În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox... tu şi eu

În jurul meu doar frumuseţe,
Doar clipe-n care mi-este bine,
Sunt împlinită în tristeţe,
Căci nu te am tocmai pe tine.

E soare şi mă simt iubită,
Pe stradă oameni îmi zâmbesc...
Surâd şi eu nefericită,
Când totul vreau şi nu primesc.

Plimbările-n amurg spre mare
Am timp acum să le măsor...
Şi totuşi... se merită oare,
Când marea-mi cântă al tău dor?...

Nimic nu-mi pare-n strălucire,
Deşi doar ea mă înconjoară...
Suspină tainic o iubire
A cărei undă mă-mpresoară.

Pe unde paşii mă purtară,
Tânjisem mult într-un trecut...
N-aş fi crezut ca ea să doară,
O împlinire ce-am avut;

Am totul... numai tu nu eşti...
Ce mi-am dorit să am cu tine,
Am regăsit doar în poveşti,
Unde cărările sunt line.

Mă uit în jur şi mă-ntristează
Perfecţiunea ce-am creat-o...
Somnul cel mult mă ţine trează,
Căci n-am iubirea ce-am chemat-o.

Am totul şi nu am nimic
Şi n-am nimic când n-am pe tine,
Când am pe tine mă complic,
Având pe noi, mă am pe mine...

Flori de mătase cerne timpul,
Din dragostea ce o ador,
La testul timpului eşti primul,
Dar vremurile-au timpul lor.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decont

Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficşi, uscaţi
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de taţi
ce-au părăsit copii taman
când şcoala nu e terminată...
şi veşnic vor trăi cu întreruperi...

Îmi sunt şi colegii
sau prea mulţi prieteni
ori simpli cunoscuţi, de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi
deşi cu dor îi caut!?...
Este ca-n meciul cu balonul aut
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
şi-alergători pe-o aţă totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni...
din dat c-un zar şi n-au trişat, oh, blegii...

Şi-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de... ţară
şi-acum pleacă uşor
-că-i doar democraţie-...
dar nefast le pleacă şi copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi...
se duce-o seminţie
din care-s sigur parte şi-am să mor
la fel, aşa-n nepusă masă, într-o doară...
căci tot remarc, nu se răspunde la-ntrebare...

Deja e-un rău imens de gol
că tot mai greu mă regăsesc,
mă caut printre alţii ca şi mine...
şi nu-i chiar dacă mă tot uit în jur
şi-mi caut dialog... nu un oarecare
c-aşa sunt eu; ce nu cunosc, mă doare
şi încă nu-mi vreau tur
c-am încă ceva sacru-n vine
şi-o groază de istorii să le povestesc...
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol...

Aş putea da-neştire nume
poate-n "attach" la câteva imagini
-din cele ce cu siguranţă-ncurc-...
ca-ntotdeauna n-am dat importanţă
la ce nu mi-e profund util...
aproape o ruşine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganţă
de trecător aşa prin viaţă, doar să mă descurc...
Sunt vinovat, fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, n-am cerut nimic

Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.

Când m-aşez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.

Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.

Niciodată n-am să-ţi cer,
Nici nu mă opreşti să pier,
Mă duc când îmi vine rândul,
Dar îmi las în urmă cântul,
Trec mai repede ca vântul.

Mihail Coandă

cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea puţin a rămas

E timpul să pleci, nu vreau să mai stai,
Îmi ceri mult prea mult din puţinul ce-mi dai
Şi simt că mă seci şi în praf mă transform,
Mă chinuie gândul, mă doare enorm

Sunt vorbele tale tăciuni ce mă ard,
Iubirea dispare, devine hazard,
Devine incendiu, doar flăcări şi fum,
Ce-am fost împreună... acum este scrum

Ce rost să mai fim, prea puţin a rămas,
O ultimă clipă din ultimul ceas,
Nu vreau să mai dau iarăşi timp înapoi,
Sperând să repar tot ce-i vid între noi

Tu nu mai iubeşti şi s-a dus ce-am avut,
Oricât aş spera, pare totul pierdut,
E timpul să plec, chiar de-mi spun că n-aş vrea,
Degeaba mai stau... când doreşti altceva

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...

Au fost şi vremuri când fredonam iubirea...
Au fost şi clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărţirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost şi timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Şi m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în şoaptă,
Când mă uitai în colţ şi te plimbai,
Prin colţuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost şi ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Şi-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi eşti, ce-ţi sunt... într-un orar.

Şi la final, din ecuaţie reiese,
Că nimeni şi nimic nu poate şti...
Ce lucruri sunt cernute şi alese
Ce le-ntregeşte, sau a le risipi.

Mult prea uimită şi aşteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranţe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Şi inima străpunsă doar de gloanţe...

Vor fi şi vremuri când voi cânta iubirea...
Şi va veni şi ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost şi nu mă pierd cu firea,
Eu ştiu numai să strălucesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot strigat

Am tot strigat, — de când tot strig
îmi e şi greu să tot mai spun
dar strig, căci ştiu că vine ziua
să ştiţi că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, — de când tot chem
şi ură poate că-mi purtaţi
dar chem, căci ştiu că vine ziua,
când veţi striga înspăimântaţi.

Am tot mustrat, — de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.

Am tot venit — şi tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci ştiu că vine ziua
cu plâns şi ţipăt în zadar.

Am tot înştiinţat — şi mai
răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
căci ştiu ce-aproape este ziua
cu-nfricoşatul morţii crez.

Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
cum aţi făcut şi pân-acum
dar scumpul mântuirii preţ
amar se va plăti cu scrum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ceai

Stiam că n-ai să vii...
Dar eu... te aşteptăm cu atâta înfrigurare...
Era un simplu ceai...
În orele tărzii,
Cănd...
Amândoi visam...
Lună şi soare.

Ultimul ceai... fierbinte aromat,
L-am pregătit...
Încet şi fără grabă.
Ştiam că n-ai să vii...
Şi că ai plecat!
Şi totuşi... eu speram...
La gura de la sobă.

Sorbeam din ceaiul...
Ce timpul mi-l aduce,
Şi... ochii-i închideam ca să te văd.
Tu... erai prea frumoasă,
Şi prea dulce,
Dar deschizăndu-mi ochii
În jur era prăpăd.

N-am înţeles... de ce...
Am viaţa... atăt de apăsătoare...?
De ce un samovar...
Nu-ţi este îndeajuns?
De ce servesc un ceai..
Când inima mă doare,
De ce fără de milă,
Timpul... prea repede s-a scurs?

Mă amăgesc degeaba...
Doar trupul îmi tresare,
Îmi iau cana în mănă...
Mă uit la ceas... văd c-ai întârziat.
Mă arde... mult prea tare,
Şi-mi spun în minte..
Că totul e trucat.

Şi sorb o gură... din ceaiul aromat,
Găndindu-mă la tine...
O cât... te-am adorat!
Un ultim ceai şi-o seară fără tine,
Rămân acum tăcut...
Iar dacă sunt iar singur...
Sunt trist şi abătut.

Un ultim ceai... ce s-a răcit de mult.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie real

Frig gros se plimbă între noi,
Încă nu-i zăpadă, dar nu-i nici noroi,
E mult prea ieri, ca la azi să ne gândim
Şi multă ceaţă, nevăzând să mai trăim.

A venit Decembrie şi parcă le convine,
Acum îşi pot ascunde feţele meschine,
Sub fulare, geci sau căciuli de iarnă,
Păcat căci sunt reci dincolo de haină.

Miros de sărbători parcă îmi vine,
E timpul ca toţi să fie buni cu mine,
Ce teatru ieftin şi lipsit de cortină,
Un an hulit şi doar o zi nu-s de vină.

Dar e frumos, căci lumea se mai schimbă,
Până şi bogaţii, hoţii ori tâlharii de vrei,
Pun copiilor săraci ascunsă sub limbă
O bomboană, din multele ce au furat ei.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (12 decembrie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la Drept Divin (pentru Isus...)

m-am întrebat de mii de ori, de mă iubeai la infinit,
dacă mă chemi, sau mă ignori, dacă iubirea i-a sfârşit.
cum Te aud, mă întrebam... şi cum ştiam mereu ce vine...
mii de-ntrebări poveri căram, dorind răspunsuri de la Tine.

m-am întrebat "de ce" adesea... şi rămânea mai mult secret...
deşi, mi se dusese vestea, că sunt un suflet mult discret.
cum auzeam îndemnul Tău... toată mă frământam în perne...
mi-era şi bine, dar şi rău... fiind atentă mult la semne!

m-am întrebat de ironie... de ce o foloseşti prea des...
şi am găsit melancolodie, în descifrări ce nu au sens.
mă uit în sus... Îţi caut faţa... un semn divin de ai să-mi dai...
şi poate aşa, schimbăm prefaţa... dintr-un destin ce adorai...

ce-am scris a fost mai mult de Tine... acum să spun şi ce-am trăit...
chemări şi-atingeri... doar suspine... dar mult am dat din ce-am primit.
cum este oare a Ta iubire... de atât doare şi umbreşte...
la duh ce caută împlinire... şi mântuirea şi-o doreşte...?

fost-am copil şi mi-ai vorbit... de la-nceputuri m-ai chemat...
atât de mult Tu m-ai dorit... nu m-ai lăsat, n-ai renunţat!
m-am întrebat de mii de ori... de ce iubirea Ta mă arde...
mă-mpotriveam să nu m-adori... dar mă trăgeai sus, spre arcade.

este atât de complicat... să povestesc despre noi doi...
să schimb din frază un predicat... sau să conjug verbul la oi...!
e mult prea vast şi ireal... faptul că noi vorbim la fel...
că mă-nţelegi şi-mi dai ce ai... şi mă iubeşti cum sunt: rebel!

este cu-atât mai complicat, să crezi ce nimeni nu-nţelege...
sau să explic ce am aflat... legea din inimă şi Rege!
şi imposibil de crezut, că noi suntem de la-nceputuri...
aceiaşi toţi, ce-am tot avut... lecţii prin repetate cicluri.

că totul este doar ce-a fost... şi numai faţa-i e schimbată...
că-i adevăr, cu un mare rost... când conştiinţa nu-i ratată!
şi totul este mult mai mare... gigantic, profund şi colosal...
în existenţa noastră-n floare... ce se tot chinuie spre mal.

dar întrebările există... ca şi răspunsuri, care vin...
când mintea nu îţi stă înfiptă... şi-ai căpătat Dreptul Divin!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relicve

Ştii când spuneai că n-am să mor vreodată?
Că visul va ţinti spre veşnicie?
Ei bine, pot măcar să spun: “Am fost odată”,
Dar n-am trăit să-ţi spun şi ce-o să fie.

Ai refuzat să îmi clădeşti un piedestal,
Şi te-am urât şi te-am iubit nelimitat
Şi într-o zi, un gând patriarhal
S-a strecurat în mine nechemat.

Nu. Tu-nţelegi mai mult decât vroiam,
Tu mă cunosti şi făr’ de veşnica-mi armură
Doar tu spuneai “Ridică-te!” când des cădeam
În mine, în ei, mereu făr’ de măsură.

Ce timp cu viaţă! Ce palpite! Ce cânt edenic pe pământ!
Ce singur sunt! Ce viaţă de relicve ţinute strâns în gând…

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mona Suciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La calvar

Alo, ce faci, unde eşti?
Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă, ajung acum,
Nu mai veni că nu mai facem ore,
Super
Ne vedem la locul nostru,
Ok, dă-mi beep când ajungi,
Te kiss,
Te kiss şi eu.
O, mamă, am rămas la mate,
La geografie nu am decât 7,
Româna este mult prea grea,
Dar anatomia e preferata mea.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La fizică nu trebuie lucrat
Mi-a zis un profesor care m-a meditat,
Pentru teze poţi să nu înveţi
Cu tocilarii de te împrieteneşti.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La şcoală e şi ceva bun
Ce vă uimeşte, nu credeţi tot ce spun.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.

poezie de Emma Moroşan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raspuns final?

Privind aceeaşi stea ce mă inspiră
O vorbă-am vrut ca să îţi spun,
Răspunsul tău mă cam intrigă
Nu pot să înţeleg, nu ştiu.

Să fi grăit tu oare adevărul?
Sau eu am înţeles greşit…
E imposibil, spun buzele tale,
La ce mi-ai spus mult m-am gândit.

Motivul forte de l-ai spune,
Acel motiv din urmă care
Îmi face mie imposibil
Să mai visez in continuare.

Poate că mulţi mi-au spus că e mai bine
S-aştept să treacă timpul rău,
Dar greu se mai scurg ale mele ore
Când nu sunt prin-prejurul tău.

Aşa că îndrăznesc din nou
Să îţi vorbesc ca un ecou,
Prin versuri chiar nereuşite
De mine mult, mult chinuite.

Alege-o variantă de răspuns:
Poţi spune “da”, poate vei spune “nu”,
S-au chiar poţi spune “mai incearcă tu”,
Dar steaua mea se-ndreaptă spre apus.

Iar de răspunsul tău va fi
Acelaşi, dar numai de-aş şti,
În pace eu te voi lăsa
Voi şti că nu vei fi a mea.

Dar sper acum, măcar de-această dată
Răspunsul dat, să fie doar al tău,
Să nu fie influenţat de alţii
Să fie sincer, clar ca un ecou.

Încerc să-nchei, dar mi-este foarte greu
Căci incă nu ţi-am spus tot ce simt eu,
Însă măcar un lucru-aş vrea să îl reţii:
Dăm doar un semn, sau un cuvânt, sau orice-ar fi.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!