Seara cu formele

rotunde se instalează fără kit
luna nouă e aceeaşi
pentru toţi îndrăgostiţii
tăcerea umple oraşul
după câteva crime înfăptuite
invocând besa albaneză
iubitele îşi trimit spectrele
în jurul stâncilor crăpate
de valul val
duna veacurilor scoate
toate stafiile pe străzile luminate slab

peste oraşul în care trăieşte
o generaţie de degeneraţi
mutanţii genetici răi
cu suflete smulse de diavol
se lasă un frig izbăvitor
care ucide orice sentiment de milă
tot ce este viu va fi mort
şi tot ce este mort va fi viu
frica a intrat în şobolani
iar ei o duc în suburbiile jegoase
se pregăteşte un viitor sumbru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu formele spectrale-ale eroilor morţi,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă –
Cu îmbrăţişare tandră
Ca îndrăgostiţilor,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;

Luna străluceşte împrăştiind lumină albastră
Peste oraş,
Acolo unde trăieşte
O generaţie degenerată,
Rece şi rea –
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoţi.

Voi, umbre înghiţite de lună,
Suspinaţi deasupra cupei goale
A unui lac de munte.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii care plâng

În regenerabilele fragmente de timp
Tot ce e strict se transformă-n mormânt
Cu regretabile fracturi de nimic
Tot ce e mort se consumă în timp.

Din efemerele rostogoliri spre adâncuri
Tot ce e viu se preface-n pământ,
Sub scoarţa fricii gemem de nimic
Tot ce e slab se pierde în vânturi.

În deflorabilele cadavre ce ne plâng
Tot ce e sânge se revarsă-n labirint
Ca viermi secaţi ne tragem spre nimic
Tot ce e viu sunt ochii care plâng.

poezie de Alexandrina Vlas (1 martie 2018)
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu.

Petre Ţuţea în Cugetări
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mort şi viu...

te-am omorât cu o-ntrebare
şi tot aşa, eu, am murit,
nu de o moarte ca oricare,
sunt viu şi mort, sunt viu murit

din buzele-ţi frumoase, pârguite,
din ochii tăi în foc, cu foc,
atâtea vorbe au fost asmuţite,
să-mi rupă inima, din loc în loc

m-a omorât a ta suflare
şi tot cu ea, mult mai iubit,
atât de dulce, suavă alinare,
mi-ai dat să mor, dar am trăit

obositor îmi este timpul darnic,
de amăgiri, de bucurii,
prin patul singur şi şăgalnic,
te caut în somn, să mor o zi

se zbate sufletul în mine,
e răscolit, e obosit
se-nvârte moartea, nu-i e bine,
sunt mort şi viu.. sunt nedorit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul comunilor

Oraşul era un cer încâlcit de cabluri...
loc cu bârfe proaste...
un alter ego din vestul sălbatic...

Oraşul era mort la revoluţie
dar şi viu în fiecare ungher.
Iacobini mânjiţi şi fără cullotes (!)

Oraşul era chipul ei când visa
cu privirea pironită în tavan
şi inima înţepată de pofte şi lipsuri.

Oraşul era chipul lui când dormea
cu capul în perna de catifea
peste care erau pete vechi de lacrimi...

Oraşul era pantograful antic
pe sub care treceau tramvaiele
vechi, zgomotoase şi reci...

Oraşul era surâsul meu cuprins
de mediocritate şi nebunie
între necunoscuţi şi gaşcă!

În oglindă îmi studiam ridurile,
căutăm prin harta lor secretă
poate (Eu) să aflu ce am fost (?)

În duş priveam ploaia
din reţeaua de canalizare,
spălându-mă cu torentu-i de tandreţe.

Sub ploaia aia, mii de suflete,
parcă gâdilându-se într-o încleştare
pentru trupul meu senzual de urbe...

Apoi din gelul de duş se scurgeau pădurile tropicale,
închise de vreo mişcare ocultă
în vreo sinteză alchimică de dragoste...

Făcea spume roz şi orbitoare,
din cap până-n balta de sudoare,
cu nămolul înmuiat de pe mine...

Rotocoale de praf, de departe,
adunate în jurul "magneţelului",
spre perpetuu nord...

Se scurgeau cu micul potop,
dezvelind statuia aurită
a poetului spălat de vise...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este ceva ce nu te priveşte; nici viu, nici mort; viu, pentru că exişti, mort, pentru că nu mai exişti.

citat celebru din Michel de Montaigne
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni s-a spus că toate drumurile conduc la adevăr, doar că fiecare îşi are cărarea lui (ca hinduşi, musulmani, creştini, etc.) şi cu toţii se vor întâlni la aceeaşi poartă, dar este complet absurd. Adevărul n-are cărare şi tocmai aceasta e frumuseţea sa: el este viu. Doar ceva Mort are o cărare şi atunci cum poate ceva mort să conducă la Adevăr?

Krishnamurti în Eliberarea de Cunoscut
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul despre Gică

Că-i mort de foame şi de sete,
S-a plâns o viaţă-ntreagă Gică
Mort fost-a după o gagică,
Mort, după celelalte fete
Prin moarte face piruete,
La orice pas i se dedică
În viaţa lui, ea se implică
Cum tencuiala pe-un perete
Să fii şi mort, când eşti om viu,
Aceasta-i anormalitate!
Căci stai în casă, nu-n sicriu,
Şi-ţi pierzi din personalitate...
Dar, decedând într-un târziu,
Intrat-a în "legalitate".

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

vindecă sufletul şi inima
de iubire mai de
vreme
sau mai târziu
oricât de semeaţă ar fi dragostea
tot îngenunchează
rămâi trist şi gol
dar încă viu
deşi pari mort

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul e străin

şi gol pe dinăuntru
are o gastrită pandemică
doar ploaia circulă de la est
spre vest fără declaraţie
şi viză
umple coşul enoriaşilor pentru diseară
clădirile s-au înmuiat
şi par
strâmbe ca o fată cu pantofii
negri de supărare
nimeni nu traversează bulevardul
cioara stă pe semafor
e daltonistă cu acte false
îi stă
bine oraşului aşa nud cum a rămas
după noile legi de flagelare stradală
câteva borduri scoase în faţă
întâmpină o haită de câini
deveniţi stăpâni pe umbra dimineţii
tăcerea adie înmugurind copacii
curcubeul se arată peste blocurile
fără antene parabolice

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-ai uitat vreodată în oglindă
Să te vezi in ea viu
Mai viu decât ce e viu
Şi eu cel ce o privesc sunt mort...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frig şi ploua

neîntrerupt, fără milă, aşa cum
numai în oraşe poate să plouă
lăsând impresia că o s-o ţină
aşa un veac bătând în geamuri
în capotele maşinilor
sau pe asfalt

era frig şi ploua, fără milă
cu alte cuvinte, inundând staţiile
de metrou la coborârea
în întunericul plictisitor

era o ploaie bună pentru începutul
unei depresii care se instalează
mai uşor în frig şi umezeală

era o ploaie de sfârşit de februarie
cum nu mi-ar fi trecut prin minte
că poate exista vreodată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristă floare

Dacă nu mor, cui rămâi?
Dacă mor, a nimănui.

Viu de ce să fiu aş vrea,
Dacă nu te pot avea?

Mort de ce să vreau să fiu,
Dacă mort înseamnă viu,

Iar viu se traduce prin:
Fără tine? Ca un crin

Rupt de vânt, nepăsător
Dacă mă usuc şi mor

Într-o zi sau, într-o glastră,
Pus de tine la fereastră,

Deşi nu sunt viu, să par,
Cât mai am apă-n pahar...

Versul meu, ce tristă artă,
Vas viu la o floare moartă

Care pică pe-o hârtie,
Dorul tău când o adie,

Mâna mea ce-n tremur scrie,
Frunză-n moarte, frunză-n vie

Literă cu literă
De aripi se scutură

Ca petalele, pe rând,
Până cine ştie când...

Chiar această poezie
Poate ultima să fie.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergea pe malul

mării unde valurile se spărgeau
cu vechea lor încăpăţânare
era urmat de câteva gânduri
care aproape-i săreau în spinare
se uita că putea fi un loc prielnic
pentru a trage mâţa de coadă
în vântul cald de contrabandă

părăsise oraşul pentru că îi era dor
de gălăgie şi de aventuri periculoase
nimeni n-ar vrea să petreacă în oraşul
unde nimeni nu se mai îmbătase
de-un veac este anormal şi pentru el
să vadă un câine cum rânjea la soare
în timp ce era ars de ultraviolete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoepitaf

E Molière aci-n sicriu,
Dar nu ştiu dacă-i mort sau viu...
Să fie mort... Cum a murit,
Fiind bolnav... închipuit?!
De nu e mort, nu spui ca mine
Că-şi joacă rolul... foarte bine?!

hexagramă de Moliere din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete pentru orice moarte

Eliberat de memorie şi de speranţă,
fără frontiere, abstract, aproape viitor,
mortul nu este mort; el este moartea.
Asemeni acelui Dumnezeu al misticilor,
despre Care, orice s-ar spune, trebuie negat,
cel mort, un străin pretutindeni,
este doar ploaia şi absenţa lumii.
Îl deposedăm de toate,
nu-i lăsăm nici măcar o culoare sau o silabă:
aici, curtea pe care ochii lui nu o mai văd,
acolo, trotuarul unde speranţele lui încă-aşteaptă.
Chiar şi ceea ce gândim noi acum
ar putea fi ceea ce a gândit el;

am împărţit ca nişte tâlhari
prada atâtor zile şi-atâtor nopţi.

poezie de Jorge Luis Borge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am poza ta

şi încă mă uit atent la ea
până-mi ard ochii martiri
surâzi cum vrei la aparat
rana se deschide cât mai discret
convingi fantoma iubirii noastre
să iasă din adâncuri şi să urce
la inimă îşi face de cap inocent
apoi urcă sus de tot şi nu mă lasă
în pace deschide altă rană
mă învârt nebun prin oraşul orb
privesc fotografia muncit
de gânduri austere care rămân
nerostite câteva veacuri reci

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul

Ştrolobatic şi zbanghiu,
Umblă mort după rachiu.
Ăsta după cât îl ştiu,
Sunt convins că moare... viu.

epigramă de Vasile Iuşan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!