Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. Da, am fost unul dintre cei mai aprigi susținători ai ordinii în Republica Ploeștilor. Ceasuri glorioase, n-am să vă uit! Șeful meu, polițaiul, era simpaticul și bravul Stan Popescu, unul dintre cei 1.000 ai lui Giuseppe Garibaldi - volintir în Italia, volintir într-o revoluție polonă, vrăjmaș jurat al tiranilor și frate pasionat al poporului. Cu astfel de șef, mergi în foc bucuros pentru o idee mare.
Ion Luca Caragiale în schița Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Alegerea parțială de la Ploești m-a reîntinerit. Între altele, mi-a făcut deosebită plăcere revederea vechiului meu prietin, totdeauna verde și vesel, Stan Popescu, bravul garibaldian, care odinioară a luptat atâta pentru libertatea Poloniei. Dar nu, nu-i adevărat! Stan Popescu n-a fost în viața lui amant al libertății! Dacă o clipă ar fi fost sincer liberal, astăzi ar avea, numai din chirii și acareturi, 24 de mii de lei venit pe an, în loc de 200 de lei pe lună din slujbă! și ce slujbă! El! luptătorul pasionat pentru libertate, să ajungă la bătrânețe subdirector a ce? a unui stabiliment oficial de robie - pușcăria locală! O tempora! o mores!
începutul de la Istoria se repetă de Ion Luca Caragiale (1897)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prezidentul a plecat, luând cu dânsul pe Stan Popescu, polițaiul... Încet-încet, cu ultimii cârnați, cu ultimele fleici și oale, se strecură și poporul martir... Probabil cheltuiala frugalei gustări populare rămase să fie trecută în viitorul buget al Republicei.
Ion Luca Caragiale în Boborul (1896)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe dânsul îl căutau mai întâi după Prezident - a cărui urmă o aflaseră și în goana căruia porniseră călăreții - și l-au și găsit. Maiorul Gorjan, dând ușa de părete, intră cu zbirii săi în cancelarie. Polițaiul horcăie cu capul pe masă. Maiorul face patru pași mari și trage o puternică lovitură cu palma pe masă. Stan Popescu tresare cu ochii cârpiți.
Cine te-a pus pe tine aici? răcnește strașnic reacționarul.
Boborul! răspunde foarte răgușit republicanul.
Atâta i-a trebuit Reacțiunii! Când a auzit de bobor, a turbat: l-a și-nhățat pe Stan și, valvârtej cu el, drept la hanul Călugărului!
Așa s-a sfârșit cu Republica noastră! Așa Reacțiunea a sfâșiat cea mai eroică pagină a liberalismului român!
Ion Luca Caragiale în schița Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Italia are nevoie de voi... Grăbiți-vă, strângeți-vă în jurul meu.
Giuseppe Garibaldi în discurs (9 august 1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
O ador și am adorat-o mereu de când am jucat cu ea. Sunt și eu unul dintre cei care au fost îndrăgostiți de Stela Popescu. Am fost și rămân îndrăgostit.
citat din Florin Piersic (noiembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leonida: Hehei! unul e Galibardi: om, o dată și jumătate! (cu mândrie și siguranță) Ei! giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gândești, pe toți împărații și pe Papa de la Roma?
replici celebre din piesa de teatru Conu Leonida față cu reacțiunea, scenariu de Ion Luca Caragiale (1880)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despărțirea de cărțile de vrăji fusese o adevărată problemă pentru Harry, pentru că profesorii săi de la Hogwarts îi dăduseră o grămadă de teme pentru vacanță. Unul dintre eseuri, unul deosebit de afurisit despre "Poțiunile de micșorat", era pentru profesorul pe care Harry nu putea să-l sufere cel mai tare, profesorul Plesneală. Sentimentul era reciproc și profesorul ar fi fost extraordinar de bucuros dacă ar fi avut o scuză ca să-l exmatriculeze pe Harry timp de o lună.
J.K. Rowling în Harry Potter Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfumul pare să fie unul dintre elementele esențiale, unul dintre secretele originare ale universului.
Richard Le Gallienne în The Romance of Perfume
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat despre actorie a fost că singura persoană contra căreia concurezi ești tu însuți.
citat din Ed Harris
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- revoluție
- Societatea este structurată în formă de piramidă. Din când în când, cei de jos mai taie din vârf, doar pentru a constata că altul îi crește rapid în loc, precum capetele balaurului din poveste. Rar se întâmplă ca piramida să se transforme în cub, caz în care toată lumea, de la mic la mare, joacă pe același acoperiș. Până când apare unul mai isteț care se cocoață pe umerii celorlalți, refăcând forma inițială a structurii. Îndeobște, astfel de procese poartă numele de revoluție.
definiție de Mihail Mataringa (30 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zoe: Ai cerut, în schimbul scrisorii de care e vorba, mandatul de deputat. Ai jurat pe onoarea d-tale că poimâine când ai fi proclamat, vei da scrisoarea aceluia ce te-ar face să fii ales... Ei! eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea... Primești?
Cațavencu (ca lovit de o idee): Primesc...
replici celebre din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul II, Scena 10, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dave: Când eram copil, tata m-a crescut în spiritul teoriei "Fă ce îți spun, nu ce fac eu." Astfel, când am devenit la rândul meu părinte, mi-am jurat că voi proceda mai bine cu copiii mei. Așa că teoria mea este: "Faceți ce vă spun - nu ceea ce sper că nu știți că eu fac."
replici din filmul serial Războiul de acasă
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unul dintre sporturile de performanță din România e înotul contra prejudecăților.
Radu Paraschivescu în ziarul "Evenimentul Zilei"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unul dintre sporturile de performanță din România e înotul contra prejudecăților.
citat din Radu Paraschivescu
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acest episod pe care-l uitasem mi l-a reamintit amicul meu Stan Popescu după primul scrutin al alegerii de la Ploești, văzându-mă că am prea multe iluziuni despre rezultatul balotajului.
finalul de la Istoria se repetă de Ion Luca Caragiale (1897)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi închipui că puțini s-au gândit la ciudata asemănare dintre dragoste și dresură. În orice legătură dintre o femeie și un bărbat, unul dintre ei trebuie să se lase domesticit. Altfel iubirea nu se poate desăvârși. Unul trebuie să-și piardă libertatea și să devină supus. În felul acesta îl constrânge pe cel puternic să se atașeze de supunerea sa...
Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Adriana Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu spun rămas bun. Cred că este unul dintre cuvintele cele mai de rahat inventate vreodată. Nu e ca și cum am avea posibilitatea să spunem rămas-rău ori rămas-groaznic sau rămas-nu-mi pasă câtuși de puțin de tine. De fiecare dată când pleci, cică ar trebui să fie unul bun.
citat din John Green
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai bine să arbitrezi între 2 dușmani decât între 2 prieteni, pentru că (în primul caz) unul dintre dușmani îți devine prieten, iar (în al doilea caz) unul dintre prieteni îți va deveni dușman.
citat din Bias din Priene
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că majoritatea dintre noi știu, chiar dacă nu la un nivel conștient, că diferența între un om inferior și unul superior este CURAJUL. Adică abilitatea de a depăși rușinea, de a te deschide și a trăi cu inima deschisă. Privind lucrurile de la un nivel superior, îmi dau seama că în iubire sau bani, diferența dintre cei care reușesc să își atingă obiectivele și să fie fericiți și restul majorității este exact curajul. Tu cât curaj ai atunci când ai de-a face cu provocările?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori, când privești la ceva făcut de altul, te gândești că individul respectiv a fost cam nebun. Dar trebuie să te mai gândești un pic... Căci unul dintre voi doi chiar este nebun și mai bine ai afla care... pentru că e o deosebire fundamentală să fii unul sau celălalt.
citat din Charles Fanklin Kettering
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!