Schimbări

Ne schimbăm aşa brusc şi spontan,
Şi nu-mi ştiu oglinda de aproape un an,
Ca fulgerul trec momente şi clipe,
Şi mor înainte, destinu' să ţipe.

Şi doare cerneala căci e suferinţa
Ce cade pe foi şi îmi plânge peniţa,
Şi scrie a uitare când mă pierd în zare,
Şi nustiu de-i lună sau poate e soare.

E război cu arme când toate ţi-s clare,
Când trage mintea inima moare,
Un ultim pas ca o veşnicie,
Şi nici oglinda nu vrea să mă ştie.

Şi toate-s aiurea, lipseşte curajul,
Să îmi schimbe viaţa din nou ca macazul,
Stau ca stânca privind ce se-ntâmplă,
Aştept vocea să nu mai fie mută.

Octombrie cade în rana tăcută,
Inima-i vorbeşte dar ea nu ascultă,
Şi mă uit cum arde, cum arde ca mine,
Nuştiu de-i rău şi nuştiu de-i bine.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (5 octombrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

când speranţa moare
ce a mai rămas?
inima ce doare...
nu are nici glas!!

nu e drum pe care
poţi ca să mai mergi!
cauţi alinare..
doar in vechi poveşti!

când speranţa moare
cerul e cu nori..
ninge chiar de-i soare
unul... e din doi!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relax

Doar ochii tăi mă dor privind în altă parte
şi mâna ta mă doare când strânge ce se poate
şi paşii tăi i-aud când calcă depărtarea
şi te visez profund când între noi e marea

Când totuşi eşti cu mine le uit pe alte toate
şi aud cum respiri ţinându-mă în braţe
şi simt căldura ta cum cade peste mine
şi-atunci eu nu mă ştiu de cât îmi e de bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai femeia ştie

Ochii ei... oglinda vieţii mele,
Licăresc în noapte, parcă-s două stele,
Iar privirea lor plină de mister
Mă arde ca o faclă aprinsă în eter.

Ce ascunde-n ei, numai femeia ştie,
Când focul se stinge sub mantia-i pustie.
Şi inima-i plânge plină de durere,
Când singurătatea o mistuie-n tăcere.

Privirea-i se-nsenină ca cerul albastru
Când o sărut şi-o îmbrăţişez tandru.
Mă-nvăluie-n stele şi-n mii de mistere,
În clipe de iubire, dulci, dar efemere.

Ştie numai luna, sub raza-i argintie
Ce scântei aprinde un suflet de femeie,
Căci ea este enigma ce n-o pot desluşi,
Dar îmi aduce-n viaţă multe bucurii.

Când negura se lasă şi umbrele dispar,
Rămâne numai una, în chip de chihlimbar
Şi ochii ei mă cheamă în nopţile târzii,
Să o ţin în braţe pân' zorii s-or ivi

poezie de Gheorghe Deniştean (19 martie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărţit de dumnezeu şi mă rostogolesc, după chipul şi asemănarea mea, de la primul cuvânt, până la ultima nuanţă de roşu.
oglinda: linie de fracţie cu dinţi. totul se împarte la unu, pentru că zero face frig:) +1 = -1:(
oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârşirea ta (femeie).
oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?
oglinda: tango între punctul de pe i şi infinit.
oglinda: distanţa dintre pradă şi prădător. mă prind sau pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo.
oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal anulează definiţia oglinzii. ea, cea care trage cortina.
oglinda: balansoar între trecut şi viitor. come as you were. cu viteza luminii. cu toţi morţii din tine.
oglinda: rană dublu adezivă care mă ţine întreagă. acest pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanţă de roşu.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Între noi e o "poartă" înaltă,
Nu ştiu de-i închisă, deschisă...
De dor încins, aş vrea să te mângâi,
Răcoarea buzelor să ţi-o cuprind,
Zăpada sânilor să ţi-o alint.
Şi te-aş iubi, te-aş adora,
Să ne topim, dragostea mea!
Nu ştiu de "poarta-i" închisă, deschisă,
De-i translucidă, de e-o oglindă.
Şi dac-ar fi aşa,
Să ne privim în ea:
Eu din lumea mea,
Tu din lumea ta.
Atunci
Iubirea ne-ar apropia.
Ce s-a-ntâmplat, iubita mea?
Oglinda ta, te-a-ndepărtat?!
Dar eu, eu tocmai m-am apropiat!
Dar poarta se transformă-n zid,
Un rece zid...
Prin care nu mai văd nimic.
Şi când poarta se transformă-n zid,
Se-nchide drumul spre iubire...
Se naşte-n inimă un vid
Ce schimbă-n rău a noastră fire...

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea

Doua maini muncite-n soare
Nici nu imi dau seama
De-i ferice sau o doare
Buna-mi este mama.

Trag cu ochiu pe la mese
Somnul ea nu-l are
Stiu ca are cui sa-i pese
De avem mancare.

Ochii ei ma poarta-n bine
De o viata-ncoace
Vreau s-o fac mandra de mine
Doamne mintea-mi coace.

Stai tu mama nu mai plange
Priveste-ti odorul
Sterge lacrima de sange
Uita chinul, dorul.

Doua maini muncite-n soare
Nici nu imi dau seama
De-i ferice sau o doare
Buna-mi este mama.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititor printre... rânduri

Pe lumea asta sunt si eu,
Cu bune şi cu rele...
Şi nicidecum nu mă consider
Un cititor în stele...
Dar mi se întamplă foarte des
Încât rămân pe gânduri
Să citesc vorbe cu-nţeles
Ce "răsar" printre... rânduri...
Nu ştiu de-i bine sau de-i rău,
Doar Cel de Sus o ştie
Dar ştiu că viaţa mea n-a fost
Nicicând o poezie...

poezie de Mariana Simionescu (27 septembrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 11

Şi de te strig, iubite, să nu-mi răspunzi la vară,
Când poţi să-mi prinzi cuvântul, din aripa în zbor!
Răspunde-mi, când sub geruri, stau vise să răsară,
Iar eu, din nori de gheaţă, secundele măsor!

Te voi chema cu gândul, tivit pe glezna serii,
Când ţipă doru-n irişi, ca neaua pe sub paşi.
Tu să nu vii, când umbre, pe pleoapele tăcerii,
Dansează fantomatic, şi nopţii, să mă laşi!

Epistole-ţi voi scrie şi-un semn de întrebare
Voi strecura-ntre versuri. De-i greu să îmi răspunzi,
Eu îţi aştept sărutul pe locul care doare
Şi unde port povara, pe umerii rotunzi.

Voi aştepta cuminte, în aşternutul moale-
Atât de rece albul, dar tu să mă-ncălzeşti!
Hai, fură-mă, zăpezii şi-mbracă-mă-n vocale,
Din carcera consoanei, aştept să mă trezeşti!

Şi ninge peste mine, m-or troieni cascade,
Imaculate frunze din mărul lui Adam,
Te-aştept, să ne ascundem în cuib de acolade
Şi dincolo de viaţă, aproape, să te am!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş muri ori de-ai muri

C-o bucurie tristă te ţin acum în braţe.
Privire în privire şi sân la sân trăim,
Şi gura ta-mi surâde, şi ochii tăi mă-nvaţă
Când ţinem fericirea pe sân cum s-o iubim.

Dar de-oi muri vreodată, copilă gânditoare,
Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi
Ş-o să petrec în pace prin lumile de soare,
În care-oi dăinui?

Nu, nu, copilă scumpă!... De-i auzi în noapte,
Când vei veghea în rugă la candela de-argint,
De-i auzi cum tristă aripa unei şoapte
Te-atinge aiurind,

De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare,
Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini,
Să ştii că prin a nopţii de întuneric mare,
La tine, înger, vin!

Şi să-mi deschizi fereastra, să trec o boare sântă
Prin oalele uitate de veştejite flori,
Să mângâi cu suflarea-mi a ta faţă pălindă,
Ochii tăi gânditori.

Dar de-i muri tu, înger de palidă lumină,
O, ce m-aş face-atuncea, mărite Dumnezeu?
O să te plâng cu vântul ce fluieră-n ruină
În rece zborul său?

Înger venit din ceriuri, oi plânge al tău nume,
L-oi sămăna-n flori palizi şi-n stelele de foc,
Cânta-te-aş ca şi râul cel scuturat de spume
În nopţi ce stau pe loc.

Şi aş primbla durerea-mi pe mări necunoscute,
Prin stânci ce stau în aer, prin munţi cu cap de fier,
Prin selbele bătrîne şi prin pustii tăcute ­
Prin nourii din ceriu.

Pân' ce bătrân şi palid, cu cap pleşuv ca stânca,
Aş rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun'
Şi aş culca în piatră inima mea adâncă,
Cu dorul ei nebun.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Şi dintre toate iubirile-ţi străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Şi nu ţi-a dispărut nici dorul... deşi, eşti mândru să mă suni...
Şi ceas de ceas gândeşti amorul... ce doar cu mine ştii s-aduni.
Şi te gândeşti clipă de clipă... ce mai fac eu şi cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... şi inima-ţi întreabă: "ce?"

Şi mă doreşti să-ţi fi aproape... deşi te-ngreunezi greşind...
Că poate, poate, totuşi poate... eu am să vin, gonind, venind...
Şi te întrebi de simt ca tine... oare şi eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să ştii de mine... deşi la fel mă perpelesc!

Şi totul are timpul său... când sita cerne şi s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-opreşte, sau mai merge...
Când tu îţi simţi inima plină... de-nţepături şi apăsare,
Să ştii că nu sunt în lumină... şi te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc aşa cum sunt...
Dorinţele îmi sunt divine... şi te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simţi inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simţi ce dragoste-ţi nutresc!

Şi vine totuşi şi finalul... îl tot aştept să vină acum!
Vreau să înving şi s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Şi te iubesc fără să vreau... aşa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fericire

Sunt clipe când toate le am...
Tăcute, duioase psihoze -
Frumoase poveşti ca visuri de roze...
Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când toate le am...
Viaţa se duce-n şir de cuvinte -
Un cântec de mult... înainte...
Momente când toate le am...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să mă întrec cu peştii
În ape de cleştar,
Aş vrea să mă înalţ cu păsări
În albastru zbor,
Aş vrea să cânt la cer
Ca Lia ciocârlia,
Aş vrea să fiu iubită
De toţi ca şi Maria,
Aş vrea să fiu din nou
Copil nevinovat,
Să mai trăiesc nemuritoare
Clipe de altădată.
Aş vrea să înţeleg
Izvorul dulce când vorbeşte,
Şi vântul, când este turbat,
Şi în geamuri vuieşte.
Aş vrea să am rochiţe,
Ţesute cu mândre flori de mai
Şi să dansez cu fluturii-n alai,
Aş vrea să înţeleg,
Limbajul şi verdele pădurii,
Aş vrea să fiu copilul
Sălbatic al naturii.
Aş vrea să fiu prietenă
Cu luna şi cu mândrul soare
Căci ele ştiu de dor,
Când inima mă doare.
Aş vrea să pot muta
Măreţii munţi din loc,
Oamenilor să le aduc noroc,
Aş vrea să cânt, să scriu,
Cu-atâta măiestrie,
Şi inima de piatră,
Cântul şi versul să-l mângâie.
Şi câte nu aş vrea...
Dar poate cineva să-mi ia
Dreptul minunii de-a visa?

poezie de Valeria Mahok (20 septembrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţărâna care-l arde

Mergând să-şi caute dreptatea
A plecat omul pe jos.
Şubredă-i e sănătatea,
Pielea-i spânzură pe os.

În ţărâna care-l arde,
Omul calcă-ncetişor.
Se clatină iar şi cade,
Strigând după ajutor.

De murit, nu vrea să moară.
Are acasă cinci copii.
Ce vor crede ei diseară,
Când tata n-o mai veni?

De sus, soarele îl arde.
Jos, colbul de praf îl frige.
Se ridică şi iar cade,
Nu mai poate nici să strige.

Cu ochii înlăcrimaţi
Către cer acum priveşte:
Doamne, două fete şi trei fraţi...
Zicând acestea... el sfârşeşte.

În lumea de azi, se pare,
Nimenea nu te ajută.
Nu te crede cel ce are.
Este duşmănie multă.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fără răspuns

Fiinţă blândă, şi-atât de frumoasă,
Ce suflete noi naşte pe pământ,
Fără de Ea, nu vreau nici pat, nici masă,
Căci viaţa-i chin, iar doru-i vânt.
Cu vorba Ei ce-a dulce ca un soare,
Ea inima-mi încălzeşte-n piept.
De-i tristă, totul crunt mă doare,
Iar sufletul îmi e deşert.

În viaţă îmi eşti o alinare,
Un dor, o muză, un respect.
Cu Tine-aş vrea să zbor spre soare,
Să cânt, să plâng şi-apoi să plec.
Căci nu-mi răspunzi la sentimente,
Iar dragostea mea, e doar un vis.
Nu-mi fă nicicând, o, dragă, complimente,
Că nu mă vreai, de mult ai zis.

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!