Cină la câmp

Se înfăşoară ziua în straie dantelate,
Ţesute-n faptul serii pe plaiuri semănate
Cu bobul plin de seva pământului mănos
Crescut pe pieptul gliei sub soare luminos.
Uşor i se prelinge broboană de sudoare
Pe fruntea obosită de trudă şi dogoare.
E clipa de zăbavă, momentul e de cină,
Chemaţi sunt şi strămoşii alăturea să vină.
Şi face semnul crucii deasupra pâinii coapte
Bătrâna înţeleaptă rostind o rugă-n şoapte.
Aşterne o femeie pe câmp ştergarul care
Îşi schimbă faţa albă primind pe el mâncare,
În mijlocul naturii. Se simte-n aer zborul
Clipitelor fugare. E ceasul, lucrătorul
Ce fără îndurare întoarce şi pământul
Cu magica lui cheie. În adiere, vântul
Ţesală coamă albă de cal cu pieptul lat,
În ţarina străveche. Prieten devotat
Stă câinele alături să-i pice de la masă
Fărâma lui de hrană curată şi gustoasă.
Se înfăşoară vremea în straie ca să vină
Cu sfântă bucurie pe câmp, aici la cină.

poezie de Gabriela Groza din Rondul scriitorilor în dialog cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Editura Mega (2020)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme pe omăt -
o porumbiţă albă
ciugulind paşii
în adiere de vânt
şoapte de iubire

tanka de Gabriela Genţiana Groza (15 ianuarie 2019)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternităţi în straie de-aşteptare

Au înflorit pe gene tuberoze,
Ca într-un vis de vară-amăgitoare,
Ce picură tăcerea în mimoze
Cu ploi de mângâieri tulburătoare.

Şi trec prin mine herghelii de fluturi
Într-un galop, ca sevele pădurii,
Te simt în mine şi de nopţi mă scuturi,
Eu îţi aştept sărutu-n colţul gurii.

Să nu mă cerţi că încă vreau iubire,
Chiar de mi-s anii grei ca piatra morii!
Şi de mai plâng la ceas de despărţire,
Ştiu că te-ntorci, precum se-ntorc cocorii.

De moare luna mai de întristare,
Eu o s-aştept septembire să vină,
Cu mere coapte ies la drumul mare
Să te invit în toamna mea, la cină.

De se-auresc gutuii fără tine
Şi mustul de va curge singuratic,
Te-oi aştepta-n colindele creştine,
Chemându-te, prin ceruri, telepatic.

Şi nici atunci, de n-ai să vii, iubite,
Voi inventa un anotimp în care
Secundele sunt tot mai infinite,
Eternităţi în straie de-aşteptare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cină la ţară
mămăliga pe masă –
porumbul pe câmp

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărţind cu toamna şoapte.
Când te trezeşti în calmul dimineţii clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopţii de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.

poezie de Mary Elisabeth Frye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea nu ştie

Din cei doisprezece ochi, ceasul mă priveşte
însetat, cu limba scoasă...
Din unul clipeşte! Eu mă aşez la masă
ei sar şi se aşază la stânga
şi la dreapta şi clipesc
şi îmi fac semne că am doi ochi
şi că pe unul îl iubesc
dar că pe altul îl vom bea fără nici o vină
cu toţii la Cină...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea ce o sa vină

Vremea ce - o să vină
Refuză terestra lumină
Este o vreme belicoasă,
Atrage doamna cu coasă
Univers plin de tranşee
Lacăte fără de cheie
Ucigaşii cu simbrie,
Multe morţi, multe sicrie
Inima - mi va fi pustie
Nici un fluture stingher
Au ajuns cu toţii - n cer

acrostih de Gorunescu V Carmen Lidia din Pasagere clipe
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

E şcoala-n sărbătoare (elevilor de la Liceul din Tinca, Bihor)

Trimit mesaj din pagină de carte,
În miez de toamnă-n clipe mai aparte,
Pitagora, Esop şi Eminescu,
Jack London, Blaga, Iorga şi Enescu.
E pieptul şcolii-n plină sărbătoare,
Zâmbesc complice săli şi coridoare

Iar clopoţelul sună mai vioi
Plăcutele arpegii, ritmuri noi.
Elevi şi dascăli, minunat decor
În cânt şi dans la sărbătoarea lor...
Octombrie ia chipul pitoresc
Brânduşele-n poiană se-oglindesc.

Spre astrul zilei pleacă lin în zbor
Frumoase gânduri pentru viitor
Ce an de an fac toamna luminoasă
De ziua şcolii-n clipa cea aleasă.
De bucurie înfloreşte-n dar
O crizantemă albă în orar.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa pâinii (apoteoza spicelor)

Cu tot negrele ţărânii
Preacurată-i faţa pâinii
Şi cu risipa fărâmii
Preacurată-i faţa pâinii
Şi cu sarea grea din spate
Preacurată-i faţa pâinii
Şi-mpărţită-n jumătate
Preacurată-i faţa pâinii
Maică-Ea de dimineaţă
Preacurată-i faţa pâinii
A purtărilor de-o viaţă
Preacurată-i faţa pâinii
Şi când mirii se sărută
Preacurată-i faţa pâinii
Cu dinţi umezi de-alăută
Preacurată-i faţa pâinii
Căci în trupul de secară
Preacurată-i faţa pâinii
Urcă dragostea de ţară
Preacurată-i faţa pâinii
Şi-n prosoape ne desface
Preacurată-i faţa pâinii
Ani de muncă ani de pace
Preacurată-i faţa pâinii.

poezie de Ion Hadârcă din Lut ars (1982)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pâinii

Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare,
Se coace pâinea în cuptorul din polată,
Îşi şterge mama fruntea plină de sudoare.

În miezul pâinii rumenite se arată
Destinul bobului de grâu hrănit de soare,
Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare.

Cu mângâierile-i de mâini nemuritoare
Rupe din ea coltuce mari să ne împartă,
O coajă mai păstrează mama, că o doare
De cei plecaţi demult în lumea-îndepărtată,
Dospită, afânată-i coca în covată.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea care mă înfăşoară

Îmi trec multe gânduri prin minte,
puţine sunt cele care-mi dau repere imediate
şi doresc să le reţin.

Mă îmbrac în poezia lor şi aştept,
să înţeleg sensul pentru care mă lupt,
să capăt bucuria fiecărei zile şi nopţi
pe care timpul mi-o împrumută.

Dragostea care mă înfăşoară în fibre nevăzute
mă face să cânt ori să sufăr,
mă întoarce pe toate părţile cu gura arsă,
vine vara cireşelor amare şi a vişinelor acrişoare
şi alerg să le strâng
astfel contopesc vorbele în gesturi fără cuvinte
în dulcea iubire
pictată pe zidurile inimii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte albă parfumată

Din mână în mână
Din piept în piept
Răscolitoare puritate
Primită şi oferită cu drag,
Moarte albă parfumată
Ce-a născut zâmbetul
Pe milioane de buze
Şi-n pupile de călători prin timp.
Parfumată şi mută
Doinind în degete viaţa întreruptă,
Şi iertarea celui ce a stins dragostea ei
Pe pieptul celor trimişi la Ceruri
În mâna Semănătorului de legi şi flori.
Trista ce-şi priveşte umbra
Din milioane de buchete
Sub nenumărate stele şi priviri,
Cunoscută cu numele: Laleaua albă,
Una din minunile Dumnezeului
Lăsate din iubire pe acest Pământ,
S-aline sufletele noastre
Şi viaţa de aici,
Ce este doar vis şi umbră,
Frunză verde şi-apoi pierdută,
În pieptul altora născuţi să se bucure
De reînvierea naturii din moarte
Cu proaspete lalele albe
Ce vor îmbrăca în linişte
Piepturile următorilor muritori
Ce-au întrerupt cândva viaţa lor,
Dar nu şi legea naturii neînţeleasă
Ce se încăpăţânează să existe
Făr' de simţiri în suflet.

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuţe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluţa cu mâncare,
În cofă îşi punea apa
Şi pleca în câmp să are.

Îşi purta paşii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfinţit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ştergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arşiţa de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-şi umbletul.

Tot aşa muncea în viaţă.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineaţă.
De cu zori şi până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Şi cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Îşi lua din cap baticul,
Ne săruta oe toţi trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-aşeza cu drag la masă
Şi ne spunea:-Poftă bună!

Când ne aşeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Aşa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puţin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de Dumitru Delcă (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

DRUMUL GREU AL PÂINII E STROPIT CU PLOAIE DE SUDOARE
Drumul greu al pâinii e stropit cu ploaie de sudoare.
Ştie asta macul care-n holda verde este-n floare,
Iar rodirea prin trudirea gliei este dobândită
Şi prin voia cea divină a luminii de la soare.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grădina primăverii

Ce bucurie, zăpada-n sfârşit se topeşte
Şi iată, frumos primăvara ne zâmbeşte
O floricică albă timid ne apare
E ghiocelul ce iarăşi zâmbeşte spre soare!

Am ieşit din nou în grădina cu pitici
În iarba verde-s mii de gâze mici
Pe-o floricică gărgăriţa roşie se aşază
Şi picăţelele pe aripi soarele îi luminează.

Copacii-s plini de flori frumoase, parfumate
O vrăbiuţă sare pe o creangă, în faţă şi în spate
Şi ciripeşte tare, parcă ar cânta
Şi pe drăguţele-i surate ea vesel-ar chema.

M-am aşezat pe iarbă, chiar lângă-o ciupercuţă
Şi-n jurul meu bâz - bâz o musculiţă
Ce zboară veselă prin aerul curat
Până-şi găsi pe-aproape un loc mai luminat.

Deasupra casei mele, pe-un horn de cărămidă
Stă o pasăre dreaptă, exact ca o tulpină
E chiar barza cea albă cu ciocul lung, subţire
Venită de departe, după-o călătorie.

Am pus sub streaşină-o căsuţă, din lemn lucrată
E-a rândunicii negre, cu coada despicată
E veselă şi zboară când sus, când foarte jos
Când este primăvară e-atâta de frumos!

Eu mâine dimineaţă spre câmp o voi porni
Şi-al meu căţel drăguţ precis va mirosi
O păpădie albă, cu puf ca cel de pui
Acuma sufli-n el şi ia-l de unde nu-i!

La prânz noi aşteptăm oaspeţi la masă
Iar azi mămica a făcut curat în casă
Şi-n vaza mare şi rotundă ea a aşezat
Freziile galbene cu-al lor parfum atât de minunat.

În grădiniţa mea cu multe păsărele
Spre soare larg zâmbesc zeci de lalele
Sunt vesele, frumoase şi pline de lumină
Nerăbdătoare-aşteaptă pe harnica albină.

E soarele pe cer, e cald şi bine
In jur sunt lăcrămioare albe, mici şi fine
Culeg cu grijă trei, în coşuleţ le pun
Bunicii să-i ofer, e darul cel mai bun!

În căsuţa albă, exact ca în poveste
Păianjenul micuţ o pânză-şi pregăteşte
Precis că până-n seară el o va termina
Şi-un ţânţârel obraznic la cină va mânca!

Am pus o pătură pe jos, e pe-nserat
Apare-ncet şi luna, se lasă liniştea in sat
Caţelul doarme, în jur e plin de toporaşi
Cu miros proaspăt şi-atâta de gingaşi!

poezie pentru copii de Alina Beatrice Chesca din În grădina primăverii (martie 2014)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul făuritorului de pâine

Cu credinţă, speranţă şi rouă de sudoare,
Ostenind povarnic pentru ziua de mâine,
Bobul de aur pârguit în ţăst divin de soare
Să-l prefacă-n bucurii cu-aromă de pâine.

Se topeşte-n arşiţa cuptorului de soare
Şi curge discret precum fluviul de grâne,
Cu credinţă, speranţă şi rouă de sudoare,
Ostenind povarnic pentru ziua de mâine.

Din vatra-ncinsă de-a soarelui dogoare,
Strânge căldură-n lanul propriului sine
S-o dăruiască la coptul pâini-n cuptoare,
Menită taina curgătoarei vieţi a-ntreţine,
Cu credinţă, speranţă şi rouă de sudoare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei furnici cu pălării

Roua toată risipind
În tufiş de levănţică
Pisicuţa noastră mică,
Are blană de argint.

Vai ce straie lucitoare,
De l-ar ţine-ntreaga zi
Să se joace cu copii,
Motănelul meu de soare.

Trei furnici cu pălării
Umblă-n sus şi umblă-n jos
Cu un bob aproape ros
În palat de păpădii.

Haide, trage, surioară,
Zise sora cea mezină,
Vine ceasul pentru cină
Şi ne facem de ocară.

Greieraşul cu vioară,
Cântă câtorva gângănii
Care trag la două sănii
Încărcate cu povară.

poezie de Camelia Opriţa (6 iunie 2020)
Adăugat de Ioan Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de câmp

Florea 'n câmp când veştejeşte,
Alta 'n locu-i înfloreşte;
Dar în pieptul omenesc
Florile când veştejesc,
Cade roa în zadar,
Alte 'n loc nu mai răsar!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A opta a optului unit

Am să plutesc pe fluviului sângelui
Ca un cormoran, să mă scufund
Să-ţi sărut rădăcina nufărului
Cu a opta culoare a curcubeului
Inimile să le unim în semnul infinitului
Deasupra stând pe pieptul meu
Rostogolindu-ne să-i zăpăcim sensurile
Născând galaxii de sudoare
Ucise în fantezii mortale
În doi stropi de rouă
Ce să-l renască cu vid de sărutare
Din nou în magmele unde
Eu, cormoran să revin din străfunduri nuferale
În lebăda ce te adoră
Nufăr de soare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea palidă a serii

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îţi desprinzi,
Cu ochii-ţi, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna şi vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea îşi lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme şi-a luat.

Ce cauţi peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munţi acuma cobori în pas uşor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipeşte în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopţii ca lacrimă-ai descins,
Şi vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârşita noapte?
Vrei un culcuş, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără şoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e să mori, luceafăr, şi dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îţi cer:
Întârzie-ţi plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

poezie clasică de Alfred de Musset (1835)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!