Chloe

Mici coapsele, mici
Obrajii de lapte,
Dar sânii, smochine
Cu sfârcuri răscoapte.

Prea fragezi genunchii,
Dar buzele, struguri
De toamnă, - şi ochii
Miraţi, deschişi muguri.

Cum calcă desculţă,
O ciută-n alunec.
Din urmă, din urmă,
Adânc o adulmec.

Prea candide mâini,
Dar de ce foc, ce jar!
Le prind, le desprind,
Le-am primit în dar.

Umerii puţini,
Mâinile vibrează
Şi-s fierbinţi precum
Stânca în amiază.

*

Din fugă Diana
Zvârli o săgeată
Şi luna, lovită,
A-ngălbenit toată.

Din frunze, din scorburi,
Ies fauni, păroşii,
Cu buze căzute
Şi laţele roşii.

Se uită holbaţi,
Lingavi şi flămânzi.
În ierburi zvâcnesc
Iezi golaşi, plăpânzi.

Ar fugi, speriată,
Chloe să se-ascunză.
Năucă, năucă,
Mai tremură, frunză.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile cântau ca pădurile

Mâinile cântau ca pădurile,
Şoldurile nechezau ca stepele,
Ochii purtau corăbii cu pânzele umflate,
Genunchii păşteau: căprioare.

Dar buzele, buzele rămâneau neclintite,
Iar tâmplele roşii zvâcneau
Lângă roşul urechilor ciulite,
Lângă roşul timid al obrajilor.

poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roşu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de toamnă

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-aţâţă
jăraticul ascuns
sub vălul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine-n goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamnă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Am uitat demult cum arăţi,
Dar poate ochii îţi erau albăstrii,
Părul aprins ca pădurile toamna,
Mâinile mici şi viorii.

Am uitat demult cum vorbeşti,
Dar parcă aveai glasul scăzut;
Mai aud, ca prin vis, o vioară
Îngânând în trecut.

Am uitat cu totul de tine,
Doar un nume rotund mi-amintesc.
Doar obrazul, prea tânăr, pufos
Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.

Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă
Dac-ai murit, dacă trăieşti...
Doar o ciudă smintită mă zbuciumă.
Creşti din zăpezi şi mătasă.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

să te visez
vine de la extazy
de la diazepam
de la walker jonny

mâinile îmi sunt
prea scurte
pentru sânii tăi
perfecţi

să te doresc
vine de la pinot
de la merlot şi viagra

coapsele tale
mi-au rămas mici
sunt băiat mare

să te am
vine de la Balaam
din infernul cuvintelor

buzele tale
monede pe ochii mei
uimiţi

să mă renaşti
să mă renaşti
vine
dacă nu îţi mai vine

poţi?

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Adrian Păpăruz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jar de toamnă

Din sânii tăi, toamnă,
curg păsări,
curge sângele meu
ca o prevestire
de timp măcinat
peste răni bandajate cu fluturi,
iar când ochii-ţi sunt
ca mierea stoarsă
dintr-o duminică în extaz,
îmi vine să înfloresc
între coastele tale
la fel ca o mireasă
în noaptea nunţii ei...
Vrei să stăm la o cană de must,
să ne sorbim de pe buze
dulceaţa lui?
Da, toamnă,
te simt prin carnea mea
cum tragi brazde,
dar tot eşti ca o lumină
în mine,
de aceea îmi par anii
bătăi de aripi
ce lăsă-n urmă jar de viaţă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinicie cu fluturi de lumină

Luna a secerat ogorul de zăpadă.

Fără putinţă de învins,
doar în acolada sufeltului,
o inefabilă iarnă
în care amintirile,
cu sublimul lor imaculat,
suferă de insolaţie.

Cu buzele fierbinţi
întinse după fluturii plăpânzi
– care ne aduceau din ce în ce mai aproape –
în cuvinte puţine
şi foame infinită
în respiraţia sângelui,
am învăţat să fim.

Frenezie cu mistuire empatică!
Fără obligaţii contractuale,
dar...
un mult prea subit eden sufletesc!

Din ce în ce mai adevărat şi mai frig
în necuvintele noastre,
din ce în ce mai multe nopţi
pentru lumina ta;
şi din ce în ce mai apăsate.

Mai presus de lună,
şansa regăsirii.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă prelungeşti linia ce trece prin β, α şi γ din constelaţia Vulturul în sus, spre nord, la o mică depărtare dai peste una dintre cele mai mici constelaţii, Săgeata, care e alcătuită numai din stele mici, dar cari în adevăr formează o săgeată îndreptată spre stelele Vulpei Mici.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de primăvară

Mă-mbrac cu rochia frumoasă
a primăverii, mătăsoasă
şi colorata în albastru,
cu pete mici de alabastru...
Cu şnur pictat pe poale lungi,
în roşu, galben şi în dungi
de raze vii, strălucitoare
ce-ajung lucind, pân' la picioare...
Îmi pun la gât, din flori, mărgele,
la degete, din flori, inele
şi-n părul pieptănat pe spate,
pun frunze verzi şi fermecate
de albul zilei care vine
şi se îndreaptă catre mine.
Ciorapi din zori portocalii,
botine roz din muguri vii...
Pe gâtul gol, pun o eşarfă,
pe buze palide, o harfă,
un zumzet vesel de albine
cu mici accente feminine
şi-un zâmbet fin, dar nu prea mare,
c-un pic de dulce şi cu sare
ca să-i sporească din valoare.
Pun repede pe mine-o ie
şi scriu această poezie...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musetel

Firimituri mici
din trupul meu
se descompun în flori de muşeţel,
mici flori de muşeţel,
galbene şi mici,
putrede şi reci,
flori de putregai.
Flori mici,
căzute din mine,
sufletul meu,
tăcerea mea,
gândul şi durerea,
toate la un loc,
descompunându-se în flori
de muşeţel.

poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Coboară iarăşi îngerii din cer
Să pună giulgiuri albe prin livezi
Fuioare cenuşii de fumuri pier
Prin frunze putrezite în grămezi.

Bănuţi de aur printre ierburi verzi,
Miros de ploaie din pământul cald
Cucuie mici crescute la doi iezi
Şi-o barză scuturându-şi câte-un fald.

Un vânticel zvâcneşte câte-o dat'
Dar liţele de soare-l domolesc
La gâtul mieilor s-au înnodat
Clopote mici, cu care se fălesc.

Copii desculţi aleargă fericiţi...
E linişte şi pace pe la noi.
Copilăria să le-o ocrotiţi
Tu, Doamne să îi aperi de război!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au îmbătrânit salcâmii

Au îmbătrânit salcâmii din maginea de drum,
Ei frunzele îşi scutură la orice vânt de-acum.
Aştern cărarea noastră din drumul cel tăcut,
Ascunde amintirea din timpul ce-a trecut.

Prin frunzele căzute păşesc cu pasul greu,
Privindu-le pe ele, parcă-s bătrân şi eu.
Dar gândul îmi fuge la tine în trecut
Prin foşnetul de frunze pe tine te aud.

În rochia ta albă, te plimbi pe sub salcâmi,
Iar eu fără de veste, vreau să te prind de mâini.
Să te sărut pe buze, ca-n timpul ce-a trecut,
Dar tu himeră din ochi mi-ai dispărut.

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (2007)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când apare Luna

În grădina mea de rai
Sub o frunză de gutui
Am aflat că tu erai
Maestru al cântului

Cântă greierul cobzar
Din vioara fermecată
Glasul lui este un dar
Ne încântă vara toată

Când apare Luna
Mici făpturi se adună
Pregătiri întruna
Un concert răsună

Stele ce dansează
Roua cade peste flori
Sufletu-mi vibrează
La auzul de viori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pădurii copârţite

Pădurea-i speriată tare
De grimasa lor din buze,
Parcă-i lovită de obuze
Când vin hoţii cu topoare.

Vin pădurea să omoare
Singuri, fără călăuze...
Pădurea-i speriată tare
De grimasa lor din buze.

Pădurea tremură ca varga,
De-a hoţilor ameninţare
Că ei lovesc fără cruţare,
O ciopârţesc, o duc cu targa...
Pădurea-i speriată tare.

rondel de Ioan Friciu (21 iunie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu adevărat importantă e fericirea. Veţi spune: ei, bravo, mare descoperire! Toată lumea e de acord cu asta! (Aproape toată lumea; sunt unii, feriţi-vă de ei, care fac pe grozavii şi dispreţuiesc fericirea.) De fapt, sunt foarte puţini cei care dau importanţă cu adevărat fericirii. Aleargă dupa nişte surogate, unele plăcute, altele plicticoase, la care acced sau nu, dar care în cele din urmă se dovedesc insipide. În cele din urmă. Acest "în cele din urmă" anulează retroactiv toate agrementele, toate vanităţile, prestigiul şi puterea de care vei fi avut parte. Sigur, povestea aceea cu cămaşa fericitului nu e decât un apolog fără cine ştie ce relevanţă. Tot sigur este că marile lipsuri sunt teribile piedici în calea fericirii. Însă nu insurmontabile. După cum plăcerile, huzurul, îndestularea sunt, dar nu negreşit, propice fericirii. Totul depinde de felul cum sunt primite. Acestea sunt arhiştiute, repetate de milenii. Le repet şi eu acum. Arhistiute, dar in fond nu prea stiute.

citat din Alexandru Paleologu (21 septembrie 2011)
Adăugat de kissbruneta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele treizeci de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o femeie ca să fie frumoasă cu adevărat

Ea trebuie să aibă:
Trei lucruri albe: pielea, dinţii şi mâinile.
Trei negre: ochii, genele şi sprâncenele.
Trei roşii: buzele, obrajii şi unghiile.
Trei lungi: corpul, părul şi mâinile.
Trei scurte: dinţii, urechile şi picioarele.
Trei largi: pieptul, fruntea şi locul dintre sprâncene.
Trei strâmte: gura, talia şi ce-i mai jos.
Trei groase: braţele, coapsele şi pulpele.
Trei subţiri: degetele, părul şi buzele.
Trei mici: sânul, nasul şi capul.

poezie clasică de Brantome din Vieţile doamnelor galante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament pentru fata mea

Să nu uitaţi, oameni,
că eu am secerat pentru voi
grâne, din toate hotarele.
Toate veştile mari
vouă întâi vi le-am spus,
cântând vi le-am spus
Toate veştile mari.
Steaguri şi imnuri am împletit,
aici, printre coase şi seceri,
numai steaguri şi imnuri,
pentru zorile Binelui.
Eu mă cobor acum,
adânc, în verzile ierburi.

Copila mea, vino pe creştetul munţilor,
coroniţă, cunună,
să te-ncredinţez viitorului.
Să fii cu oamenii blândă şi bună,
să nu uite ochii tăi miraţi
că toţi au fost odată fraţi,
dar străbătând prin cicluri nisipurile,
şi-au uitat unii altora graiul
şi chipurile.

Fata mea, draga mea.
Mâinile tale mici,
paşii tăi mici
să lase urme de aur aici,
unde eu am plâns şi-am gemut
pe-atâtea prispe de lut.
Ţi-am împletit steaguri şi imnuri,
pentru ziua când te vei ivi,
mirată, pe creştetul munţilor,
printre steaguri şi imnuri.

poezie clasică de Magda Isanos (1944)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

m-ai primit la sân de-atâtea ori

de câte ori aripile de vis

dumnezăieşte, fato, le-am deschis

cu cei mai puri şi dezinvolţi fiori.

m-ai plimbat plutind până la sori

din galaxii întunecate, de jais,

pe unde-i mort cuvântul: interzis;

la rădăcina variii splendori...

nicio teamă nu m-ar fi rănit,

sărutam din fugă depărtarea

şi treceam ca lancea prin granit;

dar mi-ai ros din inimă, ca sarea...

m-ai primit, dar nu m-ai mai primi;

doar din fiorul mamei de-aş veni!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Nicolae Vaduva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

apeşi mâna ta peste mâna mea
privesc ochii tăi încoronaţi
de mici flori
şi candide simţiri coboară
ca un locuitor nou
în pădurea galbenă
răcoarea albă întrerupe cuvintele
cald şi sincer
pe buze roşii
râd obrajii
ca două fluvii

poezie de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa, Poezii/Poems,Editùra ADALEX,Sibiu,,2010
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântare

Floarea sufletului, trifoi cu patru foi,
Iese din rubinul lacrimii sângelui din noi,
Adună aripi, le pune în zborul spre stele
S-aducă culori brodate în ochi cu picăţele.

Rouă aduce pe buzele tale, pline de grai,
Uimirea umblă desculţă prin iarba din rai,
Muşc adânc din plăcere, cu inima plină,
Prind luna în mâini să-i bem din lumină.

Râzi cu stelele-aprinse pe dinţi, râzi cât poţi,
Fericirea ne-aduce cândva, din veşnicie, nepoţi,
Împrejur statuăm petale-n buchet de lumină,
Pan din syrinx ne-ncântă cu melodia-i divină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Şi-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeţii îşi fac veacul fără muze
Şi muzele-şi iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă şi-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocenţele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost şi ele stele,
Lumini de foc şi focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Şi din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Îşi pune foc şi arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toţi oamenii din noi se trag din stele
Şi ard cum arde focul lor din soare
Şi nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori şi ghilimele.

Dar toate ştiu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ţinea de şase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Şi-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!