Poate că de asta, in noaptea Ajunului, găndul, în marea lui singurătate, se întoarce cu viaţa înspre cânii duşi.
Căci scrisul nu-i decât lupta cu moartea şi uneori victorie asupra ei. Şi nimic nu moare mai deplin în mintea omului decăt prietenul câne, mereu alături de noi cu sincera lui coada care e a inimii, şi transparenţii lui ochi în care e pruncia sufletului.
Cânele e un înger al omului, care n-are nici slava serafimilor, nici glasul heruvimilor, nici taina nevăzutelor.
Biet câne!
Glasul cui a spus: biet om?

Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânele e un înger al omului...

Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte,
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Şi să cânte poezie.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pietrelor

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Şi să cânte poezie.

poezie celebră de Mihai Beniuc din Glasul pietrelor
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

"Moartea este originea unei alte vieţi."
Montaigne

Cel ce moare cade în viaţă
Viaţa priveşte-o ca un vis
Iar moartea trezirea ce-i în faţă
Origine înspre infern ori paradis.

E o despărţire a materiei de viaţă
Triumful sufletului, aceasta este ea
Obişnuieşte-te cu gândul ce-i în faţă
Moartea-i un bine când te va lua.

Fieştecare zi a vieţii noastre spun
E un pas făcut înspre trezire
E-o mângâiere dacă mori cu nume bun
Când îţi rămâne pe pământ o vie amintire.

Mulţi fug de moarte, dar aleargă după ea
Un muritor nu ştie el cât va trăi
Nici nu şti pe ce cale moartea i să-l ea
Nu-i sigur că în altă zi că n-o sfârşi.

Nici un muritor nu îşi cunoaşte ceasul
Aşteaptă moartea oriunde, oricând
Refugiu este când mizerabilii dau glasul
Deci nu trăi cu îngrozitorul gând.

Să-ţi fie moartea pe măsura vieţii tale
Atâta doar pe lumea asta să doreşti
Căci nu-ţi ia daruri moartea când apare
Dar nu-i totuna câine de sfârşeşti.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, în ograda casei, latră Roro. E ultimul câne al casei noastre. Vine cu noi din Moldova. Când l-a adus tata la Iaşi, copiii mei erau mai mari decat el. Ei au dădăcit puiul orfan. Acum însă e cânele moşneag de paisprezece ani, iar copii sunt tineri de douazeci de ani.
Intr-o zi, cânele acesta va muri şi altul ii va lua locul, cum şi aceasta a venit după altul, cum si acela...

Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânele din Pompei

Văzui în Pompei acel câne roman.
Aşa ni-l voiră zeiţele sorţii -
mulaj conservat în materia morţii,
să nu-l putrezească nici ploaie, nici an.

Ieşise să scape din norul din uşă,
de noaptea căzută din munte cu foc.
Dar cânele, scurt răsucindu-se-n loc,
se stinse rânjind şi muşcând din cenuşă.

Te văd Dumnezeule - plumb, scrum şi nor -
odată venind peste mine prin uşă,
din muntele cerului, cotropitor.

Scăpa-voi doar până în poartă. Apoi
muşca-voi, în Tine, a lumii cenuşă.
Tiparul în TINE păstra-mi-l-voi.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victoria asupra ta însuţi este mult mai preţioasă decât victoria asupra celorlalţi. Nici chiar un zeu, nici spiritele subtile, nici Mara (Tentatorul) nici Brahman nu pot schimba în înfrângere victoria omului care s-a cucerit pe sine însuşi, şi care întotdeauna se autocontrolează.

citat din Buddha
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, om, un biet nimic...

A fost, a fost cândva, dar nu acum...
Acum nu e nici ură, nici iubire!
Şi amintirea noastră e un fum...
Fum e şi calea către fericire...

Lumescul s-a topit în ne-lumesc...
Cu ce-am plătit, cine mai poate şti?!
Nici eu, în mine, nu te regăsesc,
Căci te-am pierdut cândva,-ntr-o bună zi.

Ce caut?! Oh, nimic! Doar paşii mei
Ce-au scormonit, stăpâni pe ne-crezare,
Alese urme... Ce caut eu?!
Eu, om, un biet nimic, stea căzătoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai înţeles că nu este nimic degradant în a fi fost îngenunchiat de iubire, deja în tine s-a născut ceva care nu îţi va putea fi smuls niciodată. Nici tortura, nici decrepitudinea bătrâneţii, nici moartea violentă, nici măcar senilitatea nu pot anula demnitatea fundamentală a omului care a fost iubit, şi care a dăruit iubire.

Horia-Roman Patapievici în Zbor în bătaia săgeţii
Adăugat de ANA-MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e omul pe pământ

Ce e omul pe pământ?
O frunză purtată în vânt,
poate un simplu cuvânt
care n-are nici început, şi nici sfârşit.

Poate e o stea care,
Când vine noaptea,
Ea pe cer răsare
Şi când vin zorile moare?

Omul, cine e el?
O fiinţă plină de mister,
Care zice că se teme
De bunul Dumnezeu.

Dar face cum vrea el,
Şi bine, şi rău!
Căci aşa a fost şi va fi mereu,
Omul se socoate el singur pe pământ Dumnezeu

poezie de Vladimir Potlog (30 aprilie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătate, singurătate
Eşti cea mai mare greutate
Pe care Omul, de când există, o are!

Dacă singurătatea ar fi fost firească
Dumnezeu n-ar fi creat-o pe Eva
Şi l-ar fi lăsat singur pe Adam
Sa se plictisească colo-n Rai

Dacă singurătatea ar fi fost firească
N-ar fi existat nici Omenirea
Nici Iubirea, Fericirea
Frumuseţea, Bucuria
Nici dorinţa, nici voinţa
Nici Credinţă, nici Speranţa
N-ar fi existat nici Viaţa!

Singuratatea nu-i fireasca!
Uneori e ca o pedeapsa
În care Omul sa se regăsească
Apoi singurătatea s-o părăsească

Printre oameni sa trăiască
O pereche sa-si găsească
Domnului sa-i mulţumească
Pentru ca Singuratatea niciodată
Nu-i fireasca!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există

Nu există nici o legătură între timp şi ceas
Decât în mintea omului grăbit
Nu există nici o legătură între urmă şi pas
Decât în mintea celui urmărit
Nu există nici o legătură între bani şi fericire
Decât în mintea omului zgârcit
Nu există nici o legătură între femei şi iubire
Decât în mintea celui ce e îndrăgostit.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa moare viaţa...

Eşti bogat şi totuşi
nu ai nimic
şi asta pentru că
nu îndrăzneşti să te uiţi
înlăuntrul tău
nu îţi priveşti soţia şi nici copiii
cumperi lucruri de nimic
lumea se învârte în jurul
banilor tăi
de Dumnezeu nici că îţi pasă
noaptea păşeşti printre morţii din gînd
care nu îţi dau pace
te miceşti pe dinlăuntru
de ură şi invidie inima
ţi-e prinsă pe sloiuri de gheaţă
nu mai e loc de nimic
nici chiar pentru tine însuţi
de la o vreme ţi-se face frig
de dincolo de zid priveşte Dumnezeu
dar taci...

aşa moare viaţa...

poezie de Teodor Dume din Cartea: Durerea din spatele cărnii, editura Pim/Iaşi
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa moare viaţa

eşti bogat şi totuşi nu ai nimic
şi asta pentru că
nu îndrăzneşti să te uiţi
înlăuntrul tău
nu îţi priveşti soţia şi nici copiii
cumperi lucruri de nimic
lumea se învârte în jurul
banilor tăi
de Dumnezeu nici că îţi pasă
noaptea păşeşti printre morţii din gînd
care nu îţi dau pace
te miceşti pe dinlăuntru
de ură şi invidie inima
ţi-e prinsă pe sloiuri de gheaţă
nu mai e loc de nimic
nici chiar pentru tine însuţi
de la o vreme ţi-se face frig
de dincolo de zid priveşte Dumnezeu
dar taci...

aşa moare viaţa

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că te-aş iubi cu răbdare

dacă viaţa asta ar fi un pic mai veşnică
dar aşa fiecare clipă în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
şi le tot număr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chiţibuşar
un rai un iad un rai un iad
şi tot aşa
până aproape de doi
nici măcar dumnezeu nu ştie număra altfel
decât dintr-o lume în alta
în căutarea perechii ideale

doar moartea asta numără parşiv de bine
din doi în doi
ba chiar şi din zece în zece
aproape sferic
ca şi cum ar dănţui în paşi adăugaţi
cu nemurirea uitată într-o lacrimă
de cine mai ştie care făt frumos
mâncător de jăratic cosânzean

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om îşi ia puterea din frumuşeţe. Când nu mai vede frumuseţea în nimic, mintea omului nu mai are nici o putere. Dacă bărbatul nu observă această energie, nu-şi poate descoperi potenţialul minţii. Dacă nu interiorizezi această forţă pe care o dă frumuseţea, mintea nu are nici o putere. Nu vei vedea nimic grandios şi sfânt în creaţie. Mintea îşi vede puterea numai când crede că viaţa este un miracol. Dacă nu observă acest miracol, în minte nu se va întâmpla nici un miracol.

Iustinian Cruceanu în Mintea condce lumea (iulie 2013)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, unde-s atâţea câni care au lătrat şi-au dat din coadă pentru noi? Cum au venit? Cum au plecat? Cine i-a dus?
Nu mâ gândesc la cânii cumpăraţi dupa fotografiile din catalog, la cei care au act de naştere şi educaţie aleasă, şi care lasă semn în punga si vanitatea celui care i-a avut. Mă găndesc la cânele de-afară, al ogrăzii, al ciobanului, cel care rabdă ger şi arşiţa la fel, gata să dea din coadă dacă-l chemi, şi care stă pentru tine, chiar dacă-l uiţi, ca inima.

Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!