Zece-doisprezece suntem în jurul mesei! Masa e mică, rotundă, stăm înghesuiţi. În mijlocul mesei, răsturnată, mămăliga pe care mama o taie cu aţa, felii. Luăm fiecare câte o felie în dreptul nostru. Mama pune o strachină şi în strachină ciorbă de praz. Nici n-avem atâtea linguri câţi suntem în casă. Eu mănânc cu aceeaşi lingură cu care mănâncă soră-mea Evanghelina. Înghit eu o dată şi-i trec ei lingura, înghite ea o dată, mi-o trece mie, ne mânăm, cum se spune.

Zaharia Stancu în romanul Desculţ, Darie la masă cu întreaga familie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi: Mulţumesc, dragii mei... Alex! Mai pune o strachină pe masă...
Alex: Dar suntem cinci! Pentru cine, maestre?
Brâncuşi: Aşa e bine. Să fie şi o strachină goală... Cine ştie... Poate pentru duhul meu călăuzitor, care e mereu în preajmă... Poate pentru un alt pribeag flămând, care va să vină...

replici din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2007)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce omul era o dată copil, o dată tânăr, o dată matur şi de o mie de ori bătrân?!

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim uniţi

Fraţilor, hai să rămânem fraţi la bine şi la greu.
Cum suntem acum, aşa să fim mereu.

Suntem trei fraţi, hai totdeauna să fim uniţi.
Căci avem un tată, o mamă şi trebuie să-i facem fericiţi.

Eu ţin la voi, cum ţineţi şi voi la mine.
Când ne adunăm în jurul mesei îmi pare foarte bine.

Mama e bucuroasă, tata şi cu mine suntem voioşi
Când veniţi acasă veseli şi sănătoşi.

Fraţi de sânge, iubiţii mei fraţi,
Eu mă mândresc cu voi, că sunteţi adevăraţi bărbaţi.

poezie de Vladimir Potlog (9 ianuarie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama... niciodată, nici când eram copil, nu mi s-a făcut aşa dor de mama ca acum...

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dată

de atâtea griji şi de nevoi
am uitat
odată trebuie să mai şi mor
vremea trece
uşor-uşor, fără zor
am neglijat să trec în calendar
o dată
sunt un uituc
ce şă spun, ce să zic
zi de zic, e tot nimic
timpul trece, trece, se petrece
mâine va fi altă zi
schimb totul...
voi muri
începând cu mâine
în fiecare zi
puţin câte puţin
cu grijă, cu înţelepciune
fără grabă
ha-ha-ha...
încet-încet, spre lume voi păşi biruitor
desigur cealălată
de asta m-am cam săturat
şi nu e prima dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama
Nu are vârstă pentru a îmbătrâni.
E mama!
Aceeaşi, mereu tânără,
Dulce, limpede, tandră...
Frumoasă cum e ea,
E mama mea!

Mama
Nu are timp pentru a se jelui.
Cu timpul ce trece,
E mai precaută!
Ea nu varsă lacrimi
Într-o basma,
Ci le aşterne cuminte...
Şi nici, măcar,
Nu poate a se supăra,
Ea ţese,
Geana zilei aprinde!

Privirea-i – oglindă,
Chipul meu
Îl cuprinde:
Mă mângâie,
Mă îndeamnă,
Mă dojeneşte,
Îmi aminteşte!...

Mama mea e un zeu!
Păşi-voi,
Căuta-o-voi mereu
Printre toţi noi!...

Aţi cunoscut-o
Pe mama?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să-ţi povestesc o întâmplare pe care am auzit-o. Odată, un om simplu Îl ruga pe Dumnezeu să-i arate cum este Raiul şi iadul. Aşadar într-o noapte a auzit o voce în somn spunându-i: "Vino să-ţi arăt iadul!". Şi îndată s-a aflat într-o încăpere în care mulţi oameni stăteau în jurul unei mese, iar în mijloc era o oală plină cu mâncare. Însă toţi acei oameni erau înfometaţi, pentru că nu puteau mânca. Ţineau în mână câte-o lingură foarte lungă. Luau mâncarea din oală, dar nu puteau aduce lingura la gură. De aceea unii bombăneau, alţii strigau, alţii plângeau... Apoi a auzit aceeaşi voce spunându-i: "Vino acum să-ţi arăt şi Raiul!". Şi îndată s-a aflat într-o altă încăpere, unde mulţi oameni stăteau în jurul unei mese asemănătoare cu cea dintâi, iar în mijlocul ei era tot o oală cu mâncare, iar ei aveau aceleaşi linguri lungi. Însă toţi erau sătui şi bucuroşi, pentru că fiecare lua cu lingura sa mâncare din oală şi-l hrănea pe celălalt. Ai înţeles acum cum poţi să trăieşti Raiul încă din această viaţă?

Paisie Aghioritul în Patimi şi virtuţi
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Sfântul Andreiu se măsoară bine nouă ceşcuţi de apă, după care se toarnă toate într-o strachină aşezată sub icoană. Acolo se lasă strachina toată noaptea şi a doua zi se măsoară din nou apa din strachină. De va fi mai multă decât s-a pus, măcar cu o picătură, acest fapt arată că omul are noroc.

Tudor Pamfile în Duşmani şi prieteni ai poporului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg în timp

tata-mare era
mai tot timpul plecat
la câmp
nu ştiu ce obsesii avea
să adune bob lângă bob
să pună porumbul în saci
miriştii să îi dea foc
să ardă zăpezile
mama-mare tăia deseori
jumătate din lună
şi o punea pe masa rotundă
la care stăteam ochi lângă ochi
ne îndemna pe fiecare
mai ia copile o bucată de vis
hrăneşte această himeră
acum pentru atunci
lui tata-mare nu îi plăceau smiorcăiţii
avea o puşcă de vânătoare
dar niciodată el nu vâna
din bucata de cer rămas
deasupra mesei cu trei picioare
mama mea mare făcea baiere
cu care îşi lega fruntea
să nu o mai doară nimic

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bizadeaua

Ce-mi staţi ca nişte bizadele aci-n drum, cu mâinile-n
Şolduri?
Bă, bizadea! Bizadeaua dracului!
Bă, puţă!

De obicei copiii erau bizadele,
Noi care îi încurcam pe cei mai mari,
Şedeam în picioarele oamenilor.
"Să pună mâna să lucreze - auzeam -
Să pună turul la tânjală, că aici e de tras!
Da' cine cred ei că sunt, să nu facă nimic?"

Asta o spunea Catalina lui Ioane la ai ei.
Avea vreo 15, un pluton întreg,
Şi i se părea că mănâncă mult.
Ce să mănânce, că rar apucau să se sature.
- Bă, gămane!
Altul era marda. "Marda dată ninciu!"
Şi dacă unul nu lua lingura repede din strachină
I se părea că e moale, nu e nimic de capul lui.
- Ce te linciureşti aici?

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Symposion

în jurul tău,
adesea fără s-o ştii,
stau asemenea cavalerilor mesei rotunde
cuvinte întrupate în nevăzute trupuri.
adesea fără să-ţi imaginezi măcar
stau în jurul tău şi acelea pe care
n-ai dori vreodată să le vezi luând chip,
cuvinte precum dulăii abia, abia ţinuţi în lanţ.
desigur, să nu ne înşelăm,
cavalerii, masa rotundă şi dulăii şi lanţurile
nu-s plăsmuiri, ci fiinţe cât se poate de vii,
unele calde, altele crude –
noi însă, mai iute ori mai leneş,
păşim spre ele zi de zi.
ai auzit, poate ţi-am spus deja,
şi de culorile acelor cuvinte
rămase pe catifeaua auzului
cum se prind ciulini de aur în lâna mieilor,
cum ai pune în cupa cu vin gânduri şi nori –
cât de mult le iubesc pe acestea!
şi nimeni n-ar vrea să le uite.
ştii, când inima vrea să facă festin,
o bucurie a întâlnirilor
ca-n Banchetul marelui Aristocles,
trimit poezia să mai prindă din ele,
să le-aducă drept oaspeţi încă mai nobili
decât cavalerii mesei rotunde.
niciun festin nu-l poate uita pe vreunul afară
când inima vrea să se-mbete
de iubirea pe care moartea
n-o poate fura.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caietul de desen al mamei

Când eram mică, mama purta legate de mână pensule –
câte una la fiecare deget, subţiri şi mai întotdeauna murdare de culori,
şi nici nu vă închipuiţi ce frumoase culori...
Mama picta. Deschidea palma
şi din palma ei izbucneau zboruri de fluturi. Mama
îşi apropia mâna făcută căuş de chipul meu, când îmi venea să strănut.
„Strănută în palmă”, mă îndemna zâmbind.
Strănutam albastrul pe cer, galbenul în lanurile de floarea-soarelui,
câteodată strănutam ploaia şi mă ascundeam râzând şi cu pletele ude,
şi mama îmi cânta despre fericirea care trăieşte într-o căsuţă cu trei pitici,
mama picta
pe căsuţă un horn,
pe masa piticilor – o bucată mare de ciocolată,
pe sufletul meu, linişte, linişte...

Mama picta. Tata ridica ziduri.
Cărămidă peste cărămidă, grindă peste grindă, altă grindă, alte cărămizi...

Eu mă ţineam de zid să învăţ mersul în două picioare,
mama, la câţiva paşi înainte, îmi desena drumul pe lespede,
mama picta...

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgârcitul pune brânza, laptele în strachină şi întinge aiurea.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Hiroshimei

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă
Nu mai cunoaştem drumul către casă

Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamna-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?

Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata?
Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă mare,
Oh, azvârliţi-ne, voi, o cărare.

Nu mai cunoaştem drumul către casă
şi ceaţa este deasă, deasă, deasă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şedinţă de spiritism între epigramişti

În jurul mesei fără cuie
Au aşteptat trei ore-ntregi
Şi-o voce spre tavan se suie:
- Tot n-avem spirit, dragi colegi!

epigramă de Mircea Bogdan din ziarul "Viaţa Buzăului" (29 iulie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte alimentaţia, se spune că suntem ceea ce mâncăm şi cum mâncăm. Metaforic vorbind, unii oameni mănâncă cu polonicul, iar alţii cu lingura. Repede şi pe fugă.

citat din Ovidiu Bojor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram copilul bătrân, trecutul care trebuia ars din temelie, pentru ca mama, pasărea Phoenix, să poată renaşte încă o dată, o pasăre de aur ridicându-se din cenuşă. Am încercat s-o văd pe mama prin ochii lor. Frumosul suflet poetic întemniţat, geniul în suferinţă. Suferise oare mama? M-am forţat să-mi imaginez. Cu siguranţă suferise când Barry o dăduse afară din casă în ziua aceea, după ce se culcase cu ea. Dar când l-a omorât suferinţa a fost, într-un fel, compensată. Suferea acum? Chiar nu puteam spune.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salonul era ticsit cu oameni tăcuţi, aşezaţi în jurul unei mese lungi şi sculptate. Mobila care decora în mod obişnuit camera fusese împinsă la întâmplare pe lângă pereţi. Lumina venea de la flăcările care trosneau într-un şemineu frumos de marmură, deasupra căruia se afla o oglindă poleită cu aur. Plesneală şi Yaxley zăboviră în prag câteva clipe. Pe măsură ce se acomodau cu lipsa luminii, privirea le fu atrasă în sus, către cel mai straniu detaliu din peisaj: o siluetă umană aparent inconştientă, suspendată cu capul în jos deasupra mesei, rotindu-se încet, de parcă ar fi atârnat de o funie invizibilă şi reflectându-se în oglindă şi în suprafaţa lustruită a mesei de dedesubt. Nimeni dintre cei aflaţi în dreptul acestei privelişti neobişnuite nu părea să-i dea vreo importanţă, în afara unui tânăr palid, care se nimerise exact dedesubt. El părea să nu se poată abţine şi nu trecea nici un minut fără să mai arunce câte o privire în sus.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi stăm aici, în mijlocul acestei lumi noi cu creierele noastre primitive reglate pentru viaţa simplă din peşteră – având forţe terifice la dispoziţia noastră şi suntem destul de deştepţi ca să le putem pune în libertate, dar nu suntem în stare să le înţelegem consecinţele.

citat din Albert Szent-Gyorgyi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi fraţi cuminţi

Noi suntem doi fraţi, în casă
Şi nu ne certăm deloc,
Şi suntem tăcuţi la masă,
Şi cuminţi în orice loc.

Avem hamuri, cerc şi minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniştiţi în casă stăm.

Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama nostră coase,
Ori citeşte, lângă noi.

Mama noastră ne vorbeşte
Şi ne mângâie duios,
Iară seara ne citeşte
Ori ne spune-un basm frumos.

Şi ne-nvaţă lucruri multe,
Şi frumoase, stând cu noi,
Şi îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi...

Şi în gândul nostru-ntruna
Auzim povaţa ei:
- Fiţi cuminţi întotdeauna
Şi fiţi buni, copiii mei!...

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!