Vântul gonea rece

pe lângă ea prin ea prin toate celulele
în rafale bătea
copacii se aplecau unul
către celălalt de parcă schiţau
un dans frenetic pe o muzică
auzită numai de frunzişul lor
burniţa măruntă s-a transformat
într-o ploaie grea ce mătura cerul
şi apoi cădea pe asfalt bocănind
toată lumea stătea în casă
în faţa televizorului protejaţi de hainele călduroase
ea fugea prin ploaie de una singură
retrăia explozia şi simţea tristeţea
deznădejdea
fugea şi plângea în lumea
ce se învârtea în jurul ei
simţea pistolul cum îi lunecă din mână
dar nu l-a auzit când loveşte pământul
era un glock de 9 milimetri
se simţea vlăguită şi nu reuşea
să răspundă vocilor care o asaltau
nu-şi amintea cine a fost
dacă a fost cineva sau pretindea
că este altcineva odată
acum şi-a spus: sunt o fantomă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un leu

cu dinţii de lapte care se uita
la cerul dubios de senin
într-o dimineaţă de octombrie
tremura ca o frunză moartă
simţea săgeţi în adâncul sufletului
nici banca centrală nu-l mai putea
întări sau să-i dea aripi. cu dinţii lui
ar muşca mâinile care-l hrăneau
cu lapte cum scrie la cartea lor
fără carne artificială simţea
nevoia de a sfâşia ceva viu
şi-a făcut culcuş în fiecare bancă
dar nu reuşea să crească

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi, el i-a spus ceva ce ea nu reuşea să-şi imagineze: i-a spus că persoanele cu picior amputat simt durerea piciorului care le lipseşte. Aşa se simţea ea acum fără el, îl simţea că lipseşte, o durea lipsa lui.

citat celebru din romanul Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez (1985)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a revenit ca să strângă masa, hangiţa şi-a întărit convingerea că străinul fusese rănit la gură sau desfigurat de presupusul accident; într-adevăr, dşi ţinea în mână o pipă aprinsă, el nu şi-a îndepărtat fularul de mătase pe care şi-l înfăşurase în jurul bărbiei şi n-a dus pipa la gură toată vremea cât a rămas ea în cameră. Şi asta nu pentru c-ar fi fost distrat – doar îl văzuse ea cum se uita ţintă la tutunul care ardea mocnit. Stătea într-un colţ, cu spatele la fereastră. Acum, după ce mâncase pe săturate şi băuse, acum, când simţea cum căldura i se împrăştie prin vine, "domnul" vorbea mai puţin repezit ca înainte. Focul, reflectându-se în sticlele ochelarilor enormi, le împrumuta o sclipire vie, roşiatică, pe care n-o avusese până atunci.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-a privit cu ochii

aceia mari şi s-a simţit
vinovat pentru ceea ce nu făcuse
ochii neobişnuiţi de mari
intrau în creier prin ochii lui
sfredeleau adn-ul pupilele
gri închis şi asta l-a înfricoşat
fiindcă ştia că nu e pe măsura
acelei încrederi care-i citea
gândurile de om obişnuit
simţea că va veni un moment
în care o va dezamăgi
chiar dacă şi-ar muta privirea
în altă parte
ochii aceia mari au analizat tot
se simţea împovărat
îi venea să fugă cât mai departe
să-şi găsească un ungher întunecat
a simţit lacrimile cum îi udă
obrajii şi se scurg pe podeaua
din dormitorul imens

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se aşeză; era foarte încordată. Se simţea măruntă, neînsemnată şi nici nu ştia ce ar putea spune. De altfel, toţi i se păreau a fi aliaţii lui, nu o Comisie care să-l judece în urma unei acuzaţii... Iar ea, se simţea în plus; şi singură... Reclamaţie afurisită şi idioată; doar din cauza acelei reclamaţii se afla în situaţia asta neplăcută! Dar cine depusese reclamaţia? Oare nu chiar ea?! Vai... Auzi glasul plăcut al preşedintelui Comisiei, domnul profesor Doru Dragoste...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era preocupat numai de a o vedea pe aceea a cărei voce fermecată îi furase inima. Da, simţea că biata lui inimă neprihănită nu-i mai aparţinea... Simţise în faţa ei o dulce emoţie... Pieptul îl durea, ca şi cum i-ar fi fost deschis pentru a i se smulge inima. Simţea acolo un gol îngrozitor, un pustiu adevărat care nu ar putea fi niciodată umplut decât cu inima celuilalt. Sunt, toate acestea, întâmplări de o psihologie aparte care, se pare, nu pot fi înţelese decât de cei care au fost în dragoste de acest straniu fenomen numit în limbajul curent dragoste la prima vedere.

citat clasic din romanul Fantoma de la Operă de Gaston Leroux (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisul, o patimă sau moft

El înghite litere, ronţăie cuvinte şi se hrăneşte cu poeme,
lumea se miră cum trăieşte din pagubă,
cum stă toată ziua şi noaptea la masa de fapt goală,
doar cu file albe, unele chiar scrise şi îngălbenite,
are şi o veioză demodată şi prăfuită
pe care o aprinde din instinct şi uită de ea.
Când oraşul doarme el priveşte pe geam
şi fumează o ţigară cu fumul făcut rotocoale.

Într-o noapte i s-a deschis uşa odăii sinilii,
toate hârtiile au zburat care încotro
şi nimeni nu s-a sinchisit să le adune,
nici chiar el.
A închis geamul şi s-a culcat îmbrăcat
de parcă a doua zi trebuia să fie în tranşee
să cucerească oraşul în care se simţea străin,

dar cine ar putea înţelege
cum se plimbă fantomele prin gândurile obosite,
dimineaţa fug şi rămân câteva cuvinte frumos scrise
pe o hârtie găsită în pat, cine ştie de când.

În rest spaţiul e nemişcat şi sumbru,
timpul trece pe lângă el grăbit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodia

Vânturi înalte-n noaptea aceea au desfrunzit rodiul.
Frunzele se depuseseră într-un cerc în jurul lui.
Kimiko a fost surprinsă când l-a văzut dimineaţa gol
şi era uimită de perfecţiunea cercului.
S-ar fi aşteptat ca vântul să împrăştie frunzele.
Rămăsese-o singură rodie-n pom, una foarte bună.
"Vino şi priveşte-o," şi-a strigat mama. "Aproape c-o uitasem."
Mama ei a aruncat o privire şi s-a întors în bucătărie.
Asta a făcut-o pe Kimiko să se gândească la singurătatea lor.
Rodia de dincolo de verandă părea şi ea singură şi uitată.
Două-trei săptămâni înainte, nepotul ei de şapte ani venise-n vizită
şi a observat îndată rodia. S-a căţărat în pom.
Kimiko se simţea un fel de martor al vieţii.
" E una mare acolo sus," a strigat ea de pe verandă.
"Da, dar dacă o culeg, nu mai pot coborî." Era adevărat.
Să cobori din pom cu rodii în mâini n-ar fi fost un lucru uşor.
Kimiko a zâmbit. Era un scump.
Înainte de-a intra în casă au uitat deja de rodie,
iar ea rămăsese uitată până azi.
Fructul era ascuns în frunziş. Acum se vedea clar pe ecranul cerului.
Era vigoare în fruct şi în cercul de frunze căzute.
Kimiko l-a dat jos cu o nuia de bambus.
Era atât de copt încât seminţele parcă-l forţau să se deschidă.
Pus pe verandă, strălucea-n lumină,
iar razele soarelui păreau să treacă prin el.
Avea un sentiment de regret.
Era aproape ora zece, ea cosea la etaj, a auzit vocea lui Keikichi.
Deşi uşa nu era închisă, părea să fi fost din grădină.
Era o urgenţă-n vocea lui,
"Kimiko, Kimiko!" a strigat-o mama ei. "Keikichi e aici."
Kimiko n-a mai pus aţa în ac. L-a înfipt înapoi în perniţa lui.
"Kimiko spune c-ar dori mult să te vadă înainte de plecare."
Keikichi pleca la război.
"Dar nu te puteam vizita fără o invitaţie, iar tu n-ai venit.
E bine c-ai venit azi."
I-a propus să ia masa de prânz împreună, dar el se grăbea.
"Bine, dar ia măcar o rodie. E din grădina noastră."
A strigat-o pe Kimiko iarăşi. I-a urat din ochi bun venit, ca şi cum
el ar mai avea multe de făcut ca s-o convingă să coboare.
S-a oprit pe trepte. În ochii lui a licărit ceva cald,
iar rodia i-a căzut din mână. S-au privit şi şi-au zâmbit.
Când şi-a dat seama că zâmbea, s-a îmbujorat. Keikichi s-a ridicat.
"Ai grijă de tine, Kimiko."
"Şi tu."
El pleca de-acum şi-i spunea la revedere.
După plecarea lui, Kimiko a continuat să se uite spre poarta grădinii.
"Era atât de grăbit," i-a spus mamei. "Iar rodia aşa de frumoasă."
El o lăsase pe verandă.
Aparent, o pusese jos atunci când ceva cald îi apăruse-n privire
şi începuse s-o deschidă.
Nedesfăcută complet în două, stătea acolo cu seminţele la vedere.
Mama a luat-o-n bucătărie, a spălat-o şi i-a înmânat-o.
Kimiko s-a încruntat şi a făcut un pas înapoi, apoi,
înroşindu-se încă o dată, a luat-o, cumva confuză.
I s-a părut că Keikichi luase câteva seminţe de pe margine.
Cum mama o privea, ar fi fost ciudat refuzul de a o mânca.
A muşcat din ea cu nonşalanţă. Gustul acrişor i-a umplut gura.
Simţea cum un fel de fericire tristuţă-i penetra tot trupul.
Indiferentă, mama ei s-a ridicat.
S-a aşezat în faţa oglinzii.
"Uită-te şi tu la capul meu.
Mi-am luat la revedere de la Keikichi cu părul ăsta vulvoi."
Kimiko auzea pieptenele.
" După ce a murit tatăl tău," a zis ea încetişor,
" Mi-era teamă să-mi pieptăn părul.
Când îl pieptănam, uitam de mine. Iar când îmi reveneam,
tatăl tău parcă mă aştepta să-mi termin pieptănatul."
Kimiko îşi amintea că mama ei avea obiceiul să mănânce
ceea ce rămânea în farfuria soţului.
A simţit că o atrage ceva înspre ea,
o fericire care aproape-o făcea să plângă. Mama i-a dat probabil
rodia datorită unei anume reticenţe de-a o arunca.
Numai de asta. A nu arunca lucrurile devenise o obişnuinţă.
Singură-n fericirea ei, Kimiko simţea o sfiiciune în faţa mamei.
Se gândea că fusese-o despărţire mai bună decât şi-a dat
Keikichi seama şi că ea-l poate aştepta multă vreme să se întoarcă.
Şi-a privit mama.
Soarele scădea pe uşa de hârtie dincolo de care stătea ea la oglindă.
Îi era cumva teamă să muşte rodia din poală.

poezie de Kawabata Yasunari, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat

Te-am visat mai demult,

când încă ne căutam,

şi fiecare iubea pe altcineva,

şi între noi era o graniţă pe care am învins-o într-un final.

Corpul tău nu era al tău,

era al altuia, şi nici chipul,

dar te-am recunoscut în vis,

ştiam că eşti tu,

cel pentru totdeauna,

trecut prin multi-galaxii şi civilizaţii,

una mai teribila ca cealaltă,

cu lideri nebuni şi zei pentru tot ce nu înţelegeau,

aveai aceeaşi tăcere şi în mijlocul ei,

o inimă la fel de firavă,

un cub rubik ale cărui culori abia le potriveam.

Te-am visat mai demult şi am plâns,

nu ştiam cum am să mă descurc

cu toată iubirea asta,

cum am să plătesc,

când te voi găsi,
dacă va fi prea târziu

sau mult prea devreme

şi vom trece unul pe lângă celălalt

ca doi străini într-o galerie de artă.

Şi frica mea a fost mare,
o grenadă ascunsă într-o altă grenadă,
o grenadă ca o matrioska care a explodat
şi explozia ei nu a distrus nimic.

Explozia ei te-a adus pe tine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta rhei

împungea vântul cu vârful pantofilor ei de lac
tocurile roşii se înfigeau sfidător în zăpadă
acum nu mă mai bate nimeni, gândea
nici măcar viscolul
doar purta palton Prada şi fond de ten Mac
pe cer, luna se încovoia ca o sirenă cu solzi de aur
hmm, un gând o mai bătea totuşi
căci mai văzuse luna asta cu mult timp în urmă
acum însă parcă se zbătea să-şi iasă din solzi
şi zbaterea asta o simţea dedesubt
de palton dedesubt de machiaj
întreaga lume era la picioarele ei dar
luna avea unica podoabă a cărei strălucire n-o minţea
toate se sting cândva
îi spunea

îşi amintea acum când a mai văzut-o
când o fetiţă cu picioarele goale trecea prin zăpadă
o împungea viscolul cu vârful pantofilor săi de ger
tălpile ei roşii se vârau tremurător în zăpadă
acum o să mă bată toţi, gândea
doar nu făcuse nici un bănuţ toată ziua
cât îşi dorea un vrej de zăpadă pe care să se caţere spre lună
s-ar fi urcat până acolo cu ultimele puteri
să-i smulgă măcar un solz de aur
sau mai bine să adoarmă pe leagănul ei
era la picioarele unei lumi întregi
cumva
zăpada îi era unicul prieten dintre duşmani
doar ea o simţea
glasu-i părinteşte
urechea-i bătea
totul se topeşte
cândva

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solul o primi

neprietenos după ce şi-a luat rămas
bun de la şa
se străduise să se rostogolească
cum văzuse în filme şi
cum făcuse chiar ea de mai multe ori
când calul o arunca la pământ
privea păianjenul modificat genetic
cum păşea prin praful roşiatic
cum o privea cu primitivismul său
îşi oferise o clipă să respire
apoi o altă clipă să geamă de durere

calul se zbătea cu spume la gură
şi insectele negre rupeau carnea
cu cleştii cornoşi
cu mandibulele puternice
hăpăind repede şi zgomotos

scuipă praful din gură şi se ridică
trase să scurteze chinul calului
aşa şi-a luat rămas bun de la el

fugea de insectele negre
fugea de păianjenul modificat genetic
fugea spre clădirile din lemn
unde se fuma pe rupte în timp
ce flăcăii dădeau whisky pe gât

când a păşit pe prima treaptă
decorul din jur s-a modificat
era în prerie şi călărea calul ei
viu şi nevătămat şi plin de nerv

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stătea abătut

omul de grotă cu ochii undeva
la marginea timpului
relaxat pe o piatră neşlefuită
se gândea să-şi cumpere
un fierăstrău electric
şi-un ciocan din epoca fierului

stătea gânditor cu ochii la tehnologia 5G
în peştera unde s-a retras
după evacuarea forţată
din grota centrală

a plâns aceeaşi lacrimă
după ce şi-a prins gândurile
într-o capcană a timpului

recapitula tristeţea de moarte
la marginea spaţiului
în frigul cavernei întunecate

trezit de dimineaţă simţea
cum intră în peştera lui
mirosul de christian dior

stătea abătut omul de grotă
în grota lui fără îmbunătăţiri
şi golul din sufletul lui
era încărcat cu opţiunea
viaţa pe datorie de 5 parale

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jonas Keene

De ce s-a sinucis Albert Schirding
Încercând să ajungă Inspector Al Şcolilor din Comitat,
Binecuvântat cum era cu toate darurile vieţii
Şi având nişte copii minunaţi care îi făceau onoare?
Avea numai şasezeci de ani.
Dacă numai unul din copii mei ar fi în stare să ţină un chioşc de ziare
Sau una din fetele mele ar putea să se mărite,
Nu aş fi umblat prin ploaie
Şi nu m-aş culcat cu hainele ude direct în pat
Refuzând ajutorul medical.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era strâns

în gheara sorţii fără milă
o simţea neagră ca iadul
nu avea soluţii
şi dincolo de lacrimi se lovea
de absurdul situaţiei unde
se zbătea în faţa focului
care începea să-l încălzească
gheara stătea să-l zdrobească
aducându-i aminte de tărâmurile
de umbră care se întindeau
lângă el şi dincolo de fiinţa lui
încercase să strige
dar glasul era o şoaptă dincolo
de blesteme ştia că va fi luminat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost când a fost

tare frumos a fost dacă a fost
de se minuna toată lumea
dar ei îşi făceau cruce
în zadar a fost ce pretindeau ei
luptele cu bodyguarzi adversarului
se ciupeau şi zgârâiau pe mâini
pe faţă când începeau să se pieptăne
cu toată paza din jurul ei
voinicul voinicului a văzut
prinţesele cartofului trecând
în spatele adversarului
rămâneau caprele alături
să le păstorească cu mandolina
a fost când a fost
dar acum a ajuns generalul
frunzelor uscate într-un partid resuscitat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două nopţi

Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.

Şi mi-am săpat odaia departe sub pământ.
Afară bătea ploaia. Afară era vînt.

Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.

S-a ridicat la geamuri pământul până sus.
Cât lumea-i era piscul, şi-n pisc plângea Isus.

Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l,
Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl.

Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,
Şi în odaia goală din nou mi-a fost urât.

Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era târziu.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul arăta

patru şi treisprezece minute de mulţi ani
iar acul care indica ora de deşteptare
era fixat la patru pentru cei care făceau
naveta şi toată lumea privea ceasul
deşi nu funcţiona nimeni nu şi-ar fi luat
un alt ceas care ar fi ticăit cu vioiciune
cineva ar fi zi că timpul a făcut indigestie
şi vechiul orologiu devenise nepăsător
la trecerea timpului se oprise definitiv
cine simţea nevoia să afle cât arată ora
se uita la ceasul de pe raftul al treilea
din biblioteca de lângă fereastră
înconjurat de flori de mină şi mii de cărţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Pe puntea-n flăcări e-un băiat,
Când toţi au cam fugit;
Şi focul de pe cuirasat
Pe morţi i-a învăluit.

Cu toate-acestea demn stătea,
Sfidând vântul ostil;
Făptură vajnică era,
Cu formă de copil.

Şi nu fugea de fumul gros,
Căci tatăl nu i-a spus;
Dar tatăl, mort, zăcea pe jos
Şi glasu-i era dus.

El îl chema, "Zi, tată, zi
Aici am terminat?"
Dar căpitanul n-auzi
Că fiul l-a strigat.

"Vorbeşte, tată, e de-ajuns?
Să plec, oare-aş putea?"
Ghiulele crunte i-au răspuns,
Iar focul pârjolea.

Simţea suflarea lor pe-obraz
Şi-n părul răsfirat;
În postul morţii stătea treaz
Privind îngândurat.

Şi-a strigat iar, cu glas răcnit,
"Mai stau, tată, şi-acum?"
În timp ce peste el, grăbit,
Văpaia-şi croia drum.

Şi vasul îl înfăşura,
Şi steagul cel stingher,
Peste copil ea fâlfâia
Ca flamurile-n cer.

Apoi, un tunet lung vuia –
Băiatul, unde-i dus? –
Pe mare vântul arunca
Fragmente mici de sus;

Din cârmă, fanion, catarg,
Ce rolul şi-au jucat –
Dar a pierit acolo-n larg
Şi-un suflet de băiat.

poezie de Felicia Hemans, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În goana artei

Nebun, sălbatic, fără frâu,
Prin arătură şi prin grâu,
Peste livezi, peste câmpii,
Sărind bariere şi hotare
Şi şanţuri largi şi garduri vii,
Fugea un cal, fugea mai tare
Ca vântul prin pustii.
Sub el pământul tremura
Şi orice piatră scăpăra
Scânteietor...
..........

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu (făcând pe ospătarul): Ador povestea aia cu arca lui Noe. Ştii, mulţi oameni nu înţeleg rostul acestei poveşti. Ei cred că este vorba despre mânia Domnului. Le place când Dumnezeu se înfurie.
Joan: Despre ce este vorba atunci? Despre arcă?
Dumnezeu: Cred că este o poveste de dragoste despre încredere. Ştii, animalele au fost alese în perechi. Stăteau împreună, apropiate, aşa cum Noe şi familia sa stăteau unul alături de celălalt. Toată lumea intra în arcă stând unul lângă celălalt.
Joan: Dar soţul meu zice că Dumnezeu i-a spus să facă arca. Ce crezi despre asta?
Dumnezeu: Pare a fi o ocazie bună. Să te întreb ceva. Dacă cineva se roagă pentru răbdare, crezi că Dumnezeu îi dă răbdare sau ocazia de a fi răbdător? Dacă se roagă pentru curaj, Dumnezeu îi dă curaj sau ocazia de a fi curajos? Dacă oamenii se roagă ca familiile lor să fie unite, crezi că Dumnezeu le trimite sentimente călduroase sau le dă ocazia să se iubească unul pe celălalt? Trebuie să plec. Am de servit mulţi oameni. Poftă bună!

replici din filmul artistic Evan Atotputernicul
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!