Eminescu însă, despre care se ştie cât era de scrupulos cu propria-i producţie, nu se mai poate apăra.
Şi această injurie i se aduce tocmai acum, când se împlinesc 25 de ani de la moartea lui — ca un omagiu!

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu a avut mai multe, aşa-numite, cu un termen drăgălaş, muze. Se ştie acum că unele din cele mai bune poezii ale lui nu au fost inspirate de Veronica. Pentru ce dar să le nedreptăţim pe celelalte?

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că Eminescu făcea gazetărie bună, e firesc. Dacă el ar fi fost nevoit să înveţe ciubotăria, ca să trăiască, poate că ciubotele făcute de el ar fi ieşit minunate. (S-ar fi găsit şi atunci oameni care să susţină că această activitate a lui are mai multă importanţă decât cea poetică!)

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu epigramatic lui Tudor Muşatescu la 65 de ani

Că Maestrul Muşatescu
E ca orişicare Escu
N-o să-ţi pară, poate fals
De nu vezi "Titanic vals".

epigramă de George Corbu din ziarul "Orizont" - Vâlcea (1968)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinceritatea în artă e o însuşire supremă. În ultimă analiză, ea mi se pare chiar condiţia unică a poeziei lirice... Nu oricine însă poate fi sincer în versuri.
Eminescu avea această putere, unită cu o rară onestitate artistică.
El căuta cu patimă "cuvântul ce exprimă adevărul" şi nu se putea hotărî să renunţe la el, atunci când necesităţile tehnice ale versului cereau alt cuvânt. Ar fi înşelat pe cititor; ar fi sacrificat o frumuseţe sigură pentru alta dubioasă.
De aceea multe din versurile lui au greşeli de ritm, pe care le-ar putea evita astăzi oricare poetaştri de salon.
Aceasta a făcut pe unul dintre ei, pe cel mai ritos, să declare că Eminescu n-avea ureche muzicală!...

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii de gust vor şti desigur să aleagă şi de aici înainte pe Eminescu cel adevărat, din Eminescu cel astfel pocit de admiraţia activă a epigonilor. Dar pentru cititorii cu un gust mediocru — şi tocmai aceştia au nevoie de îndrumare — Eminescu cel clasic nu mai există.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazetari de talia lui Eminescu au mai fost — poate şi mai mari. Poeţi de talia lui, nu.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel au scăzut pe Eminescu admiratorii lui. Duşmani să-i fi fost, şi poate că i-ar fi respectat mai mult memoria!
Dacă unui poet din zilele noastre i-ai umbla prin saltare, ca să furi şi să dai publicităţii drept opere definitive nişte însemnări provizorii imperfecte, acest poet te-ar chema în judecată sau — genus irritabile — s-ar apăra cu pumnii împotriva unei astfel de injurii.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. Se întoarse acasă, dară cu gândul era tot la dânsa. Tată-său, văzându-l tot pe gânduri şi trist, nu ştia ce să-i mai facă să-l înveselească oarecum. Când iată că-l poftesc la altă nuntă de împărat, unde se şi duse cu împărăteasa şi cu fiul său. Ca şi la cealaltă nuntă feciorul de împărat jucă cu fata cea necunoscută şi frumoasă, care venise şi la această nuntă şi se prinse în horă lângă dânsul. După multe întrebări, află de la dânsa că şedea tocmai înspre partea aceea, încotro era împărăţia tatălui său, doară căci nu-i zisese că şade chiar la dânsul. Atunci fiul de împărat îi făgădui să o ducă acasă, daca era singură, şi ea priimi. Însă tocmai când era să se spargă nunta, ea pieri de lângă dânsul din horă. Se întoarseră deci acasă împăratul şi cu ai lui, însă fiul lor se topea d-a-n-picioarele şi nimeni nu ştia din ce pricină. Deşi se făcuse vâlvă că feciorul de împărat este îndrăgostit cu o zână, el însă se apăra înaintea tatălui său că nu ştie la sufletul său nimic. Toţi vracii şi cititorii de stele se aduseră şi nimeni nu ştiu să-i ghicească răul de care suferă. Unul dintr-înşii zise că e teamă să nu dobândească lipici.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Ceea ce a ajutat pe poet să găsească tocmai "umbletul" şi "portul" e fără îndoială sinceritatea lui absolută, de care voi pomeni mai departe. Aici însă e vorba numai de procedeele artistice, iar nu de însuşirile sufleteşti care au condiţionat aceste procedee.)

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu epigramatic lui Tudor Muşatescu la 65 de ani

Purtând diminutiv tiranic,
Ce ne învaţă Muşatescu?
Că e uşor să fii un... Escu
Dar totul e s-ajungi... Titanic!

epigramă de George Corbu din ziarul "Orizont" - Vâlcea
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avea ureche Eminescu? Grozav de lungi trebuie să le aibă acela care a îndrăznit să afirme această... negare — ca să zicem aşa.

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Burghezul vede în soţia lui o simplă unealtă de producţie. El aude că uneltele de producţie urmează să fie exploatate în comun şi nu poate, fireşte, decât să-şi închipuie că soarta comunizării va lovi şi pe femei. El nici nu bănuieşte că este vorba tocmai de a desfiinţa această poziţie a femeii de simplă unealtă de producţie. De altfel, nimic nu este mai ridicol decât indignarea ultramorală a burghezilor noştri în faţa pretinsei comunizări oficiale a femeii de către comunişti. Comuniştii nu au nevoie să introducă comunizarea femeii; ea a existat aproape întotdeauna. Burghezii noştri, care nu se mulţumesc că au la dispoziţie femeile şi fiicele proletarilor lor, fără să mai vorbim de prostituţia oficială, îşi fac o plăcere din a-şi seduce reciproc soţiile.

Karl Marx în Manifestul Partidului Comunist (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nu mai e la modă deoarece nu mai "dă bine". Explicaţia nu e nici abisală, nici etnopsihologică, ci banal sociologică. Dacă ne gândim că doar cu 20 de ani în urmă Eminescu mai era încă "omul deplin al culturii române" – acum, noţiunile înseşi de "deplin" şi de "cultură" au devenit suspecte din punct de vedere politic –, înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei. În timp ce Caragiale pare a nu avea niciun cusur, de Eminescu am început să ne jenăm. Răsturnarea faţă de perioada interbelică e completă. Pe atunci, Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi, Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept.

Horia-Roman Patapievici în revista Flacăra, nr. 1 (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un scriitor scrupulos, pentru fiecare propoziţie pe care o scrie îşi va pune cel puţin patru întrebări: 1. Ce îmi doresc să comunic? 2. Prin ce cuvinte voi exprima acest lucru? 3. Ce imagine mă poate ajuta să o fac cât mai clar? 4. E această imagine suficient de bună pentru a crea efectul scontat?

citat clasic din George Orwell
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare omagiu pe care ţi-l poate aduce un plagiator este să nu fie în stare să schimbe o frază din ceea ce ai scris.

aforism de George Budoi din Cugetări (25 august 2006)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. dacă s-ar scula din mormânt, Eminescu ar trebui să se expatrieze acum, de ruşine.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul lui Eminescu (Dedicată aniversării a 170 de ani de la naşterea lui M. Eminescu)

Versul lui Eminescu e un dor nemuritor.
Care v-a dăinui peste veacuri.
El a înălţat al meu popor.
Ca dacii a lor arcuri.

Să-l învăţăm ca pe o rugăciune
Scrisă în cartea sfântă.
Căci versul lui Eminescu
Nu ştie să mintă.

El a fost scris cu sânge şi sudoare,
Pentru cei cu inimile pline de dragoste şi amor.
Pentru România mare,
Pentru al ei falnic popor.

poezie de Vladimir Potlog (5 ianuarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă atenţia este ancorată în Linişte, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Linişte; orice sunet este onorat când este ascultat din Linişte; orice sunet este celebrat când este ascultat din Linişte. Şi toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existenţă este chiar unda-sunetul-vibraţia. Aşadar, cel ce cunoaşte Liniştea cunoaşte şi sunetul, însă această cunoaştere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informaţii absolute. Cunoaşterea Liniştii nu este analitică, deoarece Liniştea nu poate fi nici explicată, nici înţeleasă, întrucât Liniştea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbeşti despre Linişte ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Linişte. Liniştea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Linişte. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Şi tu citeşti acum despre Linişte, însă nu cuvintele te conectează la Linişte, ci spaţiile dintre cuvinte, spaţiile dintre rânduri, spaţiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informaţii despre Linişte nu va găsi Liniştea în direcţia aceasta.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!