Aci, pe iarbă, se-ncinge un ziafet nepomenit în analele celor mai bătrâne republice. Grătarele sfârâie aruncând în aer valuri de miros fierbinte şi gras, ca nişte altare antice pe cari se ard ofrande unui zeu tutelar. Canalele o dată deschise nu se mai închid. Boloboacele golite se rostogolesc hodorogind departe, ca nişte ruginite instituţiuni ce nu mai corespund exigenţelor moderne, şi, în locul lor, se-mping cu greutate alte boloboace pline, ca nişte reforme pe cari le reclamă spiritul progresist al timpului şi interesele vitale ale societăţii. Ce veselie! ce avânt! ce entuziasm!... A! sunt sublime momentele când un popor martir sfarmă obedele şi cătuşele tiraniei şi, aruncându-le departe, tare de dreptul său, fără ură, uitând trecutul odios, închină des, dar sincer, pentru sfânta Libertate şi - te pupă! O!

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată cinstirea ce, ca nişte oameni de rând, datorim ideilor unui om ales ca răposatul poet citat, nu ne putem opri a răspunde chiar aci împotriva acestor foarte greşite păreri ale lui. De către oricine orice s-ar zice, în toată lumea proprietatea artistică şi literară, ca toate: proprietăţile, este şi trebuie respectată; cu cât cineva scoate la iveală sau apără mai mult părerea primejdioasă că plagiatul ar fi legitim, desigur cu atât trebuie să fie mai sărac de proprietate literară — iar oamenii cari se îndeletnicesc a topi monedele vechi ale altora şi a le preface în monede noi spre a le cheltui dânşii se numesc în piaţă calpuzani şi în literatură plagiatori. Încheind aci cu despre categoria a treia, ne rămâne a vorbi despre a patra şi cea din urmă în articolul viitor.

finalul de la Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu: Dar domnii X... Y... Z... n-au niciun merit, nicio capacitate, niciun talent spre a fi puşi în fruntea unor instituţiuni cari... şi în sfârşit despre onestitate... de!
Un amic (tăindu-mi vorba şi dând din umeri): Mofturi!

replici celebre din Moftul Român de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, Mihai

Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari-la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană.

definiţie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi, minciuna, adulterul, uneltirea mişelească sunt nişte nimicuri pline de haz de care râd toţi cu multă poftă.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De zece ani şi mai bine, presa românească se bucură de o libertate aproape, ca să nu zicem cu totul nemărginită — stare binecuvântată, ce poate încă n-o visează cel mai democrat dintre democraţii Apusului. Nu aci este locul să judecăm dacă aceasta spre folosul sau paguba publicului românesc a fost, ori să cercetăm daca presa românească, bucurându-se de o aşa desăvârşită libertate, a binemeritat-o prin înţelegerea misiunii culturale ce are presa în societăţile moderne.

începutul de la Cercetare critică asupra teatrului românesc de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul colectiv are o enormă forţă. El este un element important în educaţia legionară. Înalţă spiritele, dă veselie şi avânt sufletului, îi transmite nişte impulsuri curate şi aprinde focul speranţei în om. Chiar şi un suflet gol se umple de viaţă şi începe să se manifesteze armonios, la vibraţiile unui cântec de vitejie. Cântecele erau nişte manifestări sincere ale stărilor lăuntrice, la "fraţii de cruce" era o cominecare colectivă a lor, cu nişte forţe ce se revărsau din sufletele lor curate şi se manifestau în acorduri comune. Cântecele de vitejie le încălzeau inimile şi le dădeau impulsuri curate pe drumul realizărilor naţionale pe care le visau ei.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, o figură clasică încadrată cu nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari — la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înlăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborît dintr'o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim că s-au găsit pe ici, pe colo pesimişti şi sceptici — pădure fără uscătură nu se poate — care au zâmbit maliţios când, acum câţiva ani, naţiunea noastră, toată românimea, străfulgerată de unul şi acelaşi fior, a înfiinţat Liga... Ridicau din umeri la orice manifestaţie — şi trebuiau să ridice foarte des; pufneau înfundat în faţa acelui entuziasm grandios; de câte ori le arătai pornirea aceea generoasă a unui neam întreg, acel uragan de patriotism şi românism, îţi răspundeau ca nişte cobe: urma alege!

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este vina societăţii şi a familiei, a pedagogiei şi a şcolii că cei creativi nu evoluează spre destinul lor natural şi că atât de des ajung nişte epave ale societăţii, în loc să constituie stelele.

citat din Ştefan Odobleja
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare.

Ion Luca Caragiale în scrisoare către Alexandru Vlahuţă (1905)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot umblând încoa şi încolo, nesăturându-mă de privirea florilor şi de miros, auz un glas ca de privighetoare care tot zicea: "cine m-o mânca, rămâne grea!" Stau în loc, caut să văz de unde vine glasul, şi mi se părea că iese din mijlocul unui stufuleţ de pomişori, mai frumoşi decât ceilalţi pe care îi văzusem până aci. Mă iau şi eu după glas ş-o plec într-acolo. Când, ce să vezi? stufuleţul se făcea că era înconjurat de nişte iarbă verde, subţirică şi naltă de-mi venea până mai sus de genunchi: firicelul de iarbă şi floricica; astfel încât nu te îndurai să calci peste ele. Şi când adia vântul, se culcau şi se ridicau de părea că sunt nişte valuri de apă. Eu, pâş, pâş, binişor, mă feream să nu stric a frumuseţe de iarbă şi flori, şi ajung până la stufuleţ. Acolo, în mijlocul unor pomişori, era unul ceva mai nălticel, pare că de dinadins era făcut aşa, ca să-l vază oricine o trece. Pe ramurile lui sta nişte merişoare mici şi p-o parte rumene, de părea că erau prăjite. Stau şi ascult. Ele se făcea că mie îmi vorbeau, căci nu mai încetau de a tot zice: "cine m-o mânca, rămâne grea".

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit duminica

a sosit duminica pe nişte roţi ruginite,
noi ne spălăm de păcate şi de funinginea timpului,
ne îmbrăcăm frumos cu nişte halate negre
şi privim pe fereastră la albul zăpezii
care ne fură privirea.
aruncăm toate sentimentele din noi
şi rămânem goi ca nişte amfore antice
cu corpurile noastre eterice
în faţa călăului care are şi el timp de odihnă,
recitând din Biblie Cântarea Cântărilor.
ah, eterne duminici, pline farmec,
nu-i nimic, vor trece, toate războaiele sufletului
şi vor rămâne pasiunile mici care vor linge
praful din amintiri la o masă cu amurg de coniac.
nu vom mai ucide tigri, vom pândi doar
carnea cuvintelor pe care vom frige-o
şi-o vom arunca-n armoniile astrale.
ce, nu ştiţi că pământul se-nvâteşte pentru toţi,
ce dacă e iarnă şi inorogii zburdă prin codri,
ce dacă un vultur ne dă ocol cu simţul lui,
nu murim, nu murim, strigaţi, doar ne plimbăm
într-un carusel, nu vă speriaţi, toate drumurile
duc la râul care ne spală moartea
pe terasa înstelată ā Căii Lactee...

a sosit duminica pe nişte roţi ruginite,
bufonul din noi râde ca un arlechin părăsit pe scenă.
doar călăul îşi ascute securea ca să fie gata ā doua zi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 februarie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sergentul: Ei, da, mai în sus, pe mâna stângă, nişte case galbene-n curte, cu marchiză...
Domnul: A!... Atunci feciorul e un stupid!... Mersi!... Întoarce, birjar!

replicile de final din Căldură mare de Ion Luca Caragiale (1899)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum este posibil ca o fiinţă înzestrată cu nişte bijuterii sensibile precum ochii, nişte instrumente muzicale încântătoare ca urechile şi nişte arabescuri fabuloase precum nervii creierului, să-şi ducă traiul mai prejos decât un zeu?

citat din Alan Watts
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această carte sunt multe tabele astronomice, pe cari le credem foarte folositoare, întocmind astfel un modest manual pentru amatorul astronom, cari se află la începutul învăţăturei sale. Rămâne însă să vorbim despre câteva amănunte, cam plictisitoare poate pentru cei cărora le place mai mult romanul cerului, dar folositoare celor cari voesc să-şi dea seama mai inteligent despre minunăţiile boltei cereşti.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tată de familie: Am auzit că de la o vreme se-ntinde printre o seamă de tineri din Bucureşti nişte apucături oribile.
Un altul cu mai mulţi copii (râzând): Mofturi!

replici celebre din Moftul Român de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sărbători revin acasă

Ca nişte păsări călătoare
Se-ntorc românii iar acasă,
Departe, doru-i greu şi doare,
Iubirea de ai lor i-apasă.

Ce scurtă-i clipa revederii,
Cum bate inima de tare!...
Copii, bunici, surori şi verii
Ar sta mai mult cu fiecare.

Ce bine mai era odată
Aici, în glia lor frumoasă,
Ce-aşteaptă să se-ntoarcă-ndată,
Urare dând din casă-n casă!

În ţări străine se-ntorc iară
Românii cei plecaţi pe-afară
Iar doina de odinioară
Le-o plânge-n vers dorul de ţară.

Ca nişte păsări călătoare
Ne vin românii iar acasă
Departe doru-i greu şi doare
Iubirea de ai lor i-apasă...

poezie de Gabriela Genţiana Groza (1 ianuarie 2023)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte ocazii nu aveţi ca să uitaţi şi să depăşiţi mediocritatea existenţei zilnice! Oare vă gândiţi să vă opriţi asupra acestor ocazii? Liniştea nopţii, spaţiul, cerul înstelat ne prezintă cele mai bune condiţii pentru a ne distanţa puţin faţă de afacerile umane şi să ne gândim la alte lumi unde nişte entităţi spirituale trăiesc în armonie şi splendoare. Tot ce constituie preocupările, neliniştile, chinurile noastre nu reprezintă nimic pentru ele, ele sunt nişte evenimente nesemnificative. Veţi spune: "Cum aşa, nişte evenimente fără importanţă? Foametea, războaiele, masacrele sunt ceva îngrozitor!" Da, ele sunt îngrozitoare, dar Inteligenţa Cosmică nu le priveşte la fel ca noi. În ochii Inteligenţei Cosmice sunt importante numai evenimentele sufletului şi ale spiritului. Iar dacă oamenii, în loc să se concentreze asupra intereselor lor materiale, ar acorda mai multă importanţă evenimentelor sufletului şi ale spiritului, ei ar deveni mai dezinteresaţi, mai înţelegători, şi multe suferinţe din lume ar putea fi evitate!

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jupân Dumitrache: Iaca, nişte papugii... nişte scârţa-scârţa pe hârtie! 'I ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlicuri... şi seara... se gătesc frumos şi umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieşi cu o femeie pe uliţă, că se ia bagabonţii laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chiară în pungă şi se ţine după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule!

replica de început din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul I, Scena 1, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Termitele sunt nişte gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici şi delicate ale naturii, pe cari oamenii de ştiinţă le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliştii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele greceşti nevron, adică nerv, şi pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o ţesătură deasă de firişoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca şi furnicile: au o femeiuşcă prăsitoare cu câţiva bărbătuşi pe lângă ea, şi pe urmă mulţime de soldaţi şi de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi.

începutul de la Termitele... de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!