Se-ntorc cocorii

Se-ntorc cocorii, pentru-a câta oară?
Cu o nădejde nouă în priviri,
Străbat văzduhul, cu-aripa uşoară,
În şiruri lungi, grăbite şi subţiri.

Prin petice lucioase de zăpadă
Nerăbdători, micuţii ghiocei,
Ies grabnic la lumină ca să-i vadă
Şi-şi clatină frumoşii clopoţei.

Pădurile cu crengi înmugurite,
Scăpate-acum de nemilosul ger,
Stau şi privesc, aproape încremenite,
Spectacolul care se dă pe cer.

Soarele blând, în graba cea mai mare,
Înlătură din faţa lui un nor,
Şi din înalt, cuprins de încântare,
Se uită cum plutesc în al lor zbor.

Din munţi până la şes freamătă ţara
Văzând atâţia minunaţi cocori,
Căci ei vestesc că vine primăvara,
Aşa cum au făcut de-atâtea ori.

poezie de Octavian Cocoş (12 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de primăvară

Cât de blândă-i adierea
Primăverii care vine!
Ne aşteaptă mângâierea
Unor zile mai senine.

Inima în piept tresare,
Pomii-ncep să înverzească,
Şiruri de cocori în zare
Se întorc să cuibărească.

Peticele de zăpadă
Se retrag acum grăbite
Ghioceii ies grămadă,
Gâzele sunt fericite.

Stau pe banca mea iubită
Bucuros să-i simt căldura
Şi cu mintea liniştită
Devin una cu natura.

poezie de Octavian Cocoş (25 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A câta oară?

A câta oară viaţa lui Cristos
aşterne iarăşi flori în ramuri vechi
şi cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile şi cicori,
un rai ce-mparte veşnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Şi Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-aşteaptă iar între ai Lui să vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Şi tu nu strigi: Rabuni! şi nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Şi tu ştii pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin uşa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Şi tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,
te-ndeamnă iarăşi: Nu fi ne-nţelept,
ci puneţi mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ţi-astupi şi ochii să nu vezi.
A câta oară El te-aşteaptă blând,
cu pâini şi peşti ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău
să-i strângi ciorchinii şi să-i storci în teasc.
Nu înţelegi că, totuşi, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Gârbovită de povara
Anilor ce te apasă
Traversezi cu greu cămara
Şi trudită ieşi din casă.

Cu mişcări grăbite, scurte
Îţi freci ochii la lumină
Apoi o porneşti prin curte
Cu paşi mici, către grădină.

Toate florile te-aşteaptă
Să te plimbi pe lângă ele,
Irişi cu tulpina dreaptă,
Gura-leului, pansele...

Lângă poartă, teiul mare
Umbra-şi lasă peste tine
Şi a lui sfântă răcoare
Se revarsă-n valuri line.

Un cais cu crengi uscate
Ce te ştie de copilă,
Se apleacă jumătate
Spre făptura ta fragilă.

Vişinii privesc cu teamă
Mersul tău şovăitor
Şi cireşii blând te cheamă
Să te ţii de trunchiul lor.

Iar zorelele-atârnate
Pe gărduţul dinspre stradă
Stau de-a dreptul nemişcate
Chipul palid să ţi-l vadă.

........................

Tare dragă ţi-e grădina
Şi-ai dori, de s-ar putea,
Când n-o să mai vezi lumina,
Să dormi îngropată-n ea.

poezie de Octavian Cocoş (19 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara!

Berze, ghiocei, albine
se grăbesc, cu mic cu mare,
să pornească la plimbare
şi s-anunţe cu-ncântare:
"Primăvara vine, vine!"

Doar ariciul, deranjat
şi de-aşa zarvă trezit,
ochişorii şi-a mijit:
"Ce-i cu voi? Ce v-a găsit?
Iarna încă n-a plecat!
Nu vedeţi că-i frig afară
şi că fulgii cad grămadă?
Cine are ochi să vadă
lângă sobă o să şadă!
Auzi colo, primăvară!"

Soarele se-ntinde bine
şi năsucul i-l ciupeşte:
"Scoal-odată şi priveşte
iarba cât de deasă creşte!
Primăvara vine, vine!"

poezie de Mihaela Rascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Cerul s-a întunecat
S-a stârnit acum furtuna
Ploaia cade neîncetat,
Ca nebuna.

Fulgerele strălucesc
Şi străbat întreg văzduhul
Spre pământ se năpustesc
Şi-şi dau duhul.

Norii bubuie grăbit,
Parcă tunuri trag în zare
Spre sătucul adormit
Ce tresare.

Vântu-aleargă furios
Toţi copacii se apleacă
Cu crengile până jos,
Ca să treacă.

Vine frig dinspre coline
Şi-apele se scurg şiroaie
Însă este cald şi bine
În odaie.

poezie de Octavian Cocoş (17 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Închid ochii. Vom trece prin stepa
Ocârmuită de regele morţilor.
În depărtarea mahrămilor grele de fir
Scrâşneşte lupul încătuşat.

Unde să mân? Hanul e îngheţat.
Şi sună argintul pe crengi, şi sună colinde,
Şi noi pribegim într-o mare tăcere
Până unde sfârşesc limpezimile.

Ehei! N-aţi rătăcit voi, cai adăpaţi cu rachiu?
Nu-i sania vis şi noaptea nu-i fum?
Clopoţei. Clopoţei. Clopoţei.

Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde şfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

O ciută şovăită umblă pe furiş.
Pădurile sună, aerul sună.
Şi barba lui Şiuşilă
Fâşie aspru pe gheaţă.

Moş Pământul s-a învălmăşit în somn.
Noi trecem în grabă spre nu ştiu unde.
Moş Pământe! Moş Pământe!
Noi trecem în grabă spre nu ştiu unde.

Dă-mi mâinile tale din lemn de măr:
Vreau să mă pierd în grădinile lor.
Voi făuri omenirii un cântec al Preludiului
Şi-al unui Luceafăr nerăsărit!
A fi Bucurie, şi nu - devastat crepuscul.
Nu căutăm noi drumul pierdut?
Arcade cereşti şi moara de vânt

Sunt de-aici, de pe acest continent?
Le-a dus bătrânul Crăciun
Şi jocul e bun.
E-n fiece jucărie un iureş latent,
Un lăutar nevăzut
Şi-o horă cu paşi nevăzuţi, şi-i destul.
Clopoţei. Clopoţei. Clopoţei.
Ehei!
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

Am trecut de ţara focului
Şi călătorim prin deşert
Până-n valea cu ceaţă.
Râurile Elivagar străbat zarea
În otravă, în pâclă, în scântei.

- Bună Ziua, Nistru, Nistru bătrânu.
Vântul bate apele de piatră.
S-aude, s-aude din cele patru dealuri
Dulăul Ghenarului şi răsuflarea peştelui...

Ehei!
N-aţi rătăcit voi, cai adăpaţi cu rachiu?
Nu-i sania vis şi noaptea nu-i fum?
Clopoţei. Clopoţei. Clopoţei.
Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde şfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

poezie de George Meniuc (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

C' est assez, Éternel...

Eugen Dorcescu

C'est assez, Éternel...

Nu mă mai simt în ţara mea acasă.
Nu sunt acasă nici printre străini.
Dă-mi Tu, Cel Veşnic, ţara luminoasă
În care fi-vom înşine lumini.

Aici, mânaţi de-al beznelor harapnic,
Huliţi de semeni, sfâşiaţi de câini,
Gustăm plângând din trupul sfintei pâini,
Dorindu-ne plecarea cât mai grabnic.

Şi eu, asemeni, pentru-a câta oară
Cuvintele profetului le spun?
Destul. Mă ia! Căci nu sunt eu mai bun
Decât strămoşii mei de-odinioară.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, "Nirvana. Cea mai frumoasă poezie", Editura Eurostampa, Timişoara, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecăciune

Când Adam fu încropit,
Dumnezeu avu ideea,
Unui brand mai reuşit,
Şi atunci făcu... femeia...

De atunci în Lumea mare,
E femeia o minune,
Un prilej de încântare,
Un paner cu fructe bune...

Căci ne dă de toate cele,
E iubirii blând sălaş,
Ne înalţă printre stele,
Şi ne naşte copilaşi...

Mâna-ţi blândă şi uşoară,
Ce mâncare-mi pune-n blid,
O sărut a suta oară,
Şi de trupu-ţi sunt avid...

Căci nici Soarele nu are,
Ori vre-un astru din Lactee,
O căldură aşa mare,
Ca un suflet de... femeie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clătinarea

cum se clatină cum se clatină
cum
se clatină un cap mai jos de oltean
într-o slatină
cum
se clatină se
clatină toată ţara lui olt (?!)
clatină în garsoniera din sla
tina o pro
fesoară o poetă pe care o ştiu fir
firie de
şi e olteancă şi mă
enervează prin clă
tinare perpetuă
cum
iară se clatină
clatină

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara ca o eternă surpriză

Iar vine primăvara peste noi
Şi tot penibili ne găseşte,
Vom cere soare, primim ploi
Şi ne mirăm că iarba creşte.

Ne vom hlizi cu mâna-n nas
Văzând cocorii cum se-ntorc,
Cum stau bondarii la taifas
Şi dorurile ghemotoc.

Un public aiurit vom fi,
Cu simţul olfactiv iar beat,
Nici anul ăsta nu vom şti
Cine atât verde a creat.

Vom da cu bâta-n baltă iar
Mirându-ne că totu-i crud,
Vom sta cu inima pe jar
Să-şi facă haine codrul nud.

Ne vor minţi din nou poiene
Cu pielea lor de clorofilă,
Răzbunătoare pe troiene
Fără preget şi fără milă.

Şi când, rataţi, vom obosi
Să-i cântăm ode primăverii,
Un cuc zănatic va vesti
Că-i timpul să cântăm şi verii.

poezie de Sorin Stoica (5 februarie 2024)
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Soarele încet coboară
După munţi, la asfinţit,
Înserarea se strecoară,
Arşiţa s-a domolit.

Plaja s-a golit de lume
Am rămas numai noi doi
Stăm de vorbă, facem glume
Şi-apoi râdem amândoi.

Stele una câte una
Se aprind pe firmament
În curând răsare luna
În văzduhul transparent.

Ne-am întins acum pe spate
Şi privim cu încântare
Cum coboară-nflăcărate
Două stele căzătoare.

Şi cu tremur în fiinţă
Privind spaţiul infinit
Ne punem câte-o dorinţă –
Oare a ta s-a împlinit?

poezie de Octavian Cocoş (9 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care aşteaptă

Ce bucurie, soarele răsare
Şi raza lui vesteşte-o nouă zi,
Poate că astăzi, pe-un cal alb călare,
Un tânăr prinţ la mine va veni.

De-atâta vreme îmi păstrez speranţa,
Şi plină de iubire îl aştept,
Să-i aud glasul şi să-i mângâi faţa,
Să simt că-mi sare inima din piept.

Sunt mulţi bărbaţi ce mă divinizează
Şi-mi spun cuvinte tandre fel de fel,
Eu îi ignor, şi chiar mă deranjează,
Fiindcă tot timpul mă gândesc la el.

Dar noaptea cade iar mult prea grăbită,
Oare cu ce, O, Doamne, am greşit?
Mă simt din nou profund dezamăgită,
Că nici de-această dată n-a venit.

Privesc spre cer şi caut alinare
Şi-aud distinct un glas divin şi pur,
"Uită de prinţul pe-un cal alb călare,
Priveşte atent la oamenii din jur".

poezie de Octavian Cocoş (10 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara asta are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşite din pământ

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

Trăim de ieri şi până mâine seară,
Urlăm la luna plină, minunaţi de umbre
Ne vom spăla în mare mai la vară
Şi vom uita de clipele destul de sumbre...

Nu scapă nici un om plin de rutină,
Nici umbrele nu-s colorate în lumină...
Trec zilele de ieri şi până mâine
Azi de-aş trăi, să muşc din pâine!

Prin apa bălţilor mă oglindesc cu talpa
Iar în noroi îmi las amprentele-mpietrite!
Voi servi în pofta prezentului supa
De mii de anotimpuri vii, nedefinite...

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îţi treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalţi la cer,
Dar când eşti trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulţi n-au sufletul de gheaţă,
Însă nici focu-n el nu-l înteţesc,
Netulburaţi, parcă plutesc prin viaţă,
Dar nu trăiesc, ci supravieţuiesc.

poezie de Octavian Cocoş (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de luna mai

S-a-mbrăcat în alb şi violet mălinul,
este luna mai, aproape jumătate,
înfăşat în capă roşie râde trandafirul,
văzând la geamuri tinere muşcate...

S-au întors din lunga lor peregrinare,
lăstuni şi rândunici să-şi caute cuibar,
după zboru-nalt, istovirea este mare
şi stau la sfat,... grămadă pe un par...

În zbor dezordonat, albine scânteiază,
sărută florile-n covorul din câmpie,
în zumzet, sub soarele de-amiază,
îşi duc grăbite prada dulce-n magazie...

poezie de Ioan Friciu (15 mai 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 8

Frumoasă este luna-n noaptea caldă
Chipul ei palid tandru mă priveşte
Şi cu lumina ei plăcut mă scaldă,
Iar raza ei de-argint mă ispiteşte.
Şi fără glas, necontenit mă cheamă
Să zbor la ea cuprins de fericire
Eu îi zâmbesc şi-i spun că nu am teamă,
Dar aici jos se află a mea iubire.
Căci a mai fost cândva o fetişcană
De un Luceafăr blând amorezată
Ce nu voia iubire pământeană...
Povestea ei e tristă şi ciudată.

Dar mintea mea, iubita o preferă,
Căci e reală, luna-i o himeră.

poezie de Octavian Cocoş (5 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 8

Frumoasă este luna-n noaptea caldă
Chipul ei palid tandru mă priveşte
Şi cu lumina ei plăcut mă scaldă,
Iar raza ei de-argint mă ispiteşte.
Şi fără glas, necontenit mă cheamă
Să zbor la ea cuprins de fericire
Eu îi zâmbesc şi-i spun că nu am teamă,
Dar aici jos se află a mea iubire.
Căci a mai fost cândva o fetişcană
De un Luceafăr blând amorezată
Ce nu voia iubire pământeană...
Povestea ei e tristă şi ciudată.

Dar mintea mea, iubita o preferă,
Căci e reală, luna-i o himeră.

poezie de Octavian Cocoş (5 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A patra virtute

Spunea un sfânt apostol
În vremuri mai senine,
Că-s trei virtuţi de bază,
Să le cunoaştem bine:
Credinţa şi nădejdea,
Ce-aduce alinare,
Şi dragostea curată,
Care-i cu mult mai mare.
Aşa-i, fără îndoială,
Ne scoatem pălăria,
Dar mai presus de toate
Se află datoria,
Căci crezi şi ai nădejde,
Iar dragostea-i uşoară,
Dar datoria-n viaţă
E veşnică povară.

poezie de Octavian Cocoş (19 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!