Plouă octombrie...

o ploaie rece se cerne
peste îmbătrânite frunze
din zborul efemer
vântul le aşterne
covor multicolor
dumnezeiesc

eu rătăcesc pe cărări arămii
cu pasul usor
frunzele-abia să le-ating
să nu le strivesc

plouă octombrie în ore târzii
şi timpul simt cum mă cerne
anoste clipe
printre degete parcă
mi se preling...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înmugurit tăcerea

Parcă şi tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neştire, frunze la ferestre.

Scârţâie fântâna imn de neputinţă
În tăcerea nopţii şubredă şi grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căinţă
Şi-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deşarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Rătăcesc pe străzi pustii,
Printre frunze arămii
Caut sufletulu-i pace,
Dar toamna vrea să-l îmbrace
Cu vântul ei pustiu şi rece
Prin golul din suflet trece..
Ochii mi-i umple de lacrimi,
Că viaţa mi-e plină de patimi.

poezie de Natalia Păun (20 noiembrie 2014)
Adăugat de Serban Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna se revarsă-n frunze

toamna se revarsă-n frunze
şi copacii mor câte puţîn
peste florile confuze
vântul bate acum străîn

sălciile plâng pe ape
ce se duc necontenit la vale
cerbii vin să se adape
răul răvăşind în rotocoale

luna palidă se-arată
luminând cărări pustii
cât aş vrea măcar o dată
să uiţi toamnă să mai vii

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Îmi cerne timpul încetişor,
Iarna, mulţi fulgi, pe tâmple,
Sclipiri admir din balansor,
Cu primăveri prin bucle...

Îmi cerne, iarna, norişori,
Petale albe zorii,
Emoţiile împletesc fiori,
Ninsele, plânse, doruri...

Rămâne-o umbră pe alei,
E clipa! Nu se mai-ntoarce,
Eu voi rămâne printre tei,
Când primăveri voi toarce!

Răzbat ecori în ierni târzii,
Priviri cu simfonii de irişi,
Tărâmul pleoapei, pentr-o zi,
E zbor de fluturi albi şi roşii...

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de iarnă

Sita cerului cerne fulgi de nea
Ninge peste noi dragostea mea
În câteva ore totul s-a albit
Rănile pământului s-au acoperit

Alb imaculat fără de hotar
Puritate albă oferită-n dar
Sita cerului cerne fulgi de nea
Ninge peste noi dragostea mea

Împovăraţi de alb copacii se rup
Casele pitice aproape au dispărut
Copiii la joacă încă n-au ieşit
Aşteaptă la gemuri timpul potrivit

Sita cerului cerne fulgi de nea

rondel de Letiţia Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri arămii

Versuri arămii
pentru timpuri mai târzii...

Clipeşte toamna peste vii,
Pierzându-şi genele-arămii,
Peste frunzele târzii,
De pe dealuri şi câmpii.

Sărutând fructe brumate,
În panere săturate
Şi ogoarele arate,
De vânt rece măturate.

Sfidând tot cu eleganţa
Crizantemelor în floare,
Cu a muzelor vioare
Împlinesc sublim romanţa.

Iar după atâtea fapte,
Nici iubirea nu-i departe,
Ea sărută la altare,
Mirii, jumătăţi de floare.

Numai ea prinde-n cărare,
Spiritul viu în culoare.
Şi să-mi fie cu iertare,
Iubirea e lucru mare.

Pictând versul fericirii,
Visul toamnelor târzii,
Cânt în versuri arămii,
Înţeleptele-armonii.

poezie de Valeria Mahok (31 august 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de trandafir

Simt umbra timpului cum dă năvală
Parcă mă vrea, eternul prizonier,
Ce clipele-l împuşcă în rafală
Când inima se impregnează-n fier,

Prin platoşa de fier mă sfledereşte
Îşi vrea tributul pentru ce-a trecut,
Când printre frunze moarte mă găseşte
O simt cum tremură că m-am născut,

Eu m-am născut odată cu cuvântul
Ce stă de strajă vieţii printre nori
Şi timpul las să-l împresoare vântul
Când mă dizolv în soare şi în sori,

Da... m-am născut în timpul ce cuvântă
Iar slova mea prin clipe o înşir,
Şi dacă vântul mlaştinile zvântă
Eu înfloresc din spini de trandafir.

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s ochii fulgi

Mi-s ochii fulgi, şi sufletul mi-i cerne
Peste dureri din răni ce-s efemere
Şi gândurile mi se-ncing în zări himere
Mi-s ochii stinşi de lacrimi şi tăcere.

Mi-s ochii fulgi, şi gândul mi-i aşterne
Peste dorinţe ce se-nchid în stele
Şi lacrimile mi se scurg pe vreme
Mi-s ochii stinşi de-a inimii durere.

Mi-s ochii fulgi, şi visul mi-i topeşte
Cu apa mărilor ce vine să mă-nnece
Şi amintirile-mi se ţes ca o poveste
Mi-s ochii prinşi în iarna fără veste.

Mi-s ochii fulgi, şi sufletul mi-i fulg
Şi iarna peste crânguri mi-l aşterne
Eu sorb din nostalgia viselor eterne
Mi-s ochii fulgi şi sufletul mi-i cerne...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să iubesc toamna?...

cum aş putea să iubesc toamna
pentru dimineţile ei mohorâte
ce-mi atârnă de suflet
împovărându-l
pentru cocorii alungaţi
şi frunze desfrunzite
călătoare-n delir
covor aşternând
al doamnei plătit bir
pentru nesfârşitele nopţi
pline de tăceri
când timpul parcă adoarme
şi azi abia se rupe de ieri
cum aş putea să te iubesc toamnă
pentru oglinda ce acum îmi arată
un chip răvăşit şi străin
când simt golul sub pleoape
şi-amurgul răsare
tot mai aproape?...

poezie de George Ioniţă (6 octombrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum ca ieri...

m-am înşelat, a câta oară,
iar am băut apa amară,
iar am gustat licoarea surdă
şi iar mă plouă, iar mă udă,
din nou cu rece, lacrimi cerne,
prea umezite nopţi în perne,
din nou e gheaţă jur prejur,
din nou mă plâng, din nou înjur,
din nou în cap am un nebun
cu ce folos iar să m-adun

nimic din timpul petrecut
rămas în urmă fără scut
n-am învăţat să îl ascult,
degeaba prost, degeaba cult,
nimic nu am cules să râd,
totu-i la fel, totu-i e hâd,
doar vântul parcă e mai blând,
pentru cât timp şi până când?

Nimic, nimic, totul e crud,
degeaba ţip, în jur e ud
şi-acum la fel şi-acum ca ieri
mor iernile în primăveri,
mor primăverile în veri
şi toamnele storc mici plăceri
şi-n zile plouă şi-n zile ninge,
pe geamuri totul se prelinge,
scursuri de vise amorţite
cad peste tocuri împietrite,
iar spală geamuri prăfuite,
să vadă luna, chipuri triste

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarna

Licurici să cadă
peste trupul meu,
noaptea când se-aprind
stelele, noian,
Eu să sap fântâni
dincolo de ele
şi privind prin lună
ca printr-un ochean,
Să mă-nalţ o clipă
până-n poarta zării
îmbrăcată toată
în al iernii voal,
Iar când mă voi strânge-n
gheme de lumină
să încep a ninge
lacrimi de cristal.
Şi de le-ating ramul,
albul viscolind,
să roşească pomii
când zăpezi voi cerne,
Simfonii voi naşte-n
zvon de clopoţei
când în calea ta,
albă m-oi aşterne.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog la rece

ce vară de toamnă e-afară
octombrie
octombrie peste tot
şi-un pic de noiembrie pe-alocuri
pe trotuare şi-n bălţi

şi vântul?

şi vântul e-nceput de colinde

şi plaja?

adună turiştii în snopuri

ciudat
mă trezeam în poveste
septembrie totuşi nu este...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi

Cad zăpezi din adâncuri de zare
Şi se-aştern peste funze şi flori,
Stau la geam, răsfoind prin ziare,
Scuturat de aritmici fiori.

Crengi de brad, tot mai grele, se-nclină,
Fulgii vin tot mai ampli mereu,
Parcă cerne tot cerul făină,
Parcă cerne direct Dumnezeu!

O să fie dezastru pe stradă,
Va fi cod de troiene şi frig,
N-o să pot să străbat prin ogradă,
Am să stau la fereastră, covrig.

Am s-aştept, resemnat, să apară
Salvatorii, cu plugul cel greu,
Să împrăştie sare amară...
Pe zăpada din sufletul meu.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumărel

Brumărel şi-a aşternut un covor de stele albe
Ce lucesc în zorii zilei peste iarba de smarald
Iar pe frunzele arămii a-nşirat perlele-n salbe
Ca un dregător destoinic cu insigne de herald

Coborât de prin văzduh lasă urme ale Doamnei
Cu o mantie de-aramă şi parfum de struguri copţi,
Curcubeu de crizanteme pune-n baierele toamnei
Şi deschide printre nouri lungi şi fermecate nopţi

Îi dă vântului aripi să se-agite printre frunze,
Le desprinde de pe ramuri ca pe fluturii în zbor
Şi aşterne pe alei un păienjeniş de pânze
Desenate în pasteluri, pe sub talpă viu covor

Între zile şi-ntre nopţi brumărel iscă-o dispută
Zilele se micşorează cu apusuri violet,
Astrul vieţii tot mai slab din lumină împrumută
Zânei nopţii să inspire un artist şi un poet

Nopţile sunt tot mai reci şi cern brume în,, creuzet"...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, tristul clovn...

cântă-mi lăutare la ureche
cântă-n surdină să aud numai eu
clipa aceasta fără pereche
ningă rebelă peste sufletul meu

cânta lăutare astăzi petrec
eu tristul clovn al efemerei scene
mă-mbăt cu-amarul zilelor ce trec
să pot să râd când inima îmi cerne

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iată octombrie vine

Şi iată... octombrie vine,
Se-aprind felinare pe cer,
Nimic nu-l mai poate reţine
Pe veşnicul iubit... efemer.

Şi-ţi curge octombrie-n poală,
Cu frunze de-aramă şi nuci,
Pătrunde uşor ca o boală,
Tu unde, tu unde te duci?

Şi-aleargă octombrie, parcă,
La braţ cu iubirea de ieri,
Când clipa începe să toarcă
Atâtea nebune... plăceri.

Te-aşteaptă octombrie, seara,
Când plâng trandafirii de dor
Şi-ncet... se aude vioara,
Atinsă de un tainic... amor.

Şi iată... octombrie vine,
Parfum de speranţă şi must,
Se agaţă şi trage de mine
Nectarul... în taină să-i gust.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândurile iar ne mint

Nu vezi? Tăcerea se aşterne
Şi gândurile iar ne mint
Că ne iubim, deşi presimt,
O despărţire cum se cerne.

Că nu pot fi toate eterne,
Prea dureros doar eu o simt.
Nu vezi? Tăcerea se aşterne
Şi gândurile iar ne mint.

Că inima poate discerne
Când doar dezamăgiri resimt,
Cum aş putea să mai consimt
La nişte simple baliverne.

Nu vezi? Tăcerea se aşterne...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald şi bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieţii mă îngheaţă,
Doar inima-mi e încă jună şi desenează flori de gheaţă.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se aşterne neaua şi ninge-n suflet cu poveşti,
Curând la noi va veni Moşu... colindători pe la fereşti....

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!