Crezul meu

Privesc în jurul meu şi captivată sunt,
De tot ce-n lumea noastră se-ntâmplă,
Mă întreb adesea ce plan are Dumnezeu,
Cu fiecare dintre noi şi cu toţii laolaltă.

Unii pleacă, alţii vin, fără să ştim,
De unde venim şi-ncotro apoi noi ne ducem,
Care ne este menirea pe acest tărâm
Şi ne punem fireasca întrebare,
Viaţa noastră să fie ce noi numim destin?
Cine-l hotărăşte şi cui foloseşte?

Viaţa mea, viaţa ta şi a tutorora,
Marcate sunt încă de la-nceput, când pe lume am venit,
Nu seamnă-ntre ele şi unice sunt pe pământ.
Ce face diferenţa şi cui se datorează,
Cursul ei atât de enigmatic şi neprevăzător,
Să fie ce noi nu ştim şi numim destin?

Curge timpul în clepsidra de cristal,
Dar nedrept se pare a fi, căci măsura lui e drămuită
Şi nu suntem trataţi de la egal la egal,
Şi alunecăm fără să ştim în a lui capcană,
Când poate ne este lumea mai dragă,
Să fie tot oare ceea ce numim destin?

În labirintul vieţii intrăm pierduţi,
Fără să ştim pe ce cărări vom merge,
Ne ghidăm după ale noastre simţuri
Şi –n dese rătăciri găsim a noastră unică cale,
Pe ea alunecăm ca arcuşul pe corzile de vioară,
Ascultăm acea chemare ce în suflet o purtăm
Şi misiunea ce ne-a fost dată o căutăm,
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

În fiecare zi braţ la braţ cu destinul mergem,
Care îşi face apariţia într-un mod tăcut,
Timpul curge în clepsidră şi-n acest răstimp,
Ni se dezvăluie picătură cu picătură
Ceea ce avem de îndeplinit pe pământ.
Şi când cursa se va termina vom şti,
Rostul nostru ticluit de când pe lume am venit
Şi vom primi răspunsuri la ale noastre nevoi,
De a cunoaşte lumea din noi.
Iar noi vom şti doar atât cât trebuie să ştim,
Cât aici pe pământ, ca fiinţe cugetătoare, trăim.

Ne regăsim adeseori într-o dilemă,
Şi-a nostră liberă voinţă nu-i de-ajuns
Pentru a vedea drumul ce-l avem de parcurs,
A noastră voinţă bunăoară este greu încercată
Pentru a ajunge de la gând la faptă.
Cine ne secondează şi ghidează şi de ce?
Să fie Puterea Divină ce guvernează
Tot ce –n Universul ăsta mare se crează?
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

Ne-armonizăm fluid în a noastră existenţă,
Cu ceea ce este sus, la cer, după planuri celeste,
Concepute cu stăruinţă poate de cei ce nu mai sunt,
De entităţi ce gravitează-n spectre de culori
Creaţia să fie cu a ei culoare ce aurul o poartă,
În astă lume plină de mister şi de miracol?

Una cu cerul suntem şi interacţionăm,
Poate şi cu al nostru trecut, petrecut
În alte timpuri, spaţii şi străine universuri.
Primim câteodată fărâme, crâmpeie,
Semne ce sub semnul întrebării stau
Sau ne lăsăm duşi de fantasme efemere,
Din ceea ce –a fost poate odată cu noi,
Dar nu ne ajută să-nţelegem pe deplin
Acele mesaje criptate pe care le primim,
De la familii cereşti care judecă şi decid
Pentru noi, ce ne ducem viaţa pe pământ.

Alunec pe-o pantă şi aveturos mă lansez,
Să-mi exprim în cuvinte doar al meu crez,
Avem şi noi, oamenii, un cod ce poate fi citit,
De acei stăpâni eterici ce lumea o conduc?
Identitatea noastră este doar una şi securizată,
Prin algoritmi şi programe foarte sofisticate
Şi când vom descifra aceste secrete, acest mister,
Vom fi şi noi totuna cu cei din câmpul pararel.

Să acceptăm în viaţă orice schimbare,
Care-ne aduce dragoste şi alinare
Şi-o împlinire de mult visată şi sperată
Care astăzi se transformă în faptă.
În noi descoperim mereu valenţe noi
Şi-a lor valoare o împărtăşim cu voi.

Spectatori adeseori în viaţa noastră, suntem
Şi asistăm neputiincioşi la propriul joc,
Poate fi o dramă, tragedie sau comedie,
O operă de artă care în al ei tainic cuprins,
Împletit din unde, energii, culori, lumini
Descoperim clipă de clipă subiectul
Şi vom vedea de ne place ori ba.
Să fie asta oare ceea ce numim destin?
.
Sub oblăduri necunoscute nouă, suntem
Şi norocul, şansa uneori ne însoţeşte
Sau ghinionul sau tristeţea vin
Pe neaşteptate şi ne întrebăm firesc,
Cine asta a dictat, de ce s-a întâmplat?

Să ne lăsăm în voia lui, a destinului
Şi să-l acceptăm ca pe un dat de al nostru Împărat,
Ce tronează undeva acolo sus de tot
Şi cu al Lui sceptru sau magică baghetă
Dirijează viaţa oamenilor de pe planetă
Şi de-om afla vreodată a lui socoteală,
Recunoscători vom fi pe veşnicie
De a Lui destoinicie de a conduce-n tăcere
Al lui regat de noi toţi aplaudat şi lăudat.

poezie de Georgeta Ganea (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele

Numele

Pe portativ consoane şi vocale se unesc,
Ca notele muzicale-ntr-un solfegiu,
Cuvinte sonore din ele se-mpletesc
Şi propria noastră partitură se transcrie.
S-o ascultăm mereu pe oriunde ne perindăm,
Că de la sfinţii noştri părinţi al nostru nume vine
Şi tot respectul pentru acest dar, lor să-l acordăm.

Dându-ni-se la naştere un nume,
Ni se dă în viaţă şi un vădit rost,
Ca-n a noastră existenţă să ne străduim
Să facem din el o faimă, un renume,
Un nume cu răsunet şi de lume admirat,
De-om reuşi ori ba,
Pe parcursul întregii vieţi, noi vom afla.

Îi zetrea noastră, ce-n cufăr cu pietre bătut,
Ascunde-n el comori de neconceput,
De care aflăm în al vieţii drum
Doar când luminiţa aprinsă mai apoi
Scânteişte şi aprinde focul din noi
Şi-n a nostră existenţă pe pământ
Descoperim şi aflăm cu-adevărat,
Al nostru rost ce la naştere ni s-a dat.

Să-l cinstim şi cu mândrie să –l purtăm
Că a lui văl strălucitor ascunde sub el
Nestemate bogăţii ancestrale
Adunate-n timpuri din tată-n fiu
Fără ca noi poate să ştim, să bănuim
Sorgintea şi semnificaţia lui, a numelui
Şi-a noastră grea misiune rămâne
Să-l facem respectat şi lăudat.

Şi numele nostru de-l rostim iar şi iar,
Are pentru noi un efect anume, musical,
Poartă cu el un bogat arsenal
Şi pentru a-l apăra scut devenim
Când cineva încearcă atingere să-i aducă.

Pe oriunde -n lume el ne reprezintă
Cu majuscule de-o şchiopă el se scrie,
Să ne-amintească parcă a lui mister,
Ascuns în cifre ale căror putere
Stă ascunsă şi poate fi citită-ntre stele
De cei cu har ce pot să desluşescă,
Taina lui scrisă de pronia cereasca.

Numele valoare dă la tot ce ne-nconjoară,
A lui mesaj scris sau auzit în mintea noastră,
Într-un fel rezonează, vibrează
Şi-a noastră existenţă o interpretează.
Să fie doar un iluzoriu vis în acest paradis?
O proiecţie a lumii citită de ale noastre simţuri
Şi noi, realitatea noastră, să o creionăm
Şi prin lumea lor, a cuvintelor, a numelor?

poezie de Georgeta Ganea (22 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Şi-om duce o viaţă liniştită şi tihnită
Fără să ştim de suferinţă, durere şi de frică.

De-ar fi să înţelegem odată cu toţii, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Şi-a nostră fiinţă de lumină s-ar înălţa
Şi-n porumbelul păcii s-ar transforma.

De-ar fi să ne iubim şi să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Şi ţara şi planeta ar prospera şi înfrumuseţa.

De-ar fi să dăm din ce avem şi celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm şi din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veşnicie ca cei mai bravi eroi.

De-ar fi ca ai lumii aleşi conducători,
Să fie pătrunşi de jurământul dat pentru mandat
Şi-ar respecta cu sfinţenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească şi să supună omenirea.

De-ar fi ca noi, toţi, să folosim puterea şi ştiinţa,
Pentru a întări credinţa în a făuri, clădi
Un viitor curat şi luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcaţi şi mulţumiţi,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiţi.

De-ar fi să înţelegem cu adevărat darul vieţii
Şi l-am sluji pentru desăvârşirea noastră, a lumii, comunităţii,
Ne-am înălţa ca albatroşii, pe cer, deasupra mării
Şi acolo, sus, unde mugurii spiritualităţii cresc,
Cu Universul ne vom contopi şi cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea şi dragostea.

De-ar fi ca noi balanţa înspre bine s-o înclinăm
Şi în mod voit de ne-am detaşa de tot cei rău şi detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea şi izbânda vieţii ce va urma
Şi împreună ne-om bucura şi respecta.

De-ar fi ca lumina libertăţii ce ne călăuzeşte,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viaţa,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Şi-n curăţenie sufletească vom trăi.

De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Şi misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei şi –implinirii vieţii vom cânta,
De-ar răsuna şi s-ar revărsa pe toată planeta.

Din basme ştim că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că aşa va fi şi-n a noastră viaţă,
Să nu ne lăsăm conduşi doar de paiaţe
Şi-atunci va fi ordine între noi şi naţiuni
Şi spre alte culmi împreună vom păşi

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Pe malul mării în tăcere zăbovesc
Şi în jurul meu atent privesc,
Văd bucuria, încântarea, veselia,
Celor mulţi ce iubesc libertatea, marea.

Visez şi aş vrea să ies din starea mea,
Să mă desprind, să fiu pentru o clipă,
Acolo unde pasărea-şi croieşte V-ul,
Pregătindu-şi în detaliu zborul,
Spre o altă destinaţie, de ea ştiută,
Unde viaţa pe mai departe să-şi ducă.

Un neastâmpăr mă cuprinde
Şi-o legitimă-ntrebare-mi pun,
Avem noi oare libertatea ei vreodată?
Să ieşim din ale noastre colivii,
Să ne înălţăm până la margine de zare
Şi să ştim că acolo poate ne chemarea
Ca misiunea ce ne-a fost dată
Să ne-mplinească în a noastră viată?

Da, de libertate omu-i întotdeauna-i doritor
Şi-asemenea păsărilor şi altor vietăţi,
Zboară-n căutarea dulcei libertăţi,
Acolo unde destinul îl poartă
Pentru împlinirea acelui vis
Care în stele i-a fost scris.

Tentaţi adeseori suntem să spunem,
Că nicăieri nu este mai bine
De a trăi, decât acolo, unde muma-i bună,
Muma cea ce ne-a zămislit, născut,
Ţara-n care noi pe lume am venit
Dar să nu uităm nicicum
Că Mama noastră mai este,
Şi Planeta Pământ cu ale ei
Albastre şi deschise ferestre
Şi Mamă bună se dovedeşte a fi,
Pentru oricine care caută visul a-l împlini.

Ale noastre libertăţi sunt ştirbite,
De societăţi care încă mai sunt troglodite,
Un strigăt lăuntric mă încearcă
Şi-mi doresc ca al lui ecou să sune cam aşa
"Daţi fraţilor şansa fiecăruia dintre noi
Să-avem contribuţia noastră firească
La salvarea omenirii şi a planetei albastre"!!

Nu frângeţi aripi, oameni limitaţi,
Că rana lor doare pe fiecare
Fiinţa umană este divină
Şi-în universul ăsta mare –i stăpână
Pe tot ce mişcă şi tot ce ne-nconjoară
Şi strigătul disperării pe toţi ne omoară.

Planeta noastră-i dulce legământ,
Pentru toţi cei care au de spus cuvânt,
Şi lumii-ntregi îi va servi şi sluji
Atât cât noi pe pământ vom trăi,
După voia cea cerească.

Un plan măreţ, dumnezeiesc este pentru fiecare,
Şi zi de zi, ceas de ceas îl descoperim,
Chiar dacă-n lume mai este şi furtună,
Speranţa de mai mai bine pentru mâine,
Se naşte-n în fiece zi, niciodată nu va muri
Ne călăuzeşte-n drumul ce-l avem de parcurs
De la răsărit până la apus..

Iubim libertarea şi ne-o dorim,
Chiar dacă uneori de iluzii deşarte avem parte,
Noi ştim să ne mulţumim cu atât de puţin,
Fără să ştim că noi poate avem puteri nelimitate
Şi de le descoperim, oameni mari devenim.

Daţi şansă omului să se exprime oriunde în lume,
A lui cuvânt atât de mult contează că şi de foame ţine,
C-a lui libertate divină pare străină
Multor semeni ce-au uitat că suntem egali
În faţa LUI, celui stăpân universal.

poezie de Georgeta Ganea (15 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Deşi, spun unii, el a fost tiranul
ce ne-a robit o viaţă cu dictatura sa,
azi, când totul s-a sfârţit, oare sistemul
e diferit de celalalt... sau tot asa-i?
Ieri, nici nu aveai voie gura s-o deschizi
cenzurat erai întreaga lume-o stie,
azi poţi vorbi, poţi face orice să te extinzi
Dar vai, e ca glasul ce se stinge în pustie!
Totul relativ e mi se pare,
cu mic, cu mare, încercăm să ne minţim,
căci asta este lumea noastră cea reală-n care,
vrem să trăim, să fim, să dăinuim!
Că din pământ noi suntem şi în pământ vom fi,
mereu de-acum-nainte şi-aşa până-n târziu,
atât ne-a mai rămas în lumea asta rece,
doar, să murim încet făr` de lumini la crestet!
Toţi avem o soartă şi un destin de urmat,
aici cei mici şi neinsemnaţi vom face cea mai rămas,
să-nchidem ochii brusc, mulţumiţi să fim de noi,
că am scăpat de chin şi am scăpat de voi,
de cei ce fac destinul acesta blestemat
Ce e atât de negru şi greu de urmat!
Dar vina toata o poartă, ei corbi cu negre pene
Ce ne mănâncă trupul şi sufletul ni-l piere!
Dar, cine-s oare corbii cei negri şi uraţi,
nu-s oare comuniştii şi noii lor recruti?!?
Ce se numesc acu` politicieni şi senatori,
dar e sunt ucigaşii care-au lovit în noi!
În mintea lor stă gândul cel putred şi-mpuţit,
să suportăm noi birul pe care l-au impus,
s-avem pe noi povara ce ne-a robit de ani
şi care din pacate, va ţine zeci de ani!
Dar, nu putem noi oare de boală sa scăpam?!?
Nu cred, deşi aş vrea să sper,
dar asta este soarta ce-o avem de urmat,
drumul îngust cu piedici... destin, de alţii dat!

poezie de Vasile Paul Maxim din nu a apărut (1996)
Adăugat de Vasile Paul Maxim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de stea...

Dacă-n cer se va mai naşte un Iisus, oare l-am vrea,
Vom şti oare să-l iubim ca pe-o lacrimă de stea,
Şi vom înţelege oare că doar suntem pe pământ
Ale sale lacrimi tandre de pe cruce şi mormânt.

Vor mai fi în cartea vieţii prinse într-un legământ
Şi iubire şi tristeţe, lacrimi, zâmbete în gând,
Sau va trece ca o boare, peste zare duhul sfânt
Fără să îi lumineze felinare pe pământ.

Va mai trebui o moarte să îndure pentru toţi
Să-nţelegem că iubirea nu e tragere la sorti,
Vom mai şti să mai aprindem felinare pe la porţi
Să mai punem lumânări pentru vii şi pentru morţi.

Vom şti să avem iubire cât în viaţă va mai fi
Şi iubind a lui menire va fi noaptea numai zi
Sau îl vom lăsa pe cruce să plătească pentru noi
Să-i putem face lumina sclavă-a noastrelor nevoi.

Mi-aş dori să nu mai fie iar nevoie de un fiu
Ce în lacrimi să aline sufletul de dor pustiu,
Să mai ştim că din iubire ne-ambrăcat cu har divin
Ne-a dat suflet şi lumină să-nvăţăm să ne iubim.

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim c-avem un rost pe lume

Noi ştim c-avem un rost pe lume
şi ştim c-avem un veşnic Ţel:
vrem pe Cristos şi-al Lui sfînt Nume
slăvit în cel mai dulce fel.
Slăvit să fie Cristos
de toţi şi sus şi jos
acum şi-n veacul nesfîrşit
să fie El slăvit...

Vrem Evanghelia să fie
vestită celor care pier
şi vrem pămîntul tot să ştie
iubirea Tatălui din cer.

Dar pentru cauza asta dreaptă
avem de suferit nevoi;
răstignitorii Lui ne-aşteaptă
cu cruci destule şi pe noi.

Oricît ar fi de lungă însă
durerea ce-o avem de dus,
cît inima de El ni-e strînsă,
noi vom învinge cu Isus...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Şi suntem după câte ştim.
Lumea nu ne ştie cum nu L-a ştiut
Cum şi pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiţi suntem copii
Al Celui din veşnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi aşa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregăteşti şi nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă ştiţi că El s-a dat
Cine-n Domnul se opreşte
El nu mai păcătuieşte.
Păcătosul nu L-a ştiut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilaşi, nu vă-nşelaţi
Mintea voi vă luminaţi.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăieşte după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuieşte
Pentru diavolul munceşte
Este pentru el venit
Şi îl are la sfârşit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânţă din Domnul are
Nu mai poate face greşale.
Şi-i a Lui şi pe pământ
Fără de păcat şi sfânt
Deci vedeţi deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alţii au altă trăire
Nu în pofte şi în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veşnicii.
Cine pe pământ trăieşte
Şi pe frate nu iubeşte
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraţilor, să vă iubiţi
Pentru Domnul să trăiţi.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel – neprihănire.
Şi mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Şi că lumea te urăşte
Ci pe Domnul îl slăveşte.
Noi fraţi trebuie ştiut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viaţă
Am primit o nouă faţă.
Cine fratele-şi urăşte
Din moarte nu se trezeşte
Este rău, pierdut şi laş
Biblia-i spune ucigaş.
Noi ce dragoste avem
Şi în Domnul noi suntem
Care ştim că S-a jertfit
Fiinţa ce şi-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru fraţi viaţa a-şi da
Fraţi, să nu iubiţi cu limbă
Şi cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel ştim la ce suntem
Şi că adevăr avem.
Inima ne-om linişti
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândeşte
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nşală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci aşa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Şi porunca aşa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-aşa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzeşte
Crede-n Isus nu greşeşte.
Isus ştim că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem lumea. Lumea este tu şi cu mine, lumea nu este separată de tine şi de mine. Noi am creat această lume - lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietăţii, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simţ al compasiunii, sau al consideraţiei pentru un altul. Oriunde ai merge, în orice ţară din această lume fiinţele umane, adică tu şi ceilalţi, suferiţi. Suntem anxioşi, suntem nesiguri, nu ştim ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca fiinţe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile. Există o relaţie comună între noi toţi. Noi suntem lumea în esenţă, practic şi în mod fundamental. Lumea este tu şi tu eşti lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înţelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântu-îi cărămida ce zideşte
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă şi deşteaptă.

Cuvăntu-i temelia unei naţii,
Păzit cu străşnicie de multe generaţii,
Ca el să nu fie vitregit şi alterat
De ce-i temuţi, de care din istorie ştim
Că au încercat ca noi să nu mai fim.

Cuvântu-i demn şi sacru legământ,
Între oameni şi pământul în care ei s-au născut,
Şi-au dus viaţa, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Şi dovada oricând şi pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.

Cuvântul românesc, se dovedeşte a fi,
Prin vocea lor, a celor învăţaţi de mult şi cei de-acu,
Ce au de spus cuvânt adevărat şi cercetat,
Ca ar fi primul ce a fost rostit pe pământ,
Şi s-a răspândit în lume ca vântul
Priveligiat a fost, de-a fi ales de Dumnezeu
Şi va pieri numai dacă vrea EL.

Cuvântul are cutezanţa de-aşi proteja
Rădăcina şi originea lui de milenii poate,
Că vine de la daci, greci, slavi sau romani
De-i scris în limba noastră, este al nostru
Şi doar noi îi pricepem şi-nţegem cu adevărat rostul.

Cuvântu-i şi-o armă de luptă-n viaţă,
Şi-înţelegându-i sensul şi porunca,
Te-aruncă într-o clipire până la cer,
Dar şi- o vorbă spusă-ntr-o doară,
Te doboră şi pân la pământ te coboară.

Cuvântul sincer întăreşte ale noastre fapte,
Care rămân pe veci, pentru eternitate
Şi a noastră fiinţă din temelii o consolidează,
Pentru tot ce în viaţa noastră urmează.

Atenţi cu noi doar trebuie să fim
Şi vorbe fără acoperire să nu rostim,
Că ele ca-n orice jurământ se vor răzbuna odată,
Când cel ce le-a rostit nici nu se aşteaptă.

poezie de Georgeta Ganea (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încercăm să îi schimbăm pe alţii şi să le spunem sfaturile noastre, poate că ar trebui să tăcem din gură şi să ne dăm seama dacă noi înşine suntem un exemplu şi facem ceea ce cerem altora să facă. Apoi, dacă chiar vrem să fim de folos, ar fi bine să tăcem, să ascultăm şi să înţelegem ce vrea celălalt. Dacă oamenii nu cer să fie ajutaţi, LASĂ-I ÎN PACE. Viziunea fiecăruia dintre noi despre lume este atât de limitată şi îngustă încât e o dovadă de aroganţă maximă să crezi că ştii ce e mai bine pentru altul când nici tu nu ai rezolvat multe dintre problemele de bază ale vieţii. Ne credem superiori altora, însă la o simplă privire ne dăm seama cu smerenie că nu avem nici un drept să intrăm cu bocancii în viaţa altora şi, mai mult, vom plăti un preţ uriaş pentru asta. Ştiu că poate nu este ce vrei să auzi acum, însă mesajul acesta va face diferenţa în lumea în care trăim. Să lucrăm cu noi prima oară şi să nu ne mai batem capul cu ce fac alţii până când noi nu suntem întruchiparea a ceea ce vrem să transmitem lumii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă este aşa după cum ne asigură oamenii de ştiinţă, noi toţi avem în noi câteva molecule de-a lui Einstein, iar dacă particulele atomice ale corpului nostru fizic ajung în cele mai îndepărtate limite ale universului, atunci noi toţi suntem practic componentele tuturor lucrurilor. Nu mai avem unde să mergem dacă noi suntem deja peste tot, şi acest lucru este într-adevăr, tot ce vom avea sau vom avea nevoie vreodată. Dacă ne iubim pe noi înşine măcar un pic, ar trebui să respectăm toate lucrurile în egală măsură, şi să nu ne pretindem superiori asupra ceea ce sunt, de fapt, alte părţi. Este mâna superioară ochiului? Episcopul faţă de gâscă? Fiul faţă de mamă?

citat din Bill Mollison
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un scop al lui Dumnezeu este acela ca noi să putem avea scopuri. Haideţi, să încercăm, împreună, să rezolvăm acest puzzle minunat, numit "viaţă", pentru că nu avem cum să nu reuşim, dacă acţionăm prin Iubire pentru Tot Ceea Ce Este. Până la urmă, chiar dacă mergem din eşec în eşec, vom simţi şi gustul satisfacţiei, poate chiar mai puternic, iar atunci vom înţelege că sensul existenţei noastre este să ne bucurăm de Ceea Ce Suntem Noi Cu Adevărat. Venim din Iubire, trăim în Iubire, ne întoarcem în Iubire. Suntem Iubire.

Cătălin Manea în Totul din Întreg, Iubirea de sine, Energizantul spiritual
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final fără-nceput

Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Şi poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul şi nevasta
Care să facă totul... doar în doi...

Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
Că s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...

Noi nu vom fi nici timp şi nici distanţă,
Nici paşii noştri nu se vor cunoaşte,
Vom dispărea ca într-o aroganţă
Pe care nimeni... nu o recunoaşte...

Noi ne ucidem sufletele triste
Şi rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate să existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...

Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Şi nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură şi imensă...

poezie de Florin Răileanu (mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul

Avem nevoie doar de unul sau de una
Un Dumnezeu
O lume
O viaţă
O iubire
O rasă omenească
Un destin
Miliarde de oameni străduindu-se să completeze ceea ce pare-o agendă diferită
Dar noi toţi suntem în căutarea unui destin comun
Cu toţii avem nevoie doar de unul sau de una
Un vis
O zi
O oră
Un minut
O secundă
Un moment
Nu ne trebuie decât unul sau una
Fii recunoscut pentru un lucru
Săvârşeşte în fiecare zi un lucru
Care te aduce mai aproape de visul tău
Iar dacă visul tău este salvarea lumii
Împlineşte-l
Un pas în fiecare zi
Fiecare dintre noi este unul şi atinge pe unul
Fii unul
Fă diferenţa pentru o persoană
Fii acel unul care-ai fost creat să fii
Pentru că asta e tot ce poţi să fii
Întregul înţeles al vieţii este să fii unul
Isus a spus Eu şi Tatăl suntem Unul
Unitatea este Însuşi Dumnezeu
Iar integritatea
Esenţa lui Dumnezeu
Poţi avea multe ţeluri dar urmăreşte-le unul câte unul
Este vorba despre unicitate
Un microfon
Un vis
O viaţă
O soţie
O lume
Un Dumnezeu
Un destin
O iubire.

poezie de Sage Hasson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acest "Eu-Sunt" este deja perfect? "Ce urmează?" Eu zic: Nu te aştepta la nimic! Pur şi simplu, lasă viaţa să curgă liberă! Dacă într-adevăr o experienţă este atât de profundă, încât să ne atingă interior, atunci acea experienţă este recunoaşterea a cine şi ce suntem noi. Recunoaşterea Experimentatorului. După care nu mai există: "Ce urmează?" Noi suntem crescuţi de minte în sens evolutiv. Dar dacă există ceva de veacuri perfect în noi? Lui nu i se poate adăuga nimic şi nu i se poate lua nimic. Dar în momentul în care acest "eu" dispare, nu mai există niciun fel de urmare. Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acestui moment simt că îi lipseşte ceva, atunci îl voi vinde pe cea mai puternică experienţă a mea din trecut. Chiar şi experienţa este văzută în noi, indiferent cât de măreaţă ni se pare. În momentul acela, experimentatorul însuşi este dizolvat în Nemărginire. Iar ceea ce rămâne este fără formă, fără margini, este beatitudinea însăşi, este această beatitudine de A FI. Experienţele vin şi pleacă, dar oare Experimentatorul se schimbă?!

Atmaji Maharaj în Ceea ce suntem noi este fără urmă, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!