorului curat.
Şi n-o să-ţi pot permite mereu aşa ceva
Căci m-am căit de vină şi nu mai vreau scandal,
Iar tu nu eşti capabil să mă cinsteşti cumva
Că nu vrei să-ţi ştirbeşti prestigiul tău moral.

Dar eu atât de mult te îndrăgesc pe tine
Că simt că faima ta mă-nalţă şi pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai am timp

Nu mai am timp, iubite,
Să mai plâng pe umărul tău,
Căci a secat de mult
Lacrima din ochiul meu.
Nu mai am timp, iubite,
Să mai alerg după iluzii bizare
Şi după o dragoste care încet dispare,
Nu mai am timp, iubite,
Să-ţi mai spun că te iubesc,
Căci eu în altă lume trăiesc,
Te-am aşteptat şi adorat
Ca pe un zeu!
Dar de acum nu mai am timp
Pentru tine, iubitul meu.

poezie de Vladimir Potlog (2 august 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de linişte-n visurile mele

Aş vrea când mă trezesc să fie ca în vis,
Să-mi pot continua gândul fugar,
Să fim din nou cu sufletul larg deschis
Şi dragostea noastră să bâzâie-n noapte ca un bondar.

Aş vrea să mă cauţi şi frumos să-mi scrii,
Cuvinte tandre, pe care le voi citi-n tăcerea nopţii,
Să mă gândesc la timpul frumos atunci când tu o să vii,
Nu vreau să fie un vis de-al meu lăsat mereu în mâna sorţii.

Aş vrea ca viaţa să nu-mi mai joace feste,
Să nu fie un joc urât care a-nceput iară,
Am şi eu un suflet şi visări celeste,
Uneori gândesc ca un copil ce fuge iar afară.

Precum zilele mai seamănă-ntre ele
Şi cum nepăsarea este-n lumea toată,
Uneori mi-i dor de linişte-n visurile mele
Şi dragostea naivă trece ca o fată.

poezie de Eugenia Calancea (30 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!