Cei care m-au vrut frumoasă

Plâng gutuii în livadă, dezgoliţi, bătuţi de ploaie
Şi în piept încep să-mi ardă, amintirile-n văpaie...

Uite, se mai duce-o toamnă, rugineşte-n tâmple viaţa,
Şi mi-s anii blândă damnă, ce-au încununat povaţa.
Nu-i regret deşi făcut-am, din furtuni noi curcubeie
Şi paharele umplut-am cu speranţe de femeie.

Mă grăbesc tot mai agale, căutând frumosu-n toate
Zorii îmi sunt madrigale şi-înserările-s bogate
În trăiri duminicale, ce au orizonturi date
Când, inima-mparte-ocale, cu emoţie brodate.

În cotloanele gândirii, adunat-am mii de taine,
Şlefuind darul vorbirii îmbrăcat-am doru-n haine
Şi-am ascuns tâlcul iubirii şi ne/împliniri tăcute
În metafora uimirii şi-n sintagmele durute.

Cei care m-au vrut frumoasă au pierdut lupta cu mintea
Ce-am iubit-o luminoasă, totdeauna fiind puntea,
Care-apropie şi ţese cu migală şi decenţă
Un fileu cu ochiuri dese, prin a vieţii penitenţă.

M-au plăcut aceia care, dezgustaţi de-osanale's,
Limpezi ape curgătoare-n, adevărul care doare.
Cei ce-îmbogăţesc tot sensul, neîndrituind consensul,
M-au binevestit cu versul, nepătându-mi Universul.

Am iubit, fără vreo vină, am iubit vorba puţină
Vârf şi miez, şi rădăcină, sevă-a faptelor, sangvină.
Şi-n exil lăudătorii, mitomanii şi toţi sporii
N-au avut decât să sece, dezbătaţi de apă rece.

Plâng gutuii-n ploaia rece, lacrimi care nu se-ndoaie
Voie-mi dau din piept să plece, întristările-n convoaie... (17.10.2020)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că nu merită să plâng după oameni care nu m-au iubit şi m-au abandonat. Ca aceia care m-au însoţit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât nişte umbre care m-au privat de soare...

Irina Binder în Cartea Fluturi (decembrie 2012)
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea şi a lor

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraţii mei - e drept - nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Şi azi - deşi înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confraţi
Trăiesc din semne de-ntrebare
Şi putrzesc ne'nmormântaţi...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anonimat i-am identificat pe oamenii care m-au plăcut, m-au apreciat, m-au respectat, m-au încurajat, m-au iubit cu adevărat şi am concluzionat că sub acoperire descoperi veridica omenească fire; indiferent pe ce treaptă a succesului ai fi şi ce lume ai întâlni, eu te sfătuiesc să-ţi creezi şi să-ţi păstrezi "la joie de vivre", bucuria de a trăi!

aforism de Michelle Rosenberg (3 mai 2022)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu pielea fină

Mă cheamă propria-mi ruină,
Ca să-mi trosnească oasele,
Îndur şi-mi trag ponoasele
Şi-mi ţin privirea jos, în tină,

Căci m-au iubit frumoasele,
Cu ţâţe mari şi pielea fină,
Cu părul lung, minte puţină,
Care şi-au tras foloasele...

Din toate rasele, Madame,
Cu fluturi în stomac şi-n păr,
Ce m-au lăsat sărac şi-n foame,

Cum aş putea să mă răscumpăr?
Perfid, urcându-le pe coame,
De cai sălbatici, făr' astâmpăr...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoconsolare

ai văzut
vreodată o femeie
când iubeşte
e un vampir
care te soarbe din ochi

abia acum
foarte târziu
încep să-mi dau seama
că sunt şi eu
o victimă
atâtea
poate fără să ştiu
m-au iubit
că am devenit invizibil

aceasta
trebuie să fie explicaţia
că astăzi
toate trec pe lângă mine
una mai frumoasă ca alta
şi habar nu au că exist

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi către ea

am deschis tăcerea
în noaptea cea grea
mă urcam la cer
lângă mândra mea

visător odată
printre porţi sculptate
căutam o fată
ieri, în umbra mea

mă izbesc de ziduri
recad între stări
unde este lumea
ce vroia, ieri, ea

m-au lovit în suflet
piatra era grea
au distrus speranţa
ce mă întrema

plâng, sunt iar păstorul
răstignit de un gând
sunt delirul ultimului rând
mă lovesc de ani
căutând o ea

te-am iubit, femeie
astăzi plâng, de ziua ta
luminai pământul
eu priveam în gol
căutând femeia, am uitat de ea

când vor plânge zorii
eu voi învia
am murit femeie
lângă crucea ta

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta vieţii

S-ajung precum mă trage aţa,
Mereu am dat piept cu viaţa,
Cu ale sale vechi fasoane
Şi m-au cuprins numai frisoane.

Pornit fiind să m-opintesc
S-o iau de piept şi s-o trântesc
S-o-ntreb în vorbe omeneşti:
"Tu peste tot mă urmăreşti,
Dezleagă-mi căutările!
De ce-mi ascunzi cărările"?

Ş-uitându-mă l-al dânsei piept
Îl mai aud pe înţelept:

"Să nu te iei de piept cu ea
Ascultă-i numai... inima!

poezie de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiu de toamnă

Alambicate stări interioare
Una de bine, una care doare
Una de dragoste şi bucurie,
Alta de toamnă-atât de plumburie.

Poveşti de neuitat, poveşti nescrise
O mie una nopţi, de dor şi vise
Călătorii pe mările speranţei
Mici adnotări pe ţărmul circumstanţei.

Alambicate dăinuiri sub tâmple
Cer ca uitarea să mi se întâmple
Fără să ştie că, din miez de frunte
Şi pân' la inimă-i-un fel de punte

Sangvină, trainică şi-atât de vie,
Un clocot dat în pârg de poezie,
În care dorul, binele, durerea,
Sunt embrionii care-mi dau puterea.

De dragoste, de toamnă plumburie
N-am să învăţ să scriu vreo poezie
Fără să simt cum, dezgolesc lucidă,
Un ombilic c-o rană sângerândă.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiu de toamnă

Alambicate stări interioare
Una de bine, una care doare
Una de dragoste şi bucurie,
Alta de toamnă-atât de plumburie.

Poveşti de neuitat, poveşti nescrise
O mie una nopţi, de dor şi vise
Călătorii pe mările speranţei
Mici adnotări pe ţărmul circumstanţei.

Alambicate dăinuiri sub tâmple
Cer ca uitarea să mi se întâmple
Fără să ştie că, din miez de frunte
Şi pân' la inimă-i-un fel de punte

Sangvină, trainică şi-atât de vie,
Un clocot dat în pârg de poezie,
În care dorul, binele, durerea,
Sunt embrionii care-mi dau puterea.

De dragoste, de toamnă plumburie
N-am să învăţ să scriu vreo poezie
Fără să simt cum, dezgolesc lucidă,
Un ombilic c-o rană sângerândă.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă unei iubiri pierdute

S-au dus şi toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Şi lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Şi câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii.

S-au dus şi toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să ştii
Şi-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Şi ai plecat... şi ai plecat!

S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus şi lebede pe lac.
Pe buzele-ţi de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!

Şi lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aş fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Şi-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!

Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc şi-am să te iert.
Şi amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o ţin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.

Şi câte lacrimi or fi curs!
Dar ţie nu ţi-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Şi în neant te-ai risipit.

Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Şi lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârşit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ţi le-ai frânt
Şi te-am pierdut! Şi te-am pierdut!

Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns şi-am aşteptat.
Nu vrei să ştii, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
S-au dus şi toamnele târzii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă
În graba lor furtuni m-au tot cernut,
De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,
Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,
Pe umeri aplecaţi, ducând poveri
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar- vise
Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut
Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară
Iubirii să-i mai facem legământ...
Nu stiu de iei, sau pui altă povară
M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima trăsură

Astăzi am pierdut din nou trăsura
Următoarea vine doar la anul
Şi m-au dat afară de la hanul
În care îmi ţineam harababura

Am renunţat pe rând la câte toate
M-au însoţit în viaţa asta scurtă
Un pachet de cărţi că pentru burtă
Zoresc braunian atâtea gloate

"- Ia-mă nene!", le fac semn la toţi
Demnitarii care au caleşti
De care dragul meu să te fereşti
De nu vrei să nimereşti sub roţi

Şi-aştept aşa de-o veşnicie poate
Un căţel chiar mi-a stropit pachetul
Că mi-a venit să-l prind de cap procletul
Să-mi plătească daunele toate

Dar nu-i el de vină ci sunt eu
Lumea asta care-mi e străină
Nu mai vrea s-ajungă la lumină
Şi s-a rupt complet de Dumnezeu!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elmer Karr

Ce altceva decât dragostea pentru Domnul ar fi putut îmblânzi
Şi convinge oamenii din Spoon River să mă ierte,
Pe mine care nu numai că am pângărit patul lui Thomas Merritt,
Dar l-am şi ucis si pe el pe deasupra.
Oh, inimile iubitoare care m-au acceptat iarăşi
Când m-am întors după patrusprezece ani de închisoare!
Oh, sufletele protectoare care m-au primit în biserică
Şi mi-au ascultat cu lacrimi confesiunea de penitenţă,
Când m-am împărtăşit cu pâine şi cu vin!
Închinaţi-vă, voi care trăiţi, şi încredinţaţi-vă lui Iisus.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din gând

Mi-e teamă, ploaie, c-ai să-mi vii mai rece
Decât un gând ce-adânc mă înfioară
Când mă cuprinde, nu mai vrea să plece
Şi-aduce-n suflet noaptea de afară.

Cu el mă pot lupta: mi-aduc seninul
Din zile-n care cerul mi-e aproape
Iar sufletu-mi respinge tot veninul
Venit cu întuneric să-l adape,

Dar nu pot, ploaie, să mă lupt cu tine,
N-aş îndura cu lacrimi reci să-mi vii
Din ochi pe care ştii atât de bine
Că îi iubesc demult şi-i voi iubi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂND ŞI DE CE PLÂNG OAMENII?...

*
Oamenii plâng uneori,
Dar plang... si-n fiece zori.

Plang cei ce-au iubit,
Dar au fost parasiti...
Greu, sa te faci iubit!

Plang si cei ce iubesc,
Vor sa stie, "de ce "
Dar "nu stiu", doar iubesc.

Plang "singurii'-n lume,
Cand viata le-apune,
Si n-au cui sa spuna.

Plâng cei ce-au gresit
Şi nu au reusit,
Fiind prabusiti.

Plang toti, inselati,
Dar atent ridicati,
De "cei adevarati"

Plang si nici n-au riduri,
Crezand, ca iar, sunt singuri.
Plans frumos... de "muguri'!
.........
Lacrimile sunt "vorbe"
- Nevorbite, ivite-
Ale sufletului nostru
Lasati-l sa vorbeasca!
E-n firea omeneasca...

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Borderoul vieţii

Pe boreroul vieţii stau înscrise
Dezamăgiri, speranţe, fapte, vise...
Nelinişti, steaguri negre de furtuni...
La libertate nu suntem imuni.

Aleargă-n noi convoaie de tăcere...
Un sanatoriu, implicit, se cere,
Spre-a ne ascunde gândurile negre.
Se duc în vise luptele acerbe...

De-acum suntem o cumpănă pe care
Secunda e trecutul care doare.
Pe borderoul vieţii lacrimi curg...
Eu în tăcere, iarăşi, stau şi plâng.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Herman Altman

Am mers oare pe urmele Adevărului
Oricare ar fi fost drumurile acestuia,
M-am luat de piept cu întrega lume pentru o cauză
Şi-am sprijinit pe cel slab împotriva celui puternic?
Dacă le-am am făcut voi rămâne în amintirea oamenilor,
Aşa cum am fost cunoscut în oraş în timpul vieţii mele
Şi aşa cum am fost iubit şi urât pe acest pământ;

De aceea nu-mi ridicaţi monument
Şi nici nu-mi sculptaţi bust,
Astfel, chiar dacă nu voi deveni semizeu,
Realitatea sufletului meu va fi pierdută,
Iar hoţii şi mincinoşii
Care au fost adversarii mei şi care m-au distrus,
Şi copii hoţilor şi mincinoşilor,
Nu vor putea afirma în faţa statuii mele
Că au fost alături de mine în ziua înfrângerii.

Nu-mi ridicaţi monument,
Astfel amintirea mea nu va fi pervertită de fii
Minciunii şi ai opresiunii.
Voi fi alături de cei care m-au iubit şi de copii acestora;
Voi rămâne întotdeauna proprietatea onestă
A acelor pentru care am trăit.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!