Cred că e important să rupi fărâme din tine și să le împletești cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simțiri și avid de iubiri netrăite. În esență, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfectiunea într-un amlagam de emoții menite să transforme constant, propria viziune asupra vieții, într-un mic Univers. Încă nu puteam înțelege dacă dorința de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave și năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj și mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte și cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viața îmi va așterne noi resurse în drum.
Cred cu tărie că omul este dator să se angajeze în lupta cu sine, consecvent și metodic. Să nu renunțe și să iubească intens, necondiționat. Să se dăruiască pe sine, biruindu-se. Pentru că dincolo de orice aparență, la finalul călătoriei rămânem doar cu puținul pe care l-am dăruit
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre iubire
- citate despre cadouri
- citate despre viziune
- citate despre visare
- citate despre sărăcie
- citate despre suflet
- citate despre sfârșit
- citate despre odihnă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cred că e important să rupi fărâme din tine și să le împletești cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simțiri și avid de iubiri netrăite. În esență, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfecțiunea într-un amalgam de emoții menite să transforme constant, propria viziune asupra vieții, într-un mic Univers. Încă nu puteam înțelege dacă dorința de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave și năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj și mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte și cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viața îmi va așterne noi resurse în drum.
Andreea Palasescu (17 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre perfecțiune sau citate despre mâini
Hai să ne câștigăm! Pe rând, cu răbdare și sârguință într-o lume ostenită de frivolități și principii aparente. Având așteptări realiste de la sine, mai presus decât pretențiile oarbe emise de străini lacomi, cu frustrările înghesuite în zâmbete goale. Să știm ce putem doar noi, fără zgomot și vanitate hâdă. Pentru că sufletele poartă amprenta prea multor amintiri care în definitiv au fost investiții fără preț. Și bunătatea încă există! Cred acest lucru cu tărie, neclintit în toată anvergura atribuită sentimentelor năucitoare. Vreau și pot până la ultima picătură de esență a clipelor stinse care odihnesc. Nu-mi pasă dacă s-ar înțelege prea puțin, când privirile spun povești la tot pasul.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre zâmbet, citate despre principii, citate despre hărnicie, citate despre existență, citate despre bunătate sau citate despre amintiri
Cât sens aveau clipele albe, înghesuite în spații restrânse de întuneric fragil? Și câte fărâme din tine aveau să-mi rămână în suflet, alipite de șoapte, la finalul viselor aruncate dezordonat în buzunarele rupte? Tu să-ți joci scena vieții, în ropot de priviri agile și-apoi să ne regăsim în lumină, într-un act consimțit. Eu să-ți fiu rol, umbră și spectator, când timpul captiv în gânduri se va înălța tăcut, estompând tardiv aplauzele mute. Să te simt febril, intens și dornic, cu ardoarea regăsirii în profunzimi de mister. Ca atunci când ai încheiat un spectacol alegându-mă hotărât din atâtea iubiri. Ca atunci când m-am dăruit în abis, fără regrete și am început să trăiesc cu adevărat.
Andreea Palasescu (7 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre început, citate despre tăcere, citate despre timp sau citate despre prăpăstii
Alege cu grijă omul care poartă visele tale într-o fărâmă de suflet. Caută în surâsul desenat pe chip, nebunia acelei clipe pe care viața o așează în drum doar o singură dată. Iubește din toată inima! Iubește ca și când mâine ar fi un ideal utopic rătăcit într-o privire străină. Sunt brațe în care o inimă ghemuită pare ușoară ca un fulg de nea...
Andreea Palasescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inimă, citate despre viitor, citate despre nebunie, citate despre idealuri sau citate despre desen
Când nu mai e loc pentru tine într-un gând plin de bunătate fă-ți bagajele. Adună-ți cu grijă valorile dobândite prin sacrificiu constant și modelare neîntreruptă a sinelui. Nu te lamenta și păstrează intactă certitudinea că și mâine vei putea dărui puținul din tine, statornic în Duh și dornic să-și întâlnească nemărginirea. Dacă ai greșit cere-ți iertare dacă nu... cere-ți iertare oricum. Sufletul își caută pacea mai presus de rațiuni care înțeleg rostul călătoriei.
Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre valoare, citate despre sacrificiu, citate despre pace, citate despre iertare, citate despre gânduri sau citate despre greșeli
Dumnezeu este lumină, bunătate, blândețe. Mai presus de întuneric, felurite ispite care mustesc în noi în fiecare clipă de soare. Poate tot și toate. Nu renunță la sufletele noastre, e ancoră, far și călăuză în moartea uitării și a păcatelor. Când plângi, Dumnezeu îți șterge lacrimile, te ridică din adâncul suferințelor, pierderilor, deznădejdei. Pleacă la luptă alături de tine prin îngeri cu aripi de Cer. E definiția curajului, celor mai mari și alese virțuiți, Adevăr și nemărginită Înțelepciune. Dumnezeu este mesajul dăruirii de sine, în toate formele, iubire extraordinară, inepuizabilă. Dacă sufletul ar înțelege chemarea aceasta de Har ar căuta doar să-și stingă setea nebiruită de esență.
Port cu mine dor de Dumnezeu. Sunt puțin și dau puțin dar am un bob de credință și cer iertare.
Știu că deși uneori rătăcim drumul, Dumnezeu nu ne pierde și așteaptă întoarcerea noastră Acasă.
Andreea Palasescu (31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate despre îngeri, citate despre uitare, citate despre suferință, citate despre religie, citate despre plâns sau citate despre moarte
Am atât de multe să îți spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Și astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate și dor și-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărțirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăța să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare și încredere în rugăciune. Ți-am promis. Înțelegeam într-un sens că moartea era concretă și venea uneori să-și ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viață plăpândă, ca o lecție definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicție firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detașare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi ești veșnic și timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înțeleg cursul hazardului și să-ți aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curățenie și frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ți fie rușine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre învățătură, citate despre încredere, citate despre rușine sau lecții de engleză
Am putea spune că meditația nu are un motiv sau un scop. În acest sens este, deosebită de aproximativ toate celelalte lucruri pe care le facem probabil cu excepția, cântatului și a dansului. Când cântăm nu o facem ca să ajungem la un anumit punct, cum ar fi finalul compoziției. Dacă acela ar fi scopul muzicii, atunci evident că cei mai rapizi cântăreți ar fi cei mai buni. De asemenea, atunci când dansăm nu urmărim să ajungem într-un anumit loc pe podea ca și într-o călătorie. Când dansăm, călătoria în sine este scopul, la fel este și când cântăm, cântatul în sine este scopul. Și exact același lucru este valabil și pentru meditație. Meditația este descoperirea că la scopul vieții se ajunge întotdeauna în momentul imediat.
citat din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică, citate despre dans, citate despre viteză, citate despre superlative, citate despre sensul vieții sau citate despre descoperiri
La urma urmei fiecare cer are propriul întuneric. Dar cred că Dumnezeu răsărise cumva odată cu gândul primului fir de lumină blândă. Și când nu mai puteam îndura greutatea rușinii, ne spovedeam în sine cu smerenie și se trăgea cortina în tăcere, fără aplauze. Unii se întorceau pe șcenă mai buni, dădeau totul și plecau cu mâinile goale și inima plină de liniștea iubirii. Alții aveau brațele încă pline cu flori, ovații și recunoaștere nesfârșită. Însă tot nu-i cunoștea nimeni, dincolo de mășți. Tragic sentiment trebuie să fi avut acela, acostat cumva de un amalgam de suflete dar în sine atât de sărac și de singur. Îi găseam pe toți flămânzi de iubire. Dar oare câți dintre ei întâlniseră deja fericirea?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tragedie sau citate despre smerenie
Trecutul e parte din noi. Ne construiește, ne ridică la fileul hazardului cu imperfecțiunile aferente, definindu-ne. Suntem esență și Har, mici miracole, robi și împărați într-o biată inimă ponosită. Ne naștem iubind și pierdem lupte detașat, cinic, pentru orgolii, visuri frânte, lungi și aproape interminabile agonii asumate.
Lasă o fereastră deschisă! În spatele ei sunt oameni frumoși, sluți, curajoși, integrii sau lași. Puțin din tine. Se reinventează, plantează flori pe Cer, zboară din sine, se detașează de rău și dansează în ploaia vieții în picioarele goale. Unii sunt piatră de temelie, alții altar, alții o flămândă și surdă înfrângere. Dau cu tine de toți pereții timpului, te strivesc doar, doar să prinzi elan și să-ți desfaci aripile de visuri. Câteodată e esențial să te frângi pentru că n-ai suficientă determinare pentru recompunere. O să fie bine!
Andreea Palasescu (26 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înfrângere, citate despre zbor, citate despre trecut, citate despre sclavie, citate despre ploaie sau citate despre picioare
Fericirea este rezultatul conviețuirii armonioase a sufletelor menite să se întâlnească și să se recunoască în decursul călătoriei săvârșite pe drumurile vieții. Într-o contopire stranie, în lipsa raționamentelor devenim loiali și atenți la nevoile celor care ghidează pașii viselor noastre spulberând angoasele singurătății. Avem nevoie să iubim mult, intens și echitabil. În lipsa sentimentelor viabile, e posibil ca viața să treacă, ducând cu sine frumusețea anilor efemeri, fără ca măcar să fi trăit cu adevărat.
Andreea Palasescu (27 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre singurătate, citate despre posibilitate sau citate despre fericire
Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiții nescrise și să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare și răsărit firav, șoptit ușor la urechea nopții, în amurg. Unde te pierd și unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii și vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului și revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînțeles, a cărui taine le-a prins viața în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărțim puținul. Sunt egoistă și încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni și te-alung negreșit, fără temeri și explicații. Tu-mi ești atât de diferit în toate și mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ți suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absență și regăsire, prin sfidare și cutezanță. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de liniște și aparență. Și eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomerație istovitoare de suflete. Tu simți la fel?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre revoltă, citate despre urechi sau citate despre noapte
Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiții nescrise și să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare și răsărit firav, șoptit ușor la urechea nopții, în amurg. Unde te pierd și unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii și vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului și revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînțeles, a cărui taine le-a prins viața în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărțim puținul. Sunt egoistă și încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni și te-alung negreșit, fără temeri și explicații. Tu-mi ești atât de diferit în toate și mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ți suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absență și regăsire, prin sfidare și cutezanță. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de liniște și aparență. Și eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomerație istovitoare de suflete. Tu simți la fel?
Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred in ratiune
Cred în rațiune pentru că noi
Dintotdeauna am crezut în rațiune
Cred în rațiune pentru că omul
Are un creier și o minte trează.
Când omul încă nu era
În Univers domnea rațiunea
Și singurul care a influențat-o
A fost omul.
El a descoperit paradoxul cunoașterii
Cunoaștere ce înseamnă progres,
Cunoaștere ce înseamnă distrugere,
Și-a uitat că a dereglat echilibrul rațiunii
Cred totuși în rațiune
Căci orice egoist vrea să trăiască,
Și rațiunea va domni iar
În Univers.
poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cunoaștere, poezii despre viață, poezii despre uitare, poezii despre paradox sau poezii despre creier
S-au strâns în noi amintirile. Le priveam câteodată nostalgic de la fereastra gândurilor și-mi păreau o ceată de suflete adunate frumos în buchetul timpului. Într-un sens ne-au construit visele și temeiul principiilor. Cu fiecare fărâmă de emoție, dor și adâncă tulburare, cu fiecare margine de cer senin pictat febril în necunoaștere. Eram câte puțin din ceilalți în fiecare zi. Dacă iubești din toată vibrația inimii, cu intensă dăruire rămâne un fior de Rai ascunsă într-o privire, prizonieră acestei lumi trecătoare. Și omul pleacă cu binele tău la pachet, să-i fie hrană în pustiul păcatelor. Pleacă sătul și se smulge din tine pe jumătate, cât să-i porți grija și dorul pe brațe la vreme de nevoie. Îți lasă amintiri, haină pentru inima săracă de virtuți și însetată de iertare și Har. Rămânem după punct mai bogați. E greu de explicat dar ușor de simțit cu recunoștință. Ne-a dat Dumnezeu darul acestei vieți, nimic mai mult decât o clipă și-o iubire veșnică. De fapt definiția absolutului. Și cred în totalitate că nimic nu-i mai trist în lumea aceasta decât un suflet care nu cunoaște încă bucuria împărtășirii acestui dar.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dor sau citate despre vestimentație
Ei spun: "Eu cred în natură". "Natura este armonioasă". Peștii mari îi mănâncă pe cei mici. Fiecare organ se luptă constant cu bacteriile invadatoare. Asta este ceea ce vrei să spui tu prin armonie? Există planete care explodează, acolo în spațiu. Meteoriți care se lovesc între ei și explodează. Care este scopul pentru toate acestea? Care este scopul inundațiilor? Să-i înece pe oameni? Cu alte cuvinte, dacă începi să cauți un scop, trebuie să cauți peste tot, să vezi imaginea de ansamblu. Așa că, omul își plasează propriile valori asupra naturii.
citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre natură, citate despre planete, citate despre pești, citate despre mâncare, citate despre meteoriți, citate despre inundații sau citate despre imagine
Hai să iubim cu încredere! În felul acesta simplu se vor stinge de la sine toate furtunile. Cred că dacă pierdem iubirea suntem pierduți. Fără discuții. Mai bine să fim săraci, în liniștea noastră, dincolo de conflicte și confuzii. Din partea mea dau toate fericirile scrise, ce am și ce n-am. Nu luam nimic. Doar o scânteie care vine și pleacă cu inima noastră indiferent că-i răsărit sau apus...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa-i de greu să ne iertăm câteodată. Pentru decizii luate în pripă și ființe vii, ascunse cu hotărâre în cuvinte simple, dincolo de conștient și conștiință. Pentru timp pierdut, dăruit din toată inima, fără resentimente, oamenilor săraci de esența reciprocității, săcătuiți de valori și educație. Toate acestea, în detrimentul celor care merită și n-au curaj să-și asume ferm acest miracol numit iubire. Pentru îmbrățișări sincere, calde, pline de îngăduință, păstrate în rama orgolilor, sub măști de suflet care șchiopătează. Pentru zâmbete nedăruite care mângâie, sărută pe obrajii rumeni, vindecă de neputințe și dependență.
Andreea Palasescu (14 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toleranță, citate despre sărut, citate despre sinceritate sau citate despre reciprocitate
Și-ai fi liberă? Știi, cu tălpile goale și inima mică, plină de surâsul dorului. Cu trecutul în bagaje vechi și lumea într-un pahar de vin sau într-un suspin de plăcere? Ai pleca din tine și te-ai întoarce negreșit pentru a dărui? Iubirea e de ajuns pentru noi. Și pentru oricine. Dacă e veritabilă. Cere doar intensitate și fărâma de bine din rau. E destul cât să ne despartă de sine, să ne smulgă din orgolii nemiloase, aducându-ne din nou fericirea...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vin, citate despre plăcere sau citate despre libertate
Sunt așa imperfect pe cât ideal visez
vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înțeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
și să-i mulțumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori așa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului
nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiționat
sunt în situația de a înțelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existență
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut
nici măcar dorința de a lupta
cu veșnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
și nici cum ar fi
o altă viață
doar mă bucur că nu o să mai știu nimic
și poate
cel puțin la început
voi fi iarăși copil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele: