De unde vin florile, bunico – am întrebat-o deodată, că –mi fac punte şi mă trec dintr-un vis într-altu'!

Le adună îngerii din sufletele oamenilor visători – zise ea – şi Doamne-Doamne ne dăruieşte pâinea şi binecuvântarea cerului, să rămânem stele când n-om mai fi. Apoi se aplecă să-mi vadă sufletul... Respiram într-un fel sau altul rugăciunea ei..

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Şi îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o muşcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor şi de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Şi iarăşi în noapte suspin,
Ascultând poveştile mamei.

Ţi-am pus în privire poteci,
Şi lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Şi flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... şi izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Şi mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu eşti singurul vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer
unde ţi se sfârşeşte creştetul.
Se vede într-un ochi albastru de cer
o inimă şi o lună
într-o zbatere
subţire de furtună.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica soarelui cea mică

Într-un cuib de levănţică
Rânduieşte licurici,
Cozi de stele cu panglici
Fiica soarelui cea mică.

A plouat un ceas sau două
Şi-n condeiul ei de foc
Ard trei stele la un loc
Pe un curcubeu de rouă.

Cântă-n flori de pepeni graşi
Mai ceva ca un voinic,
Spală-n rouă un ilic
Mărunţelul greieraş.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa (august 2017)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explozia învierii

Mâinile cerului ţes destine,
Adună grâul din neghine,
Îl scaldă-n aurul cerului
Prin gheţarul universului.

Florile de vis, spulberate tac,
Într-un colţ de pământ zac,
Singuri în dragoste, păşim
Alături de tot ce iubim.

Trupurile înmuguresc în aşternut,
Sufletele se caută în absolut,
Într-o nobleţe de sacrificiu
Sapă galerie în alb edificiu.

Explozia învierii capătă strălucire,
Un preţ real în nemurire,
Sudoarea speranţei devine sânge,
Cortegiul de neputinţe înfrânge.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul este o multitudine de mistere la fel cum e şi cerul; Unul şi altul au la bază aceeaşi energie – lumina.

Camelia Opriţa în Enigmele sufletului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul este o multitudine de mistere la fel cum e şi cerul; Unul şi altul au la bază aceeaşi energie – lumina.

Camelia Opriţa (27 noiembrie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când dormi...

Mergând pe drumul lung ce l-am ales,
Aleg un gând urât ce nu l-am înţeles,
Şi-o clipă aş vrea ca tu să-mi dăruieşti,
Un vis frumos din care să nu te trezeşti.

Tu să m-aştepţi să vin pe înserate,
Dar eu să nu pot să vin din păcate.
În toiul nopţii îngerii tăi te păzesc,
Dar eu la acest vis nu râvnesc.

Voi veni încet şi pe-ndelete,
Atunci când trupul meu vrea să se-mbete.
Nu vreau ca liniştea să-ţi necăjesc,
Vreau numai visul tău să-l întregesc.

Iubitul meu, din vis când te-ai trezit,
Gândind frumos, să fii fericit,
Să fii pe valul unde din nou pluteşti,
Vorbind în somn tu gânduri să-mi şopteşti.

Apoi, în patul tău târziu eu voi veni
Şi visul tău uşor se va-mplini.

poezie de Eugenia Calancea (24 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se înnoptează, timpul are mai multă răbdare cu tine. Călătoreşti într-un vis împreună cu steaua proprie din a cărei pulbere eşti plămădit...

aforism de Camelia Opriţa din Povestea stelelor (carte destinată copiilor şi nu numai) (2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile cerului

Florile cerului

Mă plouă pe pletele-mi de soare
cu florile cerului în alb pictate,
înmiresmate de un vis de iubire.

Mă pierd într-un decembrie de dor,
un zâmbet a înmugurit pe buza
sufletului îngheţat de tainele existenţei.

Cerul şi-a deschis alene pleoapele
sorbind seninul din lacrima
născută de zăpada gândurilor mele.

Tăcerea adie printre copacii brodaţi
de sălbatice dorinţe ce dansează-n noapte,
prelungindu-mi trăirea efemeră.

poezie de Lavinia Elena Niculicea din Florile cerului
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un strop de ploaie se vede inima cerului.

Camelia Opriţa în Te Deum (1 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenţia i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine eşti?
Copacul se plecă spre om,
şi cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părti din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu întelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de deprofundă,
unde totul era armonie... Merse mai departe
şi întâlni un om trist şi apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumeţul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele şi-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
eşti legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete şi acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumeţul îi răspunse:
Este cel mai pretios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
eşti atât de singur,
că nu te laşi ajutat să exişti!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste şi iubire.
Îţi păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea aerul unui boboc aprins de trandafir. Nu aveam să-mi dau seama cum crescusem deodată, strângându-i mâna cu o căldură sinceră. Sentimentele în evoluţia lor transformă sufletul omului şi-i maturizează pornirile interioare.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din burta mamei

Stăteam în burta mamei, solo,
Chircit, ca într-un sac...
Venea şi tata pe acolo,
Să vadă ce mai fac,

Dat tatii nu-i eram prea drag,
Căci mă-nghiontea, grăbit,
Şi, mă-mproşca, dintr-un ciomag,
Cu lapte covăsit...

Veni, apoi, un val tsunami,
Cu ape-nvolburate,
Şi, am ieşit din burta mamii,
Într-o maternitate...

Şi, cum eram zbârcit şi mic,
Cu toţii-au aruncat,
Priviri piezişe (spre buric?)
Şi-au zis că sunt băiat...

Apoi, hălăduind prin lume,
Trecut-au ani şi ani...
Am încercat să-mi fac un nume,
Dar, mi-am făcut duşmani...

De-atunci, cu o comandă scurtă,
Adesea sunt poftit,
Să intru iar la mama-n burtă,
Pe unde am ieşit...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica mea, avea aerul unui boboc aprins de trandafir. Nu aveam să-mi dau seama cum crescusem deodată, strângându-i mâna cu o căldură sinceră. Sentimentele în evoluţia lor transformă sufletul omului şi-i maturizează pornirile interioare.

Camelia Opriţa în Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil) (27 noiembrie 2019)
Adăugat de Alexander G
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica mea, avea aerul unui boboc aprins de trandafir. Nu aveam să-mi dau seama cum crescusem deodată, strângându-i mâna cu o căldură sinceră. Sentimentele în evoluţia lor transformă sufletul omului şi-i maturizează pornirile interioare.

Camelia Opriţa în Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil), Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (27 noiembrie 2019)
Adăugat de Alexander G
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealu' meu de pe cer

de unde vin eu călătorule
e scena unui amfiteatru cu formă de vie
săpat de tata printre alţii pe când
îşi mai exercita facultăţile vitale şi când era beat
de îndrăgibil

dincolo de munţi şi păduri
dincolo de dracule noctambule
şi de certuri pe naţia
lu' mama lu' Dumnezeu

de unde vin sunt oameni nu peisaje
de plastic cu manechine
nu ciudăţenii cu fiţe turistice
sunt eu şi tu şi toţi care mai credem
în gramul ăla dubios de omenie

de unde vin singura viţă nobilă
care ne adevereşte e pâinea
şi sarea pământului
e tot ce ne ţine liberi şi de nebuni
aşa împreună

de-acolo mi-am montat pe ochi
un fel de risipire turmentată de zădărnicie
pentru că via s-a hâit şi peste ea
sau chiar peste tata creşte pădure
iar bucuria mea
e un fel de vis şi de ciudă
cu lacrimă înghiţită mereu
de mânie

poezie de George Asztaloş din Zoon poetikon (2009)
Adăugat de George Asztaloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să ating zise el

Pot să ating zise el
(o să ţip zise ea
numai o dată zise el)
e plăcut zise ea

(pot să mângâi zise el
cât timp zise ea
mult timp zise el)
de ce nu zise ea

(hai s-o facem zise el
nu prea aproape zise ea
cât de aproape zise el
unde eşti acum zise ea)

pot să mă aşez zise el
(pe care parte zise ea
pe partea asta zise el
dacă săruţi zise ea

pot să mă mişc zise el
aşa-i dragostea zise ea)
mai vrei zise el
(dar o sa mor zise ea

aşa-i viaţa zise el
dar soţia ta zise ea
acum zise el)
ah zise ea

(super zise el
nu te opri zise ea
oh nu zise el)
mai lent zise ea

(gggata? zise el
îmmm zise ea)
ai fost grozavă! zise el
(eşti al Meu zise ea)

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea vine, se destramă ca un vis şi se reface în următorul vis. Sufletul omului trudeşte necontenit pentru visul desăvărşit.

aforism de Camelia Opriţa (noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea nu înseamnă speranţa propriu-zisă, este ceea ce se numeşte prefaţa speranţei. Iar dacă iarna împuţinează florile, îngerii au suplimentat numărul acestora cu flori de gheaţă.

Camelia Opriţa în Cum pot sădi urmele tale în drumul vieţii mele? (7 iulie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Timpul este călugărul înţelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viaţă!

Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.

Visurile au fost împărţite clipelor.

Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,

de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: să fie Lumină!

Şi s-a făcut Lumină:

inima speranţei, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria şi zborul.

Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopţilor pământene,

aşteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie şi frumuseţe;

întunericul nu este o fiinţă.

Fiecare clipă naşte câte un vis,

şperanţa este mare luminatoare a visului.

Viaţa este şi vis, şi speranţă, părţi din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat să pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredinţat

drumul soarelui şi drumul stelelor;

s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

să fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curăţit de rămăşiţele întunericului

să rodească în om numai iubire,

că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumuseţea omului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!