Septembrie, 1918

După-amiaza are culoarea mierii;
Copacii strălucesc, frunzele cad;
Trotuarele sclipesc, parc-ar fi alei acoperite cu frunze de arţar,
Casele aleargă pe lângă ele râzând, cu ferestrele deschise.
Sub un pom, în parc,
Doi băieţaşi, culcaţi pe burtă,
Culeg grijulii mure roşii
Şi le pun într-o cutie de carton.

Într-o zi nu va mai fi război,
Atunci voi scoate-afară această după-amiază,
O voi desfăşura pe degete
Şi-i voi savura aromele dulci,
Şi voi urmări, în cădere, zborul frunzelor, niciodată acelaşi.
Azi mă mulţumesc să o culeg
Şi să o pun la păstrare-n coşuleţul meu cu mâncare.
Acum n-am timp pentru altceva:
Mă strădui să-mi păstrez echilibrul
Într-o lume dată peste cap.

poezie de Amy Lowell, 1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reziduuri

În această după-amiaza plouă, ca niciodată până acum; iar eu
nu mai vreau să trăiesc, inimă.

Această după-amiază e dulce. Şi de ce n-ar fi?
Îmbrăcată-n har şi în tristeţe; îmbrăcată ca o femeie.

După-amiaza asta în Lima, plouă. Iar eu îmi amintesc
de crudele caverne ale ingratitudinii mele;
bucata mea de gheaţă pe macul ei,
mai aspră decât ea " Nu te mai purta aşa!"

Violentele mele flori negre; şi barbara,
cumplita lapidare; şi distanţa glaciară.
Şi,-n uleiuri fierbinţi, tăcerea
demnităţii ei care punctează staţia terminală.

Aşa că-n această după-amiază, ca niciodată până acum, plec
cu această bufniţă, cu această inimă.

Şi alte femei trec pe lângă mine, şi văzându-mă atât de trist,
iau cu ele din tine-o bucăţică infimă,
căzută-n brazdele durerii mele de nevindecat.

În această după-amiaza plouă, plouă. Iar eu
nu mai vreau să trăiesc, inimă!

poezie de César Vallejo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând într-o lume diferită

Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutoraţi,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
şi nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăţi,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ţi se rupe inima într-o mie de bucăţi.
Copiii au mult de învăţat,
cum trebuie să repare
tot ce alţii au distrus fără milă.
Adunaţi-vă şi de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai preţioşi şi mai puternici,
uşor determinaţi pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea perfectă

Într-o lume perfectă,
Noi doi am fi aproape,
Paşii noştri şi-ar dansa mersul
În acelaşi metru pătrat.
Într-o lume perfectă
Aş adormi în fiecare noapte
Îmbrăţişându-ţi căldura,
Ca două linguriţe simetrice,
Aşezate perfect, în acelaşi sertar.

Într-o lume perfectă
N-am cunoaşte neliniştea ori uitarea,
N-am căuta fericirea în locuri îndepărtate,
Cu orice preţ pe insule exotice.
Într-o lume perfectă, am şti că Paradisul
Este acolo unde simţi Iubirea.

Într-o lume perfectă,
Lumea ta şi lumea mea,
Ar fi lumea noastră.

În existenţa atât de imperfectă
Cu prea mult dor şi aşteptare,
Inima-mi spune că Tu
Eşti lumea mea perfectă.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica lucrurilor

Mă plimbam cu tine prin oraş,
După o ploaie rebelă,
Ne ţineam de mână,
Mi se părea lumea într-o ordine
Coerentă,
Aşa cum mi se părea perfect coerent
Atunci când îmi jurai dragoste eternă.
Lucrurile păreau că sunt într-o logică,
Într-o rutină naturală, normală, firească,
Aşa ca şi apa de ploaie care, neapărat,
Se evapora după-amiază,
Ca şi traiectoria mereu aceeaşi
A frunzelor ofilite,
Ca echilibrul păsărilor pe sârmă,
Ca duminicile petrecute neapărat cu rudele,
Ca buletinele de ştiri,
Ca privitul prin gaura cheii,
Ca liniştea meschină a oraşului,
Ca deferenţa ipocrită a concitadinilor,
Ca, mereu, liniştea dinaintea furtunii.
Ca iubirile efemere,
Ca atunci când îmi jurai
Dragoste eternă,
Care se evaporă neapărat,
După-amiază.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm

strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simţurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu eşti
într-o linişte străvezie.

zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spaţiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.

existăm într-o derivă din albastru crud
agăţaţi de cuvinte cu umerii noştri grei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cinele de taină sunt de evitat

poate un mic dejun ar fi fost acceptabil
sau măcar o cafea cu ce vrei tu
înainte de răspândirea definitivă a toamnei
prin frunze prin sânge prin cine să mai ştie...
ca o condamnare la nemişcare
pe un ocean mult prea liniştit
...........................
e atâta disperare în zborul frunzelor
încât copacii se chircesc dureros spre inimă
ca într-o amnezie
...........................
de-o vreme un salcâm îşi tot trimite guguştucii
să-mi bată în termopanul singurătăţii
iar eu ascult muzică la maxim
ca pe un drog
ca pe o acceptare a sacrificiului frunzelor
pentru dezmăţul de la primăvară

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternele poeme

Ne apropiem
de teiul singuratic
ce străbate orizontul
în liniştea serii
crengile par nişte
perdele-nflorate
luna îşi întinde
mâinile fine
prin voalul de mătase
revărsând dor şi patimi
peste sat.
Stelele, neobosite făclii
deapănă firul nopţii
am privit destinul schimbat
într-o nouă formă
a vieţii...
culeg parfumul florilor
din zborul secundei
facem schimb de cuvinte,
caut echilibrul
în eternele poeme.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deceniu

Când ai apărut, erai ca vinul roşu şi ca mierea,
Iar gustul tău îmi ardea cu dulceaţa lui gura.
Acum eşti ca pâinea coaptă dimineaţa,
Moale şi plăcută.
Îţi ştiu savoarea şi rar te mai degust,
Dar sunt absolut îndestulată.

poezie de Amy Lowell, 1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiază caldă

Căci Dumnezeu
Mi-a dat să scriu
Aceste rânduri.
Credeam,
Numai să privesc.
Le public,
Şi poate,
Din umbra unei terase,
Într-o după-amiază
Tăcută, cu soare,
Va trece o pasăre,
Departe,
Ca printr-un parc...
Gândeşte-te atunci
La fastuosul basm.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de arţar

Octombrie-a schimbat în galben culoarea frunzelor de-arţar
Cele mai multe-au căzut, doar câteva mai încearcă-n van
Să rămână pe crengi; curând şi-acestea vor cădea pe trotuar,
Cum cad printre degete, când moare, bănuţii omului sărman.

poezie de Thomas Bailey Aldrich, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

piele brăzdată –
copiii culeg râzând
măceşe roşii

haiku de Elisabeta Luşcan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu e un clasor

deşi aşez zilnic câte ceva
parcă la presat
cu o speranţa albă
precum într-un ierbar
sau ca într-un album
pentru cine ar mai vrea să privească
ca într-un ciudat glob de cristal
istorii de o clipă

îmi cântă flori prin suflet
ca într-o retrospectivă
a niciodată mai frumos
culeg apoi petalele căzute
le adun ca pe visele uitate
într-o singură inimă
şi le dau altă viaţă
ca atunci când
dintr-un bob de strugure strivit
rămâne un strop de vin
pentru o ultimă
împărtăşanie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume stresantă nu poţi aşeza nervii într-o cutie muzicală.

aforism de Harry Ross (iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapă

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 – 1938
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapa

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opal

Eşti gheaţă şi foc,
Atingerea ta îmi arde mâinile ca zăpada.
Eşti rece şi fierbinte.
Eşti purpuriul florilor de amarilis,
Argintul petalei de magnolie atinsă de lună.
Când sunt cu tine
Inima mea este un iezer îngheţat
Peste care scânteiază torţe agitate.

poezie de Amy Lowell, 1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un bărbat intră într-o femeie

Când un bărbat
intră într-o femeie,
ca un val muşcând plaja,
iarăşi şi iarăşi,
şi femeia îşi deschide gura de plăcere,
iar dinţii ei strălucesc
sclipind ca alfabetul,
Logosul se iveşte şi mulge o stea,
şi bărbatul
înăuntrul femeii
leagă un nod,
astfel încât ei nu vor mai fi
niciodată separaţi din nou,
şi femeia
se urcă într-o floare
şi-i înghite nectarul,
şi Logosul se iveşte
şi le dezleagă râurile.

Acest om,
această femeie,
cu foamea lor îndoită,
au încercat să atingă inefabilul
de dincolo de draperiile Zeului
şi pentru un scurt moment au reuşit –
numai că Zeul
în perversitatea lui
dezleagă nodul.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi săruta familia, prietenii, în semn de rămas bun, şi să pui mile între între voi dar, în acelaşi timp, îi porţi purta în inimă, în mintea ta, întrucât nu trăieşti doar într-o lume, ci într-o lume trăită de tine.

citat din Frederick Buechner
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată când s-au văzut a fost cu ocazia unei nunţi din oraşul lor, la care Celine era invitată ca domnişoară de onoare. Îmbrăcată cu o rochie simplă, de culoarea pudrei, cu părul lăsat în voie pe spate, în care se odihneau flori de câmp împletite într-o coroniţă şi cu ochii îmbujoraţi, părea coborâtă din tablourile lui Botticelli. I-a zâmbit când l-a zărit şi cu o mână, fluturând în aer, l-a salutat, iar când Lukas s-a apropiat şi a rugat-o să se aşeze la masă, lângă el, s-a încurcat, răspunzându-i, emoţionată, că acceptă bucuroasă să fie cavalerul ei la această nuntă. Plină de viaţă, atunci şi acum. Era fascinant! Adolescenta de ieri se transformase într-o veritabilă perlă, frumoasă şi proaspătă ca o briză.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!