Când zorii ne vor risipi

În timp ce ne mâncam amândoi zilele
m-am înecat subit cu un miez de noapte,
încât am simţit gustul intunecat al morţii.
Tu te-ai speriat şi m-ai strâns tare în braţe,
până când am revenit în mine insumi.

Năpădiţi de atâta iubire cultivată împreună,
ne dezbrăcăm de trupurile uzate de viaţă
şi ne spălăm amintirile în aceleaşi vise,
adormind adânc cufundaţi unul în altul,
până dimineaţa, când zorii ne vor risipi.

poezie de David Daniel Adam (28 octombrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

Poezia a fost scrisă in jurul anului 1075, când poetul Su Shi îşi visa soţia moartă. S-a căsătorit cu ea in 1054, cand ea avea cinsprezece ani. Din nefericire, a murit 11 ani mai târziu. Anul următor, a reînmormântat-o în cimitirul familiei din ţinutul Sichuan şi a plantat câţiva pini in jurul criptei.

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru cei vii

Motto
"Iar, Iisus i-a zis: Vino după Mine
Şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor."
(Matei 8, 22)

Dimineaţa,
Ne spălăm mâinile bine nu săpun
Şi ne îmbălsămăm corpurile cu spirt.
Afară, ne punem măştile mortuare
Pe feţele palide şi înţepenite
Şi păstrăm distanţa celor patru scânduri.
Din când în când un paznic ne măsoară
Temperatura: "34 cu 5, e bine"!

Seara,
Ne spălăm mâinile bine nu săpun
Şi ne îmbălsămăm corpurile cu spirt.
Înăuntru, ne scoatem măştile mortuare
Apoi ne cufundăm în paturile cu patru scânduri
Şi, murind liniştiţi, visăm că trăim,
Iar pe feţele palide se forţează un zâmbet.

(20.05.2020)

poezie de David Daniel Adam
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divin

Mai lasă-mă, Iubire, să te respir în flori
Mireasma ta suavă împrospătează viaţa
Şi ochiul meu să guste aroma de culori
Cu care ne îmbie lumina, dimineaţa.

Cu mirul tău, Iubire, m-ai uns de-atâtea ori
Că m-ai dospit pe mine izvor de viaţă nouă,
Ca trupul meu să fie ţărână pentru flori,
Iar sufletul să fie pentru petale, rouă.

poezie de David Daniel Adam (16 octombrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul

M-am lovit de mal şi-am fost bătut de valuri
Ajuns pe ţărm m-au călcat în picioare umbrele serii
Soarele m-a secat de vlagă până când tu ţi-ai murdărit mâinile cu mine
Niciodată până atunci nu am mai simţit atingerea ta
Şi cu zâmbet nămolos am crezut că am scăpat de obscuritatea rădăcinilor de salcie
Până când am simţit din nou atingerea apei.
m-ai frământat şi m-ai zdrobit în palme
mi-ai spus să mă despart de bulgări
şi mi-ai frânt tăria de-am devenit moale...
ţi-ai consumat energia învârtind morile,
sforile ce roteau masa pe care mi-ai aşezat forma,
ameţeala rotundului ce mi-a luat minţile;
până când nemaiştiind ce se întâmplă cu mine
m-am lăsat când pe o parte când pe alta dupa forma palmelor tale.
Eu, lutul!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

o să mă întreb dacă o să te întreb
cât de mult mă iubeşti dacă m-ai iubi
ce tare m-ai strânge în braţe
când o să-ţi propui
călcându-mă în picioare cu pantofii tăi mici
o să mă întreb dacă o să fie adevărată
povestea noastră de iubire
dacă o să fie vreo poveste de iubire
o să mă lovesc de întrebare până când rana
va sângera versuri
voi lovi cuvintele până când copiii noştri
vor bea whisky în creşe
şi vor fuma marijuana la şcoală
azi o să te întreb de ieri
mâine de azi şi poimâine
ne vom întreba dacă ne iubim
dacă o să am curaj să te întreb
ne vom înălţa până la stele
să găsim leac pentru tristeţe
de plictiseală o să ne întrebăm
ce mai căutăm dacă vom avea timp
pentru alte întrebări azi o să mă întreb
ce vom face mâine dacă nu ne vom iubi azi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire tristă

După ce te-ai hotărât să vii în casa mea,
Nu te-ai plâns niciodată că suntem săraci.
Până aproape de miezul nopţii, de fiecare dată,
Ne luam mic dejunul, până după miezul zilei.
Nouă sau zece zile mâncam murături,
Apoi, o zi, aveam carne uscată.
La răsărit şi la apus, am împărţit optsprezece ani
Împreună bucuriile şi necazurile.
Aşteptând o sută de ani de iubire,
Cum aş fi putut să-mi dau seama că într-o seară vei pleca?
Îmi amintesc încă acel ultim ceas,
Mă strângeai în braţe, dar nu puteai vorbi.
Deşi acest trup mai supravieţuieşte,
La sfârşit vom fi pulbere împreună.

poezie de Mey Yaochen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă pentru duhul meu

Aşchii din vântul de gheaţă
Într-o pădure îngheţată în foc,
Simţeam cum se frânge o viaţă,
Într-un alt trup din veşnicul loc.

Şi m-a cuprins pe neştiute,
Acea otravă, morbid...
Atât de multe vieţi pierdute,
Pentru-a ieşi din negrul cel vid!

Şi i-am simţit pe toţi murind
Şi i-am purtat pe toţi în mine...
Mi-au fost trimişi numai fiind
Vechi păzitori cetăţii divine.

M-am zvârcolit până la lună,
Ştiam că mori şi tu-n locul meu...
A te salva din inima bună,
A fost tot ce-am vrut, dar mult prea greu...

Braţe de plumb, picioare zidite,
Cu trupul în lanţuri, tot te simţeam!
Şi m-aş fi dat morţii grăbite,
Să te salvez, căci... te iubeam!

Tot ce-ai simţit atunci când mureai
În locul meu... sacrificiu suprem...
Şi eu simţeam, având ce aveai!
Păzitor sfânt al duhului meu...

Lacrimi pierdut-am demult pe obraz,
Chiar de în suflet, mai picură ele...
Destinul mi-a fost ultimul caz,
Ultima treaptă, începând de la stele...

Toţi împreună ce-au fost pentru mine
Şi au luptat ca eu să fiu...
În zile ce n-au fost senine,
Mă vor vedea până să viu.

M-arunc la picioarele Tale,
Atât m-ai iubit, de n-am ştiut!...
Că trimiţind fiinţele Tale,
Le vei jertfi... atât Tu m-ai vrut!

Din întuneric răzbate o mână,
Mă ţine strâns, mă vrea tot mai sus...
Cele din jur strigă: stăpână!
Şi zâmbesc Vieţii fără apus...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Atât de fragedă când m-ai avut
că te-ai fi putut frânge precum copacul
ce a rodit prea devreme.
Am fost vlăstarul iubirii
florilor de măr
nuntite.
Braţele tale ca ramurile firave
ce-şi aşteaptă înfrunzirea
m-au legănat.
M-ai spălat cum spală albul zăpezilor
ghiocelul apărut înainte de vreme;
copil - ce ţi-am furat copilăria.
M-ai şters cu năframa ta
tivită cu buchete de bucurie şi speranţă
că voi fi Om;
îmi puneai sub pernă busuioc
şi mă închinai îngerului
păzitor.
Cu atâta dragoste mă înveleai
că o simt şi acum când
merg la culcare.
Până şi visele mi le vegheai
căci tresăreai ca o pasăre speriată
la orice scâncet din noapte.
Atâta iubire ai dăruit mamă
încât nici cerul în nemărginirea lui
n-ar putea să o încapă.
Ştii cât de mult te iubesc?

poezie de Angelina Nădejde (10 ianuarie 2013)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Ar trebui să încalţ sandalele lui Hermes
Şi să gonesc spre mare cu declaraţie de iubire,
Ar trebui să fug cu tine într-o lume cu zâmbete largi,
Neînghiţite de viroze respiratorii
Sau să zburăm amândoi în văzduh
Şi, liberi, să ne respirăm unul pe altul!

poezie de David Daniel Adam (18 mai 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panică

Când m-am poticnit de anii ce au urmat
Era cât pe ce sa îmbătrânesc
Şi m- am speriat de moarte!
Mi-am julit tinereţea şi luneca de pe mine
Ca pielea uscată de şarpe.
Ajutorul meu ai fost tu cu săruturile tale,
Care mi-au uns sufletul, un antiseptic
La fel de bun ca al mamei care pupă
Buba, când copilul se împiedică de ani.

poezie de David Daniel Adam (14 octombrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută-mă, până te vei găsi!

mi-ai spus, că te vei întoarce în timp să mă iubeşti,
iar eu, te-am privit adânc, suspinându-te în mine ca şi cum aş fi murit,
dar nu murisem, dragul meu. eram vie, acolo, în faţa ta,
în timp ce tu mă căutai în alte lumi, în alte timpuri, să îţi ştergi păcatele
m-am ridicat pe vârfuri, ţi-am zâmbit sărutându-ţi fruntea
şi ţi-am spus: dacă nu mă poţi iubi acum, nu mă căuta în alte timpuri! e în deşert!

în timp ce plecam, paşii mei mureau unul câte unul,
până nu te-am mai zărit, nu te-am mai desluşit, nu te-am mai durut, nu m-ai mai sfâşiat. sunt liberă! mă pot întoarce oricând pe urmele paşilor mei,
eu ştiu că tu nu ai fost niciodată acolo. mă cauţi. în alte vieţi,
alte femei, alte amintiri
te-ai rătăcind, rătăcindu-te în cei care ţi-au decis soarta

ce nu ai înţeles tu, este că iubirea nu e o alegere! noi da!
viaţa, fericirea, oamenii de lângă noi, ce băgăm în gură, în minte,
dar nu ce simţim în suflet!

caută-mă, până te vei găsi!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu lună în anii '60

Toamnă cu lună
când porţi peste pulovăr o niciodată căptuşită cu totdeauna
când ştii că ai mai iubit şi ai să mai iubeşti
printre taxiuri nefireşti.

Toamnă cu lună
când cabinele de telefon scânteiază
când ştii că nimic nu durează
când până şi vitrinele graseiază
şi vocea tremură, şi serviciile de porţelan se fac zob.

Toamnă de sticlă
când magnetofoanele se fac zob
când mixerele de plastic pălesc
când aspiratorul asudă rece
când trusa de şurubelniţe hohoteşte
când maşina de spălat cu ochiul rotund
şi coniacul cu patru stele
se-ngălbenesc şi cad de pe ramura minţii mele
şi toamna de vermut se crede tânără uneori...

Noi n-o să mai ţinem unul la altul.
N-o să ne mai facă plăcere să ne vedem feţele, râsetul.
Noi n-o să ne căsătorim,
n-o să avem copii
şi n-o să îmbătrânim împreună.
Mi-e aşa de clar lucrul ăsta acum.
Iar vieţile noastre n-or să fie îndelungate
ci scurte, haotice.
Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte
august, decembrie, aprilie...

Toamnă cu lună
aş vrea atât de tare să fim acum împreună
să privim vitrinele împreună
să numărăm taxiurile împreună
şi să ne ningă frunzele-ngălbenite.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

somnifer

Somniferul este un sertar cu amintiri care se deschide imediat ce te-ai trezit, o casă automată de înregistrare, -clic!- şi amintirile îţi năvălesc intacte în cap, ca şi când n-ai fi dormit. Noua zi îţi târâie tristeţea până la ora când implori sertarul să înghită amintirile. Pastila.

definiţie de Daniel Pennac în Domnilor copii (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă mai aştepţi

Să nu mă mai aştepţi, că n-am să vin,
M-am săturat a risipi cuvinte,
Scăldându-mă în lacrimi şi-n suspin,
Până de mine... îţi aduci aminte.

Să nu mă mai aştepţi, e inutil,
A fost de-ajuns cât te-ai jucat cu mine,
Îţi voi lăsa figurile... de stil,
În poarta casei unde ţi-este bine.

Să nu mă mai aştepţi de azi-nainte,
Un drum există pentru fiecare
Şi ne vom rătăci printre cuvinte,
Tot alergând prin lumea asta mare.

Să nu mă mai aştepţi... păcat de vise,
De mine n-aş putea să mă dezic
Şi nici să tremur lânga uşi închise,
Până se fierbe ceaiul, în ibric.

Să nu mă mai aştepţi, rămâi cu bine,
Prin timp ti-e drumul, călător mereu,
De astăzi nimeni nu te mai reţine
Şi sunt convins că nu îţi va fi greu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Se-aude-un foşnet de copaci afară...
Plouă-n fereastră, plouă-n ochii mei.
Apăsătoare vise în nopţile de vară
Le-adorm în miez de noapte prin condei.

Îmi cer iertare de la tine cer cu stele,
Că n-am ştiut să-ţi cant nemărginirea,
Că am tăcut, laşând să-ţi plouă-n ele...
Că am simţit mereu, aşa cum îmi e firea.

Mă socoteam un suflet bun... dar eu nimic nu sunt,
Când mă innalţ mai tare, cobor şi mai adânc!
Cu cât inima simte, cu-atât doare mai tare,
Aş vrea să ţi-o dau tie s-o faci nesimţitoare!

Se-aude-un foşnet de copaci afara...
Mai plouă la fereastră... mai plouă -n norii mei
Nici vise nu mai am... s-au sinucis aseară
Când te-am privit în suflet, în umezi ochii tăi!

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut când m-ai sărutat. Am murit când m-ai părăsit. Am trăit câteva săptămâni atâta timp cât tu m-ai iubit.

citat din Humphrey Bogart
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă unul pe celălalt

V-aţi născut împreună – şi veţi fi împreună pentru eternitate.
Veţi fi împreună când aripile îngerului morţii vă vor spulbera zilele.
O, veţi fi împreună chiar în tăcerea memoriei lui Dumnezeu.
Dar lăsaţi puţin spaţiu în îmbrăţişarea voastră,
Pentru ca briza paradisului să danseze între voi.

Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu puneţi lanţuri iubirii:
Lăsaţi-o să fie o maree unduitoare între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă paharele unul altuia, dar nu beţi dintr-un singur pahar.
Dăruiţi unul celuilat din pâinea voastră, dar nu mâncaţi aceeaşi pâine.
Cântaţi şi dansaţi împreună, şi fiţi veseli, dar lăsaţi-l întreg pe celălalt,
Până şi strunele lăutei sunt singure, deşi vibrează la aceeaşi melodie.

Dăruiţi-vă inimile, dar fără să fie prizonerele celuilalt.
Numai braţele vieţii pot cuprinde inimile voastre în întregime;
Şi staţi împreună, dar nu prea aproape:
Coloanele templului nu sunt lipite,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra altuia.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Adam şi Eva duc trai pe vătrai,
În vremea-n care stau cuminţi în Rai,
Până când ea netoată, el neghiob,
Tot legănându-se într-un scrânciob,
Crezând că Domnul trage aghioase
Şi n-o să vadă ce se întâmplase,
Ea-ntinse mâna şi luă o poamă
Ce era interzisă, bag de seamă,
Şi-i dete lui Adam o-mbucătură,
Că-l năucise, meliţând din gură.
Nici bine gustul el nu îl aflase,
Că Domnul lângă ei se-nfiinţase
Şi vru să afle de la ei povestea;
De unde vin pornirile acestea.
Eva spuse că şarpele-o-nşelase,
Cu dulci făgăduinţi o încântase.
Luase poama şi momind perechea,
De pe atunci îi apucase strechea.
Cine era de vină nu se spuse;
Ea se cam fofila, el nu ştiuse.
Pe şarpe amândoi au tăbărât,
Că-n treaba asta coada şi-a vârât.
Şi înflorind de zor acea minciună,
Îşi cântau unul altuia în strună,
Până lui Dumnezeu i s-a urât,
Lăsându-l pe Adam cu măru-n gât.
- Voi mi-aţi călcat porunca mult prea iute,
Spunând acum şi vrute şi nevrute.
Nu fapta, cât minciuna gogonată,
Nu pot s-o fac uitată, sau iertată.
Multe pretexte, vorbe în doi peri,
Uitând că nu m-am născut nici eu ieri.
Nu v-a fost bine-n Rai, stând amândoi,
Scutiţi de griji, necazuri şi nevoi.
S-au lamentat: - Nu ăsta-i adevărul,
Ci şarpele ne-a ispitit cu mărul!
Cum Domnul n-a vroit în Rai gâlceavă,
I-a azvârlit pe amândoi în pleavă.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul zorilor mult aşteptaţi

se confundă mereu
cu o dorinţă sălbatică
de a mă avea ca rezervă
pentru zilele când nici o femeie
nu doarme în mintea ta
am greşit
oh
cât am greşit amândoi
până la nebunie
ne-am aruncat în braţele străinilor
crezând că fericirea e în pământul cleios al timpului
ce săbii ascuţite ne-au intrat în carne
ce sinucideri ne-au traversat
nu-i nimic îţi spun
ne vom aduna încet
bucată cu bucată
până când pereţii din camera noastră
vor înverzi

gustul zorilor mult aşteptaţi
se confundă mereu cu nebunia noastră comună
cu tranşeele de care nu ne mai săturăm
cu obiceiul de a ne striga în gând
cu viaţa asta subterană ce ne consumă
până la sinucidere
nu-i nimic îţi spun
ne vom aduna încet
strigăt cu strigăt
în camera noastră
acolo unde amintirile se leagă

povestea începe cu tine
începe-o

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!