Ce se făcuse Stan Popescu? Se dusese să ia în posesiune jeţul lui de muşama în cancelaria poliţiei. De două zile nu dormise... Partida la chilometru... apoi alergăturile cu poporul... pe urmă festivitatea de dimineaţă la Lipănescu... entuziasmul... Se simţea zdrobit, şi era atât de plăcută răcoarea în cancelarie. O dulce aromeală, foarte naturală după atâtea emoţiuni, după atâta triumf, îi apăsa cu putere brava cerbice. Omul îşi încrucişă mânile pe biuroul său, îşi aşeză bine capul şi, gândind cu drag la viitorul tinerei Republice, adormi butuc.

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe dânsul îl căutau mai întâi după Prezident - a cărui urmă o aflaseră şi în goana căruia porniseră călăreţii - şi l-au şi găsit. Maiorul Gorjan, dând uşa de părete, intră cu zbirii săi în cancelarie. Poliţaiul horcăie cu capul pe masă. Maiorul face patru paşi mari şi trage o puternică lovitură cu palma pe masă. Stan Popescu tresare cu ochii cârpiţi.

– Cine te-a pus pe tine aici? răcneşte straşnic reacţionarul.

– Boborul! răspunde foarte răguşit republicanul.

Atâta i-a trebuit Reacţiunii! Când a auzit de bobor, a turbat: l-a şi-nhăţat pe Stan şi, valvârtej cu el, drept la hanul Călugărului!

Aşa s-a sfârşit cu Republica noastră! Aşa Reacţiunea a sfâşiat cea mai eroică pagină a liberalismului român!

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezidentul a plecat, luând cu dânsul pe Stan Popescu, poliţaiul... Încet-încet, cu ultimii cârnaţi, cu ultimele fleici şi oale, se strecură şi poporul martir... Probabil cheltuiala frugalei gustări populare rămase să fie trecută în viitorul buget al Republicei.

Ion Luca Caragiale în Boborul (1896)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineaţă să se care într-acolo lume după lume de la deal. La dus, i-au mai zis babei câte unii "crede"; da spre seară, la-ntors, i-au dat care ce l-a lăsat inima... Păcum e obiceiul la târg: târguieşte omul ce târguieşte, cumpără, vinde; apoi, mai cu rachiu, mai cu vin, mai cu vorbă, se-nveseleşte, şi pe urmă îşi mai aduce aminte şi de sufletul răposaţilor şi le dă pomană după putere. Şi aşa, a rămas baba pe ziua aceea mulţumită destul cu traista plină.

Ion Luca Caragiale în Calul dracului
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest episod pe care-l uitasem mi l-a reamintit amicul meu Stan Popescu după primul scrutin al alegerii de la Ploeşti, văzându-mă că am prea multe iluziuni despre rezultatul balotajului.

finalul de la Istoria se repetă de Ion Luca Caragiale (1897)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

începutul de la Prostia omenească de Ion Creangă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipingescu: Nu se ia după toate, jupân Dumitrache; după cum e şi femeia: dacă trage la ei cu coada ochiului şi face fasoane, vezi bine! bagabonţii atât aşteaptă.

replici celebre din piesa de teatru O noapte furtunoasă, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheorghe: Când bărbatul îşi părăseşte nevasta, ea are drept, după lege, să se desparţă de el şi să ia pe cine-i place.

replică celebră din piesa de teatru Năpasta, scenariu de Ion Luca Caragiale (1890)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O'Connors nu-şi mai amintea nimic despre articulaţiile ei, însă nu era sigur dacă Alice H. era o persoană. Tot atât de bine putea să fi fost un bulgăre de foc roşiatic ce-l dusese într-o clipită într-un sat de dincolo de dealuri. Focul era mai fierbinte decât soarele deşertului, dar nu-l arsese. În afară de el însuşi, nimeni n-o văzuse nici pe Alice H. şi nici altceva: doar un om târându-se, istovit, care ajunsese într-o oază şi dormise zile întregi apoi, ca atâţia alţii înaintea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se împăcară; şi-n acest sens, se îmbrăţişară. Parcă era mult mai bine astfel; aşa simţea Lucian, dar şi blondul. Domnul Enka se aşeză pe marginea patului, lângă fiul său. Lucian stinse veioza; de data asta adormi. Cu blondul rezolvase, destul de repede şi de uşor. Mai rămânea problema cu colega lui, domnişoara consilier; asta era mai dificil de rezolvat, mai ales că n-avea nici o legătură cu matematica. Încă trei ore trecură pe fugă, iar blondul se trezi nerăbdător, pentru a merge cu fiul său, să cumpere o maşină nouă. Se îmbrăcă cât putu de repede, iar la 06.40 era deja sus, în camera fiului său. Îl privi cu drag; părea a dormi. Se aplecă uşor spre el, încercând să-l trezească. Rămas sus, Lucian se echipă grabnic în uniforma lui albastră, încă având şase bulinuţe aurii. Luă păpuşa pe care o văzuse blondul (încă era pe pernă) şi o aşeză grijuliu într-o cutie. Înainte de a coborî, scoase celularul şi formă un număr.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă văzu că aşa merge treaba, îşi făcu o căscioară, îşi mai îndulci şi el traiul şi-şi dete copiii la dascăl ca să înveţe carte. Într-una din zile, ducându-se mai de dimineaţă să-şi ia merticul, dete peste pasărea ale cui ouă le lua el. Sta pe cuib. Aşa frumuseţe de pasăre nu mai văzuse, nici mai auzise. Îndată îi trăsni prin cap că ar fi bine să o ducă acasă la dânsul. O şi luă binişor şi cu mare bucurie aduse la bordeiul lui pe stăpâna ouălor. Apoi, ducându-se în târg, porunci o colivie foarte frumoasă şi foarte mare, în care colivie îşi aşeză găina şi o îngrijea ca pe copiii lui. Cu chipul acesta scăpă şi de drumul de toate zilele prin pădure şi de suitul în copaci.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe şi de toate a încercat el în viaţa lui, ca să şi-o poată cârpi de azi pe mâine. A făcut, fiindcă şi el era român, a făcut şi politică: a părăsit totdeauna opoziţia, din cauza nemărginitei şi injustei ei violenţe, în anul venirii ei la putere, şi s-a alipit totdeauna de guvern, care în definitiv nu era aşa de vinovat, cu câteva zile înainte de trecerea acestuia în opoziţie. Şi pe urmă iar aşa şi tot aşa.

Ion Luca Caragiale în Cănuţă om sucit
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapte. Avusese un somn chinuit, agitat. Ce anume o determina să se frământe atât? Motivul ei era simplu: reclamaţia pe care o depusese cu două seri în urmă. Se simţea tare vinovată şi nu era deloc plăcut. Se întreba într-una "Oare de ce?" De ce procedase astfel? Depusese o reclamaţie. Şi împotriva cui?! Tocmai a lui; tipul acela frumos, comandantul misiunii, preferatul directorului şi Don Juanul Institutului. Oare acest din urmă amănunt nu-i convenea ei? Dar cunoştea de mult acest lucru despre el, doar nu era deloc o noutate. Şi atunci ce-o determinase totuşi să-l reclame?! Cu asemenea întrebări se tot chinuia ea de două zile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precupeţ, vânzător de mărunţişuri, samsar, câteodată şi mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor şi ştergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieşi - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-şi piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinaţuri.

Ion Luca Caragiale în O făclie de Paşte (1899)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Luca Caragiale. Particularităţi: Meloman, ureche, memorie şi gust muzical bine dezvoltate.

Ion Luca Caragiale în articol (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegerea parţială de la Ploeşti m-a reîntinerit. Între altele, mi-a făcut deosebită plăcere revederea vechiului meu prietin, totdeauna verde şi vesel, Stan Popescu, bravul garibaldian, care odinioară a luptat atâta pentru libertatea Poloniei. Dar nu, nu-i adevărat! Stan Popescu n-a fost în viaţa lui amant al libertăţii! Dacă o clipă ar fi fost sincer liberal, astăzi ar avea, numai din chirii şi acareturi, 24 de mii de lei venit pe an, în loc de 200 de lei pe lună din slujbă! şi ce slujbă! El! luptătorul pasionat pentru libertate, să ajungă la bătrâneţe subdirector a ce? a unui stabiliment oficial de robie - puşcăria locală! O tempora! o mores!

începutul de la Istoria se repetă de Ion Luca Caragiale (1897)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex şi Nistor sosiseră încă de la ora 07.00 în Institut, venind de acasă, în timp ce colegul lor, Lucian, nu mai dăduse pe acasă de aproximativ o săptămână. El dormise din nou în camera pe care directorul, cu amabilitate, i-o pusese la dispoziţie; în mod ciudat, băiatul nu se simţea deloc ca un străin în acea încăpere, dimpotrivă, se simţea în largul lui, ca acasă, fără să-şi dea seama de ce... Poate din cauză că mai dormise de foarte multe ori în acea cămăruţă, de aceea i se părea atât de familiară şi tot din această cauză se putuse odihni în voie, deci, nu era obosit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineaţă, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înţelege după incidentul din faţa Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deşi fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director şi profesor. Ruşinat, îşi plecă privirea şi capul; nu arăta întocmai demn de funcţia pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Îşi închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalţi, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leonida: Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! şi după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă.

replică celebră din piesa de teatru Conu Leonida faţă cu reacţiunea, scenariu de Ion Luca Caragiale (1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i fu destul că nu-şi aflase acolo pe scrisa lui, nu-i fu destul că făcuse atâta cale în deşert, se mai pomeni, când vru să plece de lângă copaci, că se agaţă de spinarea lui o bufniţă. Hâţ în sus, hâţ în jos, bufniţa să se ducă din spinarea lui, ba. Îl înhăţase, drăcoaica, cu ghiarele, ca o gaiţă spurcată, şi nu-l slăbea nici cât ai da în cremene. Mai se suci, mai se învârti să scape de pacoste, şi nu fu nici un chip. Daca văzu şi văzu, se hotărî şi el a se duce acasă cu saxanaua în spinare şi o luă la drum. În cale, băgă de seamă că alte şase bufniţe se ţineau după dânsul. Merse el, biet, cu alaiul după dânsul, şi potrivi ca să ajungă acasă noaptea, spre a nu se face de râsul dracilor de copii. Cum intră în cămara unde locuia dânsul în palaturile tătâne-său, cele şase bufniţe se aşezară careşi pe unde; iar cea d-a şaptea bufniţă, care se încleştase de spinarea lui, se aşeză în pat. Mai stătu, bietul flăcău, se mai socoti, se mai gândi, mai plănui, şi în cele din urmă găsi cu cale să le lase în pace, să vază unde are să iasă această întâmplare. Mai cu seamă că acum se cotorosise de saxanaua din spinare. Şi cum era şi rupt de osteneală de atâta călătorie şi de atâta tevatură ce avu pe drum, adormi, cum puse capul jos, de parcă l-ai fi lovit cu mechea în cap.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine ar fi ca omul modern să-şi picteze sufletul aşa cum îşi artificializează chipul, adică să îşi rimeleze mila, să îşi rujeze generozitatea, să îşi coafeze decenţa!

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!