Bunica

Gârbovită de povara
Anilor ce te apasă
Traversezi cu greu cămara
Şi trudită ieşi din casă.

Cu mişcări grăbite, scurte
Îţi freci ochii la lumină
Apoi o porneşti prin curte
Cu paşi mici, către grădină.

Toate florile te-aşteaptă
Să te plimbi pe lângă ele,
Irişi cu tulpina dreaptă,
Gura-leului, pansele...

Lângă poartă, teiul mare
Umbra-şi lasă peste tine
Şi a lui sfântă răcoare
Se revarsă-n valuri line.

Un cais cu crengi uscate
Ce te ştie de copilă,
Se apleacă jumătate
Spre făptura ta fragilă.

Vişinii privesc cu teamă
Mersul tău şovăitor
Şi cireşii blând te cheamă
Să te ţii de trunchiul lor.

Iar zorelele-atârnate
Pe gărduţul dinspre stradă
Stau de-a dreptul nemişcate
Chipul palid să ţi-l vadă.

........................

Tare dragă ţi-e grădina
Şi-ai dori, de s-ar putea,
Când n-o să mai vezi lumina,
Să dormi îngropată-n ea.

poezie de Octavian Cocoş (19 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn pentru mama

Dormi-adormi, măicuţă dragă,
Dorm nepoţii tăi de fragă,
Dorm şi blidele spălate,
Dorm şi rufele curate;
Dorm trudite-a scării trepte
Lângă cuibul meu de pietre,
Doarme-n tihnă greieraşu-n
Clopoţelul de la uşă;
Doarme casa ta bătrână,
Doarme via sub ţărână.
Dormi! Prin vis, pe val de mare,
Să te vezi copilă mare,
Lângă-un ciob şi o cordică
Să te vezi copilă mică.
Să te vezi şi mai înainte:
Când erai cum nu ţii minte.
Dormi, măicuţa mea albită,
Dormi, măicuţa mea iubită!

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă seara

Se lasă seara.
Umbre lungi ne acoperă ca o mantie de catifea,
Ferindu-ne de privirile indiscrete ale trecătorilor,
În timp ce vântul sprinţar îţi răvăşeşte părul despletit,
Ce cade în valuri pe umerii tăi de marmură albă.

Se lasă seara.
Dunărea se târăşte molcom la picioarele noastre,
Ostenită de această peregrinare fără sfârşit,
Iar gândurile tale curg odată cu ea spre zările infinite,
Unde cerul albastru sărută marea întunecată.

Se lasă seara.
E pace şi linişte pretutindeni în jurul nostru,
Căci lumea a obosit de atâta frământare zadarnică,
De atâta trudă, de atâta chin, de atâta speranţă,
Şi se pregăteşte de odihna cea sfântă şi binemeritată.

Se lasă seara.
Inima ta începe să bată dintr-o dată mai tare,
Poate de teamă, poate de uimire, poate de încântare,
Iar eu stau şi o ascult împietrit de emoţie,
Temându-mă ca nu cumva să îţi iasă din piept.

Acum e noapte.
Noi am rămas în acelaşi loc, unul lângă altul,
Ţintuiţi de pământ ca nişte copaci cu rădăcini adânci,
Dar sufletele noastre pure şi pline de fericire
Se îmbrăţişează năvalnic şi se înalţă grăbite spre stele.

poezie de Octavian Cocoş (6 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ntorc cocorii

Se-ntorc cocorii, pentru-a câta oară?
Cu o nădejde nouă în priviri,
Străbat văzduhul, cu-aripa uşoară,
În şiruri lungi, grăbite şi subţiri.

Prin petice lucioase de zăpadă
Nerăbdători, micuţii ghiocei,
Ies grabnic la lumină ca să-i vadă
Şi-şi clatină frumoşii clopoţei.

Pădurile cu crengi înmugurite,
Scăpate-acum de nemilosul ger,
Stau şi privesc, aproape încremenite,
Spectacolul care se dă pe cer.

Soarele blând, în graba cea mai mare,
Înlătură din faţa lui un nor,
Şi din înalt, cuprins de încântare,
Se uită cum plutesc în al lor zbor.

Din munţi până la şes freamătă ţara
Văzând atâţia minunaţi cocori,
Căci ei vestesc că vine primăvara,
Aşa cum au făcut de-atâtea ori.

poezie de Octavian Cocoş (12 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtătoare de lumină

Bătrâna mea din parohie
Cu nopţile în privegheri,
Făcut-ai casa sihăstrie
Şi-ai zăvorât-o cu dureri.

Cu mers greoi, neputincios,
Paşii mărunţi nu ştiu acum
Decât spre casa lui Hristos
La rugăciune -unic drum.

Îmbraci cu busuioc şi flori
Mărita Cruce-a Răstignirii
În ochi ce-au fost scânteitori
Văd lacrimile ispăşirii.

Şi mângâi chipul Maicii Sfinte,
Cu-atâta drag şi gingăşie
Că nu-i nevoie de cuvinte
Demult ea sufletul ţi-l ştie!

Spre pomenire şi iertare
Puţinul tău îl duci în dar,
Pui lacrimă în lumânare
În jertfa ta la Sfânt Altar.

Genunchii-s jar în foc arzând
Când stai la sfintele icoane,
Îmi pari o sfântă coborând
Din prin picturile murale.

Când te privesc neştiutor
Câtă evlavie-ai în tine
Mă-nspăimânt şi mă-nfior
Să mă închin la tine-mi vine!

Şi mă gândesc, nădăjduind
Că n-a pierit încă credinţa
Când lângă noi stau străjuind
Sfinţii în viaţă şi căinţa.

poezie de Angelina Nădejde (3 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe soare, pe zăpadă, pe furtună,
Am străbătut un drum atât de lung...
Ne-am bucurat de toate împreună,
Acum stau lângă patul tău şi plâng.

Şi în această viaţă tumultoasă
M-ai mângâiat atunci când mi-a fost greu;
Ah, mamă, când văd chinul ce te-apasă
Aş vrea să pot să te alin şi eu!

Şi tata e aicea lângă tine,
Priveşte-n jos cu chipul împietrit;
Noi o să-ţi spunem astăzi, ştii prea bine,
Adio, să nu uiţi cât te-am iubit!

Acesta e poemul cel din urmă,
Dar poate că în sferele cereşti -
Căci Timpul viaţa pe pământ ţi-o curmă -
Vei vrea cândva să ţi-l reaminteşti.

poezie de Octavian Cocoş (31 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene drag ...

Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu,
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De eşti la strâmtoare, ori eşti suferind,
Cu braţele-ntinse-am să stau să te prind!
Povara din spate, ce-o duci, îi prea grea?!
Îmi fac mâna pumn şi-o sfărâm doar pe ea!
De-a vieţii tristeţe să scapi nu mai poţi?!
Îmi fac ochiul spadă şi-o sfârtec bucăţi!
Pe umărul meu, care crezi că-i firav,
Necazul tău lasă-l şi-l fac pe veci sclav!
Întinde spre mine un braţ, nu mai mult
Şi lasă-te-n voie, să scapi din tumult!
Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De-oi vrea clipe dulci tot cu mine să treci,
Vom fi mână-n mână pe-aceleaşi poteci.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-şi apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine şi eu
Aştept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă şi-mi cântă mereu
Şi nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Şi ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.

Din mări de adâncuri Îţi strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea şi pune-i un nume,
În braţele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul şi se tot uita pe de toate părţile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustaţa împăratului şi îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine, lângă sufletul tău

când ies frunzele din lumea lor de lemn
nimeni nu ştie
se întâmplă firesc într-o dimineaţă când ai impresia
că atunci în acea secundă s-a petrecut toată viaţa ta
duci câţiva paşi câţiva stropi de pe clanţa de care tocmai
ţi-ai desprins palma

singurele lucruri care vin către tine sunt nişte sticle împinse de vânt
şi chiar de-ar veni 1000 ar fi acelaşi lucru
tot te împinge somnul pe stradă
cu ochii pe jumătate închişi priveşti la vâslaş
îi auzi cântecul încheieturilor
pe faţa lui nerasă i se citeşte copilăria ce urmează
zâmbeşte
îţi vorbeşte despre iubire
ce ciudat să-ţi vorbească cineva despre iubire în aglomeraţia de la metrou
un vâslaş

te trece o transpiraţie ciudată
poate şi pentru că cei din jur vorbesc de pomenire de maslu
de faptul că nu a răspuns la telefon deşi a sunat de 30 de ori cum cere părintele

pe uşa biroului oamenii fac tic tac fără să aibă habar
tu rămâi cu chestia aia din piept ce se crede la maraton
dar nu spui nimic colegilor
ştii că ţi-ar răspunde nostalgic că au avut pe cineva drag
care a murit de aşa ceva
îţi vor da un număr de telefon neapărat să-l suni
neapărat să mori

îl rogi (îl suni?) pe cel născut peste noapte în barcă să te ducă acasă
uite închid ochii îi promiţi şi îi loveşti ochii de aer cu rigla
ce dacă îţi scapă cana cu cafea şi se rostogoleşte sub dulap
îţi imaginezi apa unui izvor cum vine de dedesubt cum inundă
covorul biroului cum
îţi intră pe sub unghii şi rezolvă situaţia

lemnul bărcii e ud dar nu moale (cum e covorul
de aici multe semne de întrebare)
deschizi ochii şi îi vezi chipul de fată închizi ochii
deschizi ochii şi îi vezi chipul de adolescent închizi ochii
deschizi ochii şi îi vezi chipul de cerşetor închizi repede ochii
deschizi ochii şi îi auzi chipul de ploaie (întreînchizi ochii - ha!)
împingi cuvinte cu pixul afară din tine
dar nu le spui mai multe cuvinte decât trebuie
nici măcar prin mediumul
pe care l-au adus şi l-au pus pe oliţă
lângă

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul tăcerii

Orologiu trezeşte iarba potecilor,
Pline de spice de pini, neumblate
E dimineaţă în toate, în lumină.
Gândul doreşte a naşte alt orizont
Lângă izvor se naşte spicul de grâu
Prin adormire pe cer o linie albă
Tot creşte în formă de pasăre
Vântul îşi ţese o poveste
Stau lângă tine - teiul tăcerii,
Umbra cu lumina alături
În hore dansează glasul mierlelor argintii
Nu doarme nimeni!
Razele lunii trec prin geamul geamiei
Luna aurie se apleacă peste valurile mării
Vise se pierd în bucuria vieţii.
Într-un poem al eternităţii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti dulce, eşti minunată

Când în ochii tăi privesc
Sufletul mi-l răcoresc.
Îmi simt inima cum bate,
Te cheamă să-mi fii aproape.
Chipul tău m-a fermecat.
De tine mă simt legat.
Eşti dulce, eşti minunată.
Frumuseţea-întruchipată.
În genunchi mă plec la tine.
Te rog, vino lângă mine!
Singurătăţi să unim,
Fericiţi mereu să fim.
Frumuseţea ta-i lumină,
Flori de iubire-n grădină.
Să ne parfumăm cu toate,
Să ne ferească de moarte.

poezie de Dumitru Delcă (5 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobuzul

Zăboveşti la semafoare,
Eşti mereu aglomerat,
Ambalezi motorul tare
Şi poluezi exagerat.

Când circuli de dimineaţă
N-apuci bine s-o porneşti
Că frânează unu-n faţă
Şi iar trebuie s-opreşti.

Te mişti lent, ca melcul care
Mi-a încântat copilăria
Oamenii, cu mic cu mare,
Te-aşteaptă ca pe Mesia.

De aceea, taină adâncă,
Zău că nu-s răutăcios,
Mai iute ajungi la muncă
Dacă o porneşti pe jos.

poezie de Octavian Cocoş (24 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina cu privighetori (I)

Sparg în ţăndări mărunte o stâncă
Lângă marea cu valul amar,
Iar asinul cu trudă adâncă
Duce piatra aceasta-n samar.

O lăsăm lângă calea ferată
Şi-napoi iar - la munca-ne grea
Ostenite picioare ne poartă
Şi asinul se-ndeamnă-a striga.

Da, se bucură biata jivină
Că uşoară-i e calea-ndărăt.
Şi ne-aşteaptă în drum o grădină
Cu răcoare şi umbră-n frunzet.

Peste garduri înalte apleacă
Trandafirii belşuguri de flori,
Şi izvoare murmur-şi îneacă
În cântare de privighetori.

Tot răcneşte asinul meu, bietul,
Când păşim pe la poartă-amândoi,
Şi se-aude-atunci râs în boschete,
Şi cântare răsună apoi...

Şi sorbind ne-nţeleasa cântare
Îmi îndemn măgăruşul şi ştiu,
Că pe ţărmul cu stâncile-n soare
Se aşterne un fum albăstriu.

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, darul de Crăciun

Te-ştept cu dor, măicuţa mea, să vii,
De-acolo de departe unde eşti.
Doi ani nu te-am văzut, însă par mii,
Şi nu ştiu dacă tu mă mai cunoşti.

Dai câte-un telefon ca să mai ştii
De buna-i sănătoasă şi e bine
Să-mi spui c-ai vrea în braţe să mă ţii
Şi că îţi este tare dor de mine.

Atâta îi cer eu lui Moş Crăciun
Să te aducă, mamă, lângă mine.
Niciun cadou sub brad pus în Ajun
Nu îmi doresc. Te vreau pe tine!

Eu chipul tău din poze îl privesc.
Tot mai străină-mi pari şi mai departe.
Bunica-mi spune că ţi-e greu şi socotesc
Că vii şi laşi acolo tot şi toate.

poezie de Luca Violeta (decembrie 2014)
Adăugat de Luca Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de iubire

Ai fost tu,
Singura roză
Din grădina mea,
Care a înflorit
În toate
Primăverile.
II
Ai fost tu,
Singura frunză,
Care primăvara
Ai strălucit mai frumos
Decât celelalte
Ca să fii atât de frumoasă.
III
Eşti strălucire
Veusiană
Şi încântătoare.
Pentru că florile
Din grădina mea,
Numai ele văd
Faţa ta frumoasă.
IV
Ochii tăi frumoşi,
Şi profilul smead;
Atunci când
Te privesc
Lângă mine,
Nu-mi pot imagina
Că tu eşti visul meu.
V
Nu sunt flori
În a mea grădină,
Nu sunt garoafe
În grădina mea,
Care să întreacă
Ochii tăi frumoşi,
Privirea-ţi delicată
Şi măgulitoare,
Care-i cea mai frumosă
Şi nu mai puţin
Privirea şi zâmbetul tău.

P

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă mască

Dacă eşti hain la suflet
Şi ai cugetul pătat,
Dacă fals e al tău zâmbet,
Poartă mască şi-ai scăpat.

Dacă pe al tău amic
Fără milă l-ai trădat,
Dacă ai un suflet mic,
Poartă mască şi-ai scăpat.

Dacă ştii că-n viaţa ta
Ai minţit şi-ai înşelat,
Dacă nu te poţi schimba
Poartă mască şi-ai scăpat.

Dacă cineva într-o zi
Va dori să te cunoască,
Tu deschide-ţi inima...
Însă nu uita de mască.

poezie de Octavian Cocoş (8 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A câta oară?

A câta oară viaţa lui Cristos
aşterne iarăşi flori în ramuri vechi
şi cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile şi cicori,
un rai ce-mparte veşnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Şi Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-aşteaptă iar între ai Lui să vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Şi tu nu strigi: Rabuni! şi nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Şi tu ştii pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin uşa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Şi tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,
te-ndeamnă iarăşi: Nu fi ne-nţelept,
ci puneţi mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ţi-astupi şi ochii să nu vezi.
A câta oară El te-aşteaptă blând,
cu pâini şi peşti ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău
să-i strângi ciorchinii şi să-i storci în teasc.
Nu înţelegi că, totuşi, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, mamă

O, mamă, fără tine pământul e sărac
Şi chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Şi nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".

Iar telefonul tace, deşi mă uit la el,
Cât mi-aş dori acum să văd al tău apel
Şi să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".

Şi mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Şi-aştept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Şi plin de fericire să văd iar chipul tău.

Dar timpul trece, trece şi tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni şi clari?
Ştiu că sunt morţi şi de-aia să vadă nu mai pot
Şi am murit şi eu, chiar dacă nu de tot.

poezie de Octavian Cocoş (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai adormit

Ai adormit la pieptul meu, ca un copil,
Şi te veghez cu grija cea mai mare
De parc-ai fi un vas de porţelan fragil
Lucrat cu grijă şi îndemânare.

Mă-ntorc spre tine şi-ţi văd chipul obosit
Îţi mângâi părul moale, ca de lână,
Nu te trezeşti, însă tresari abia simţit
Când eu îţi spun în şoaptă, "noapte bună!".

Te-ai scufundat profund în lumea ta din vis
Ba râzi, ba plângi, dar eu sunt lângă tine
Mă simt precum Adam cu Eva-n Paradis
Şi te sărut, că nu mă pot abţine.

Trag plapuma să stea mai bine peste noi,
Te mai privesc o dată, să-mi ajungă,
Rostesc o rugăciune pentru amândoi
Şi-adorm şi eu, că noaptea este lungă.

poezie de Octavian Cocoş (13 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 8

Frumoasă este luna-n noaptea caldă
Chipul ei palid tandru mă priveşte
Şi cu lumina ei plăcut mă scaldă,
Iar raza ei de-argint mă ispiteşte.
Şi fără glas, necontenit mă cheamă
Să zbor la ea cuprins de fericire
Eu îi zâmbesc şi-i spun că nu am teamă,
Dar aici jos se află a mea iubire.
Căci a mai fost cândva o fetişcană
De un Luceafăr blând amorezată
Ce nu voia iubire pământeană...
Povestea ei e tristă şi ciudată.

Dar mintea mea, iubita o preferă,
Căci e reală, luna-i o himeră.

poezie de Octavian Cocoş (5 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!