Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Plouă

cu măști de protecție utilizate
care au fost aruncate
în coșuri cu trape închise ermetic
plouă cu viruși umflați
ca niște chiftele
au primit steroizi anabolizanți
masa lor crește ca dorințele noastre
pofte primordiale
plouă și apa nu spală
nu îneacă nu omoară
se aliază cu virușii
ocupă gara și orașul
clădire cu clădire capitulează
forfotește ca o locomotivă
cu abur dintr-un trecut
plin cu alți viruși
la fel de răi și de haini
ochii noștri privesc la microscop
încă mai avem puterea să ne mirăm
de ploaia care scârție în galoși

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Plouă

Plouă și ploaia
se varsă-n morminte
Ce tac

Plouă și apa
învie oseminte
Ce zac

Plouă și vântul
cutremură cruci
Care plâng

Plouă și ploaia
îmi sapă tăcerea
Din gând

poezie de
Adăugat de aliona vlasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plouă

Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi,
Plouă și la țărm de mare, și la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galați și în Bacău,
Plouă ca și cum chiar ploaia a murit... și-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră și tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, și greu, și tare, plouă halucinogen,
Plouă cu nerușinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârșit,
Plouă strașnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbușit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deșănțat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăși, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?

poezie de (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard LupascuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploaia de lacrimi

Și plouă, plouă
Și plouă lin pe fața ta
Și nu știu dacă
Această ploaie vom uita.
Privesc la tine
Și ochii ți i-aș săruta
Dar ploaia asta
A inundat dragostea mea.

poezie de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plîng amîndouă...
Viața-și urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

Plouă infernal

în orașul atrofiat de galben
și ruginiu lăsat de toamnă
balta din fața blocului
se întărește din sfert în sfert
de oră și rânjește la trecătoare
privește parșiv pe sub fuste
sau rochii într-o nebunie ludică
plouă cu picături murdare
prin orașul obosit de atâta vară
și mașinile scrâșnesc din pneuri
când simt carosabilul umed
plouă pisici și câini și trecători
fără discernământ curge apa
aproape rece vine pe pământ

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât știi,
plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceață,
mi-este ruga vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
plouă cărarea ce-mi știe suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cișmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-așează
s-asculte.
plouă o viață, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
plouă și macii...
dar mă iartă pădurea.
plouă orașul, cu pași...
nu treci,
plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâșii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
plouă tăceri.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Achim Harabagiu

Plouă

Plouă.
Abia de mai simt,
abia de mai văd
ploaia.
Plouă.
Și-o oboseală necruțătoare
tot mai mult mă cuprinde.
Ploaia de tine,
oboseala la gândul tău,
tristețea din mine,
mă face să nu mai simt
ploaia de afară.
Plouă în mine
și mă întreb în gând
cum de nu mă inund?
Și plouă,
și-n mine, și-afară
și mă-ntreb în sinea mea
dac-o să am o arcă
pentru sufletul meu?
Și cine va fi un alt NOE
cu o altă arcă,
în care să intre
și corabia mea?
Stătuse
Ș- a ‘nceput din nou.
Cât o să plouă?
Încerc să mai simt
Somnul din mine,
pe care ploaia mi-l aducea.
Plouă. Ce bine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Și-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Și curg peste anotimpuri, șiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Strașnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii și mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viață
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranță
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Porți către suflet

încă ne plouă
cu albe corole
de lacrimi

se usucă pământul
în ochii lor mari
deschiși a mirare

de ce ne plouă flămând
mamă
tată
de ce ne plouă cu foc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploaia

Îmi place când plouă
plouă cuminte,
Iar noi
Să pășim sub umbrelă,
Amândoi.

Îmi place când plouă!
plouă,
plouă...
Numai:
Nu din ochii tăi!
Numai:
Nu
Din ochii mei!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mioara Anastasiu

Mireasă sub ploi

Tot plouă. Prea multă tăcere
Se așternuse ca un strat de praf,
Iar dragostea, căzută în zăcere,
Se răsucea-n coșmaruri pe cearșaf.

Tot plouă. Pe acoperișuri
Bat darabana stropii înciudați,
Cum niște pumni, plini de reproșuri,
Arată înspre noi, doi condamnați.

Tot plouă. N-ai niște cuvinte,
Pe care să le ții deasupra mea?
Mireasă, flori și legăminte,
Rămân sub ploaia care mă tocmea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperți din întregul jurnal...
Plouă aici și plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi și-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată și ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni și cu regi, inundat mi-e castelul
și mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet și în calendar, ne plouă cu clipe și viața ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers și pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru și rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Rondel sărac

Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă,
Ce-mi crește în odaie,
De rouă și de ploaie.
Cu mâinile-amândouă,

Vă dau din rouă vouă;
O stea din două-n două
Se-aprinde în văpaie
Și plouă, plouă, plouă,

Pentru câmpia nouă.
Cu mâinile-amândouă,
Aprind stele-n odaie,

Pe ceasul meu de paie,
Ce-arată ora nouă;
Și plouă, plouă, plouă...

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Stelică Romaniuc

Bacoviană

Ziua plouă, noaptea plouă,
Dimineața plouă iară
Și așa de-o lună, două,
Romantismul mă omoară.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Un fel de reprimare. Ploaia

privesc cum plouă peste Criș
și nu înțeleg mai nimic
la buletinul meteo
se anunță ploi cod galben
dincolo dealul copiii joacă fotbal
privirea mă duce într-acolo
aud zgomote râsete și
încă e soare

cei mai frumoși ani sunt acolo
sub dealul deschis ca o umbrelă

irezistibil plouă

închid fereastra și mă retrag
în întunericul dintre pereți
și poate mai înspre seară
o să cobor în mine
privesc

știu oricât pare de nefiresc
imaginile rămân aceleași

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Plouă uman

Plouă.
Incolor, fad, pustiu.
Plouă plin, în frunze,
Cantabil, repetat, divin.
Plouă uman, firav și stins,
Ca sunetul tâmplelor tale
Când mă vezi...
Plouă.
Cantitativ, șiroi, nerod.
Plouă gri, a toamnă,
Rece, în ropot, libertin.
Plouă greoi, neputincios,
Ca golul meu din suflet
Când nu știu...

Plouă.
Înclinat, sporadic, pictural.
Plouă color, în iarbă,
Lovit, foșnind, curbat.
Plouă repede, strivind,
Ca vocea ta, răstită
Când iubești.

Plouă.
Uitat, firesc, lacrimogen.
Plouă albastru, nud,
Credul, asfixiat, iubind,
Plouă sporadic, personal,
Ca privirea mea, stângace,
Când te caut...

poezie de (19 mai 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

16 Noiembrie

Plouă mărunt
Si geamul plânge
Cu picături reci de ploaie.

Și da, plouă umil
Peste orașul care sună
Ca doua clopotnițe sparte
În zi de sărbătoare păgână.

Plua... Și cântec de toamnă
Se-aude in beznă
Si flori de metal răsar peste dealuri,
Ruginind sub ploaia
Care ne cântă la geam
Colind de noiembrie.

poezie de
Adăugat de Nicu popescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Cîrneanu

UD

Plouă
cu sentimente întoarse pe dos,
tras în sfori dreptul la visare
se zbate țipând
după evadarea în beția de culori,
tolănită peste albastru
ploaia plouă
rece,
interzicând poveștile
cu libertăți în care uiți trecutul,
doar plouă....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Anton

Papirusurile vieții - I

Citesc printre lacrimi
Și mă devoră tăcerile – strigătul mut,
Creierul neoxigenat plin de bacteria
Atâta trecut prezent viitor pierdut!

Citesc printre lacrimi
La marginea tuturor imperiilor nevăzute,
Corpul în delir viruși și bacilli fragmentându-l
Atâția luptători mor pe baricade fără ca să lupte!

Citesc printre lacrimi
Din profeții de altădată care-au scris
Dumnezeu când să se întoarcă
Și morții să se topească-n proriul abis!

Citesc printre lacrimi
Pagini rupte dintr-un posibil destin,
Priviri orbesc în false patimi
Trufașului faraon i se închin!

Citesc printre lacrimi
Și viața în taină mi se zbate,
Au pus peste tot viruși și venin,
Pământul se culcă pe patul de moarte?!

poezie de din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Ploaie urbană

Plouă!...
În orașul nostru românesc
Ploua așa cum știm cu toți că plouă
Ploua "gris" ca-ntr-o estampă japoneză...

Pietonii pe trotuare se răresc,
O trăsură cu un "Chrysler" în viteză,
Trec în sens invers
Și se ciocnesc...
Iar un popă cu sutana nouă
Stă lipit de chioșcul de ziare,
Ca un Crist de abanos într-o vitrină
Plină
Cu tot felul de obiecte rare...

Plouă...
Și-n orașul nostru ploaia cântă,
Cântă ca un fonograf stricat...
De trei zile și trei nopți, neîncetat,
Un tenor cu vocea falsă se frământă
Și pe străzi,
Și-n curte la palat...

Un tramvai se-ntoarce de la gară,
Și-n tramvaiul plin de pasageri
Toată lumea cântă-n cor pe dinafară,
Ce-a cântat și ieri,
Și-alaltăieri...

Plouă!...
Și-n orașul nostru românesc,
Bântuit de gripă și ftizie,
Tinerii fumează și tușesc,
Iar bătrânii dorm în veșnicie,
Ca soluțiile puse-n... (paranteză)...

Plouă "gris" ca-ntr-o estampă japoneză...

poezie celebră de din Universul literar, XLI, nr. 10 (7 martie 1926)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook