Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fete desfrunzite

Nu mai văd fetele
De frunze
Între fereastra mea
Şi drum
Cresc nişte pomi
Şi primăvara
Când fetele încep
Să fie mai uşoare
Şi mai goale
Crengile pomilor,
Tot mai pline
Şi mai grele.
Din ce în ce mai greu
Mai năzăresc o fată.
Iar toamna, când crengile
Se dezbracă neruşinate
Se văd şi fetele trecând
Din ce în ce mai îmbrăcate
Iarna e prea mult alb
Şi vara prea mult doliu.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat

Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii şi copacii-s goi
Căci viaţa în eclipsă
A primit un iz de ploi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie pe cont propriu

Crengile nu mai sunt calme
copacii trag în noi cu flori
iar mugurii focuri de arme
ne urmăresc cu primii zori

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (14 aprilie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.

Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?

Care bun arhanghel,
asurzitor şi invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?

Copacii urlă, cu braţele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-ş sfarme, să-l darme...

Copacii, toamna, sunt îngeri revoltaţi...

poezie clasică de Eugene Ionesco din Revista literară a Liceului "Sf. Sava" (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mulţimii

Mai întâi frunzele decapitate de crengi.
Mulţimea aclamă!
După aceea crengile decapitate de trunchi!
Mulţimea aclamă!
Aclamă!
Apoi tot trunchiul este decapitat de rădăcină!
Mulţimea aclamă!
Aclamă!
Aclamă mulţimea!
Nu la urmă rădăcina e decapitată de pământ!
Morţii aclamă!
Vii aclamă!
Mulţimea aclamă!
Aclamă mulţimea!
Frunzele, crengile, trunchiul, rădăcina
aclamă!
În final pământul este decapitat de pământ!
Un copil aruncă cu frunze spre mamă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele ţipă

Se evaporă copacii. Pe coclauri frunzele ţipă.
Păsări au prins caimacul pe zbor
Morţii sunt în grevă de o clipă
fiindcă de moarte le este dor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna e pustie...

A venit răsăritul din toamna sufletelor pustii,
în parc sunt atât de multe bănci goale,
ce încă păstrează atât de multe fotografii,
cu îndrăgostiţii din vara fierbinte.
Azi toate băncile plâng şi sunt înverşunate,
mai prind doar frunzele în zbor,
crezând că sunt îndrăgostiţi cu dragostea lor.
A venit toamna viselor cărămizii,
când frunze şi flori cad pe rând răpuse
şi se ascund în sufletul pământului...
A venit toamna cuvintelor nerostite,
atât de multe fericiri şi inimi frânte,
aripile îngerilor au căzut pe jos
şi sufletele sunt transformate-n lacrimi,
ploile de toamnă revin haotic
şi merg în cu o iubire de împrumut,
din cerul curcubeu al asfinţitului de soare.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

frunzele moarte –
pe sub crengile goale
aripi fâlfâind

haiku de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toamna mi-ar vorbi

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune că e firesc să laşi frunzele să cadă
copacii nu se străduiesc să-şi înece umbrele
ele îşi schimbă forma o dată cu dansul soarelui

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune să nu mai aştept ploaia
căci va veni oricum, seceta nu ţine o viaţă de om

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune să îmbrăţişez anotimpurile
ele se întorc dar noi nu
mi-ar spune să mă aşez în colţul meu de lume
să respir şi să privesc doar atât

r e s p i r

p r i v e s c

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimi de păduri înlăcrimate

Vă rog acum să nu mă întrebaţi
de unde ştiu poveştile uitate
pe crengile de arbori retezaţi
în inimi de păduri înlăcrimate!

Pe înserate încă se mai zbat
să-şi caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrişare.

Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-şi găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aştearnă.

Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.

Aş vrea să le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu, în toamnă

(poezie creştină)

Nu mă condamnă gândul c-am ajuns
În toamna vieţii căutând răspuns,
Cât nepăsarea dusă până-n toamnă
Şi întristarea duhului ascuns –
Tăcerea despre Tine mă condamnă.

M-am ofilit la mijlocul cărării,
De mult ce-am stat sub gardul nepăsării;
Şi-nfometat, sub frunzele bătrâne,
Privesc din nou spre poarta îndurării,
Să-Ţi, amintesc că sunt aici, Stăpâne!

Degeaba aş mai bate pe la geamuri,
Că sunt fricos şi fără vlagă-n ramuri!
Puţinul rod ce-l dau spre pocăinţă
E prea puţin să-mi crească alte hamuri –
Şi cad răpus de-o nouă neputinţă.

Mi-au răsărit zăpezile în minte
Şi-oi îngheţa din lipsă de cuvinte,
De nu vei vrea din nou ca să promiţi
C-aduci din cerul Tău îmbrăcăminte
Şi hrană la copacii dezgoliţi!

Când rostul meu doar moarte mai înseamnă
Şi stau pierdut, cu crengile vâlvoi,
Un ticăit de vreme mă îndeamnă
Să mă ridic la ultimul război.
Mai eşti aici? Mi-a mai rămas din toamnă?
Am auzit că m-ai chemat 'napoi...

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii si gansacii

cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!

la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.

fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.

dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.

dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.

inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.

ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.

insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum toamna frunzele se îngălbenesc şi părăsesc copacii, astfel s-a golit şi viaţa mea. Nimic din curajul ce m-a inspirat în fericitele zile de vară nu a mai rămas!

Ludwig van Beethoven în scrisoare (1802)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele aşteptând

toamna nu vine
dintr-odată
întâi se aştern apusurile
apoi gândurile

frunzele mai aşteaptă
puţin
să ne frământe

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustnicii

Copacii toamnei, lumânări de ceară,
Se sting sub ultimele mucării,
Când frigul îi apasă ca o gheară
Cu disperarea unei prădării.

Se prind de nori cu crengile golaşe
Însângerând tot cerul împrejur
În ţipăte de păsări pătimaşe
Cu aripi ireale de telur.

În ceara caldă, galbenă şi moale
Se-nfundă paşii noştri rătăciţi,
Suntem supuşi acestor protocoale
De-a fi ca şi copacii, pustniciţi.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iarnă

Requiem

Noaptea a nins peste câmp cu pământ
Tu unde eşti, în ce gând?

Crengile zvelte si goale în bezne
dansează întruna...
Uite-le sănii, uite-le glezne.
Noaptea a nins peste câmp cu pământ
si crengile zvelte, si goale, cu luna
luneca negre si-aiurea, întruna
danseaza întruna

Tu unde esti?
În ce gând?
frunzele negre-ti cazură
cu ţoatele, oarbe-n cautătură?

Ah, de-ar mai fi în adâncul schilav si urât
doar o creangă cu roadele pline,
sa m-adun, să mă-ntorc şi să vin iar la tine:
- "Na un măr!"... şi atât.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Tribuna", nr. 12, 22 martie 1957
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

deodată greierii nu mai cântă,
frunzele îşi pierd copacii,
într-o altă rotire praful se aşază pe geam.

alte culori despică lumina,
liliecii învaţă un nou echilibru
ascunşi printre stânci.
melcii tulburaţi nu mai ies la soare,
luna se deşiră murind în ochii mei.

cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu eşti încă acolo, cu paşii tăi grăbiţi,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna...

Un val de bruma argintie,
Se lasa peste campie...
Cerul plange cu amar,
Iar frunzele cad in zadar...

Florile stau intristate,
Iar copiii cu ochii in carte.
Copacii infrigurati,
Sunt de frunze dezbracati...

Pe geam stau si privesc...
Cum toti ne parasesc...
Doar singuratatea... si moartea...
Nimeni nu spune.. lucrurilor pe nume...
Dar toamna, infrigurata...
Se lasa de toti... uitata...

poezie de Alexandra Salomeea Filimon
Adăugat de Alexandra Salomeea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte copacii până când le cad toate frunzele, apoi încurajează-i să încerce din nou la anul.

citat din Chad Sugg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!