Sonetul 1

Frumoase creaturi, belşug noi ne-am dori
Al frumuseţii trandafir să n-aibă moarte
Şi chiar dacă cu timpul el se va ofili
Firavul lui urmaş în minte o să-l poarte;
Dar tu, cu ai tăi ochi ce ard cu violenţă
Aprinşi de ceea ce în tine se găseşte
Vezi foame peste tot, deşi e abundenţă
Şi eşti al tău vrăjmaş ce aprig te zdrobeşte;
În lumea asta pari o perlă minunată
Şi ne vesteşti acum o vreme cu mult soare
În propriul mugur firea îţi este îngropată,
Un bădăran avar, ce n-are asemănare;

Vai mama ei de lume, că pe acest pământ
Nu-i piere lăcomia nici lâng-al său mormânt.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseţii-un spor de dăinuire
şi-n acest chip, plăpând urmaş transpare
purtându-i umbra, florii-n veştejire.
Dar tu ce-n ochii tăi îţi afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belşug,
însuţi vrăjmaş al dulcelui tău eu.
Tu, care eşti podoaba blândă-a firii
şi-al primăverii crainic de nădejde
ţi-ngropi în muguri florile iubirii
şi eşti calicul care risipeşte.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
cu gura gropii şi cu gura ta...

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 4

Mândreţe de bărbat, de ce îţi iroseşti
Această frumuseţe moştenită?
Natura-ţi împrumută, nu-ţi dă fiindcă cerşeşti,
Şi doar cel care dă-napoi profită.
Şi-atunci, frumos avar, de ce batjocoreşti
Acest belşug ce ţi s-a dat din plin?
Orgolios zaraf, şi de ce cheltuieşti
O sumă mare, dar trăind meschin?
Şi nu e un secret, când ştii numai de tine
Pe eu-l tău ascuns îl vei trăda,
Iar când natura te va lua la sine
Tu ce justificare îi vei da?

Căci frumuseţii-n groapă-i faci sălaş
În loc s-o moştenească un urmaş.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 74

Dacă mă prinde moartea, nu fi trist
N-o să-mi dea drumul nici dacă-i plăteşti,
Dar eu în versul meu o să exist,
Prin el de mine o să-ţi aminteşti.
Când îl vei reciti să fii atent
La tot ce-ţi este ţie dedicat
Pământul în pământ dispare lent,
Dar spiritul la tine l-am lăsat.
Numai scursura vieţii o s-o pierzi
Trupul meu mort mâncat acum de viermi,
Ca un cadavru spintecat, cum vezi,
Prea josnic ca în gândul tău să-l chemi.

Valoarea e în conţinutul său
Care-i aici şi este doar al tău.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră-i un blestem

Iubirea noastră este un poem,
Umbrit se pare de un vechi blestem...
Cine ne-a blestemat să ne întâlnim?
Cine ne-a blestemat să ne iubim?
Cine ne-a blestemat ca să murim,
Deşi noi vrem ca să trăim...

Iubirea noastră va trăi,
Va trăi şi dincolo de moarte,
Oricât şi orice va dori
Ca pe pământ să ne desparte.

De aceea, acum, pe Pământ,
Noi ne iubim cu-nfrigurare
Şi de ne-am duce în mormânt,
Vom face asta ca o alinare.

Îţi cuprind capul în palmele mele
Şi mă scufund adânc în ochii tăi căprui,
Sprâncenele-s ca două rândunele
Pe care nu doreşti să le expui...

Dar iată că-ţi dai privirea-ncet de-o parte,
Să nu-ţi citesc secretele de mult uitate.
Dar eu încerc să te sărut pe pleoape,
Visând c-aşa vom fi mereu aproape.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamlet: Câtuşi de puţin, Horaţio, ştii că desfid dumnezeirea şi planul său. Cu toate astea, nici vrabia nu piere peste voia providenţei: de-i scris să se întâmple acum, nu se va întâmpla mai târziu, iar dacă nu se va întâmpla mai târziu, se întâmplă acum; de nu-i acum, va fi cândva, curând. Important e să fii pregătit. De vreme ce nu mai dispunem de ce lăsăm în urmă, ce mai contează când plecăm? Aşa să fie.

replici din piesa de teatru Hamlet, Actul V, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest moment mi-aş dori să te scriu

să ating cărţile noastre de sânge
şi cuvintele să ţâşnească în jur
ca durerile din care voiam să plec atunci
mi-aş dori să îţi ascult bătăile inimii
chiar dacă între noi sunt munţi
şi ape
şi dezastre
mi-aş dori să fac ceva cu toate cuvintele ce aşteaptă
ca lupii flămânzi
dar
vezi tu
şanţul acela plin cu nebunie
a fost şters de pe harta acestei lumi

uneori
crede-mă
am senzaţia că nu mai exist
că zac îngropată acolo
în trecutul glorios
când te descoperisem
fascinant
şi mă simt atât de bătrână
atât de neînsemnată
iar când laşi un semn
mă apucă plânsul
că nu sunt ceea ce trebuie să fiu

în acest moment mi-aş dori să te ţin de mână
şi să îţi spun
că poezia mea a fost poezie doar cu tine
atunci
acum e doar un segment banal
pe care îmi aşez nimicurile

în acest moment mi-aş dori să te scriu
cum eşti
frumos
remarcabil
şi cu gândul la alte femei

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.

Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.

Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (10 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti superbă, eşti o perlă

Lumina privirii tale
m-a uimit cu strălucirea.
Tot mai des îţi ies în cale
să primesc şi eu iubirea.
Tu eşti mai strălucitoare
decât luna de pe cer.
Chiar şi razele de soare,
când apari, pălesc şi pier.
Eşti superbă, eşti o perlă.
Întruchipezi frumuseţea.
Tu eşti cântecul de mierlă
care cântă tinereţea.
Nici cea mai frumoasă zână
lângă tine nu rezistă.
Peste toate eşti stăpână.
Ca tine, nu mai există.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu eşti minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Eşti Armonie-n cânt şi-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Eşti trup şi suflet şi eşti gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porţi chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinaţia Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.

Mi-a spus-o însuşi Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieţi,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) mă aştepţi?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este şi bun...
Tu eşti o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Şi-atunci degeaba-ncep să plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu eşti micuţa mea prinţesă,
Eu ştiu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost şi vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când eşti cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu eşti devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente şi de dor!
Să te urăsc că eşti Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?

Deşi îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care îşi au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aştepţi? Eu am să vin?

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine face: omul sau Dumnezeu? Dragul meu, întrebarea ta e o capcană, dar nu pentru mine, ci pentru tine... Dacă faci tu, ego-ul tău se va umfla în pene, dar dacă face Dumnezeu, atunci ai găsit un vinovat la toată năpasta acestei lumi. Dacă Dumnezeu face, atunci această lume trebuie să fie reală, nu-i aşa? Mintea îţi spune că Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile, dar pe ea, neprihănita, nu a terminat-o nici până acum, nu? Mintea spune astfel de aiureli, nu Dumnezeu. Aşadar, orice variantă ai alege, vei fi în capcana facerii şi deci a minţii. Întrebarea corectă ar fi: MAHARAJ, EXISTĂ FACERE? Şi fireşte, răspunsul este: "Nu, nu există." Tu, într-un vis, visezi că ai făcut o mulţime de lucruri sau că "Dumnezeu" a mai făcut o lume pentru tine, dar imediat ce te trezeşti, vezi că de fapt, nimic nu era adevărat, doar visai asta. Când te vei trezi şi din cel mai lung vis al tău numit "veghe", vei vedea că de fapt, nu există nici o facere, doar visai asta. Noi nu am fost născuţi vreodată şi atunci, cine face? Doar Dumnezeu, Sinele, e Real. Noi suntem unicul Dumnezeu! Mintea este ireală! Iată de ce, ceea "ce faci" nu are absolut nici o legătură cu ceea ce eşti. Ceea ce eşti, e dintotdeauna şi pentru totdeauna, dar Întreaga facere a acestei lumi e doar deşertăciune sau vremelnică visare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 108

Ce-aş mai putea cu mintea să creez
Când al meu spirit ţi l-am arătat?
Nimic nu-i nou, ce să mai consemnez,
Să vezi că te-am iubit şi respectat?
Asta e tot, şi doar ca rugăciuni
Aceleaşi lucruri zi de zi rostesc
Simţind că-s noi, ca-n anii aceia buni
Când numele ştiut-am să-ţi cinstesc.
Dar veşnica iubire-n straie noi
Nu ţine cont că eşti bătrân sau mori
Nu-i pasă nici de riduri şi ochi goi,
Ci-adună lucruri vechi ca pe comori;

Şi-amorul nostru-l strânge cu efort,
Chiar dacă astăzi pare a fi mort.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,
E tot ce faci sau nu faci, pe care Dumnezeu ştii bine că n-ar pune însemn cu sfântu-I Nume.

Să nu uiţi deci că vine în inocente haine, ba chiar îţi va apare că e binevenit.
Dar întrebarea nu e cum este-n aparenţă, ci: care-i obârşia? De unde a sosit?
Iată deci cheia vieţii şi-a fericirii tale: viaţa nouă creşte din moartea celeilalte.
Grăbeşte deci de-ngraşă pământul vieţii noi, dând voia ta cea dârză, mereu, mereu la moarte.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Vezi, localnicii tot pe tine te consideră ca fiind comandantul vizitatorilor de pe Terra.
Lucian: E normal ca localnicii să mă considere astfel, dar nu mă interesează acest amănunt!
Sonya: Păi şi colegii tăi tot aşa te consideră.
Lucian: Colegii mei?! Nici asta nu mă interesează!
Sonya: Dar...
Lucian: Sonya, ceea ce s-a petrecut între mine şi colegii mei ne priveşte doar pe noi şi vom rezolva cumva această problemă între noi, sper, în curând, fără amestecul tău sau al localnicilor. Pricepi?
Sonya: De acord. Rezolvaţi-vă singuri problemele. Dar când? Când ai de gând să-ţi reglezi conturile cu colegii tăi?
Lucian: În curând, probabil.
Sonya: Vai, Luci, ce încăpăţânat eşti... Zău, ar trebui să...
Lucian: Sonya, te rog încă o dată, să renunţăm de bună-voie la acest subiect.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea

Priveşte-L în ochi pe Dumnezeul tău
şi spune-I,
spune-I că soarele nu era perfect
atunci, la începuturi,
când l-a pus pe cer pentru tine...
Tu ai vrut să îl ciopleşti cu dalta ta
într-o formă perfect rotundă,
supradumnezeiască,
dar l-ai ucis.
Din rănile sale curge văpaie
pe pământ
şi pădurile ard.
E atât de cald
încât toţi oamenii au nevoie
să meargă la psiholog,
să-şi descopere în ei depresia
şi să o arate lumii cu degetul,
ca pe o scuză a nefericirii ce creşte în ei.
Lumea ta este prea frumoasă acum,
pentru ca Dumnezeu să mai poată face parte din ea.
Omule, eşti plin de tristeţi într-o lume în care nu poţi avea totul,
de aceea ai săpat în soare
până l-ai găurit
şi i-ai scos miezul pentru tine,
doar pentru tine,
pentru a avea...
Iar acum, când vezi cu poftă şi alte stele,
eşti captiv în depresia lumii care a pierdut soarele.
Omule, L-ai pierdut pe Dumnezeu,
dar El nu te-a pierdut pe tine,
te aşteaptă...
tu, să-L cauţi,
dar nu prea departe,
nu în soare, nu în stele,
mult mai aproape...
în tine.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viola De Lesseps: Maestre Shakespeare?
William Shakespeare: Chiar el, vai!
Viola De Lesseps: Dar de ce "vai"?
William Shakespeare: Un actor umil.
Viola De Lesseps: Vai cu adevărat pentru că te-am crezut poetul cel mai mare, demn de stima mea şi autorul pieselor care îmi captează inima.
William Shakespeare: O, sunt şi acela, de asemenea!

replici din filmul artistic Shakespeare îndrăgostit
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o rană

Dacă naşul ţi-e Shakespeare
te întrebi cine-o fi naşa
uite vezi un trandafir
mândru ţi-a furat cămaşa

Sora lui o fi zici naşa
totul pare cam absurd
şi-ai o rană vai cât casa
locuieşti în ea hei eşti surd

Totul pare cam absurd
poemul e-un trandafir
roua-i viaţa ta pe scurt
zis-a naşul tău Shakespeare

N-o mai căuta pe naşa
moarte ţi-a furat cămaşa

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vrei să spui prin: "Nu sunt pregătită pentru non-dualitate"? Mintea va susţine de la naştere până la moarte că nu eşti pregătită pentru Libertate. I-a hai să vedem, e cineva pregătit? Nu, nu e nimeni! Niciodată persoana nu e pregătită pentru Libertate! Nu ai observat, nici pentru moarte nu e pregătită vreodată! Dar oare pentru minte eşti? Dar când ţi-a fost îndesat pe gât primul gând, prima invitaţie la sclavie te-a întrebat cineva dacă eşti pregătită? Tu eşti deja Libertatea, draga mea, şi libertatea nu poate fi pregătită pentru libertate! Da, pentru persoană nu eşti pregătită niciodată. Nu ai observat? La cei peste 30 de ani ai tăi mintea tot timpul mai vrea o porţie din tortul cu durere al devenirii. "Hai, mai ia o porţie de suferinţă, că pentru asta eşti pregătită!" Gândul niciodată nu este pregătit pentru adevăr, pentru că mama lui mintea e doar o grosolană minciună, iar tatăl lui Speranţa este un iluzionist perfect.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 126

O, drag băiat, ce Timpul îl supui
Sfidând şi coasa şi clepsidra lui;
El e o roată, nu poţi s-o opreşti,
Iubiţii tăi se trec, tu înfloreşti.
Dar dacă Firea, ce n-o controlezi,
Te trage-n spate când înaintezi,
Ea face asta, nu că i-ar păsa,
Ci sfidând timpul şi puterea sa.
Tu să te temi, eşti jucăria ei!
Te poate ţine, însă nu cât vrei,
Căci la final şi ea te va jertfi,
Că legea-i lege, n-o poţi ocoli.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă...

Chiar dacă îţi apune "soarele " bucuriei,
să ştii că există " luna " înţelepciuni.
Chiar dacă două mâini te lovesc,
ai şi tu tot două cu care să te aperi.
Chiar dacă îţi pierzi o speranţă,
sădeşte alta în locul ei,
nu se ştie când se va adăuga
buchetului de împliniri şi te vei bucura mult.
Chiar dacă alţii te îndrumă spre drumuri greşite
care să te ducă la răscruci de rătăcire,
tu mergi mână în mână cu încrederea în tine
şi cu înţelepciunea având mult curaj.
Chiar dacă tu ţi-ai greşit drumul,
să nu crezi asta,
trebuie să înţelegi lecţia lui de viaţă.
Chiar dacă pierzi,
să ştii că pierzi mai mult
dacă te opreşti la această pierdere tot regretând,
nu ai timp să pierzi şi timpul continuă,
ca să câştigi altă rundă.
Chiar dacă unii îşi bat joc de tine,
nu îi lua în seamă.
Ia în seamă calităţile şi capacităţile tale!
Nu te cunosc ei mai bine decât te ştii tu!
Chiar dacă bate " vântul " dezamăgirilor,
nu te bate tu singur cu bolovanii pesimismului,
mângâie-ţi sufletul cu optimism, zâmbeşte!
Plângând faci pe alţii să se bucure
şi tu vei deveni mai slab în increderea în tine!
Chiar dacă unii îţi arată sabia,
tu arată-le teaca!
Chiar dacă vor să te orbească,
tu ai ochi gândirii dar şi ochii sufletului.
Ia uită-te mai bine!!
Chiar dacă vor să vorbească în locul tău,
pot să vorbească,
nu pot vorbi ei în locul tău şi prin fapte!!
Chiar dacă nu vezi cât de adâncă
este "marea " sufletului celor din jur,
cel puţin poţi fi sceptic(ă) şi precaut(ă).
Poţi vedea cât de "limpede " este caracterul.
Chiar dacă ai căzut,
fii propriul scripete şi ridică-te,
să nu cumva să îţi pună
şi mai mult cineva piedici!!
Tu, trebuie să mergi,
să mergi spre victorie şi bucurie.
Chiar dacă nu este "dacă " tu poţi reuşi!
Nu depinzi de un " dacă ", este "chiar " o greşeală!!

poezie de Elena Bogdana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!