Sonetul 7

Uite! În Orient, când milostivul soare
Se-nalţă înflăcărat, toţi cei de pe pământ
Omagiu îi aduc, fiindcă din nou răsare
Şi-admiră cu respect frumosul disc preasfânt.
Netulburat el suie ca pe un deal ceresc
De parc-ar fi un tânăr ce are mult curaj
În timp ce muritoare priviri îl însoţesc
În auriul său măreţ pelerinaj.
Dar când de la zenit, cu carul ostenit,
Ca-n vârsta neputinţei, începe să coboare
Ochii ce pân' atunci smeriţi l-au urmărit
Văzând că vine-n jos privesc spre altă zare.

Aşa păţeşti şi tu în viaţă, mai târziu,
Nu mai atragi priviri şi mori dacă n-ai fiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcturus e un soare care se aseamănă mult cu Soarele nostru în ce priveşte vârsta lui, e tot un soare matur; Vega însă e un soare tânăr, în toată puterea lui. Pentru Vega abia acum începe adevărata viaţă, pe când Soarele nostru a început de mult să coboare spre dclin.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau

Când stai aşa privind de sus
Spre lumea asta toată
Îmi vine-un început de gând
Că nu voi mai pleca nicicând
Chiar de voi stărui plângând
Să plec, n-o să se poată.
Când stai aşa privind la cer
Şi mă cutremur toată
Îmi vine-n minte un cuvânt
Că încă-o dată pe pământ
Să stau atât de mult să-Ţi cânt
Nicicând n-o să se poată.

Când stau aşa şi Te privesc
În rugăciune toată
Când pleoapele Ţi s-au închis
Îmi vine-n minte ca-ntr-un vis
Ca-atât de mult cât Te-am ucis
Nicicând n-o să se poată.

Când stau la cruce şi privesc
Cum îngerii dau roată
Când taci aşa de trist şi sfânt
Îmi vine-n minte un cuvânt
Ca să mai fiu de pe pământ
Nicicând n-o să se poată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Sufăr în tăcere legat cu amintiri,
În juru-mi îndreptate sunt sute de priviri,
Se-nfing în al meu suflet, şi-ndurător în sânge,
E trupul meu uscat, ce nu mai ştie-a plânge,
Să ştii c-ai ce vărsa, atunci când ai ce strânge,
Dar cum nu ai prea strâns din tristele iubiri,
N-ai şansa să transformi scaieţi în trandafiri,
Ci ai să lupti ca orbul cu lumea în zadar,
Să le arăţi că-i dulce aşa un trist amar,
De te-ai lupta şi tu cu cineva măcar,
Vezi bine... da eşti singur luptând cu amintiri,
N-au mai rămas alături nici câteva priviri....
şi sclav al neputinţei zadarnic vreau să sar,
În numele credinţei şi-n numele iubirii,
Dar prea târziu încerc, uscaţi sunt trandafirii.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea dorinţelor

Când luna-şi va-ntâlni,
În noapte al său rege
C-o ultimă suflare,
Misterul să-l dezlege.

Îi va intinde mâna,
Cuprinsă de-un sărut
Căci stele-i dau fiori,
Cum nici n-ar fi crezut.

Din ochi răsar ecouri,
Priviri, cântec din liră
Atinsă pân' la lacrimi,
Toţi îngerii-o admiră.

Păşind cu glezna fină,
Pe norii cei pufoşi
În jur se strâng visând,
Cei veşnic curioşi.

C-o trenă încrustată,
De mângâieri divine
Aşteaptă-ncet vibrând,
Un zâmbet s-o aline.

Nu ştie ce-o aşteaptă,
Şi-atât de-nflăcărată
În braţe va fi strânsă,
Mai mult ca niciodată.

Şi-n zori cu al său rege,
Se vor pierde în zare
Lăsând în locul lor,
Regina cu-al său soare.

poezie de Mihail Rujoiu din Ecoul dintr-un vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne înţelegem numai din priviri

Nu cred că-a fost capriciul întâmplării
ca viaţa să ne-aducă pe acelaşi drum,
târziu, spre toamnă, când plecau cocorii
pe vechile cărări pe care trec şi-acum.

Doar din priviri am înţeles chemarea
venind fără cuvinte din adâncul tău,
cu mângâieri mai dulci decât iertarea
care-mi ştergea din gând părerile de rău.

Şi ani de-a rândul, umăr lângă umăr,
am înălţat destinul nostru către cer
ca din poveri venite fără număr
să reclădim, în doi, o lume de mister.

Iar timpul scurs în legea lui firească
ne-a modelat sub semnul noului destin
făcând ca-n suflete mereu să crească
noi armonii din provocările ce vin.

N-avem nevoie de-ntrebări prea multe,
putem să ne-nţelegem numai din priviri,
tăcerile din ochii care ştiu să-asculte
sunt legământ preasfânt al marilor iubiri.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azur

Când ieşi sibilin nereidă din valuri pe ţărm euxin
şi-mi dărui răcoarea sărutului slatin cu miros de alge,
privirea-mi se scaldă-n azurul mirabil al ochilor tăi
în care se-ngeamănă cerul şi marea
şi-un soare-n zenit.

Ţi-s ochii, divinii, atât de albaştri,
că şi Creatorul, în ziua a doua şi-a patra,
pe când făurea cerul şi marea, şi soarele,
ar fi-mprumutat un strop de turcoaz
şi-o rază de soare
din cicoarea ochilor tăi.
Dar tu nu erai.

Sărutu-ţi azurul şi múrmur umilă rugă:
"Preasfânt Ziditorule,
te-ndură şi lasă-i intacte
lumina şi-azuru-n priviri
ca-n ziua a doua şi-a patra!"

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te asemăn cu o zi de vară?
Frumuseţe şi balanţă ai mai mult.
În mai, ades furtuni muguri doboară,
Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceţuri auriul chip l-au şters,
Şi ce-i frumos din frumuseţe scade
Întâmplător, sau de-al naturii mers.
Dar veşnica ta vară nu se duce,
Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi,
Nu te umbreşte moartea-ntre năluce
Când în eterne versuri creşti în timp.
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă,
Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Grete Tartler
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nuntă

Ea cuprinde a lui mână
Între palmele-i plăpânde,
Şi-alipind-o de obrazu-i,
Plecând fruntea, îşi ascunde

Ochii trişti, cuprinşi de cearcăn
Şi guriţa-i suspinândă,
Pe-al lui piept scăldat de păru-i
Şi de şoapta tremurândă.

Tot mai tare mâna-i strânge,
Tot mai tare îl îmbie.
Disperarea dar o-nfrânge,
Varsă lacrimi de mânie...

A ei inima bogată
Mult rămas-a sărăcită,
Şi de zbucium şi de freamăt
Se învinge, şi-i slăbită.

Cu priviri păienjenite
Vede toate-n tremurare
Şi pe-o clipă, că ar strânge-o
El de mână, ei îi pare.

Şi atunci îmbrăţişează
Mai cu foc pe acel care
Sub privirea-i se întinde
Ca apusul peste mare.

Toată mintea ei şi-aşterne
În visări ce n-au menire,
De-al lui piept când îşi rezeamă
Tâmpla arsă de zvâcnire.

Se încheagă între lacrimi,
Pe sub pleoapele închise,
Un vis dulce şi ferice,
Visul rege peste vise

Ce mai până-o zi în urmă
Îl purtau ei împreună.
Vis de aur cu icoane
Şi cu preot ce-i cunună.

Şi ca-n vis, icoane multe
Îi privesc dinspre altar,
Şi ca-n vis apare preot
Cu cădelniţă cu jar...

Numai visul nu-i acelaşi,
Nu se-nalţă din pustiu,
Ci e stins, de ieri rămas-a
Doar un plânset trist, târziu...

Dar ca-n vis, icoane multe
O privesc cum se cunună
Cu durerea şi amarul
Când îl strânge iar de mână.

Şi pe nume îl şopteşte,
Şi îl cheamă la trezire
Pe-al lui piept când pleacă fruntea
Peste floarea lui de mire.

Şi ca-n vis, acelaşi preot
Ţine slujbă-n ceas târziu...
Dar icoane vechi şi multe
Privesc mirele-n sicriu...

poezie de Cristian Cruţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care crede că poate

Dacă tu crezi că eşti învins, atunci eşti;
Dacă tu crezi că n-ai curaj, atunci n-ai;
Dacă-ţi place să-învingi, dar crezi că n-ai şanse,
E un semn aproape clar că n-ai.
Dacă tu crezi că vei pierde, eşti pierdut;
În câteva cuvinte, pentru toţi, oamenii simpli sau prinţii,
Succesul începe cu-încrederea-n sine,
Totul nu este decât o stare-a minţii.
Dacă tu crezi că eşti un proscris, atunci eşti;
Dacă tot trebuie să gândeşti, gândeşte-n stil mare.
Trebuie să fii sigur pe tine-înainte
De a câştiga primul premiu, înainte de-afirmare.
În viaţă nu-învinge-întotdeauna cel mai puternic sau mai dibace;
Mai devreme sau mai târziu cel care-învinge
Este omul care crede că o poate face.

poezie de Walter D. Wintle, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desuet

O atingere de priviri în oceanul fantastic de umbre,
Litera cu care începe cuvântul lui Ioan
Şi bucata de plastic care aţâţă spiţele-n viteză,
Sunt incompatibile, ai zice, la o primă vedere!

La fel ca o felie de oţet pe răni şi pe sudoare,
Sau ca supa din aripioare de rechin,
Dreasă cu matematici fine şi muzică vibrantă...
Pe portative oblice, răsfirate şi roz.

O atingere de priviri în oceanul fantastic de umbre...
Probabil că atât ai avea nevoie ca să opreşti timpul în loc!
Eu unul, m-aş bucura dacă ai nimeri într-o zi de iunie,
Pe la vreo nouă treizeci şi cinci!

Să fiu cu ochii spre larg şi să fie soare şi vânt moderat!
Dacă l-ai opri mai spre seară, mi-ar fi mult mai bine,
Dacă aş avea pe mine un hanorac... şi foarte important,
Să nu fi uitat lesa ori tutunul pe undeva!

Că la cât de sadic te ştiu...
Tu nu-i mai dai drumul niciodată!

poezie de Vlad Colceriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 29

Când soarta mă doboară şi sunt dispreţuit
Îmi plâng de milă că sunt un proscris
Şi cerul surd n-aude când urlu înnebunit
Şi îmi blestem destinul ce mi-e scris.
Aş vrea să fiu din nou plin de speranţă
Să fiu ca cel ce are mulţi amici,
Ca cel ce are un scop bun în viaţă
Şi să mă-nfrupt din tot ce e pe-aici;
Dar stau şi mă gândesc şi râd de mine
Oare tu ştii-n ce stare mă găsesc?
Căci sunt ca ciocârlia în dimineţi senine
Ce imnul şi-l înalţă spre raiul cel ceresc;
Dar dragostea ta dulce îmi umple inima
Că nici măcar cu regii eu soarta n-aş schimba.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aştepta ca cei din preajmă să înţeleagă din priviri nevoile tale, fiindcă de cele mai multe ori, ochii lor sunt îndreptaţi spre telefoane.

Eugenia C. Creţu (11 martie 2020)
Adăugat de Eugenia C. Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare şi ardoare

să iubeşti până la limita de rupere, să tragi, să tot tragi
dar ea inima să nu cedeze, să nu se rupă nicicum
ci din contră, să bată tot mai tare
de parcă nimic pe lume nu i-ar umbri bătăile

să te apleci peste ghizdurile vieţii şi să strigi către apa viselor
ahoeeeee... şi de undeva de jos să ţi se întoarcă strigătul
mai mult ca un ecou ostenit de drum
doar ca să te-încredinţeze că mai ai multe vise de trăit

şi când închizi ochii, soarele să-şi arate ardoarea
ca-n prima zi, ca-n primul sărut,
ca-n prima iubire, ca-n primul suspin
şi să răsufli uşurat că soarele nu a asfinţit.

e tot înăuntru arzând, scrumind. iubind...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul...altfel

A fost odată ca-n poveşti
O prea mândră crăiasă,
În toată lumea nu găseşti
O alta mai frumoasă.

Părinţii ei, doi împăraţi,
Cu grijă o crescură
Şi fiindcă nu mai avea fraţi
Ei tronul i-l dădură.

Şi noaptea, din al ei iatac,
Pe geam tăcut priveşte
Cum şi în ceruri şi în lac
Luceafărul sclipeşte.

Dar timpul trece negreşit
Şi nu ştiu cum se face,
Că ea de el s-a îndrăgostit
Şi el pe ea o place.

Şi se-ntâlnesc ca doi iubiţi
Atunci când el răsare
Şi stau aşa, nedespărţiţi,
Până apune-n zare.

Mai trece-o zi şi înc-o zi,
Dorinţa ei sporeşte
Şi vrând să vadă ce va fi
Aşa frumos grăieşte:

- Cobori, Luceafăr minunat,
Ascultă a mele şoapte,
Vino aici, la mine-n pat
Să ne iubim o noapte!

El din văzduh s-a aruncat
În apa tremurândă
Şi într-un flăcău s-a preschimbat,
Cu-nfăţişarea mândră.

Părul lui negru şi lucios
Îi atârna pe spate,
Şi gura îi râdea frumos,
Deschisă jumătate.

Iar ochii săi fermecători
Ardeau ca o văpaie
De parcă mii şi mii de sori
Intraseră-n odaie.

- De sus din cer eu am venit
În graba cea mai mare
Căci şoaptele ţi-am auzit
Şi-a ta dulce chemare.

Cu mine vreau ca să te iau
Acolo printre stele
Din strălucirea mea să-ţi dau,
Să fii mândră ca ele.

- Cât aş dori să pot să vin
În lumea ta cea mare!
Dar tu eşti veşnic şi divin,
Iar eu sunt muritoare.

Du-te înapoi, pe bolta ta
S-apari de dimineaţă
Şi-atunci când dorm pe perna mea
Să-ţi simt raza pe faţă.

Plângea Luceafărul nespus
Pătruns de al său dor
Şi-atunci la Creator s-a dus
Să-l facă muritor.

- O, Doamne, Tatăl meu ceresc
Ce mă veghezi întruna,
Aş vrea o noapte să iubesc
O noapte, numai una!

Renunţ la harul meu cel sfânt
Ce de-acest cer mă leagă
Ca să trăiesc jos, pe Pământ,
Cu cea care mi-e dragă.

- Copilul meu necugetat
Ce ţi-ai uitat menirea
Eu ştiu că eşti înflăcărat
Şi cauţi fericirea.

Însă tu eşti nepieritor
Pe bolta înstelată
Dar jos, tot ce e trecător
E rânduit de soartă.

S-a întors Luceafărul pe cer
Lucind ca întotdeauna
Privind tărâmul efemer
Ce-l luminează luna.

Şi în palatul minunat
O vede pe crăiasă
Care din nou l-a aşteptat,
Fiindu-i credincioasă.

- Cobori în jos, Luceafăr blând,
Şi vino de mă fură
Şi strâns la pieptul meu arzând
Să te sărut pe gură.

Dar el îi spune împăcat:
- Să ai grijă de tine!
Găseşte acolo un bărbat
Şi uită-mă pe mine.

poezie de Octavian Cocoş (18 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea când umblai pe jos

Pe vremea când umblai pe jos,
(D-atâta mers n-aveai pingele)
La muieruşti făceai bezele
Pân' le cădea textila jos,
Căci erai tânăr şi frumos,
Pe vremea când umblai pe jos.

Pe vremea când umblai pe jos,
Înghesuiai după tejghele
Ospătăriţe subţirele
Şi te-nfruptai chiar copios
Din vin şi... fructul lor cărnos,
Pe vremea când umblai pe jos.

Pe vremea când umblai pe jos,
La blugi purtai numai bretele,
Pe-un colţ de bar scriai rondele;
Erai uşchit, erai pontos,
Un zurbagiu cu... braţ vânjos,
Pe vremea când umblai pe jos.

Azi, pe-al tău Pegas eşti un boss,
Dar... nu mai rătăceşti prin stele
Cu nebunatice rebele
Iubirii să-i aduci prinos
Ca tânărul... cel voluptos,
Din vremea când umplai pe jos.

Ca-n vremea când umblai pe jos,
Întârzii şi-azi prin cafenele
Privind cu jind la madmoazele
Cu ochi de jad, spirit focos
Şi trup mlădiu; dar... ce folos!
Pe-un colţ de bar, pe serveţele,
Tu, încă, le mai scrii rondele,
Ca-n vremea când umblai pe jos.

parodie de Elena Victoria Glodean, după Rodica Botan (29 martie 2014)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i daţi drumul...

dacă tot am scris cartea asta
să-mi permit acum
să fiu snob
să vă rog
când îmi veţi face statuie
(nu aveaţi de gând
dar cine ştie)
să puneţi şi un cal sub mine
fiindcă toată viaţa mi-am dorit
să am un cal
şi apoi
să urcaţi calul într-un car
copilăria mi-a rămas acolo
cu ochii pe un car ce străpungea depărtări
iar carul
să-l suiţi pe un deal care caută spre mare
toată viaţa mi-am dorit
să ajung mare şi
să-i daţi drumul în jos
când vor găsi calul
peste sute de ani
vor zice
uite ai dracu
ăştia alde barbu
călăreau pe sub ape

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O privire...

Cand am ridicat ochii, am zarit:
O Mare de priviri intetosate,
O Mare de Soare,
O Mare de priviri calatoare,
Ce ma-mbia la ganduri nesperate,
Uitand de suferintele toate.

Patrunsul spre adanc a fost greu,
Dar eu am incercat tot mereu.

Vifor, vant, aer liber in gand,
Dorinta spulberata, vis frant.

As da orice sa revin macar o data.
Dar, totusi... ora asta e-ncurcata.

Cand voi ridica ochii, voi zari:
O Mare de priviri mirate,
O Mare de Soare,
O Mare de ploi,
O Mare de ape,
O Mare de vise spulberate.

poezie de Claudiu Stratulat
Adăugat de Augustina Gorgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea doar ca vis

Am fi putut să ne iubim năvalnic,
Nemărginiţi de spaţiu sau de timp,
Aş fi putut să îţi zâmbesc şăgalnic,
Dar parcă ne-am născut în contratimp.

Prin trupul tău puteam s-ascund cuvinte,
Ca să le caut, Doamnă, mai târziu
Cu două mâini să te ating fierbinte,
Să te cunosc mai bine, să te ştiu.

Tu să te pierzi alături fără teamă
Că poezie mâine nu va fi,
Să mă iubeşti şi corpul să îţi geamă,
Când conjugăm doar verbul a iubi.

Într-un târziu mi-ai respira în braţe
Şi ochii tăi frumoşi, seducători,
Mi-ar dărui priviri, ce dulci şi hoaţe,
M-aduc din nou spre sânii-ţi doritori.

Am fi putut să ne iubim o viaţă,
Dar tu nu vezi deloc ceea ce simt,
Preferi să ai o lacrimă pe faţă,
În loc de-o sărutare şi-un alint.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea doar ca vis

Am fi putut să ne iubim năvalnic
Nemărginiţi de spaţiu sau de timp
Aş fi putut să îţi zâmbesc şăgalnic
Dar parcă ne-am născut în contratimp

Prin trupul tău puteam s-ascund cuvinte
Ca să le caut, Doamnă, mai târziu
Cu două mâini să te ating fierbinte
Să te cunosc mai bine, să te ştiu,

Tu să te pierzi alături fără teamă
Că poezie mâine nu va fi
Să mă iubeşti şi corpul să îţi geamă
Când conjugăm doar verbul a iubi

Într-un târziu mi-ai respira în braţe
Şi ochii tăi frumoşi, seducători,
Mi-ar dărui priviri, ce dulci şi hoaţe,
M-aduc din nou spre sânii-ţi doritori

Am fi putut să ne iubim o viaţă
Dar tu nu vezi deloc ceea ce simt
Preferi să ai o lacrimă pe faţă
În loc de-o sărutare şi-un alint

poezie de Adi Conţu (12 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!