Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Luna

Soarele și Luna, la ceas de taină, mâna și-au dat,
Ca Pâmântul noaptea să nu rămână neiluminat.
Într-o frăție cosmică, tacită s-au înțeles
Și când soarele se stinge, sus pe cer, de la apus,
Răsare luna, o soră naturală și fidelă
Ce se-nvârte pe orbită-i exact calculată
Și pământul îl cuprinde-n al ei tentacul.

O pereche misterioasă aceste astre fac,
Un El și-o Ea ca-ntr-o poveste aievea,
Cu ochiul Ele ne fac când o eclipsă apare,
Iar noi fascinați suntem de proporțiile universale
Și ne-ntrebăm firește cum e cu putință
Asemenea perfecțiune în cosmos să existe.

Seară de seară în décor nocturn apare
La-nceput o semilună, timidă, glacială,
Cu un zâmbet surâzător, galeș și smerit
Și-apoi crește, pătrar după pătrar
Și la apogeu ajunge-n acest spațiu colosal.

Un briliant la piept Pământul poartă
Și-a lui strălucire argintie –n noaptea înstelată,
Luminează calea sufletelor spre o necunoscută poartă,
Când în somn profund și plin de vise, ele pleacă.

Domnește sus pe cer pân ce soarele apare,
Semn doar să ne dea ca și a ei prezență
Se va simți din plin în a noastră existență
Și de-om urmări atenți ale ei puteri sporite,
Vom înțelege mai bine viața de pe planetă.

Sub clar de lună jurăminte multe curg
Și legăminte sacre de dragoste se țes,
Părtașă discretă la ale noastre povești este
Și a ei vrajă pecetea pe-a noastră viață pune.

O, Tu, sferă luminoasă și nestemată,
Simbol cosmic și singular pentru planetă,
În fiecare seară îmi intri în inimă și în casă
Și-mi aduci aminte tot mereu,
Ce minunății a lăsat în Univers, Dumnezeu.

poezie de (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Diana Niță

Lunatic

E plină, e lună plină,
După perdeaua de nori se arată timidă,
Un astru celest, într-o lumina difuză,
O parte misterioasă, alta ascunsă.
Razele lunii îmi dezvăluie trupul,
Mă ating subtil, îmi golesc conținutul.
Soarele sărută zorile,
În timp ce, luna mângâie stelele.
După ce și-a jucat rolul,
La ceas de noapte,
Lasă luna să preia controlul.

Și privesc la luna-n semiumbră,
Atât de aproape și totuși atât de departe,
Mi se descoperă în faze,
E noapte senină.
E întuneric și eter,
E contemplare și mister,
Rotundă, semilună sau pătrar,
Un lunatic, mă declar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vino, te rog....

vino, te rog, vino la ceas de seară,
e ușa larg deschisă, te chem a câta oară,
e camera pustie și focul nu mai arde,
e timpul mort în casă doar ceasul iarăși bate,
e frig, e cald în mine, mă ard văpăi de dor,
mă arde a ta privire, mă simt răvășitor,
mă ard ca lumânarea și mă topesc pe jos,
mă-nghite-ncet pământul cu dorul meu spumos

vino, te rog, când soarele răsare, când luna se ascunde,
când noaptea cea pustie fugită îi oriunde,
e ziua plictisită, așa mă simt și eu,
te-aștept tăcut în prag, îmi este tot mai greu,
e soarele pe sus, e soarele pe jos,
îți caută și el pașii din mersul drăgăstos,
îți caută o lumină pe-o rază-n alb lăptos,
cu strălucirea arsă în tot ce-a fost frumos.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Iordache

Poetului Florea Florescu, pentru volumul "Lumina vântului de seară"

Când noaptea este înstelată,
Luna m-așteaptă la poartă.
La lumina-i argintie,
Să-i dedic o poezie.

epigramă de din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ghid de intoxicatii acute la copil" de Constantin Iordache este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 16.99 lei.

Reflecții

Viața ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînțeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică așează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mișcare browniană
Și totuși în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domnește
Și subtil, fiecare dintre noi o hotărăște,
Prin ceea ce suntem și ceea ce trăim
Și la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni și drepți nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede și actionează
Și viața noastră în bine sau rău o inflențează.

În viață răbdători căutăm, așteptăm,
Ca un miracol ni se-ntâmple
Și din senin, așa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Și persoana de care avem mare nevoie,
o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunății în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Și cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a țesut
O vraj㠖ntre noi, un mister nedeslușit,
Nevăzutul din unde, cromatici și lumini împletit,
Trudește neîncetat în spațiu, de-o veșnicie,
Și-n cele din urmă soluții găsește
Ca viața, pentru noi, fie o frumoasă poveste.

Furați de a vieții vâltoare, magie,
Adesea uităm poate aducem prinos
Lui și celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toți.

poezie de (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă privim cerul noaptea

Prima stea care răsare
e Luceafărul de seară.
După el încet apare
Calea Lactee, brățară.
Lângă ea, Steaua Polară
strălucește cel mai tare.
Ea arată-n nopți de vară
calea celor două care.
Pe bolta cerului senin,
Cloșca, puii și-i veghează.
Pe gemeni dacă-i privim,
fete frumoase visează.
Peste toate, luna-i doamnă.
Regină e seară de seară.
Tot regină e și-n toamnă
când este mai frig afară.
Iar când noaptea-i pe sfârșite,
un alt luceafăr apare.
Cu el zorile-s grăbite,
bolta se umple de soare.

poezie de (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vivian Ryan Danielescu

Iubiri apar, iubiri s-ascund

Iubesc soarele la răsărit
Și drumul lui spre asfințit
Iubesc glas tandru de om
La răsărit sădesc un pom

Când soarele a asfințit
Toți mergem la dormit
Pe cer senin apare Luna
Prezență ntotdeauna

Noaptea visul e profund
Iubiri apar iubiri s ascund
Iar noi rămânem amândoi
Iubindu-ne până in zori

Călătorim, iubim un nor
Ne întîlnim sub vraja zeilor
Apare iubirea la asfințit
Începe vraja unui răsărit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive și când plouă
Să te scutur de podoabe,
fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podețe
Moleșite de blândețe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopțile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Și întinde-mi o capcană,
Care mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poți mori
Și să mă ivești din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toți în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ți-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Și eu tocmai la Apus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Fazele iubirii

Dragoste nouă:
S-a pus lumina!
Așa zicea mama
Când, spre apus, după asfințit,
Năzărea un licăr de lumină, iar ea
Trebuia aibă în buzunar, în mână
Bani. Să aibă toată luna, spunea.
Eu iubeam pe cineva care,
Fie nu a știut niciodată,
Fie a uitat de mult.

Primul pătrar:
Luna, plutea pe cerul amurgului,
Ca o bărcuță de argint curat,
Asfințind din ce în ce mai târziu,
În urma soarelui.
Eu iubeam aceeași fată.
Mama și luna
Habar n-aveau.

Iubire plină:
E altceva. Toată noaptea e ca ziua.
Când am văzut primul trup gol
De fecioară plinuță, perfectă, sfioasă...
Întâia mea iubire plină.
Coapsele sale și luna ce se lăsa furată
Și ascunsă de vârcolaci,
Pe cer.
Nu i-am cerut nimic,
Mi s-a dăruit cu totul și toată,
Fără știe mama,
Fără să-i pese "luminii".
Într-o noapte, sub lună plină,
Cucul a cântat.

Ultimul pătrar:
Apare dorul.
O barcă din ce în ce mai mică,
Răsărea tot mai târziu, iar eu
Mă-ngăduiam cu renunțarea,
Lingându-i rănile.

Apoi:
O lumină se mai "pune" pe cer,
O mamă bătrână mai zăbovește, înmurgind,
Prin curte,
Uitându-se în același loc,
Ținându-și mâna tremurândă
Pe banii tot mai neputincioși, iar eu,
Am de la viață tot
Ce credeam că-mi lipsește,
Când iubeam.
"Sunt bine, am o relație civilizată
Cu soția mea și cu toate fostele iubiri,
Știu când să mă opresc, joc bine fiecare carte,
Mă abțin.
Am un statut social demn,
Sunt un om credincios,
Fac tot ce pot pentru copiii mei
Și pentru țara mea etc."

Unde greșesc?

poezie de din Aproape alb (26 aprilie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 10 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Ce este mai de folos: Soarele sau Luna? Desigur că Luna, care luminează noaptea când e întuneric, pe când Soarele luminează ziua când e tot lumină.

citat din
Adăugat de elenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar pământul are viață

Cât pământul se-învârtește
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrănește
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm -l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viață.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeață.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găsești în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ținând-și cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de (martie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Despre sfârșitul lumii

Când va fi sfârșitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.

Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună și alt soare.

Lumea din nou va renaște
Cu alt Isus și alt Paște.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.

Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi și noapte
Fără gândim la moarte.

Și atunci, ca și acum
Totul se va face scrum.
Alternanța alternează
Și altă lume urmează.

Din timp în timp vom tot renaște,
Altă lume vom cunoaște.
Deși ne vine iar sfârșitul
Tot n-atingem infinitul.

poezie de (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mișcarea aceasta a Pământului în jurul Soarelui o dovedim tot în mod indirect și anume o dovedim din mișcarea aparentă a Soarelui. Soarele se mișcă și el odată cu bolta cerească, știm că răsare și apune, dar aceasta se datorește numai învârtirei Pământului în jurul axei sale. Dacă însă observăm Soarele în fiecare seară, vedem că el mai are o mișcare și anume: de la apus spre răsărit, astfel că dacă observăm, într'o seară, o stea mai luminoasă spre apus, peste câteva săptămâni nu o vom mai vedea, deoarece Soarele s'a apropiat prea mult de ea și tot așa, în fiecare zi.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Cornelia Georgescu

Eclipse

Este doar un joc de lumini și umbre,
Când trei aștri se aliniază:
Luna, Soarele și Pământul...
Intrând în conul de umbră
Parțial sau total,
Se formează
Aceste eclipse...

Totuși, în trecut
Oamenii se speriau,
Temându-se mereu de
Aceste fenomene optice...
Luna, Soarele și Terra,
Aștrii aliniați la eclipse.

acrostih de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce este Soarele?

Încă din anul 10.000 înainte de Christos, istoria abundă de scrieri și picturi ce reflectă respectul și adorația oamenilor pentru acest astru și nu e greu înțelegem de ce, de vreme ce Soarele răsare în fiecare dimineață, aducând lumina, căldura, speranța și siguranța, salvând omul de frig, de pericol și prădătorii de la adăpostul nopții. Civilizațiile au înțelesîn absența Soarelui grânele nu ar crește, viața pe planetă nu ar supraviețui. Aceste realități fac ca Soarele să fie cel mai adorat lucru din toate timpurile de către om.

Însăși dictatorii au subliniat adorația Soarelui, atribuindu-și Soarele în persoan㠖 ei fiind soarele și dumnezeul națiunii din care făceau și ei parte ca simpli muritori.

Civilizațiile timpurii nu doar au urmărit soarele și stelele, dar le-au și personificat prin mituri elaborate privind mișcările și legăturile dintre ele. Soarele, dătător de viață, era considerat reprezentantul Creatorului nevăzut sau Dumnezeu.

DUMNEZEU-SOARE, LUMINA LUMII, MÂNTUITORUL OMENIRII.

în WordPress.com, La porțile universului
Adăugat de Elena DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu toate le-așează

Când verdele planetei dispare,
Dispare și viața pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru și fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-așează,
În fața lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viață, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul și ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simțim cum astrul zilei iese din văzul vieții,
Cum umbra, veste nopții, ne mângâie pereții.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc și-s lungi
Când bezna și lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare știm a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri și colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi și soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeași n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită și neștiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e și-n tăcere, tăcere-i și-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Și-ncerc pot simți fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte și noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniți -l încercăm.
Dar totu-i trecător și știu, și știi, și știe
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de
Adăugat de Radu BuceleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

* * *

Răsare soarele, pe aleea mea,
Răsare soarele și-mi dă speranța
Răsare-n inimi și în suflet,
Răsare fără a mai apune iară,
Suntem mai atenți la lucruri simple
Suntem parte din viața noastră,
Suntem persoanaje principale,
Suntem cer plin de cuvinte,
Sunt margele prinse-n nemurire,
Ascultam cum vom putea,
Până ce dimineata va trezi
O parte din noi, o parte din vis.
Viața și inima se vor armoniza
Până ce orice moment va fi special
Frumos și plin de cuvinte frumoase
Pe care micuța Elena Camelia le va scrie.
La mulți ani, România mea iubită,
La mulți ani, sănătoși mie și tuturor românilor de pretutindeni
La mulți ani, românilor din țară,
La mulți ani tradiției curate românești
La mulți ani, frumoși și luminoși.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Mantia de geniu

A fi sau a nu fi
Din razele înalte coboară luna
Hiperion coboară prin razele de lună se ascunde ochiul sferic
În sfera de lumina pe cer știrea
Stele răsar cum și apună o mierla jucăușă pe lângă plopi
Coboară cu soț și fără soț sunt plopii în solstițiu
Apare de departe, apare Eminescu, din depărtări albastre de solstițiu
E vara boreală și soarele o sferă lumina-i tot mai albă
S-a stins și s-a înălțat
Apare Eminescu prin undele din șoapte
Alerg în vis cu tine și florile de tei
Primesc botezul ploii
Apare Eminescu în stele cufundat cu mantia de geniu,
Cu ochiul colorat în străluciri albastre.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești soarele meu...

Tu ești soarele meu de pe cerul însorit
Vreau te fac să te simți dorit
În sfârșit eu te-am găsit.

Prin cuvinte nu pot exprim
Cât de mult noi ne iubim
Cu atâta dragoste nu mai biruim.

Tu îmi înseninezi ziua
Ești soarele meu de pe cer
Nimeni nu mi te poate lua
Fără tine am pier.

Seară de seară vreau stau lângă tine
Totul este simplu și ușor alături de tine
Și vreau ca iubirea noastră să dureze o veșnicie.

poezie de (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruș Ida-AndreeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O noapte de poveste

Luna, mireasă e pe cer,
Un greier este giuvaer,
În lanț de stele vise poartă...
Lună, cât ești de minunată!

În noaptea asta-ntunecată
Umbre ascunse se arată...
Luna se-nalță lin pe cer,
În ape pline de mister...

Când floarea nopții se deschide,
Pământu-n umbre îl cuprinde
Și-n murmure și șoapte calde
Harpa le duce mai departe.

Doar luna luminează calea,
A ei e taina... și cărarea...
Ea ea stăpână, ea-i lumină
Și suferința ne-o alină.

poezie pentru copii de din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook