Ignoranţă

La Mănăstirea Putna, într-o pădure
În care fagu-i frate cu jugastrul,
Iar ursul umblă leneş după mure,
Este chilia lui Daniil Sihastrul.

Se bulucesc turiştii ca s-o vadă
E hărmălaie mare, căci sunt tineri
Se risipesc, apoi se strâng grămadă
Fac poze, strigă, râd fără reţineri.

La baza stâncii, pe o piatră lată,
Ca un străjer al sfântului decor,
Şade un om cu haina nespălată
Ce pare-a fi un jalnic cerşetor.

El însă de la nimeni nu cerşeşte,
Ci liniştit în sinea lui se încuie
Nici nu se mişcă, nici nu le vorbeşte,
Părând a fi o antică statuie.

Pleacă turiştii, fără să-l privească
Fiindcă sunt plini de vervă şi avânt,
Cum ar putea vreunul să ghicească
Că "cerşetorul" este un om sfânt.

poezie de Octavian Cocoş (30 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Putna (550 ani de la sfinţire Mănăstirea Putna)

La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munţi răsună.
El ne cheamă la libertate
Şi la unitate ne îndrumă.

La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine şi pe tine frate
Căci de acelaş sânge suntem!

La putna Ştefan ne cheamă,
Să ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!

La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare.
Să ne ducem fratele meu drag.

poezie de Vladimir Potlog (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centrat politic

Atunci când este bun ciolanul
Să-l rozi frumos devine-o artă
De-aceea dreapta, dar şi stânga,
Se bat pe el ca să-l împartă.

E clară treaba, foamea-i mare,
Însă eu vreau să stau la centru;
Dacă împreună vor să-l roadă
Nu sunt nici contra, dar nici pentru.

poezie de Octavian Cocoş (10 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul care strigă

Într-o piele de cămilă
Sta unu-mbrăcat mereu
Şi-a venit la el o dată
Unul mare fariseu.
- Cine eşti? fu întrebarea
Unui preot ce-i Levit
Împlinitu-sa scriptura
Mesia El a venit?

- Nu-s Ilie, nici prorocul
Şi nu sunt eu nici Isus
Cum în file de scriptură
Este zis şi este spus.

- Dar răspunde la întrebare:
Cine eşti? Ca noi să ştim
Căci botezi şi nu departe
De oraş Ierusalim.

- Eu sunt glasul care strigă
În pustie neîncetat
Netezi-ţi-I voi cărarea
Pentru cel adevărat.

Cel ce vine după mine
Este înaintea mea
Să-I dezleg încălţămintea
Nu sunt vrednic, n-oi putea.

Eu botez spre pocăinţă
Cu apă, cum sunt trimis
Dar botezul Lui e altul
Cu Duh Sfânt, aşa e scris.

Cine-n apă se botează
Nu se spală de păcat
Ci el dă o mărturie
Doar că viaţa a schimbat.

Cu Duh Sfânt şi foc botează
Domnul cel adevărat
Şi el are şi puterea
Ca să cureţe păcat.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

A rămas o bătrânică,
Necăjită, fără carte,
În sătucul de pe coastă,
Căci copiii sunt departe.

Au ajuns oameni de vază,
La oraş trăiesc regeşte,
Biata mamă este mândră,
Zi de zi îi pomeneşte.

Şi se roagă pentru dânşii
La biserica din vale,
Domnul să îi lumineze,
Să îi ţină drepţi pe cale.

Dar n-au mai venit pe-acasă,
Cam de multişor, bag seama
Şi plâng ochii ei întruna
Şi ce singură e mama!

Zi de zi priveşte poarta
Ca pe o icoană rară
Cu nădejde vie-n suflet
Poate vreunul o s-apară.

Apoi, seara, fără vlagă,
Se retrage la culcare,
Timpul trece, ea aşteaptă,
Să-i mai vadă până moare.

poezie de Octavian Cocoş (15 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi care merg

Toţi care merg pe mâna mea sunt tineri
Eroi de vază şi atleţi perfecţi
Urcând pe stâncă fără pioleţi
Şi evident că fără de reţineri.

Albiţi în coate de citit pe brânci
Şi chiar albaştri uneori la tâmple
Fără să ştie ce o să se-ntâmple
Dacă deschizi o carte şi-o mănânci.

Nu ştie nimeni ce păţesc hingherii
După ce prind un câine lung de fel
Având în minte cercul de oţel
Şi mângâierea groasă a muierii.

Şi totuşi, totuşi, parcă nu contează
Nici că exişti şi nici că nu regreţi
Că urci pe stâncă fără pioleţi
Şi cineva din ceruri te visează.

poezie de Bujor Voinea din Diatonice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La săvârşitu' lumii

La săvârşitu' lumii
Trâmbiţa-ş-or înjerii
În patru cornuri de lume,
La tăt omu p-a lui nume.
Şi or trâmbiţa cu frice,
Domnii şi-mpăraţ' or plânje,
D-apoi noi ce-om pute zâce?
Ne-om răscumpăra cu sânge.
Nu cu aur, nici cu-arjint,
Ce cu suflet drept şi sfânt.

- Pă cei buni unde i-or pune?
I-or încuie într-un nor
La binele tuturor.
- Pă cei răi unde i-or pune?
I-or încuie într-o piatră,
Lumina să nu o vadă;
Şi pă piatră muşchi or creşte,
De lumină nu-i nădejde.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetor

De când am venit pe lume
Toţi cerşim fără oprire,
Bani, favoruri sau renume,
Sănătate şi iubire.

Omul ar putea să fie
Împărat nemuritor,
Dar secretul nu îl ştie
Şi rămâne cerşetor.

poezie de Octavian Cocoş (10 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povaţă

Dac-al tău suflet e inexpugnabil,
Înconjurat c-un meterez solid,
Nimeni din lume nu va fi capabil
Să năruiască acest trainic zid.

Însă atunci când te ascunzi de viaţă
Îţi pare totul searbăd şi anost
Mai bine ascultă acum a mea povaţă
Şi fii din nou aşa precum ai fost.

Şi spun aceste lucruri cu emfază
Şi fără niciun fel de gând perfid
Poate rostirea mea te epatează,
Sau poate crezi că vreau să te desfid.

Deşi, în sinea ta, tu îţi dai seama
Că-mi este greu să fiu exhaustiv,
Şi că de-aceea, doar îmi exprim teama,
Că te-ai însingurat fără motiv.

Eu ştiu ce zic, nu sunt elucubraţii,
Căci viaţa are ritmul trepidant,
Şi ea ne scoate-n cale noi tentaţii,
Iar cursul ei este mirobolant.

Ascultă-mă, nu mai fi abătută
Căci nu eşti nicidecum năpăstuită
Şi nu uita zicala cunoscută,
Că viaţa trebuie din plin trăită.

poezie de Octavian Cocoş (6 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telegondola

Îţi fuge gândul undeva departe
Spre-acel loc magic din această lume
Cu ale lui canale întortocheate,
Veneţia, oraşul cu renume.

Acolo sunt gondole minunate,
Cu forme zvelte, bine definite,
Care din zori de zi şi până-n noapte
Plutesc uşor pe ape liniştite.

Dar tu te deplasezi numai prin aer
Şi bucuria ta e foarte mare
Că nici turistul nu mai este fraier
Să urce sus pe munte pe cărare.

Totuşi, eşti mândră că nu ai nevoie
Nici de prăjini de împins, nici de proptele,
Căci ai ales cândva de bunăvoie
Să fii şi tu gondolă, însă..."tele".

poezie de Octavian Cocoş (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala în vremi de pandemie

Ce tristă este şcoala mea!
Plâng băncile după copii
Profesorii vor să predea,
Dar clasele-s pustii.

Pe table nu scrie nimic
Acum sunt şterse şi curate,
Iar florile suferă-un pic
Că nu mai sunt udate.

Panouri, poze şi picturi
Stau atârnate pe culoare
Şi-aşteaptă micile făpturi
În pauza cea mare.

Însă aşteaptă în zadar
C-aşa cum toată lumea ştie,
Chiar dacă-i toamnă-n calendar
Sunt vremi de pandemie.

poezie de Octavian Cocoş (5 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai responsabili

E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârşite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toţi viermii paraziţi ai ţării
Ce-au sărăcit poporul şi ne-au făcut mizerii

Corupţia perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul şi bănetul
Şi-s mulţi pe trupul ţării şi tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.

Au un tupeu de vierme, lipsiţi de conştiinţă
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credinţă
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră ţară cum nu s-a mai văzut

Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Şi c-o nesimţire de vierme parazit
Poporul în câţiva ani, jalnic a sărăcit

Şi-n toate-i debandadă, greu de suportat
Legile sunt strâmbe, labirint curat
Poporul sărman, e împins ca să dea şpagă
Căci asta la toţi viermii le este ce-a mai dragă.

Şi şpaga e în toate, din minister în jos
Să fii cinstit acuma e tare anevoios
Te provoc române, să facem o schimbare
Pe viermi să-nlăturăm fără vreo cruţare

Şi dacă au făcut averi ce nu-s justificate
Fără nici o milă, să fie confiscate
Şi-om da la medici frate şi-om dota spitale
Că sunt lipsuri multe şi-i o mare jale

Şi-om purta de grijă la dascăli, profesori
Să-i păstrăm în ţară, nu slugi prin alte zări
Şi-om dota şi şcoala să facă performanţă
Tineretul astfel să capete speranţă.

Multe am putea face, după cum se pare
Însă asta frate, îndeamnă la schimbare
Oricare dintre noi, un pic mai responsabili
Hai să arătăm, române, că suntem capabili!

poezie de Ionel Popa (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telescaunul

Cât este ziua de lungă,
Că e soare, nor sau vânt,
Peste pârtii, peste strungă
Urci, cobori, plin de avânt.

Brazii fruntea şi-o ridică
Să privească al tău zbor
Uluiţi că nu ţi-e frică
Şi nu eşti şovăitor.

Nu îţi pasă dacă lumea
Plânge, ţipă sau suspină,
Fiindcă valea, codrul, culmea
Ştiu că nu ai nicio vină.

Şi-uite aşa îţi trece timpul,
Urci, cobori, şi-apoi urci iară,
Şi se schimbă anotimpul
Toamnă, iarnă, primăvară...

Însă noaptea când se lasă
Rămâi singur, necăjit,
Că drumeţii pleacă acasă
Şi tu stai înţepenit.

poezie de Octavian Cocoş (11 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul Cetăţii Sucevei

Văd ca prin vis, pe ziduri de cetate,
Oştenii plini de muşchi făcând de gardă,
Ici-colo un hatman cu o cocardă;
Sunt umbre şi sunt toate însetate.

La cuhnie zăreşti o halebardă,
Stăpânul ei, cu gesturi delicate,
Pe-o fată ce gătea nişte bucate,
O prinde, o sărută, o dezmiardă.

Urmaşii lor de astăzi, în plimbare,
Constată curioşi, cum sunt turiştii,
Că muşchi mai vezi prin colţuri fără soare.

În loc de-oşteni, arcaşii, floretiştii
Au setea cel puţin la fel de mare.
Aţi înţeles, sosesc epigramiştii!

sonet de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul nu iartă, nu uită şi n-are momente de slăbiciune. El e orb şi implacabil. Un călău somnolent şi necruţător care n-are nici vanitatea puterii, nici nevoia de a se spăla pe mâini ca Pillat. Te ucide ca pe o gânganie, fără să-ţi dea nicio importanţă. Pustiul nu bate cuie. El te omoară fără să te atingă, fără să te vadă şi fără să te urască. Pustiul nici nu visează, nici nu se trezeşte.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de ADELA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul mediocru priveşte fără să vadă, ascultă fără să audă, atinge fără să simtă, mănâncă fără să deguste, se mişcă fără vigilenţă fizică, inhalează fără să fie atent la miros sau la parfum şi vorbeşte fără să gândească.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Erai mică şi sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Şi văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără reţineri
Şi de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoşi şi tineri!

Şi iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingaşă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Şi de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

* * *

Tinereţea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Erai mică şi sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Şi văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără reţineri
Şi de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoşi şi tineri!

Şi iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingaşă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Şi de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

* * *

Tinereţea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!