Bătrâna corabie

Fără catarge, fără cârmă, cu coastele crăpate
Zace-o epavă pe plajă, ea, cândva lansată mările să-înfrunte;
Ea, care-a fost atât de iubită, cu forme rotunde, minunate,
Ea, făcută să navigheze, cu frumuseţea ei de corp, de punte.

Sub luna plină, înaintea vânturilor tinere şi iuţi,
Gonea mai ieri pe valuri – şi noiane de laude-a primit,
Şi totuşi în clipa asta-i uitată de argonauţi,
E doar scheletul corăbiei de-odinioară, prăfuit.

Iar ei au plecat; acum casa este goală,
Magia s-a stins, pielea-i rece, plină de negi şi de pistrui:
Bătrâna navă singură pe plaja nimănui
Zace la umbra unui deal, fără odoare-n cală.

poezie de Francis Charles MacDonald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără Dumnezeu şi soare nu ai exista.

Fără apă nu ai exista.

Fără păduri nu ai exista.

Fără albine nu ai exista.

Fără hrană nu ai exista.

Fără animale nu ai exista.

Fără flori nu ai exista.

Fără culori nu ai exista.

Fără muzică nu ai exista.

Fără sunet nu ai exista.

Fără lumină nu ai exista.

Fără propriul corp nu ai exista.

Fără spiritualitate nu ai exista.

Fără forme de relief nu ai exista.

Fără plâns şi râs nu ai exista.

Fără natură nu ai exista.

Fără sentiment nu ai exista.

Fără foc nu ai exista.

Fără aer nu ai exista.

Fără univers nu ai exista.

Fără armonie nu ai exista.

Fără întelepciune nu ai exista.

Fără simţuri nu ai exista.

Fără smerenie nu ai exista.

Fără geometrie nu ai exista.

Fără suflet nu ai exista.

Fără pământ nu ai exista.

Fără gând nu ai exista.

Fără iarbă nu ai exista.

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine şi totuşi fără...

Cu tine şi totuşi fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine şi totuşi fără,
fug şi de răsărit şi de-apus.

Cu tine şi totuşi fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine şi totuşi fără,
vreo şansă să nu-nnebunesc?

Cu tine şi totuşi fără,
cânt, plâng şi dansez în noapte.
Cu tine şi totuşi fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine şi totuşi fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine şi totuşi fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine şi totuşi fără,
încă învăţ să trăiesc.
Cu tine şi totuşi fără,
wtf... am să reuşesc!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând singur sub lumina lunii

Eu aici printre flori – cu o singură cupă de vin;
Fără prieteni apropiaţi, îmi torn singur.
Ridic cupa către luna plină, îi implor compania,
Apoi mă întorc cu faţa către umbra mea – şi deja suntem trei.
Luna nu ştie cum să bea,
Iar umbra mea nu poate decât să-mi urmeze trupul.
Totuşi, pentru o vreme fac luna şi umbra tovarăşii mei;
Pentru a avea bucuria întreagă, ea trebuie să ţină până în zori.
Cânt – luna se leagănă încoace şi încolo.
Dansez – umbra se răsfiră şi tremură.
Cât sunt treaz, ne bucurăm împreună;
Când mă îmbăt, fiecare o apucă pe drumurile lui.
Fac legământ să călătoresc întotdeuna liber de sentimente,
Dându-le întâlnire departe, în Calea Lactee.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământul

Venea încet apusul pe umbra răsfirată
a fagului sihastru din vârful unui deal,
la marginea pădurii se auzea deodată
o doină neştiută, din cântec de caval.

Ajunsă mai aproape de dorurile mele,
trezite fără voie din somnul fără vis,
readucea în cuget doar amintiri rebele
rămase îngropate la margini de abis.

Călare pe o rază, scăpată dintre creste
din luna adormită pe colţul unui dâmb,
soseau la dată fixă cu tainica poveste
a clipelor jerfite pe jurământul strâmb.

Se spune în poveste că vajnica ursită,
venită să citească înscrisul prorocit,
plecase fără veste, sedusă de-o ispită,
lăsând-ne uitarea pe ce n-a fost rostit.

Inscrisul fără nume, rămas în amintire,
mă bântuie întruna c-un dor nemărginit,
când orele rebele mă cheamă în neştire
la neuitata plajă pe care ne-am iubit.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2019
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele nave

Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche...
Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Şi întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi ca-ntr-orice zi mai plină

Azi...
Ca-ntr-orice zi mai plină
Cuvintele pline de tină
Ne rănesc.
Este rău... si tot ne-apasă
Sufletul plin de-o prostească
Amintire.
Lacrimi mari, şuieratoare
Curg, ades.. pe-obraz, la vale
Şi aşa, o întrebare...
Tot răsună:
De ce lacrimi şi durere?
Când sufletul încă plin de putere
Bate-n piept cu mare-ardoare
Şi spunând în "încercare"
"Este bine..."
Iar pe braţul amintiri...
Leaganul destăinuirii
Cade-ncet câte-o petală
Pe uitarea rece, goală
Şi se duce.

Azi...
Ca-ntr-orice zi mai plină
Câte-o Rază de lumină
Care intră pe fereastră
Mai străpunge lumea noastră
Şi ne zice: " Va fi bine "

Azi..
Ca-ntr-orice zi mai plină
Ne-amintim de-o pelerină
Care-a fost mereu aproape
Chiar in ceasuri reci de noapte
Si-a fost bine.

poezie de Mogos Melisa Medea (29 decembrie 2014)
Adăugat de Mogos Melisa Medea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce iubeşte practica fără teorie este ca şi un marinar care se urcă pe o navă, fără cârmă şi busolă şi nu ştie niciodată unde ar putea să fie azvârlit.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sticla goală [The empty bottle]

Ah, libertate! Te asemeni bine
Cu-această sticlă care zace-n tină,
Sosită ieri aici din zări străine,
Cu bere tare, englezească, plină!

Am prins-o strâns – o mână – o ţâşnire –
Un pocnet ce răsună cu putere –
Entuziasm – lichidă gâlgâire –
Şi-am băut toată englezeasca bere!

Şi ce rămâne? – Doar o cavitate!
O formă fără viaţă în tăcere,
Un templu fără nicio zeitate –
Şi amintirea că a fost o bere!

poezie de William Aytoun, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de vină

Când ai ales să pleci, lăsându-mă deodată
Pădure arzând în flăcări şi fără de scăpare,
Am aruncat pe creştet broboada-ndoliată
De fumul risipit cu a mea carbonizare.

Au plâns şi lăcrămioare îmbobocite-n zori,
Copacii plini de floare s-au răstignit de jale
Şi flăcări de durere ajuns-au pân la nori
Cerşind ploi cu uitare, miracole astrale.

Şi au venit aduse de-o blândă primăvară
Eu, fără de putere să pot să mai trăiesc,
Mi-au înviat lăstarii şi au făcut s-apară
Bobocii de speranţă că pot să mai iubesc.

Acum pădurea este în plină înflorire -
De-mi cauţi umbra deasă nu este de-nţeles
Mi-ai fost cândva odată o tristă amăgire
Nu eu sunt vinovată, tu primul... ai ales!

poezie de Angelina Nădejde (23 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Acum în clipa de pe urmă,
când fiecare scânteie s-a stins
şi a rămas doar cenuşa
unei iubiri de mult uitate
sau poate doar acum terminate
mii de sentimente, mii de frământări
îmi dezvăluie tainele ce altădată
nici nu-mi aminteam că există.
Acum cerul albastru s-a întunecat
şi fiecare stea pe rând a dispărut.
A rămas bolta cerească goală
ca un ceaun tuciuriu.
Unde ai plecat? Unde eşti?...
Eşti departe şi totuşi aproape
prin mii de fibre ce leagă
fiinţa mea de lumea-ntreagă.

poezie de Magdalena Rosca
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul fără femeie

Bărbatul fără de femeie
E-un templu ce-i lipsit de zeie,
Biserică făr de altar,
Un preot ce-i lipsit de har.

E stupul fără de regină
Şi pomul fără rădăcină;
E o grădină fără flori,
O faţă fără ochişori.

E-un corp lipsit de inimioară
Şi-i ca o casă fără scară;
E ca un trup lipsit de suflet,
Ca omul fără de răsuflet.

E casa care n-are uşi,
E marea fără pescăruşi,
Odaia fără de fereastră,
O goală şi umilă glastră.

E ziua fără de lumină,
E sportul fără-adrenalină;
E ochiul fără de privire
Şi viaţa fără de iubire.

E anul fără primăvară,
Arcuşul fără de vioară;
E ca toporul fără coadă,
Ca spadasinul fără spadă.

E ca şi spicul fără boabe,
Ca bradul fără de podoabe;
E cum e Cerul fără Rai,
Ca un naist lipsit de nai.

E făr de capsă un cartuş,
E oul fără gălbenuş,
O savarină fără frişcă
Şi făr de roată o morişcă.

E-o lampă fără de ulei,
Un templu părăsit de zei;
E ca mâncarea fără sare
Şi ca Pământul fără Soare.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fără tine...

O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torţă fără foc;

O noapte fără stele,
Dimineaţă fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;

Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuş fără vioară,
Mierlă fără cânt;

Un tren fără şine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Şi mare fără valuri.

Un cuib fără păsări
Drumeţ fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.

poezie de Sergiu Mănuş (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume de roboţi

Trăiesc într-o lume plină de roboţi,
Programaţi de acelaşi soft,
A căror existenţă este total dependentă
De gadgeturi,
De universul rece al tehnologiei,
O lume-n care inteligenţa artificială deţine controlul,
Şi-n care căldura umană se pierde-n "like-uri", "sms-uri",
Prietenii şi interacţiuni virtuale.

Cerneala, tuşul, instrumentele de scris
Au primit un şut în fund de la tastaturile performante,
De la touch screen-uri şi comenzile vocale.

Emoţia dragostei
Nu se mai măsoară în bătăile inimii,
Ci-n conturi, cifre, impresii materiale ori coduri de bare.
Şoaptele pline de tandreţe
Nu se mai spun în parcuri ori în îmbrăţişarea unui dans.
Ele se scriu pe mess, WhatsApp, twitter ori instagram.
Sintagma "a face dragoste" este desuetă;
Sexul este primul pas
În relaţia dintre un bărbat şi o femeie,
Un bărbat şi-un alt bărbat,
O femeie şi-o altă femeie...

Trăiesc într-o lume plină de roboţi
Grăbiţi să-şi facă norma,
Să-şi termine planul,
Să mimeze fericirea, prietenia, ataşamentul,
Bucuria, loialitatea,
Să se conecteze negreşit la internet
Din primul ceas al dimineţii,
Sa navigheze online
Precum navigatorii pe mările şi oceanele lumii.

Trăiesc într-o lume plină de roboţi
În care instrumentişti virtuoşi
Sunt daţi la o parte cu aroganţă
De butonari celebri,
Iar instrumentele muzicale
Sunt înlocuite de computere perfecţionate
Să aşeze melodia...
Muzica nu se mai simte.
Iar dansul?...
Dansul este o amintire
Aproape uitată.

Trăiesc într-o lume de roboţi,
Plină de importuri,
Sufocată de fake-uri,
În care este mult mai important
Cât şi ce ai, decât cine şi cum eşti;
O lume de roboţi
În care-mi lipsesc tot mai mult,
Oamenii.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima întrebare

ne despărţim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără şine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai ştiu şi e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viaţă murdară şi ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără ţintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiştea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să ţip
trist mă aşez pe streaşina lumii şi plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul şi moartea mai ţipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieţii
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
ţipă şi ţipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înţeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către nefiinţă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinţei
azi sunt mai puţin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agăţată de cer a rămas o întrebare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

stau şi ascult nemişcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă şi plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai ştie, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai ţipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
şi ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă şi plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inmormantarea unui inger

Pledând pentru graţiere îmi cazi în genunchi...
Faţa-ţi este palidă, tristeţea un junghi...
Atât de multă umilinţă, atât de multă uitare,
Acum ţi-ai plecat ochii şi ţi-ai cerut iertare...

Un vechi cadavru de sentiment trădat
Într-un tânăr mormânt de trup uitat...
Se destramă o întreagă lume,
Prin moartea unui înger fără nume!

Lacrimi îţi traversează chipul sec,
Câte amintiri cu ele se petrec...
Zburând spre ceruri fără nori,
Lăsând în urmă numai flori...

Veştede, vechi şi putrezite,
Amintind de doruri ofilite...
-Ce priveşti acum în faţă?
Doar un cavou umam, fără de viaţă...

Nu mai are suflet, dar nici milă,
Deci în zadar eşti acum umilă!
Este cărunt şi curtat de vremuri,
Degeaba plângi, degeaba tremuri!

Blestemul asupra ta s-a revărsat,
Iertând doar pe cei fără de păcat...
Nu te teme: e blestemul meu!
Nu te teme: cu tine mor şi EU!

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună! cine-a stins lampa?

Noapte bună! cine-a stins lampa-azi noapte?
Un zefir invidios, fără doar şi poate.

Ah! prietene, ştii atât de puţin
Despre răbdarea cu care-au trudit
Îngerii la acel celest fitil,
Iar acum pentru tine-i stins licărul divin.

Poate-a fost sclipirea unui far
Pe care,-n beznă vâslind, un marinar
Ar fi putut s-o vadă!
Sau poate a fost felinarul care
Lumina-n tabără toboşarul să sloboadă
Tam-tamul pentru deşteptare.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a făcut nava lumii cu mare atenţie

Dumnezeu a făcut nava lumii cu mare atenţie.
Cu infinita măiestrie a unui Atotstăpânitor
I-a întocmit carena şi velatura,
Mai avea de lucru la cârmă
Pentru a-i aduce ultimele îmbunătăţiri.
Stătea în picioare, drept, privindu-Şi mândru opera.
Chiar atunci – în fatidicul moment – cineva I-a cerut ajutorul.
Şi Dumnezeu s-a îndreptat într-acolo.

Iată, nava, vicleană, a profitat de ocazie şi-a şters-o,
Alunecând abilă, fără zgomot, de-a lungul drumurilor.
Şi-astfel, pentru vecie fără cârmă, a început să navige,
S-a lansat în călătorii ridicole,
S-a angajat în ciudate evoluţii,
Făcând viraje – ca şi cum ar un urmări scop serios –
În faţa vânturilor neghioabe.

Şi erau mulţi în cer
Care râdeau de chestia asta.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimănui

Mai înaintea cerbului au fost cornele sale
Mai înaintea cocoşului a fost creasta sa
Mai înaintea şarpelui a fost veninul său
Mai înaintea omului a fost umbra lui.
Şi se duc... se duc... se duc...
toate-n faţă mai în faţă
apele la vale
cerul către stea
şi sufletul tău
se tot duce.. duce.. duce...
către nimeni
nimănui!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!