Seră de toamnă

Când seara de toamnă îmi bate la uşă
cu vântul sihastru venit dinspre nord,
văd flacăra zveltă urcând din cenuşă,
trecând prin tăciunii în plin dezacord.
Prin fanta rămasă din nou redeschisă,
aruncă balauri de umbre-n tavan,
aduşi dintr-o veche poveste rescrisă,
uitată cândva într-un mitic vulcan.

Aş vrea să adorm, însă gânduri haine
mi-alungă uitarea dorită-ndelung,
iar umbra jucată-n perete îmi spune
s-alung nedorite-amintiri care plâng.
Dar somnul rămâne o falsă dorinţă,
la marginea nopţii oprită discret,
pe umbre amare, din nori de căinţă,
venite pe doruri în chip de regret.

Şi parcă, deodată, aud dinspre sobă
un cântec plecat înspre uşa din hol
din jarul ce cântă romanţe de probă
cu note din care-a scăpat un bemol.
Dar liniştea nopţii se-aşterne îndată,
aud numai vântul cum bate în horn,
adorm şi visez că te-ntorci împăcată,
prin hăuri de timp, călărind un licorn.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea din vis

Se lasă-nserarea şi focul din vatră
pictează cu umbre poveşti pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămaţi la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la uşa-ncuiată
bătând din copite în pragul de lemn
dar vântul, rotindu-se loc, deodată,
le taie elanul c-un aspru consemn.

Şi parcă aud din trecut o chemare
trecând peste mine pe aripi de dor
scăldate-n parfum de cireşe amare
rămas în memorii neşterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară
la margini de visuri venite ad-hoc
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simţeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenuşii,
întinşi fără margini pe bolta senină,
când încă-aşteptam din trecut să revii.
Dar vântul rămas în polatră pe loc,
purtând neuitarea desprinsă din vis,
şoptea că trecutul pe care-l invoc
rămâne la poarta tăcerii proscris.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie

Se lasă-nserarea şi focul din vatră
pictează cu umbre poveşti pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămaţi la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la uşa-ncuiată
bătând din copite în pragul de lemn
dar vântul, cu frâul său aspru, deodată,
le taie elanul c-un simplu îndemn.

Şi parcă aud din trecut o chemare
trecând peste mine pe aripi de dor
scăldate-n parfum de cireşe amare
rămas în memorii neşterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară
la margini de visuri rămase în joc
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simţeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenuşii,
întinşi fără margini pe bolta senină,
când încă-aşteptam din trecut să revii.
Dar vântul ajuns în polatră ad-hoc,
purtând neuitarea desprinsă din vis,
şoptea că trecutul pe care-l invoc
rămâne la poarta tăcerii proscris.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon hibernal

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

Pe strada pustie se lasă-nserarea
şi gândul acasă se-ntoarce mai greu,
sub ţărmul stâncos se zbucimă marea,
cu stropii ajunge în sufletul meu.

Şi jarul din sobă mai tare trosneşte,
se-aude şi vântul cum bate în horn,
aştept la fereastră, în târg se zvoneşte
că vii din trecut călărind un licorn.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea din vis

Se lasă-nserarea şi focul din vatră
pictează cu umbre poveşti pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămaţi la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la uşa-ncuiată,
bătând din copite în pragul de lemn,
dar vântul, rotindu-se-n loc, deodată,
le taie elanul c-un aspru consemn.

Şi parcă aud din trecut o chemare,
trecând peste mine pe aripi de dor,
scăldat în parfum de cireşe amare
rămas în memorii neşterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară,
la margini de visuri venite ad-hoc,
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simţeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenuşii,
întinşi fără margini pe bolta senină,
când încă voiam din trecut să revii.
Dar vântul iesind răzvrătit din polatră,
cu trupu-i fluid alergând spre abis,
striga peste umăr, cu-o voce speriată,
a fost doar un vis... rătăcind peste vis!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri peste timp

Tăcerile care ajung spre seară
pe-o umbră de uitare-ntârziată
mă ţin lângă fereastra încărcată
cu gândurile-ntoarse de afară.

Revin acum mai obosite-n casă
să-mi tulbure tăcerea regăsită
cu bocete ascunse de-o ursită
în lungile regrete ce m-apasă.

Ieşite-acum din muta neuitare,
lăsată pe o margine de dună,
pe muchia ferestrei se adună
când soarele se duce la culcare.

Din buza nopţii vântul le ridică,
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să le aducă din trecut pe toate
când flacăra în sobă se despică.

Poveştile-ascultate mă-nfioară
cu armonii aduse peste vreme
din versurile scrise în poeme
cu notele găsite-ntr-o ghitară.

Adorm târziu tăciunii în cenuşă
se rupe-n sobă flacăra tăiată
când glasul tău se-aude deodată
în vântul care intră pe sub uşă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din exil

Pe faţa ta văd întristare şi teamă –
ce gânduri amare te macină, mamă?
Ţi-am scris de curând o scrisoare mai lungă,
ar fi trebuit mai demult să ajungă...
Vei afla ce voiai să ştii despre mine –
sunt sănătos, muncesc şi o duc foarte bine...!

Vei înţelege, desigur, printre cuvinte,
că nu mai sunt la fel cum eram înainte.
Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,
gândesc, uneori, într-o limbă străină,
în minte îmi vin doar cuvinte ciudate
ce-mi zic adevărul pe jumătate.
Nici obiectele nu sunt ca acasă –
oglinda-i mai strâmbă şi masa mai joasă,
patul se plimbă, când dorm, prin odaie,
iar geamul ferestrei adesea se-ndoaie.
Pereţii curbaţi se-adună-n oglindă,
ar vrea în ghiocul lor să mă prindă,
iar uşa crăpată ducând înspre hol
cu sunete sumbre se zbate în gol.

Dar somnul? - nu-i somnul meu de acasă,
soseşte prea greu - cu doruri m-apasă! –
se bate la marginea nopţii, de-a rândul,
cu cugetul plâns, cu visul, cu gândul...
Târziu, către ziuă, când totuşi mă frânge,
prin minte-mi aleargă doar vise nătânge
cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,
venind peste somn cu mirajul de-acasă.
Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –
la margini de doruri rămâne o pată...!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte târzie

E noapte târzie, iar somnul apune
în cumpăna gândului încă hoinar
prin gări neştiute cu trenuri nebune
pe care, mâhnit, le aştept în zadar.

Rămase cândva pe o linie moartă,
când iarna sosea târziu către seară,
lăsat-au amante, bătute de soartă,
să plângă mocnit în frigul de-afară.

Dar tu, neuitato, ai fost printre ele?
Ce cruntă-i acestă-ntrebare ostilă –
loveşte ca gerul venit dinspre stele
pe cântecul frânt de uitată siblă!...

Aştept să apari din neant împăcată,
în braţele-ţi calde să simt alinare
când vântul, intrând prin uşă crăpată,
cânta-va romanţe pe drobul de sare.

citat din volumul de versuri Poeme peste timp de Corneliu Neagu (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margini de vis

Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi
şi zeci de-amintiri mă-asaltează deodată
cu mii de regrete vorbind despre noi
în triste romanţe, pe-o harpă stricată.
Romanţele-ajung dintr-un vechi labirint,
trecând prin fereastra cu geamuri ovale,
evocă licornul cu frâu de argint
venit din trecut să te-aducă agale.

Cad frunze-n fereastră, venite pe rând,
e toamnă târzie şi parcă, de-afară,
se-aude licornul sosind nechezând
cu brâuri de foc aruncate pe nară.
Sau poate-i doar vântul ajuns din trecut
la uşa închisă, cândva într-o toamnă,
cu-n singur zăvor dintr-un dor neştiut
lăsat de uitarea ce-avea să se-aştearnă.

Te-aştept la fereastră s-apari din neant,
la margini de vis să te văd împăcată,
din harpă un ultim acord consonant
să-mi spună că n-o să mai pleci niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie Matinală

Vin zânele nopţii, din visuri astrale,
să-şi lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărţi necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.

Îmi toarnă otravă din nori de cenuşă
când ziua grăbită îmi bate la uşă,
iar zânele nopţii, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vârful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniţi să se scalde în mare.

Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărţi să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alţii trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.

Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre uşă, îmi lasă doar şoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie matinală

Vin zânele nopţii, din visuri astrale,
să-şi lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărţi necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.

Îmi toarnă otravă din nori de cenuşă
când ziua grăbită îmi bate la uşă,
iar zânele nopţii, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vâful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniţi să se scalde în mare.

Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărţi să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alţii trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.

Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre uşă, îmi lasă doar şoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 06.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din exil

Pe faţa ta văd întristare şi teamă –
ce gânduri străine te macină, mamă?
Ţi-am scris de curând o scrisoare mai lungă,
socotesc c-ar fi trebuit să ajungă...
Vei afla ce voiai să ştii despre mine –
că sunt sănătos şi o duc foarte bine...!

Vei înţelege, desigur, printre cuvinte,
că nu mai sunt la fel cum eram înainte.
Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,
gândesc prea mult într-o limbă străină,
în minte îmi vin doar cuvinte ciudate
ce-mi zic adevărul pe jumătate.
Nici obiectele nu sunt ca acasă –
oglinda-i mai strâmbă şi masa mai joasă,
patul se plimbă, când dorm, prin odaie,
iar geamul ferestrei adesea se-ndoaie.
Pereţii curbaţi se-adună-n oglindă,
ar vrea în ghiocul lor să mă prindă,
iar uşa crăpată ducând înspre hol
cu sunete sumbre se zbate în gol.

Dar somnul? - nu-i somnul meu de acasă,
soseşte prea greu..., cu doruri m-apasă! –
se bate la marginea nopţii, de-a rândul,
cu cugetul plâns, cu visul, cu gândul...
Târziu, către ziuă, când totuşi mă frânge,
prin minte-mi aleargă doar vise nătânge
cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,
venind peste somn cu mirajul de-acasă.
Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –
la margini de doruri rămâne o pată...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licornul cu frâu de argint

Se lasă-nserarea şi ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastră – aş vrea să apară
licornul cu frâu de-argint, galopând.

Din hăuri de timp neştiute apare
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe şaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.

Ajunge îndată cu frâul în mână
şi bate la uşă c-un vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
poveşti să le ţeasă pe geam în cristal.

O chem înlăuntru, să vină aproape
de soba încinsă, cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.

Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci
pierdute în gerul venit într-o seară
când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci.

.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

Cum vântul bate printre crengi,
şi bate şi prin mine,
cum albii fulgi de necuvânt
trec şi prin cer, şi piele,
te simt trecând acum pe-aici,
cu degetele grele.
Te naşti din mine, zi de zi,
cătând prin nouri stele,
şi cu-n surâs îmbietor
m-arunci înspre tăcere.
Cum să te uit? Cum să nu fug
din calea ta, fiinţă,
când gând din gând,
din ochi făr' de căinţă,
răsari ca să mă duci, cântând,
departe, cât mai mult,
peste pămînt şi stele,
lăsând în urmă lacrimi şi tăcere?

poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce siderală

Uitarea retrezită, ivită dintr-o teamă
lăsată într-o seară pe coama unui deal,
în prag de insomnie fără răgaz mă cheamă
să-ascult pe înserate un cântec din caval.

Trec orele haine şi somnul întârzie
sub visuri revenite, pe aripi de mister,
din rimele trădate în falsa poezie,
trecută de pendulă prin ceasul auster.

Iar timpul, pe tăcute, aduce fără grabă
secundele orfane, venite din trecut
cu amăgiri haine ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Aud în depărtare o voce siderală –
ajunge fără veste, în timp nedefinit,
destramă neuitarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce siderală

Uitarea retrezită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
ispitele amare găsite-n gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul întârzie
sub visuri revenite, pe aripi de mister,
din rimele trădate în falsa poezie,
trecută de pendulă prin ceasul auster.

Iar timpul, pe tăcute, aduce fără grabă
secundele orfane, venite din trecut
cu amăgiri haine ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Aud în depărtare o voce siderală –
ajunge fără veste, în timp nedefinit,
destramă neuitarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie din Creaţie nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie hibernală

Se-aşază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ţine pe loc –
îţi sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neştiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n braţele tale o dată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margini de lume

Iluzii de-o clipă se nasc şi dispar
în vagi amintiri venite deodată
cu vrajă adusă de gândul hoinar
în focul ce încă mocneşte pe vatră.
Din flacăra tunsă se scurg pe tavan
mistere ascunse în dansuri astrale,
ajunse târziu dintr-un mitic vulcan
prin hornu-ncropit din două cavale.

Prin ele zăresc un dor îngropat
la margini de lume aproape uitată,
în colb de tăcere, cu gust de păcat,
rămasă pe brâuri de timp atârnată.
Din conul de umbră eu încă ascult
această tăcere căzută-n uitare
cu dorul rebel îngropat mai demult
sub piatra ostilă, din alte hotare.

Nu-i loc de visare, nu-i loc pentru dor
o, patrie mumă, lăsată în urmă,
e numai un loc pentru cei care mor
când visuri şi doruri în taină se curmă.
Adesea mă-ntreb: ce faci pentru noi? –
ce crudă devine aceată-ntrebare,
când văd că ajungem doar simpli eroi
de triste cancanuri citite-n ziare.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2019 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margini de lume

Iluzii de-o clipă se nasc şi dispar
în vagi amintiri venite deodată
cu vrajă adusă de gândul hoinar
în focul ce încă mocneşte pe vatră.
Din flacăra tunsă se scurg pe tavan
mistere ascunse în dansuri astrale,
ajunse târziu dintr-un mitic vulcan
prin hornu-ncropit din două cavale.

Prin ele zăresc un dor îngropat
la margini de lume aproape uitată,
în colb de tăcere, cu gust de păcat,
rămasă pe brâuri de timp atârnată.
Din conul de umbră eu încă ascult
această tăcere căzută-n uitare
cu dorul rebel îngropat mai demult
sub piatra ostilă, din alte hotare.

Nu-i loc de visare, nu-i loc pentru dor
o, patrie mumă, lăsată în urmă,
e numai un loc pentru cei care mor
când visuri şi doruri în taină se curmă.
Adesea mă-ntreb: ce faci pentru noi? –
ce crudă devine aceată-ntrebare,
când văd că ajungem doar simpli eroi
de triste cancanuri citite-n ziare.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!