Se lasă seara
Se lasă seara.
Umbre lungi ne acoperă ca o mantie de catifea,
Ferindu-ne de privirile indiscrete ale trecătorilor,
În timp ce vântul sprințar îți răvășește părul despletit,
Ce cade în valuri pe umerii tăi de marmură albă.
Se lasă seara.
Dunărea se târăște molcom la picioarele noastre,
Ostenită de această peregrinare fără sfârșit,
Iar gândurile tale curg odată cu ea spre zările infinite,
Unde cerul albastru sărută marea întunecată.
Se lasă seara.
E pace și liniște pretutindeni în jurul nostru,
Căci lumea a obosit de atâta frământare zadarnică,
De atâta trudă, de atâta chin, de atâta speranță,
Și se pregătește de odihna cea sfântă și binemeritată.
Se lasă seara.
Inima ta începe să bată dintr-o dată mai tare,
Poate de teamă, poate de uimire, poate de încântare,
Iar eu stau și o ascult împietrit de emoție,
Temându-mă ca nu cumva să îți iasă din piept.
Acum e noapte.
Noi am rămas în același loc, unul lângă altul,
Țintuiți de pământ ca niște copaci cu rădăcini adânci,
Dar sufletele noastre pure și pline de fericire
Se îmbrățișează năvalnic și se înalță grăbite spre stele.
poezie de Octavian Cocoș (6 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
Citate similare
Liniște
Atâta liniște acum
Și atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Și atâtea amintiri de odinioară.
Atâta liniște, de mă înspăimântă,
Și tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârșit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.
Atâta liniște, de un perpetuum nesfârșit.
Atât zbucium între două ființe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viață fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.
Atâta liniște cât poate cuprinde noaptea în vise,
Și tot atâtea speranțe renasc diminețile.
Dimineți, punți între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.
Atâta liniște...
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre dimineață, poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre spaimă, poezii despre noapte, poezii despre frică sau poezii despre cuvinte
Rondel în burg
Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle,
Măsoară zilele ce curg
În sacul vremii ce se umple.
Din foișoare, cu vechi surle
Oștenii la vestiri recurg;
Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle.
În zorii zilei și-n amurg
Sfințenie este și în gherle,
Căci a venit un demiurg,
Ca să prefacă piatra-n perle,
Se lasă seara peste burg.
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre seară sau poezii despre perle
Seara în Vamă
seara în Vamă
greierii mi se plâng
când apusul își depune cenușa
în nisipuri
norii trec neconsolați
spălați prin apa asta sărată
marea asudă
ca o piatră surdă
obosită de atâta timp nesfârșit
fără orizonturi
plină de cicatrici mișcătoare
răsărituri
ce au rău de mare
pescăruși ce fac rotocoale
deasupra poeților nerăbdători
valuri ce se despletesc
de pe trupurile noastre de cărămidă
gândurile mi se dilată înspre soare
și dispar
tăcerile noastre vorbesc
mă trezesc cu mâinile cuprinse
între brațele tale
soarele sapă în nisip
trupul tău fierbinte
marea îți curge pe umeri plete
simt că ești atât de emoționată
inima ta scoică
mărturisește perfect viața
pe această plajă
între două ceruri
poezie de Ionuț Calotă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre Soare, poezii despre vorbire, poezii despre vamă, poezii despre tăcere sau poezii despre păr
Rondelul Bucureștiului
Când seara se lasă peste București
Tu iar te plimbi c-o sticlă de vin
Un dor nebun te lovește-n plin
Și pe străzile lăturalnice rătăcești.
Mintea-ți zboară la tot ce iubești
Și te cuprinde un imens suspin
Când seara se lasă peste București
Tu iar te plimbi c-o sticlă de vin.
Și-ai uitat cum e din inimă să zâmbești
De când acum îi ești ca un străin,
Iar sufletul ți-a devenit amar ca un pelin
Și plângi, la ea mereu te gândești
Când seara se lasă peste București.
rondel de Alina-Georgiana Drosu (4 iunie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre București
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre vin
- poezii despre uitare
- poezii despre plâns
- poezii despre plimbare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Bună seara, iubito!
Bună seara, iubito!
Am trecut să-ți spun
Eternul noapte bună,
Sau că te doresc oricum.
Să-ți spun că-mi ești noapte,
Sau că somnul nu vine,
Să te chem mai aproape
Sau să te știu în mine.
Bună seara, iubito!
Mă primești în iatac?
Îți promit nopți de vis,
Tu mă rogi ca să tac.
Răscolind prin cuvinte
Hoinărim prin eter,
Tu ești fată cuminte,
Eu de soață te cer.
Bună seara, iubito!
Chiar și mâine mai sunt,
Același rămas bun,
Scris pe-o pală de vânt.
Hamalul de vise,
Ce îți cară din stele,
Constelații nestinse,
Să-ți speli pașii cu ele.
Bună seara, iubito!
Mă lasă să plec,
Înainte să vin,
Prin tine să trec.
Poteci de cuvinte
Străbătute-n doi
Aducându-ne aminte,
Să ne naștem goi.
Bună seara, iubito!
Ce-ar mai fi de spus,
Te iubesc, dar știi,
Nu ne este deajuns.
Nevoie avem,
De-un pic de noroc,
Eu pot, noi putem
Și nu stăm pe loc.
Bună seara, iubito!
poezie de Mihail Coandă (28 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre viitor, poezii despre soție sau poezii despre somn
Recuzită
Această haină
Mă lasă verde
Aceasta din seara acesta
Mă lasă la mare
Și pantalonii de pijama
Mă lasă-n stele
Acolo în tărâmul somnifer
Dacă pleoapa-mi cade și
Cade.
poezie de Mihaela Cătană (15 august 2002)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație sau poezii despre verde
Infarct
Seara se lasă. Seara se lasă.
Soarele-și face cuib în iarba de pe deal.
Mama, din rochia cu flori de acasă,
Se mută în straiul cenușiu de spital.
N-a mai auzit de cardiogramă...
Ciudată e și această hârtie
Pe care inima ei trage linii, cu teamă,
Ca un copil care se-nvață a scrie.
"Inimă, zice mama în gând, să nu mă înșeli,
Fii silitoare și-nvață
A scrie - dar, te rog! - fără greșeli
Un singur cuvânt, numai unul: viață!"
Pe lângă inima mamei moartea umbla.
Ce cauți, moarte, așa de devreme?
De la inima mamei se lumina,
Iar moartea de lumină se teme...
Ah, inimă, cum te ții
De viață, de dulcele soare!
Ca steaua - de ore târzii,
Ca ramul - de pom,
Ca floarea - de ram,
Ca roua - de floare.
poezie de Vasile Romanciuc (1986)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre moarte, poezii despre mamă, poezii despre inimă sau poezii despre crengi
Mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Băiatul acela nu ți-a aruncat niciodată măcar o privire
Nu a încercat să te cucerească
Se îmbracă după cum îți imaginezi tu,
e înalt și mândru
E mereu prezent
în gândurile tale
Zi și noapte
Iar tu aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Iar tu aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
pentru că seara vine mereu.
cântec interpretat de Pet Shop Boys
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre prezent, poezii despre mândrie, poezii despre imaginație sau poezii despre gânduri
Liniște de iarnă
liniștea pășește prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
pornește din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu
e totuși iarnă vântul își lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopții
liniștea... acea liniște locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta
Doamne, și e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în șoaptă
să nu tulbure liniștea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ
poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre trup și suflet, poezii despre religie, poezii despre ninsoare sau poezii despre mere
Liniște între noi
E atâta liniște între noi,
A înflorit de-atâtea ploi,
Răcoarea este în noi doi,
O depărtare de noroi.
Noroi uscat de-atâta timp
Pe ochii noștri și pe chip,
Nu lasă genele să pice
În somn de liniște și dulce.
E liniște și ea ne doare
La orice mică răsuflare,
La orice bobocel de floare,
Ce moare de atâta soare.
E liniște și consolare,
Eu sunt aici și-n depărtare,
Eu sunt închis în frământare,
Tu cum mai ești și ce te doare?
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre ploaie sau poezii despre ochi
La margine de timp
Tu stai la un capăt al universului,
iar eu la altul.
Tu înțelept și răbdător cât un mileniu,
eu, cât o oră.
Atâta timp și spațiu și stele-ntre noi,
doar gândurile răzlețe ni se mai întâlnesc uneori.
Îți simt respirația în nopțile când lupii tac
și luna urlă,
iar vântul se joacă cu valurile mării.
Inimile noastre își dau întâlnire în fiecare zi
la margine de timp.
Dar întârzie de fiecare dată cu o bătaie.
Și inima ta și inima mea.
poezie de Eugenia C. Crețu (12 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia C. Crețu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre spațiu și timp, poezii despre ore, poezii despre lupi sau poezii despre jocuri
Ce i-aș spune...
Îmi geme-ntr-una-n ziuă inimioara,
Iar vocea ta trăiește-n mintea mea.
Un dor iar mă cuprinde când se lasă seara
Și când mă sărută raze reci de stea.
Aștept tu ca un înger să cobori în noapte,
Să nu mai pleci lăsându-mi un amar...
Dar inima mai tare și îmi bate,
Căci în zadar aștept când nu apari.
Privirea ta poate doar se joacă,
Nici nu gândești că-mi place stilul tău...
Dar ce i-aș spune inimii să tacă
Fiindcă geme zilnic și mi-e greu???
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri sau poezii despre voce
De unde vine seara?...
De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopții?
Poate că vine, ca și vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii și mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni și de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre păsări, poezii despre păduri sau poezii despre aripi
Într-o noapte
uneori strângeam stele în palmă
să nu se rătăcească în galaxii
mă aveai, eu visam
clădisem un monument pe ăst tragic pământ
mă întrebam mereu cine sunt
treceai printre stele, suavă ca ele
erai senină și pură iubito
te frângeai între gânduri, eu pășeam printre spini
erai primăvară, fecioară...
îmi era atâta dor de tine, dor de casă
să vin, să mă întorc astăzi acasă
dar lupii ăștia mă omoară, nu mă lasă
și dacă tu...
atunci eu...
ce labirint al sufletului croisem într-o noapte între noi
e trist că n-am știut atâta timp de noi, noi, doi nebuni
noi, amândoi, în șir de doi
începe tu, eu...
tu mă strigai în noapte, chemarea era mută
plutea pe lac un nufăr, iar tu plângeai prin colțuri
te adunam în palmă și printre gândurile lumii
te-am sărutat femeie, ca întâia dată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre tristețe, poezii despre tragedie sau poezii despre primăvară
Cimitire plutind
Mă lasă carnea
ce să zic!!?
Mă lasă ciorbă de om
Mă lasă umbră de umbră
de pom
mă lasă
ce sa zic!?
Mă lasă inima în drum
cu buzele noi
mă lasă
trupul mamei
mă lasă
tata lângă casă
mă lasă
și nu-i pasă.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre mâncare sau poezii despre copaci
Atâta timp...
Atâta timp cât mai avem o țară
Și știm că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă și amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.
Atâta timp cât mai avem o viață,
Bună sau rea, așa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea față-n față
Nu să ne-ascundem după o perdea.
Atâta timp cât mai avem onoare
Așa cum am avut de când ne știm
Chiar dacă umilința rău ne doare
Putem pe toți în ochi să îi privim.
Atâta timp cât mai avem un suflet
Și o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreți chiar dac-am suferit.
Atâta timp cât nu uităm trecutul
Și cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în față un viitor.
Atâta timp cât mai avem speranțe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi și circumstanțe,
După eșecuri ne vom reveni.
Atâta timp cât mai avem o șansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Și să urcăm pe ea până la cer.
poezie de Octavian Cocoș (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre rai sau poezii despre onoare
Evadare în noaptea eminesciană...
Vino seara la izvoare, valuri line curg albind
Când se prinde-n nouri Luna cu sclipire de argint.
Sânul alb să-ți dezvelesc sub un ram de tei în floare,
Freamătul să mi-l astâmpăr din priviri rătăcitoare.
Lasă vântul printre sălcii să adoarmă flori de câmp,
Lasă dorul dus de ape, să fugim de pe pământ.
Și vom sta în miez de noapte pe un colț de nemurire,
Mândre stele de cleștare adâncesc a ta privire.
În lumini îngălbenite neguri albe se arată,
Sânul tău din sloiuri reci se aprinse dintr-odată.
Glasul gândului îți desface duios plânset de vioară,
Geană blândă de suspine printre șoapte mă-nconjoară.
poezie de Ștefan Radu Mușat din revista Constelații diamantine (ianuarie 2017)
Adăugat de Ștefan Radu Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre vioară sau poezii despre tei
Sărutul vântului
A-mprăștiat aroma primăverii
în zări ce l-au primit plăcut surprinse,
i-au mulțumit, cu inimile-aprinse,
și l-au privit plecând, în pragul verii.
Le-a mângâiat, în trecere, cu rouă,
în dimineți mai reci și chiar în noapte,
în zborul spre apus și miazănoapte,
zâmbind spre stele ori spre Luna Nouă.
Acum a obosit și nu mai poate
să-și ducă adierea lui plăcută
spre zările de-acum înconjurate
de vânturi ce-au venit să le arate
că au crezut vioară o lăută.
Se lasă pe pământ și îl sărută.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară sau poezii despre rouă
Spre seara vieții
Spre seara vieții miroase a pustiu,
Cerul nu mai vede prin pupila soare,
Genele s-ascund în păsări călătoare,
Spuma din valul mării trece în târziu.
În seara vieții noastre depărtarea crește,
Dealul nu ne urcă peste coama sa,
Steaua plină-n visuri nu mai are șa,
Umbra de sub noi, subțire, se topește.
Asta-i seara vieții searbădă, amară,
Totul e fărâmă, chiar munții au apus,
Doar adâncimea crește în brațele de urs
Ce-așteaptă-n sânul lui o căprioară.
Mă doare ceasul serii ce scârție în timp
Rupând altoiul dulce ce-a fost între noi,
Până plecăm în noapte mai așteptăm vioi
Să dăruim viața pe-un mugure în schimb!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urși, poezii despre schimbare sau poezii despre păsările călătoare
E atata pace...
E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deși mă-nconjoară furtuna
și norii sunt tot mai grei,
Te privesc... și flori de tei
îmi ningi printre pleoape...
ești tot mai aproape...
sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
și-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las să plângă!
și știu că se poate...
cu Tine pășesc
pe întinderea de ape,
deși vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ții de mână...
E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace sau poezii despre nori