
Dojana (Doina)
Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profan al cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea; în târguri din lume vestită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpine bine; răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!
poezie celebră de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Citate similare
Vin pe degete de aer
flori
de aer ne-nveşmântă
azi
cu razele de soare
pe când vântul
gingaş cântă
ca flăcăul
pe cărare
în Ardeal începe
viaţa
să răsară din pământ
să îţi
scalde dulce faţa
şi cu flori
şi prin cuvânt
vin
pe degete de aer
azi atâtea melodii
ce-mpletesc al umbrei caer
în diverse
simfonii
întreg cerul e aproape
e senin
şi-n gingăşie
vrând fiinţa să ne-ngroape
în a lui alură vie
peste culmi
şi peste dealuri
se vede până departe
vârfurile cu păduri
zugrăvite-n cenuşiu
şi-n puţinele culori
căci de abia
porni pădurea
drumul spre înmugurire
în Ardeal
09-04-2018 gilău păşune
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!


O doină insulară
Sufletu ţi-e cânt închis în gând
Nu lasă durerea de el să te despartă
Si voalul vieţii din nouri coborând
Cu suliţa trădării spre tine îndreptată
Doineşte si iubeşte mai departe
Nu te întorce din mers clepsidră
Nisipuri scurse doar la jumatate
Si cerne viaţa toată într-o firidă
Se aude cânt în laga departare
Clateste-ti ochii in zarea din amurg
Se sparg talazuri repezite-n mare
Din spumă apare albul demiurg
Creator al sufletelor frumoase
Coboară acuma printre muritori
Ne spune taine cântând din oase
Doineşte jeluind privind spre nori
Tot ce este bun sau rău e viaţa ta
Iubeste-o ca pe o zi de vară
Soarta cât am vrea n-o vom schimba
Este un cânt o doină insulară
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet împletit
credinţa izbăveşte vijelii din gândire
formează umerii pe care se reazemă lumea
se clădeşte pe raze trece prin oglindire
doineşte în adâncuri îşi cântă prospeţimea.
iubirea întăreşte viaţa o face constructivă
răstoarnă discordii într-o baie de raze
în fiecare clipă e semnificativă
e fericirea cosmică trăită cu extaze.
iubirea e altarul universului sacru
cu credinţa împleteşte cuvintele în fraze
broderii sangvine când timpul nu e acru
şi încălzeşte trupul cu valuri de topaze.
le port cu mândrie în lume le consacru
cu evlavie sfântă să nu cad în emfaze.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Raze de speranţă
Raze de speranţă
O boare caldă a dimineţii
îmi atinge pleoapele
grele de nesomn
îmi trec prin minte
neobosite făclii de cuvinte,
petale de gânduri adunate
apar şi dispar în tăcere
toamna deschide porţile
spre albul zăpezii
raze plăpânde aleargă spre mine
una câte una şi înfloresc sub priviri
las ochii să viseze...
drumul pietruit spre nemurire
copiii, răsăritul meu de soare
dau sens vieţii
cu clipe sfinte luminând
peste tristeţi
printre frunze reci,
raze de speranţă adie...
poezie de Maria Ciobotariu (15 noiembrie 2016)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă Ţie
Noapte de Crăciun, curată,
Noapte-a Naşterii, prea sfântă,
Câtă pace-mbelşugată
Torni în inima înfrântă!
În ce strai de bucurie
Înfăşori tu lumea toată,
Zvon de rai şi veşnicie,
Noapte de Crăciun, curată.
Oameni, ce-au purtat prin ceaţă,
Uriaşa lor povară,
Pot păşi în noua viaţă,
Zvon de nouă primăvară.
Căci Isus Mântuitorul
S-a născut în ieslea sfântă,
Ca să mântuie poporul,
Biata inimă înfrântă.
S-a născut sărac, în paie,
Prunc al păcii şi-al iubirii,
Ca să ardă-n vălvătaie
Vechea lume a pieirii, —
Şi să-nalţe, peste moarte,
Rod al răstignirii Sale,
Lumea celor scrişi în Carte,
Lumea dragostei totale.
Slavă Ţie, scump Isuse,
Creang-a cerului, boltită
Peste sufletul ce-Ţi spuse
Bucuria sa smerită!
Slavă ţie, noapte sfântă,
Noapte de Crăciun, curată!
Cântă frate, soră, cântă,
Cântă pacea-mbelşugată,
Pacea Lui în dar primită,
Pacea Sângelui iertării...
Fii în veci de veci slăvită,
Sfântă noapte a-ntrupării!
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ploaia caldă
cu ochii mari te uiţi la mine...
-sunt ploaia caldă din livezi
şi-am revenit în primăvară
să râd cu floarea de cireş
de vrei să-ţi bucuri astăzi ochii
ridică palmele spre cer
prin nori ce vin şi nori ce pleacă
prinzi clipele ce vin şi pier...
petale roze în cădere
lasă vederii fructul crud
sunt ploaia caldă ce dispare
lăsând în soare pământ ud
nu încerca să pui sechestru
pe libertatea mea deplină
eu mă-nsoţesc numai cu vântul
şi florile ce-s în gradină
de mă iubeşti... uită de mine..
şi lasă-mă să vin la vară
şi-atunci desculţă-n iarba udă
renunţ la visul de fecioară
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


ecouri de fluier
impactul cu doina a fost spontan, ea trecea
din dor în jale
traversând pieziş un glob palid
trecu podişul de nepăsare, urcând spre
piscul făclie
violet-aurie
vântul
plăpândul
răsucind traiectorii întoarce din jale în dor
globul se alungeşte subţiindu-se dureros
fluier din os doina străbate
piscu-i din ce în ce mai departe
ar părea că toate acestea nu mie
mi se întâmplă!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Cu rochia-i albă scăldată în lumina zorilor...
ea alunecă peste lume...
căutându-l...
Pe-un decor de pădure verde şi însetată de viaţă... de soare şi iubire...
Prinzându-şi în păr câteva raze de soare...
iar pe buze, numele lui,
ea curge lin odată cu râurile...
amestecându-şi visele în adâncurile mării,
în zbuciumul oceanului vieţii frământându-şi ţărâna flămândă...
Vântul o poartă pe culmi înalte, pe şesuri şi văi adânci...
ţesându-i covor de flori pe cale...
frunzişu-i răsfiră ameţitor...
Înfiorând-o...
Roua-i scaldă gleznele şi-i răcoreşte arsura alergării...
Şi-i ascunde plânsurile...
odată cu firul ierbii, legănându-i clipele...
Aleargă, copilă...
şi-amestecă-te în lumină...
şi curgi peste lume,
fără stavile...
Iubind şi vântul... şi ploaia... şi marea...
pe el căutându-l în toate...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec
Rădvanele liniştii dincolo de deal au poposit,
Apele sunt cum e cerul, cerul cum sunt apele.
Amurgul rumen închide pleoapele,
Vântul trece, strigă un clopot în turnul învechit.
Cirezile vin, cumpenile fântânilor li se închină,
Umbrele cresc, şoapte înfrigurate răsar.
În limpezişurile cerului se risipesc iar
Bani neatinşi de rugină.
În grădină mi-a intrat un tâlhar,
Mi-a furat uleiele, albine, fericirea.
Am cântat cetatea şi câmpul, iazul clar,
Viaţa, moartea, iubirea.
Cântă, omule, cât eşti viu, cântă,
Nu te gândi nicio clipă la moarte,
Moartea e departe, departe,
Cântă, omule, cât eşti viu, cântă.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Spre alt ţărm
Luminile cetăţii stau să piară
sub umbrele care ajung alene,
la orizont un cântec mă-nfioară,
e cântecul vrăjitelor sirene...!
Cu dorul meu ajunge, deodată,
pe cugetul cuprins de îndoială,
când chipul tău în zare se arată,
învăluit în aura-i astrală.
Străin ajung pe străzile pavate,
cu amintiri rămase peste vreme,
şi mă întreb, în vis: oare se poate
vreuna dintre ele să te cheme?
Şi calea mi se-arată dintr-odată,
iar gândul o străbate fără voie,
mă rătăcesc pe marea zbuciumată
spre alt tărâm, precum bătrânul Noe.
Privesc în zare chipul tău de ceară,
iar dorul meu îl cântă în poeme –
în prag, te rog, aşteaplă-l să apară,
din margine de lume să te cheme,
să fim, de-acum, perechea ideală,
nimic nemaiputând să ne despartă,
îmbrăţişaţi pe-a timpului spirală,
să împăţim, pe veci, aceeaşi soartă.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină
Doină de român, străveche,
Plânsă la izvoare clare,
Pâinea inimii flămânde,
Hrăneşte în codrul verde,
Dorul, care doare.
Doină, plai de mioriţe,
Cu ciobani şi cu băciţe,
Du pe-aripi de vânt şi nor,
Floarea cântului cu dor,
Lacrima românilor.
Doina dorurilor grele,
Ţesută, în piept cu mărgele,
Îngânată de cuci suri,
Lacrimi şi izvoare,
Cântă dorul românesc,
Şi peste hotare.
Doină sfântă românească,
Cântă-n şezători,
Ofurile omeneşti,
În plete cu flori,
Brâie de feciori,
Fluier cu fior.
Doină dulce, mândru grai,
Cântată cu mult alai,
În zile de sărbătoare,
De la mic, până la mare
Cântă-mi şi mie de leac,
Căci de dor eu nu mai scap,
De când şi-a făcut de cap.
poezie de Valeria Mahok (3 octombrie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!


Departe, departe...
mă cheamă tăcerea clipelor ce mor
de drag, de dor
pe triste versuri plânge o melodie
doar o melodie
adie pe corzi rupte
cheamă depărtările
ce lungi, pustii, sunt zările
privesc înainte păşind peste ape
mi-e sufletul oglindă în valuri înspumate
pe o stâncă golaşă, pitică
o rândunică plăpândă şi mică
clipeşte din aripi
să zboare pe mare, în dulce visare
ce reverie
barca alunecă pe ape
în cale, în zare
sirenele cântă, mă cheamă
ce suavă chemare
vâslesc între ape
cu mâna cufundată în gânduri
pe ţărmuri de suflet uitate
păşesc mai departe pe ape
departe de lume, departe de toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Optimism...
Când plânge inima-n durere,
Şi o cuprinde o vrajă amară şi adâncă
Caută-ţi o altă putere,
Şi, printre suspine, tu cântă.
Spre piscuri pline de zăpezi
Cu elan te avântă
Natura poţi ca s-o sfidezi
Deci optimist, tu cântă.
Când valul spumegă sub braţ
Şi te aruncă spre stâncă
Învinge-l, respiră cu nesaţ
Aer pur şi voios, tu cântă.
Obosit după un suprem efort
Odihna este sfântă
Nu te lăsa răpus de tot
Şi caută de cântă.
poezie de Mihai Leonte (26 decembrie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pianul
Blând, în amurg, o femeie un cântec îmi cântă
Şi mă poartă-n trecut spre acei ani ce mă-ncântă
Iar eu văd un copil aşezat sub un pian şi-n acorduri privind
La picioarele mamei ce pedalele-apasă şi cântă zâmbind.
Şi fără să vreau, acest cântec subtil şi atât de frumos
Mă duce departe, iar inima-ncepe să-mi plângă vârtos
Dup-acele duminici de-acasă când seară era şi iarnă afară
Iar pianul vibra şi odele noastre către cer se-nălţară.
Dar acum în zadar aş începe s-o aplaud pe cea care cântă
La pianul cel mare şi negru, căci simt că mintea se-avântă
Spre a mea copilărie, aşa că maturitatea acum s-a pierdut
În acest şuvoi de-amintiri, şi plâng ca un copil după trecut.
poezie de D.H. Lawrence, 5Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!


Toamna
De la deal înspre câmpie
Zboară zvonul, susotind,
Vântul spune c-o să vie
"Ea", în vizită curând.
Vorbesc pomii, de-i asculti,
Între ei, parcă cu jale.
Cic-a fost văzută-n munti,
Coborând încet spre vale
Într-o rochie de "rugină",
Încăltată în "noroi",
Cu alura-i de regină,
În caleasca ei de "ploi".
Soarele îi face loc,
Norii, crainicii fideli,
Adunati parcă ad-hoc
O anuntă-n chicoteli.
Frunzele cuprinse-n ceată
Înteleg că... nu-i a glumă.
Au simtit spre dimineată
Pe-a lor haină verde... brumă.
Salcâmi povestesc în doi:
Ce-o să fie oare frate?
Că de-atâta vânt si ploi
Sigur vom fi "rupti de spate"!
În grădini se sterg culorile.
Gri e... noul trend la modă.
Triste-si plâng azi florile
Ultima lor odă.
Fluturii se pierd prin crânguri
Si cocori dispar în zare,
Iar broscoii din adâncuri
Îsi pierd cheful de "cântare".
Doar un greier, cu sperantă
Cântă încă la chitară,
Cu putină arogantă:
"Vesnic, vesnic va fi vară!"
poezie de Marius Alexandru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Vântul îmi pictează trupul
Cu raze scăldate-n soare.
Poezia-mi este mamă,
Iar stiloul îmi e frate.
poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre
Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.
De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.
Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.
Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie
Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.
... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.
Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul
Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă
Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.
Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.
Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.
Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.
Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Toamna
De la deal înspre câmpie
Zboară zvonul, susotind,
Vântul spune c-o să vie
"Ea", în vizită curând.
Vorbesc pomii, de-i asculti,
Între ei, parcă cu jale.
Cic-a fost văzută-n munti,
Coborând încet spre vale
Într-o rochie de "rugină",
Încăltată în "noroi",
Cu alura-i de regină,
În caleasca ei de "ploi".
Soarele îi face loc,
Norii, crainicii fideli,
Adunati parcă ad-hoc
O anuntă-n chicoteli.
Frunzele cuprinse-n ceată
Înteleg că... nu-i a glumă.
Au simtit spre dimineată
Pe-a lor haină verde... brumă.
Salcâmi povestesc în doi:
Ce-o să fie oare frate?
Că de-atâta vânt si ploi
Sigur vom fi "rupti de spate"!
În grădini se sterg culorile.
Gri e... noul trend la modă.
Triste-si plâng azi florile
Ultima lor odă.
Fluturii se pierd prin crânguri
Si cocori dispar în zare,
Iar broscoii din adâncuri
Îsi pierd cheful de "cântare".
Doar un greier, cu sperantă
Cântă încă la chitară,
Cu putină arogantă:
"Vesnic, vesnic va fi vară!"
Marius Alexandru
poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte-Poezii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


E primăvară!
E primăvară azi în calendare
Şi nu mai ninge, vântul nu mai bate,
În inimă a răsărit o floare
Şi mi-au plecat poverile din spate.
S-au dus şi norii-n alte destinaţii,
E soare şi albastru ceru-mi cântă,
De azi am liber la imaginaţii
Şi mai nimic nu mă mai înspăimântă.
A amuţit zăpada de surpriză,
Aşteaptă-nfrigurată să dispară,
Februarie-a intrat în mare criză,
Cu aripi frânte merge şi nu zboară.
E martie un început de viaţă
Şi înfloresc poeme de iubire,
Pe buze, azi, iubirea se răsfaţă
Şi râde sufletu-mi de fericire.
Pe dinafară dau de-atâta bine
Şi de preaplin împart cu voi extazul,
Să vă îmbrăţişez pe toţi îmi vine
Şi să vă iau pe umeri tot necazul.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară
ploaia tropoteşte sus pe acoperiş
cântă să se audă în întreaga zare
arborii se fericesc nu stau pieziş
în faţa averselor ce cad ameţitoare.
copiii se joacă uzi până la piele
căci ploaia este caldă, diafană
se-ntrec în lupte cu arcuri de nuiele
în nucul fericit se-ascunde-o coţofană.
şiroaie repezi se scurg pe trotuare
strada e inundată canalu-i înfundat
edilii dau din umăr cu mâini în buzunare
nu au făcut nimic bun de aplaudat.
dar ploaia de vară aduce desfătare
pentru pomi şi flori ce s-au înfometat.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
