De Vorbă cu Tine
În fiecare dimineață timp îmi fac
Cu tine, prieten drag, să stau la o șuetă,
Trag scaunul mai aproape de calculator,
Și poate îți aud și șoapta vorbelor.
Știu că și tu zi de zi același lucru faci,
Să te adresezi și să citești diverse de-ale celor dragi,
Facebook-ul nouă ne este la-ndemână,
Să tot fim online împreună.
Eu postez o floare rară, o glumă, o poezie
Și-mi doresc ca privindu-le să-ți fac ziua mai bună,
Dacă reușesc ca viața să ți-o îndulcesc
Și-un zâmbet larg pe chipu-ți să-nflorească,
Sunt împăcată cu mine că ce-am dorit și încercat,
În viața ta acum s-au transferat.
Cu mouse-ul în mână ne plimbăm și poposim
Pe oriunde n lume noi ne dorim să fim,
Citim știri și noutăți care ne interesează pe noi toți,
Dăm like-uri și comentăm câteodată
De ne convine sau nu câte o postare sau o faptă.
Interconectați, drag prieten, pe yohoo suntem,
Și mai ales pe facebook și instagram,
Ne fascinează internetul cu beneficiile lui,
Dar sufletul nostru tot rămâne singur și-nstrăinat,
De cele multe rele ce se-ntâmplă acum în lume.
Cu tine, prieten virtual în scris vorbesc
Și-ți spun sincer că uit să și grăiesc,
Ție eu mă confesez că și tu cred că la fel gândești
Și pe bune te întreb, o fi asta de bine?
Online-ul ne intră-n viață, la școală, la grădiniță
La serviciu, acasă și de ce nu și la piață.
Internetul îi la mare înălțime,
Îi învață pe copii pe tabletă, tabla înmulțirii.
Din ce văd și simt, alte vremuri se prefigurează
Pentru cei ce ne urmează, tineri și copii,
O fi lumea pregătită pentru o viată vitregită?
Eu sincer îți spun că nu este lucru bun,
Distanțarea, izolarea, peceta pe noi și-o pune
Și uităm de sentimente, de-a sufletului chemare
Care strigă-n noi cu disperare.
Omenii au nevoie de tandrețe, de iubire,
De plimbări și relaxare într-un parc sau o terasă,
Al lor păs cu prietenii să-l împărtășească,
Să râdă n hohot și din suflet să zâmbească,
Libertatea de acțiune și exprimare-i sugrumată,
De cei ce cu noi, oamenii, cred că se joacă.
poezie de Georgeta Ganea (13 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre dorințe
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viață
- poezii despre prietenie
- poezii despre plimbare
- poezii despre lectură
- poezii despre internet
- poezii despre înălțime
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Adio
Pe un norișor tu, mamă dragă, te-ai înălțat
Spre un ținut necunoscut, îndepărtat,
La îngeri și la stele tu ești acum
Plecând din astă viață pe ultimul tău drum.
Mama mea, la mine-n suflet ai rămas
Chiar de nu-ți mai aud al tău glas,
Și nu-ți mai văd al tău chip frumos și luminos,
O amintire vie pentru mine vei rămâne și vei fi,
Cât și eu în astă lume voi trăi.
Rămas bun iubită mamă ți-ai luat,
De la a ta familie, de la casa ta și de la oamenii din sat,
Te rog însă să iei aminte și să știi,
Că ai avut dragoste de la nepoți, copii.
Te-am iubit, te-am respectat ca pe o regină,
Viața cu sentimente alese să-ți fie plină.
Drum bun în lumină, iubită mamă
Și de acolo de sus unde ești, eu voi ști,
Că tu vei fi cu mine și alături de-ai tăi copii,
Și de rude dragi, prieteni și cunoscuți
Și vei veghea neîncetat și vei păzi, feri
Pe toți pentru care aveai un cuvânt bun de spus.
De tine mă despart cu greu și-mi va fi tare dor
De a ta îmbrățișare caldă, iubitoare,
Și de cuvintele de îmbărbătare și binecuvântare,
Pe care pregătite le aveai tot timpul la plecare.
Voi aștepta semne neîncetat de la tine
Și-aș vrea să știu, că, acolo sus, îți este bine
Și-n acea lume străină în care te-ai dus
De noi, pământenii, de nepătruns,
Este ceva divin și cu totul mai presus,
Decât putem noi visa sau spera.
Adio, iubită mamă, și îți mai spun
Că-n grădinița cu flori de la tine eu voi sădi
Și un trandafir roșu ce l-am primit ca amintire
Și-mi doresc ca acestă minunată și catifelată floare
Să dăinuie, să-nflorească, niciodată să nu piară
Și să-mi amintească n fiece primăvară,
Că dragostea de mamă este nemuritoare.
O rugă voi înălța și un pios gând voi avea
Pentru memoria și veșnicia ta,
Sărut mâna încă odată îți spun acum
Când îți iei de la cei dragi rămas bun
Și pleci pentru totdeauna pe al tău lung drum.
poezie de Georgeta Ganea (16 martie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre mamă
- poezii despre lumină
- poezii despre cuvinte
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
Cuvântul
Cuvântu-îi cărămida ce zidește
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă și deșteaptă.
Cuvăntu-i temelia unei nații,
Păzit cu strășnicie de multe generații,
Ca el să nu fie vitregit și alterat
De ce-i temuți, de care din istorie știm
Că au încercat ca noi să nu mai fim.
Cuvântu-i demn și sacru legământ,
Între oameni și pământul în care ei s-au născut,
Și-au dus viața, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Și dovada oricând și pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.
Cuvântul românesc, se dovedește a fi,
Prin vocea lor, a celor învățați de mult și cei de-acu,
Ce au de spus cuvânt adevărat și cercetat,
Ca ar fi primul ce a fost rostit pe pământ,
Și s-a răspândit în lume ca vântul
Priveligiat a fost, de-a fi ales de Dumnezeu
Și va pieri numai dacă vrea EL.
Cuvântul are cutezanța de-ași proteja
Rădăcina și originea lui de milenii poate,
Că vine de la daci, greci, slavi sau romani
De-i scris în limba noastră, este al nostru
Și doar noi îi pricepem și-nțegem cu adevărat rostul.
Cuvântu-i și-o armă de luptă-n viață,
Și-înțelegându-i sensul și porunca,
Te-aruncă într-o clipire până la cer,
Dar și- o vorbă spusă-ntr-o doară,
Te doboră și pân la pământ te coboară.
Cuvântul sincer întărește ale noastre fapte,
Care rămân pe veci, pentru eternitate
Și a noastră ființă din temelii o consolidează,
Pentru tot ce în viața noastră urmează.
Atenți cu noi doar trebuie să fim
Și vorbe fără acoperire să nu rostim,
Că ele ca-n orice jurământ se vor răzbuna odată,
Când cel ce le-a rostit nici nu se așteaptă.
poezie de Georgeta Ganea (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre învățătură, poezii despre vânt, poezii despre voce, poezii despre versuri, poezii despre tragedie sau poezii despre sinceritate
Cu dedicație
O salbă de nestemate gânduri mă fac,
Ca timpul să-l derulez, etapă cu etapă
Și să-nțeleg măcar acum ce faptă minunată,
Ne-a adus pe noi doi, laolaltă
Și-ntr-o tainică uniune să fim acum,
Pe al vieții de nepătruns drum.
Domnul meu, când inelul de logodnă tu mi l-ai dat,
Credință am jurat, că pe viață, tu vei fi al meu bărbat.
Am știut că noi doi vom fi mereu și la bine și la greu
Cu iubire, înțelegere și toleranță, dar și cu speranță,
Amândoi ne-am construit o famile, o casă, o viață.
Prietene, umăr la umăr cu tine merg,
De mână tu mă ții și strângi mereu,
Să-mi amintești că tu ești sprijinul meu,
Iar când sufletul meu a fost rănit
Și câteodat poate chiar îngenuchiat,
Tu m-ai sustinut, alinat și încurajat
Și rănile adânci s-au vindecat, cicatrizat.
Domnul meu, cu elocință, eu îți doresc
Ca harul iubirii, ce n sufletul
Șlefuit de timp și pe culmi tot înălțat, porți,
Să-ți aureoleze calea ce-o ai de urmat,
Să-ți lumineze chipul de ani brăzdat
Și tot invingător să fii cât pe pământ vei trăi!
Domnul meu, îmi scald privirea în ochii tăi
Și simt că mă înalț ca zmeul la cer, atât de mult
Când tu, îmi oferi cu un gest tandru și mărut,
O floare, un dar, un zâmbet cald sau un sărut.
Domnul meu, știu, suntem simpli oameni,
Cu nimic mai presus decât ai noștri semeni
Dar știu că împreună am semănat și am cules,
În sălașul întregii noastre sfinte vieți
Și lauri, vise împlinite și poate și regrete,
Dar respectul și recunoștința cu noi le purtăm,
Pentru toți cei care sunt oameni cu noi.
Domnul meu, îți aduc mulțam că lângă mine te am,
Că în urma ta lași copii, nepoți, tineri vlăstari,
Să-ți ducă numele pe mai departe pentru mulți, mulți ani.
C-ai reușit să mă sprijini tot mereu în demersul meu,
M-ai iubit și respectat, al nostru jurământ noi l-am păstrat
Și-n comuniune noi am știut a fi și a trăi
Să demonstrăm împreună cum se poate trăi frumos,
Dând cu-nțelepciune la o parte tot ce n-ar fi de folos.
poezie de Georgeta Ganea (22 iulie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre încurajare, poezii despre urări, poezii despre tinerețe sau poezii despre sărut
De ce este greșit să ascultăm sfaturi din exterior legate de viața noastră de la oameni care nu știu ce fac? Experiența lor de viață diferă de a noastră, iar sfaturile lor sunt pe o altă direcție decât cea potrivită pentru noi. Ritmul de evoluție al altor oameni este diferit de ritmul nostru și noi poate avem nevoie să ne mișcăm mai rapid sau mai lent decât cred cei din jur. De cele mai multe ori oamenii nu fac decât să se vadă într-o oglindă când ne privesc pe noi și sfaturile lor sunt, de fapt, adresate lor. Ai observat cu câtă pasiune ne explică unii oameni de ce ar trebui să procedăm într-un fel și nu în altul? Dacă privești viața acelui om vei vedea că exact în domeniul în care îți dă ție sfaturi și el are o problemă. Atunci când ni se dau sfaturi, prima întebare pe care putem să o adresăm este în cuvintele lui Seneca: "Tu îmi dai sfaturi?, mă întrebi. Dar ți-ai dat sfaturile astea și ție, te-ai îndreptat de-acum? De aceea ai acum timp să îi îndrepți pe alții?"
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre sfaturi, citate despre viteză, citate despre timp, citate despre ritm, citate despre promisiuni, citate despre greșeli, citate despre evoluție sau citate despre cuvinte
Drag prieten
Drag prieten, astăzi te voi provoca
Să-ți aduci aminte, mai ieri, cum era,
Prin oraș, prin parcuri și n cartier
Și să vezi schimbarea din viața ta, a mea
Și durerea din suflet ce-o aduce ea.
Drag prieten, după cum și tu știi,
În aceste timpuri de răstriște
Am pierdut pe drum dorul de visare,
Urmăriți de ai noștri compatrioți cu-nverșunare,
Unde să mergem, cât să zăbovim,
Cu masca pe față pe fiece drum
Și cu declarația-n mână să demonstrăm,
De ce pe străzi noi seara umblăm
Și nu care cumva fără voie să greșim
Și pasibili de vreo amendă să fim.
Drag prieten, te invit solidar cu mine să fii
Și să-mi spui dacă greșesc ori ba
Că vorbele lor deseori ne sunt străine,
Pentru că ele au mesaje meschine,
Adevărul de noi, îl tot ascund,
Că urmăresc să-și atingă scopuri,
Care în a lor buzunar aduc bani
Și conturi grase în euro și dolari.
Spălați-vă des pe mâini, un îndemn insistent,
N-ar fi oare înțeles de mulți greșit
Și pentru parte dintre ei însemna în fapt
De-a lua, fura și apoi a pleca
Și răspunderea de-a nu-și asuma?
Că se ascund după strâmbe legi
Și de ne-au luat țara nu-i deajuns,
Acum până la sufletul nostru au ajuns.
Drag prieten, mai ieri, aveam libertate,
Să ne-ntâlnim la orice oră din zi sau noapte
Și să ne-mpărtășim ale noastre vise și fapte,
Străini acum ne simțim în țara noastră
Și progoniți de suntem de ea departe.
Drag prieten, astăzi suntem asaltați,
De-un inamic perfid, de rang înalt,
Trăim a vieții noastre provocare
Și de-om scăpa sănătoși și vii
Vom povesti la ai noștri nepoți și copii,
Despre cei care-n amintire doar vor fi
Că au plecat la stele înainte de-a trăi.
poezie de Georgeta Ganea (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre bani, poezii despre țări sau poezii despre trecut
Pacey: Trebuie să-i spunem, Jo, trebuie, trebuie să-i spunem cât mai curând. Cu cât așteptăm mai mult, cu atât va fi mai greu.
Joey: Știu. Am încercat, am încercat de nenumărate ori.
Pacey: De fiecare dată când îl văd mă simt de parcă...
Joey: Nu e nevoie să te deranjezi să continui. Nu are rost. Nu e tocmai cel mai ușor lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată. Să-i spun lui Dawson că, în timp ce nu era atent, eu am manifestat această atracție gravitațională ciudată pentru prietenul lui cel mai bun și nu pot să nu mă gândesc la el sau să nu îmi doresc să fiu lângă el sau să nu-l sărut tot timpul. (Se sărută)
Pacey: O s-o fac eu.
Joey: Ce?
Pacey: O să-i spun eu.
Joey: Nu, nu te pot lăsa să faci asta. E responsabilitatea mea.
Pacey: Jo, nu este responsabilitatea ta. Eu sunt cel care a început asta. Eu sunt cel care te-a adus în situația asta și sincer singurul mod prin care îmi pot salva prietenia cu Dawson este să fiu sincer cu el. Deci eu trebuie să fac asta. Am nevoie de o zi. O singură zi.
Joey: O zi.
Pacey: Da, o zi.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărut, citate despre prietenie, citate despre început, citate despre sinceritate, citate despre responsabilitate, citate despre gravitație, citate despre dorințe sau citate despre atracție
Reflecții
Viața ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînțeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică așează
Pe cei care cu ea rezonează.
Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mișcare browniană
Și totuși în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domnește
Și subtil, fiecare dintre noi o hotărăște,
Prin ceea ce suntem și ceea ce trăim
Și la definirea legilor universale, contribuim.
Să fim buni și drepți nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede și actionează
Și viața noastră în bine sau rău o inflențează.
În viață răbdători căutăm, așteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Și din senin, așa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Și persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.
Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunății în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Și cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.
O mână ascunsă cu fir de aur a țesut
O vrajă ntre noi, un mister nedeslușit,
Nevăzutul din unde, cromatici și lumini împletit,
Trudește neîncetat în spațiu, de-o veșnicie,
Și-n cele din urmă soluții găsește
Ca viața, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.
Furați de a vieții vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui și celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toți.
poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre calcule, poezii despre surprize, poezii despre religie, poezii despre naștere, poezii despre mișcare sau poezii despre legi
Scrisoare de 1 Iunie
Dragi copii din lumea-ntreagă,
Astăzi noi ne bucurăm,
Că e ziua noastră dragă
Și cu toții o serbăm.
De sunt albi sau de sunt negri,
Toți copiii sunt egali,
Îi dorim pe toți integri,
Oameni harnici ideali.
Pe planeta asta mare,
Mereu să sărbătorim,
1Iunie sub soare
Și prieteni buni să fim.
Să ne dăm mână cu mână
Într-o mare horă apoi,
Bucuria voia bună
Să domnească între noi.
Dragi copii din lumea-ntreagă,
Albi sau negri ori pestriți,
Viața să ne fie dragă
Și să trăim fericiți.
poezie de Sabina Drulă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre sărbători, poezii despre scrisori, poezii despre prezent, poezii despre planete, poezii despre negru sau poezii despre idealuri
Poate e un timp al bărbaților. Al științei, al războaielor, al afacerilor... Noi nu avem foarte mult loc în toate acestea. Ne-am emancipat, e drept, dar biologic nu putem fi egale. Noi îndeplinim și rolul vechi, acela de a fi femei, mame, soții, de a fi un vis-a-vis agreabil. Un vis-a-vis care pune umărul alături de ei la tot ce e de făcut. Paradoxală situație... Asta nu înseamnă că suntem victime. Cred că trebuie să suportăm consecințele egalității, cu limitele ei cu tot. Și pe urmă, noi avem un mare atu: capacitatea noastră de a ne face viața frumoasă. Din nimicuri. Că nu suntem pretențioase. Ne mulțumim cu o floare, cu o rochie nouă, cu o vacanță la mare, cu o primăvară. Putem fi mult și bine egale cu ei (bărbații)! Pot să ne ceară să fim deștepte, instruite, să fim la nivelul lor, pot să ne ceară și leafa, pot să ne ceară orice! Nouă ne rămâne primăvara. Sau rochia cea nouă. Sau vacanța la mare. Noi putem și să muncim și să arătăm bine dacă trebuie să îngrijim un copil, să-i îngrijim pe ei, să-i iubim, să-i cicălim, să fim bune, rele, insuportabile, generoase, egale cu noi și egale cu ei. Nu credeți că suntem formidabile?
citat clasic din Gina Patrichi
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vacanță, citate despre rochii, citate despre primăvară, citate despre căsătorie, citate despre bărbați, citate despre femei și bărbați sau citate despre știință
Egoismul, proiecțiile, fricile și zeci de alte procese emoționale și mentale vin să polueze relațiile noastre cu cei mai dragi oameni din viața noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluției. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevărați, părinți iubitori, parteneri ce sprijină și nu care sabotează. Cum am putea noi să știm ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situație se află, când nu știm nici ce e bine pentru noi și ce surprize ne rezervă viața, ce lucruri noi vom descoperi despre noi și lume și prin ce experiențe vom trece? Nu putem ști nici pentru noi și cu atât mai puțin pentru alții. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare și o îmbrățișare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Și dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viața noastră până când nu mai simțim nevoia să schimbăm viețile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre adevăr, citate despre încurajare, citate despre încredere, citate despre surprize, citate despre superlative sau citate despre respect
Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu știu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau știi ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc și să traversez țara asta și să stau în fața vilei părinților tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbești. Pentru că trebuie să-ți spun că îmi pare tare rău pentru tot și pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul și îmi pare rău pentru înclinația mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toți plecați la colegiu, eu mă chinuiam să mă mențin pe linia de plutire. Și crede-mă, nimeni nu îți dă hărți pentru drumurile mai puțin umblate. Trebuie să mergi înainte și să pornești la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an ești tu. Ești o persoană uimitoare, Audrey. Și ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată și mi-ai animat viața. Știu că noi doi nu ne cunoaștem prea bine, dar, deși sunt sigur că aș putea trăi fără tine, totuși nu sunt sigur că vreau asta. Așa că asta e.
replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre vârstă, citate despre vorbire, citate despre iubire, citate despre hărți sau citate despre femei
Dawson (în scrisoarea lui pentru Gretchen): Dragă Gretchen, mi-a plăcut să vobesc cu tine astăzi în camera ta. Încearcă să nu ai emoții în legătură cu începerea liceului. Știu că o să întâlnești oameni care să te înțeleagă. E ceva ce nu am apucat să-ți spun. Este cineva cu adevărat special în viața mea la care mă gândesc mereu. Nu seamănă cu nicio fată pe care am întâlnit-o până acum. Este inteligentă și amuzantă și frumoasă și simplul fapt că face parte din viața mea mă neliniștește și nu mă lasă să dorm noaptea. Și când mă gândesc la o persoană căreia aș putea să-i vorbesc despre asta, care va înțelege, singura care îmi vine în minte ești tu. Și asta e o problemă pentru că tu ești cea pentru care nutresc aceste sentimente. Mă gândesc mereu la tine, la orice lucru mărunt pe care îl faci. Abtibildul cu Elvis Costello de pe caietul tău cu spirală, modul în care ți-a crescut bretonul timp de șase luni până când luni ai reușit să-l prinzi pe tot în coadă. Astăzi, când mi-ai spus să rămân și să vorbim după ce a plecat Pacey, mi-a trecut prin cap că e posibil ca și tu să te gândești la mine. Dacă aș încerca să spun asta altcuiva, ar spune că nu va exista niciodată un noi, că viețile noastre sunt mult prea diferite, că nu vom fi niciodată potriviți unul pentru celălalt. Dar noi ne înțelegem unul pe altul și ne pasă și cred că așa va fi și peste ani. Cel mai bun prieten al tău pentru totdeauna, Dawson.
replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor, citate despre somn, citate despre scrisori, citate despre prezent sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Fiului meu drag...
Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că știu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Și uneori nopțile nu dorm
Că mă gândesc cum aș putea să fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aș vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai ușor,
Să-l strâng în brațe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă mă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu știu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie să uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum și-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greșeșc, sau de fac bine,
Tu-i porți în suflet mereu la tine.
poezie de Eugenia Calancea (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre somn, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre realitate
Mulțumesc ție, viață!
Avem nevoie de speranță,
De lumină, de credință și de viață!
Avem nevoie noie de fiecare,
Iubire din iubire, iertare cu iertare!...
Avem nevoie de acasă de copii,
De petale de îngeri și de poezii!
Avem nevoie noi de ceruri senine,
De roua vieții-n miez de destine!
Avem nevoie de chipuri strălucitoare,
De sărbătorile ființei și de răbdare!
Avem nevoie de gânduri noi de lumină,
De pagini de firesc, de pace vie deplină!
Avem nevoie de simplitate și de noi,
De semeni răniți în războaiele de-apoi!
Avem nevoie de șansă, de rugă, de sănătate,
De tot ce-i mai frumos în lume (dacă se poate?)!
Avem nevoie de Dumnezeu și de iubire,
De toți cei dragi, de lacrima lor subțire!
Avem nevoie să spunem cu multă speranță
În fiecare dimineață: "Mulțumesc Ție, Viață!"
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre război, poezii despre rouă sau poezii despre pace
Doza de realism. Orice comportament uman are în spate o motivație egoistă. Oamenii nu îți sunt loiali ție, ci te vor în viața lor pentru ceea ce le oferi, pentru cum se simt când sunt cu tine. De fapt, dorința lor ca tu să faci parte din viața lor este o reflecție a intereselor lor egoiste. Când nu mai au nevoie de tine, când relația nu le mai este de folos, se vor îndepărta de tine. Acceptă asta pentru că și tu faci la fel. Așa suntem noi oamenii construiți și cumva este normal ca fiecare să își urmească interesul propriu. Nu are niciun sens să suferi când se încheie un capitol, ci bucură-te de tot ceea ce ai trăit și învățat de la oamenii care au fost în viața ta. Cu bune, cu lecții, viața merge înainte!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre motivație, citate despre lecții sau lecții de engleză
Bunico!
Bunico, te văd și te admir de multe ori,
Stând singură pe-o bancă într-un parc
Sau cea ce-ți este mai aproape,
Lângă un bloc, unde este casa ta
Sau pe băncuța umbrită din curtea ta.
Dă-mi voie lângă tine să stau
Și să aflu care ar fi neliniștea ta,
Bunico, nu-i așa că ce urmeaz a depana
Este adevărul multora de seama ta?
Că de dor ți-e sufletul cuprins
Și pe chipu-ți brăzdat de timp,
Lacrimi calde șiruiesc,
Alinarea să-ți astâmpări?
Că ți-e dor de casa de la țară,
De grădina-n primăvară,
De ciripitul din zăvoi,
De liniștea iernii și serii reci,
Ce-îți amintesc de-ai tăi iubiți părinți
Și acei oameni simpli și cuminți?
Că ți-e dor de-ai tăi copii,
Departe de tine duși
Și-nstrăinați prin lume,
Ca-așa lor le-a fost scris,
Să nu stea aproape de tine?
Că ți-e dor de-ai tăi nepoței,
Care nu cresc și în ochii tăi,
Povești de la a lor mamă mai știi,
Fără să-i poți îndeaproape iubi și drăgăli?
În brațe ai vrea tu să îi strângi
Și un sărut de noapte bună să le dai,
Să îi privești în ochii sinceri, vii
Și să îi vezi cum cresc ei mari.
Și tristă ești că nu-s aproape,
Să le-asculți ale lor șoapte
Spuse noaptea ntr-un vis,
Când la imagini cu îngerași și zâne,
Pe a lor chip frumos, candid,
Un surâs gingaș apare.
Că ți-e dor de-o viață tihnită,
Cu toții, de la mic la mare, să fiți,
Bucuriile să vi le împărtășiți
Și în fericire cu toții să vă înveseleți?
Bunico, cu al tău sincer gând
Îi însoțești mereu, pe oriunde ei sunt
Și le dorești sănătate și spor în toate
Și a lor mulțumire și împlinire
Îți umple sufletul de fericire.
Bunico, cu chip blajin și tâmple cărunte,
Te-aștepți ca-ntr-o bună zi, ai tăi,
Casa cu a lor prezență să ți-o umple,
Să simți respectul și recunoștința
Pentru ceea ce ești tu de fapt pentru ei.
Bunico, icoană sfântă pentru ei tu ești
Și întelepiunea ta adunată-ntru-un răstimp,
Te va ajuta să înțelegi că fiecare,
Are-un drum scris sigur de urmat,
Să fii împăcată cu tine și cu-un suflet curat,
Că-n astă viață niciodată nu ai pregetat,
Să te lupți cu adevărat și ce-ai avut de dat, ai dat,
Și cuvântul tău de ei, copii, nepoți să-ți fie respectat.
Acum eu plec, dar voi mai reveni
Să-mi povestești mai pe îndelete,
De-ale tale reușite sau poate regrete,
Sufletul să ți-l descarci și amărăciunea ta
Să se transforme-ntr-un vis frumos aidoma.
poezie de Georgeta Ganea (30 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre adevăr sau poezii despre tristețe
Prieten drag
Mă ierti atunci când lacrimile-mi curg
Îmi mângâi fruntea ce acum e obosită
Mă porți prin foșnetul de brad din crâng
Mă-ncurajezi în viață să fiu eu pregătită
Nici uraganul nu mă mai doboară
Ori vorbele aruncate la întâmplare
Peste sufletul meu liniștea coboară
Din orice zi voi face o sărbătoare
O piatră aruncată nu mă omoară
De fulgere și tunete nu mă feresc
Glumesc și râd cu toți cei de afară
În omul bun sprijin la nevoie găsesc
În piept o inimă ce bate pentru tine
Prieten drag cu suflet bun și îngeresc
Te-am întâlnit pe cer în fulgere și ploaie
Printre lacrimi spun acum: eu te iubesc
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uragane, poezii despre umor, poezii despre râs sau poezii despre ploaie
Noi suntem lumea. Lumea este tu și cu mine, lumea nu este separată de tine și de mine. Noi am creat această lume - lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietății, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simț al compasiunii, sau al considerației pentru un altul. Oriunde ai merge, în orice țară din această lume ființele umane, adică tu și ceilalți, suferiți. Suntem anxioși, suntem nesiguri, nu știm ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca ființe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile. Există o relație comună între noi toți. Noi suntem lumea în esență, practic și în mod fundamental. Lumea este tu și tu ești lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înțelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.
citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre violență, citate despre sperieturi, citate despre sex, citate despre război, citate despre romantism, citate despre religie, citate despre informații, citate despre existență sau citate despre durerea sufletească
Rugă pentru ziua Schimbării la Față
Doamne!...
Lasă-mă să stau de vorbă cu Tine,
Nu fi Tată vitreg cu copilul Tău,
Care n-a făcut în viață decât bine
Și n-a fost plătit în schimb decât cu rău...
Lasă-mă să-Ți spun că nu se poate
Să rămâi mereu așa cum ești,
Când puterea Ta se-ntinde peste toate
Și când toate sunt așa precum voiești...
Lasă-mă să-Ți spun c-alcătuirea
Celor ce le crezi fără prihană
A-nceput să răzvrătească omenirea,
Dornică de-o viață mai umană...
Fă să fie-așa precum se spune
C-ai fi vrut să fii cu lumea toată -
Rău cu cele rele,
Bun cu cele bune -
Fii măcar acum ce n-ai fost niciodată...
Fă să fie bine pentru bine
Și, la fel, frumos pentru frumos
Și să fim și noi la fel cu Tine -
Cel de Sus la fel cu cei de jos.
rugăciune de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 9 (septembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, citate de Ion Minulescu despre schimbare, citate de Ion Minulescu despre viață, poezii despre tată, poezii despre plată, poezii despre frumusețe, citate de Ion Minulescu despre frumusețe, poezii despre copilărie, citate de Ion Minulescu despre copilărie, poezii despre bine și rău sau citate de Ion Minulescu despre bine și rău
Gastronomie
O poveste am să-ți spun
Și cuprinde tot ce-i bun.
O mâncare delicioasă
O să ai la tine acasă.
Dacă faci exact ce zic
O să-ți spun ce-am pregătit.
Și acum haide la treabă
Doar că tre' s-o faci în grabă,
O să faci azi o friptură
Și cu multă garnitură,
Vei pune și murături,
Asta trebuie la fripturi.
După ce bagi tot în gură
Poți să faci și-o prăjitură,
Cu frișcă și ciocolată
Ca să fie aromată.
Acum ai o masă gustoasă
Și cu drag îți spun: "La masă!".
Asta-i tot, am terminat,
Nu-i așa că ne-am distrat?
Vezi ce masă minunată
Pregătită dintr-o dată?
Și acum... o întrebare
Înainte de plecare:
Crezi că poți la fel de bine
Fară sfaturi de la mine?
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre arta culinară, poezii despre sfârșit, poezii despre sfaturi, poezii despre gură, poezii despre dulciuri, poezii despre ciocolată sau poezii despre acasă