La mormântul lui Melville

Adeseori sub valuri, departe de-aceste orizonturi,
El citea testamentul şi mesajele-aruncate de zarurile
Celor înecaţi, de oasele lor lovind sub geana spumii
Coastele de mărgean ale mărilor – nevăzute lumii.

Iar epavele se perindau fără bătăi de gong, de clopot;
Caliciul generos al cuprinsurilor morţii returna un capitol
Răvăşit, hieroglife-învineţite, rana unor semne de rău augur
Pe coridoarele scoicilor, de unde nu răzbate niciun zgomot.

Atunci pe circuitul unei perpetue spirale vaste,
Cu funii vrăjite şi răutăţi uitate, ochii îngheţaţi acolo
Au devenit altare-n apele cu translucidă piele....
Pe când perpetue, tăcute răspunsuri se furişau sub stele.

Compas, alidadă şi sextant nu mai aşteptă ora mareei la sizigii...
Deasupra,-n prăpăstii de-azur, şi jos, în cercul zării,
Nici un cântec trist nu trebuie să-l tulbure pe marinar.
Umbra-aceea fabuloasă va fi mereu numai a mării.

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul verii capricioase

Cuptor este cupola de-azur
Deasupra mării de lanuri,
Ploaia nu vine în valuri
Din seninul ce dăinue-n jur.

Anotimpul acesta e dur,
Nicicând nu-şi ticluie planuri,
Cuptor este cupola de-azur
Deasupra mării de lanuri.

Ape se umflă în maluri,
Creşte în lan spicul cel pur
Şi vara n-are nici un cusur,
Chiar de apa rupe zăgazuri...
Cuptor este cupola de-azur.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu vede

Iubirea a căzut pe nevăzute
în adâncul unei prăpăstii de nori
tocmai acolo...
unde ochii pescăruşilor plutesc obosiţi
pe fundalul furtunii,
iar ţipătul lor se cufundă în vuietul vântului.
Şi nimeni nu vede,
nimeni nu simte
că-i lipseşte ceva!
Dar cine mai poate vedea?!...
când ochii noştri orbesc
de vuietul vântului,
când ochii orbilor
sunt păsări moarte
aruncate-n pustiul de munte?
şi ochi de sticlă urmăresc zborul văpăii
care nebănuit se stinge
printre genele coborâte ale uitării
de semeni.

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele de deasupra mării

Undeva departe-o enigmă-ntâlneşte
O altă enigmă,-naltă şi vastă,
Ochi în ochi, nemărginirea apelor priveşte
Nemărginirea cerului – albastră.

Stelele cântă imnuri îmbiind la calm
Deasupra mărilor biciuite mereu de-un uragan;
Şi-ar putea vreodată-acel maiestuos psalm
Găsi odihna la sânul imensului ocean?

Zarea-nnegurată când soarele-i la scăpătat
E-alinată de-adierea unor aripi îngereşti
Acolo unde-aleanul pământului, de nevindecat,
Află puterea din pacea minţilor cereşti.

Totuşi, harul cerului plin de strălucire
Eclipsează apele oceanului, rebele;
Noi nu le putem vedea locul de-ntâlnire,
Dar putem vedea o maree de stele.

poezie de Amos Russel Wells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizibilul, neadevărul

Da, eu fiind marioneta groaznică a viselor mele, trebuie
să fiu generos cu tine –
interiorul dens al orhideei, despicat în două.
Şi unghiile degetelor care apără astfel de
împrejurimi?
Şi tabulările inalienabile ale vecinilor,
cu toată verva lor pentru sentinţe?

Port stigmate
care anulează toată bunătatea voastră.
Privesc direct Zeppelinul argintiu
care spulberă cerul.
Pentru a vă trezi încrederea?
Pentru a veni cu ce fel de sancţiuni –?
Strofa argintie... cântecul
luminat de mit... Asemenea
distanţe înaintează spre ţărm fără
zâmbete răutăcioase. Şi, în ceea ce mă priveşte...
Greutatea ferestrei pulsa în fragmentele
jaluzelelor. Iar asta pentru a stinge tot ce cred.

Da, lumină. Şi există întotdeauna,
întotdeauna, întotdeauna curcubeul etern.
Şi există întotdeauna o zi de rămas bun, o zi neprietenoasă...

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Prelunci, nu departe de două izvoare ale apelor celor mari, şi acolo, pe un tăpşan, deasupra unei cline domoale unde se aduna omenire de pretutindeni, bătrânul din muntele ascuns se arăta şi înălţa braţele, binecuvântând pe pământeni şi jertfele lor depuse la altar.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trucurile nopţii

noaptea asta gem pe pervaz gutuile spumoase
prin carnaţia fiecarei stele zăresc umbrele perpetue ora de cules viile
harul acela teribil de a bea must din palmele vieţii
ca şi cum ai fi sau nu ai mai fi poet
peste o lume de pet-uri şi de ambrozie
în funicularul morţii

clopotul înserării paşte printre catedrale şi
nu se sfieşte să răscolească ciulini
centrul luminat de dragoste rodeşte în pomi
adevăraţi
mugurii plini pocnesc sub paşii celor vii
care rostesc cu trupul lor laic un ave maria
pe voci înalte

strugurii toamnelor plesnesc stropind
marele zid chinezesc
ce înconjoară aura oraşului-cantalup
setea lui milenară de tineri poeţi
vechile pavele din faţa statuilor amorţite

suflul bahic al morţii izbeşte porţile imaginare
ale trupului meu ce naşte printre castane
ore de alintat vorbele la solstiţiu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale pe valuri

Presăraţi petale pe valuri, le va duce vântul
Acolo taţii noştri şi-au găsit mormântul,
Acolo unde-şi dorm somnul soţi, fraţi şi feciori;
Aşterneţi peste-adâncuri ghirlandele de flori.

Curenţii de maree, la reflux, în zilele de vară
Poarte-aceste cununiţe pe creasta lor uşoară
Spre nord şi sud, spre est şi vest, să le ţină de urât,
Acolo unde zac, acelor pe care i-am iubit atât.

Isus, care-a împărţit hrana cu tagma pescărească,
Pe mormintele lor pune sacre semne, să-i recunoască
Atunci când vor învia-într-o zodie mai blândă-a sorţii,
Când din abis marea va elibera toţi morţii.

poezie de Mary Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se duc departe ca să se mire de înălţimile muntilor, de valurile enorme ale mărilor, de cursurile lungi ale râurilor, de întinderile vaste ale oceanelor, de mişcările circulare ale stelelor şi trec unii pe lângă alţii fără să se mire.

citat din Sfântul Augustin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă iubeşti fără să speri

Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vrodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.

Şi-ţi lasă-n suflet un amar
Şi în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.

Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângăi.

Acolo afli adăpost
Oricâte se întâmple,
Ca ş-un amor care-ar fi fost
Viaţa ta o împle.

Căci un luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării.

Şi ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieţii valuri bat
Călătorind spre dânsul.

Şi dau cadenţe de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
Ca să-l nu-l poţi ajunge.

Zâmbeşte trist cu raze reci
Speranţelor deşarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.

Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca nişte stepe;
Iar nopţile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poţi pricepe.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

Îmi aduc aminte de ziua când te-am cerut
În acea noapte de vară înstelată,
Şi ne-am unit destinele într-un singur sărut
Ca să nu putem fi despărţiţi vreodată.

Te găseam mai atrăgătoare decât viaţa
Căci tu însuţi îmi erai puterea;
Fericirea ce mereu am cerut-o cu speranţa
Că poate va veni odată cu iubirea.

Te priveam cu ochii adolescentului îndrăgostit
Ce-şi vedea întâia oară dragostea,
Rugându-mă să fiu alături de tine numai fericit
Şi întreaga viaţă să fii numai a mea.

O cât de mult adoram să te văd zâmbind
Când la piept mi se strângeam,
Şi-mi doream să te simt lângă mine iubind
Că a ta pasiune n-o cunoşteam.

Nu trecea o zi fără să-ţi spun că te iubesc
Căci aşa se face la iubire,
Iar când îţi afisa-i acelaş zâmbet îngeresc
Mă făceai să-mi pierd şi o ultimă gândire.

Aş fi distru lumea cu tot ce are mai frumos
Ca pe tine să nu te fi pierdut;
Iar de acum viaţa parcă nu mai are niciun rost
Când eu am rămas doar un trecut.

Povestea noastră de iubire însă nu s-a sfârşit
Ci s-a scris acolo departe între stele,
Unde ai să priveşti mereu cu-n suflet răvăşit
Că eu m-am dus acolo între ele.

poezie de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Adăugat de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare totală

"Albatroşii şi pescaruşii nu-s, aşa cum cred unii,
Păsări, da' deloc, deloc'', a zis Billy danezul.
"Cum nici alte păsări ale mării nu-s, nici pasărea furtunii,
Ele-s doar duhuri ale marinarilor morţi – ăsta mi-i crezul.

Păsările, pescarii de coloşa, nu-s decât sufleţelele pierdute
Ale ălor înecaţi – dajdie plătită de marinari fiecărui ghinion –
Iar bătrânul, semeţul albatros cu-aripile larg desfăcute
Ar putea fi marele-amiral Noe sau amiralul Nelson.

Fericită viaţă duc. Plutesc şi se scufundă, pescuiesc,
N-au carturi de făcut, valsează, bat din aripi doar.
Când trece-o navă, zboară deasupra ei şi se zgâiesc,
Curioase să vadă cum se mai descurcă astăzi bietul marinar.

Când vântul îmi face oasele de sticlă pe teugă, jur, frăţioare,
(Deşi poate nu-i deloc creştineşte) că-mi doresc cu-ardoare
Să fiu eu acel măreţ albatros care plonjează-n mare,
Dominând din slavă păsăretul marin cu-aripile-i largi, uşoare."

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Krakenul*

Sub tunetele-abisului de sus, de necuprins,
Departe, departe în adâncul mării,
În veşnicul lui somn, de vise neatins,
Kraken-ul doarme: razele soarelui din tării

I-alunecă difuze-n jur: hula,-ntr-o continuă recidivă,
Dulăii valurilor mari deasupra lui şi-asmute;
Din mii de grote fermecătoare şi din celule neştiute,
Ascunse-ntr-o lumină palidă şi maladivă,

Polipi cu imense braţe, mai mulţi decât destui,
Se vântură în moţăiala mării, în verdele-i ţinut.
Acolo el de veacuri gogeşte şi veacuri va gogi
Îngrăşându-se cu viermii mării în somnolenţa lui –

Până când cel din urmă foc va-ncălzi apele abisului;
Atunci de îngeri şi de oameni va fi din nou văzut
În răcnete-nălţându-se deasupra mării pentru a muri.

* Kraken – cuvânt scandinav desemnând toţi miticii monştri marini; krakenul, asemănator unei caracatiţe, avea forţa şi abilitatea, conform legendelor, de a scufunda o corabie.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă scuturaţi, florilor!

Nu vă scuturaţi, florilor,
ascultaţi-mă bine, surorilor.
Toamna-i departe;
departe-al clopotelor cântec, de moarte.

Să ne rugăm, numai lumina
atotputernică-n cer să ţină.
Alai oprit în mersul lui, grădina
să nu răspundă morţii când o să vină...

Să nu răspundem visului rău,
care vâsleşte deasupra noastră mereu...

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturia de credinţă a unui marinar

Cât voi mai naviga pe marea care-n valuri mari zvâcneşte
Credinţa mea nu se va micşora, o, Doamne, ci va creşte;
Cât deasupra capului se rotesc stelele, cereşti rubine,
Oştiri strălucitoare, eu îmi voi aminti mereu de Tine.

Am văzut o zi oameni vii, cu inimă generoasă şi suflet mare,
Şi-a doua zi s-au dus, fără împărtăşanie sau binecuvântare,
În locul nevăzut, unde vom merge toţi când clipa-aceea vine –
Iar, Doamne, bunătatea şi toate darurile tale le ştiu bine...

Necredincios par celor care nu mă ştiu, nu-mi cunosc miezul,
Ei nu văd cum în fiecare seară eu spun Crezul
În vâltoarea mareei care se avântă galopând spre zare,
Spre vestul nesfârşit unde seara soarele se prăbuşeşte-n mare;

Mă gândesc în orele de veghe, în carturile lungi de noapte,
La acele lucruri care nu pot fi vândute, nici cumpărate,
Lucruri nepreţuite, rare; nu iau în deşert sus pe catarg
Atotputernicia Ta, când valurile pe punte violent se sparg:

Rugăciunea şi credinţa marinarilor nu scad, ci mereu cresc,
Doamne, Dumnezeul meu, atât cât navele pe mări plutesc.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tălăngi

Se-aud de pretutindeni tălăngile sunând,
Plâng unele cu larmă şi altele-n surdină,
Răspund şi dau de ştire că turmele-n curând
Vor coborî la şesuri...
În galbena lumină
De-abia le-auzi cum sună, mai jos tot mai departe...
Le-adună vântul parcă în negre văgăuni
Şi-apoi le-alungă iară pe văi, şi iar le-mparte,
Cu glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni...

Trezite din prăpăstii de plânsetele lor,
Cresc negurile sure, alunecând tăcute,
Ies după stânci în pripă şi pier ca un decor
Retras de mâna unei fiinţe nevăzute...

Apar din altă parte, sporind acum treptat,
Şi-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte,
Iar piscul singuratic, sub cerul întristat,
Posomorât îşi trage căciula peste frunte...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecaţi
Plouă
Cerul s-a înduioşat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecaţi
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiaşi bolovani
Vor fi aceleaşi rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Ariel

Vino pe plaja de-aur cu nisipuri fine
Şi prinde mâinile care se-întind spre tine:
În reverenţă-aplecat, buzele-ţi sărute
Neîmblânzitele valuri tăcute –
Atinge-le blând, aici şi-acolo, feţişoara
Şi gingaşele nimfe îţi vor uşura povara.
Hark, hark,
Bau, hu.
Câinii de pază latră-încordaţi arc,
Bau, hu.
Hark, hark!
Aud, sonor,
Ritmat vocille unui cor
Cântând cucurigu.

La cinci stânjeni sub apă-ţi zace tatăl, cum bine ştii;
Oasele i-au devenit mărgean cu scânteieri de sticlă,
Iar ochii – perle sidefii;
Făptura-i s-a schimbat – din mică, tot mai mică –
Prin transparenţa fosforică-a mării, prin pulberea salină,
Într-o mai bogată şi ciudată stare, mai străină:
Nimfele oră de oră cântă pentru el:
Ding-dong.
Hark! Acum le-aud şi eu,
Ding-dong, clopoţel.

poezie celebră de William Shakespeare din piesa de teatru Furtuna, Actul I, Scena 2, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labrador

Un ţinut de gheţuri înclinate
Îmbrăţişat în arcul unui cer cu tencuială gri
Se-abandonează pe sine însuşi
În eternitate.

"N-a venit nimeni aici să te revendice
Sau să renunţe la tine, lăsând un semn roşu şi feeric
Pe sânii tăi cu brumă rece?
Chiar n-ai amintiri deloc, o, Strălucire plină de-Întuneric?"

Tăcere-înfrigurată – arar, momente de schimbare
Călătorind spre-o primăvară mereu de neajuns –
Fără naşteri, fără moarte, fără timp sau soare
În răspuns.

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de iarnă

El a venit de departe – şi nici n-a ajuns bine
că a plecat încă mai departe:
a stat doar cât să facă
din apele adormite ale inimii mele poticnite
un murmur de silabe, trezind dimineaţa.

Ca toţi oamenii care împart
viaţa lor cu lumina,
era foarte inocent, el a adus din locul
unde se născuse
fervoarea lucrurilor care aparţin mării.

N-am cunoscut veselie mai pură
decât cea care era în pietrele
umede-ale ochilor lui
şi care mai dansează şi acum în flăcările
fiecărui colţ al acestei case.

Spre seară, cântecul
unei pasăruici şi vântul spuneau
acelaşi lucru: nu lăsa pârjolul
deşertului să-ţi invadeze inima.

Iar asta fără ca tu să prinzi măcar de veste.

poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!