Izvor de apă vie

(fragment)

Când Prier-alb, feciorul lui Tulnic Împărat,
Din casa părintească la taberi a plecat.
În alte lumi, să caute pierduta lui drăguţă,
A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuţă
Şi-a zis: În toată ziua poţi şti de soarta mea!
Priveşte-mi năfrămuţa, şi tu când vei vede
Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată,
Să ştii, iubite Prier, că-s mort! şi zilnic cată
Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi
De sânge lata dungă pe mijloc o zări,
E mort! a zis şi-n clipă a-ncălecat feciorul.
Pe Vânteş, cal sălbatic, să-şi caute frăţiorul.
Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat,
La sfânta Luni se duce şi sfânta Luni i-a dat
Învăţ, să ude stanul cu stropi de apă-vie...
Aşa spun din poveste bătrânii. Din vecie
Aşa le-a rămas rostul în basme şi poveşti
Că mulţi viteji năzdrăvani şi fii împărăteşti
Cătau ori cu tovarăşi iubiţi ori numai singuri
Izvorul de apă-vie. şi spun că era-n crânguri
Acel izvor, în codrii vechi fără de cărări,
Şi-un monstru sta la pază, balaur ce pe nări
Şi gură vărsa flăcări, de foc avea plămânii.
Iar dacă vrei legenda, frumos o spun bătrânii,
Cum palidul balaur ajunse păzitor
Pădurii, cum izvorul ajunse-a fi izvor
De leac. Legenda asta eu vreau să ţi-o spun ţie,
Să vezi, ce mândru-i rostul din basm cu apă-vie!
..................................

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, şi cu mare alai şi jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii ştiau ce glăsuie tatăl lor când îi ieşi sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, şi în puterea nopţii, pe când şi apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine şi vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă aşa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Şi lupte-se, şi lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoşii, acel cineva pieri ca o nălucă. A doua noapte, feciorul de împărat cel mijlociu păţi ca şi cel mare. Când se întâlniră ei, se vorbiră să spuie fratelui lor celui mic, păţania lor şi să-l îmbie a priimi ca unul din ei, pe carele îl va alege el, să-l însoţească în noaptea când va avea să păzească dânsul, de teamă, ca să nu se răpuie, ca unul ce era mai tânăr. Dară feciorul cel mic al împăratului nici nu voi să asculte de unele ca acestea...

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să pun doru-n cuvinte

Cum să pun doru-n cuvinte,
Dacă totu-n jur mă minte?
Cum să spun dorului dor,
Dac-a fost prea călător?!

Cum să spun: dor de iubire,
De-ai dat bici în fericire?!
Cum să spun: mi-e dor de viaţă...
Dacă n-a fost decât piaţă?!

Cum să spun: mi-e dor de tine,
Dacă n-ai fost lângă mine?
Cum să spun că doru-i bun,
Când sădeai numai venin?!

Cum să spun: amor curat,
Pe când tu erai plecat?!.
Cum să spun: dor împlinit,
Când iubirea n-a rodit?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbeau bătrânii, purcelul şedea în culcuş, într-un cotlon sub vatră, cu râtul în sus şi, uitându-se ţintă în ochii lor, asculta ce spun ei şi numai pufnea din când în când. Şi cum sfătuiau bătrânii, ei înde ei, despre acestea, numai iaca se aude sub vatră: "Tată şi mamă! eu îl fac". Baba atunci a ameţit de bucurie, moşneagul însă, gândind că-i Ucigă-l crucea, s-a speriat şi, uimit, se uita prin bordei în toate părţile, să vadă de unde a ieşit acel glas; dar, nevăzând pe nime, şi-a mai venit în sine.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mult sânge

tigrul – tot tigru.
mangrovele din sumatra – mangrove.
oceanul – tot ocean.
pâinea maimuţelor – poate chifla maimuţelor.
urangutanul – tot.
ţiganul – tot ţigan de ţigan de ţigan.
indianul din india – tot hotentot
(în unele cazuri).
tigrul călcat la dungă de-un jeep – tot
manelist (?!) – tot
nu vei reuşi să pricepi
de ce apa de gură nu se face cascadă
decât în sângele proaspăt
băut din greşeală
printre ţepe de bambus
dungă cu dungă
tăietură cu tăietură

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun dar n-o să-ţi spun cât doare,
Şi plec de lângă tot ce mi-am dorit,
Pentru că-n loc de albe lăcrimioare
Numai ciulini şi chin mi-ai oferit.

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi-am în priviri doar nori fără sfârşit
Din care curg de-atâta vreme lacrimi
Încât şi-o crimă cred c-am ispăşit

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte
Pe care nimeni nu le-a auzit
Mă duc spre lumea-n care se mai poate
Să sper că fericirea n-a surzit.

Adio-ti spun sfidând orice suspine,
La tine nu mai vreau să mă gândesc,
Iar când fantoma amintirii vine
Să uit că te-am iubit şi te iubesc.

Adio-ţi spun, dar plânsul mă orbeşte
Şi tare-aş vrea să ştii cât nu-i târziu,
Că uneori şi dragostea sfârşeşte
Când cu dispreţ o arzi şi cu pustiu.

poezie de Dorina Omota din Dincolo de tăcere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aferim

E un cântec, iubito, sublim,
Ce tresaltă în trupu'-ţi sălbatic,
Rafinat, a capella, dogmatic...
Îl ascult şi îţi spun: Aferim!

Mă seduci, în sacoul tău slim
Şi te vreau, şi te-ador sine-die,
Curgi sublim şi alert, apă vie,
Te iubesc şi îţi spun: Aferim!

Căutând un pretext să fugim,
Exersăm rătăcirea umană,
Sânii tăi dulci arome emană,
Îi salut şi le spun: Aferim!

Gândul tău, gândul meu-sinonim
pendulează discret, în tandem,
Şi mă tem, draga mea, că je t'aime,
Te respir şi îţi spun: Aferim!

A iubi e un verb, precum ştim,
Fără nu, fără ba, fără rest,
Iar atunci, când iubirea-i pe şest,
Te sărut şi îţi spun: Aferim!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre noi

(pentru Raluca)

Unii îmi spun că ţi-ai schimbat demult adresa,
Oricum e cam târziu s-o aflu şi poate inutil,
Dar vreau să ştii că trec pe strada ta adesea,
Şi-mi tremură privirea şi plâng ca un copil.

Unii îmi spun că ai rămas frumoasă ca pe vremuri,
Că ochii-ţi de smarald încă aruncă flăcări verzi,
Din trista disperare de dincolo de ceţuri,
Aştept printre -anotimpuri să vii ca să mă vezi.

Alţii mi-au spus că ai plecat foarte departe.
Iar eu aş vrea doar să le spun povestea despre noi,
Şi aş mai vrea ca ţie să-ţi trimit ultima parte,
Dintr-o legendă scrisă undeva, căndva, de amândoi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi fac prea mult sânge rău că nu lucrez, îmi spun că puteam la fel de bine să fiu mort, şi că aşa aş lucra şi mai puţin.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simbelmyne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de boier luă fata şi se duse cu dânsa la moşiile lui. Acolo avea el nişte palaturi cum nu mai văzuse ea. Se cununară, făcând o nuntă de se dusese vestea în şapte ţări, şi făcură tot ce trebuia pentru rostul căsătoriei lor. Nu trecu mult şi fata rămase grea şi ea ca toată lumea. Când auzi feciorul de boier una ca asta, nu mai putu de bucurie, şi porunci numaidecât să-i facă un leagăn numai de mătase, în care să-şi puie copiii. Feciorul de boier, când îşi aduse acasă nevasta, îi dete, pentru trebuinţele ei, o fată a unei bahniţe de ţigancă ce-şi ţinea zilele prin curtea boierului cu ce se îndurau stăpânii. Procleta de cioară cum văzu fata, îi puse gând rău. Când sosi ceasul naşterei, fiul de boier nu era acasă, ci dus într-ale sale. Doamna casei trimise pe ţigancă să aducă o moaşă. Ea aduse pe mumă-sa.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun, dar...

Adio-ţi spun, dar ştii prea bine,
Că sunt minciuni, sunt vorbe-n vânt,
Oriunde pleci rămâi cu mine,
Chiar şi la capăt de pământ...

În amintiri am să-ţi găsesc,
Ochii şi privirea-aceea,
Deşi n-o să-ţi mai zăresc,
Paşii-ţi, străbătând aleea...

În poze vechi din vechi albume,
Totu-i la fel, nimic schimbat,
De-ar şti Trecutul, multe-ar spune,
Şi te-ar certa că m-ai uitat...

Prin suflet tot o să te plimbi,
Chiar dacă pleci cu tot, cu toate,
Asta nu poţi ca s-o schimbi,
Asta? Nimenea nu poate...

Adio-ţi spun, dar tare-aş vrea,
Să-ţi aminteşti dorul şi dragul,
M-aş face zid la uşa mea,
Să te opresc, să nu-mi treci pragul...

Dar cine-s eu să-ţi stau în cale?
O oarecare, vrei să spui?
Deciziile sunt ale tale,
Deşi le plâng cu stropi căprui...

Degeaba pleci, căci amintirea,
Rămâne-n inimă etern,
Tot ce eşti tu, visul, iubirea,
Îmi sunt cicatrici pe stern...

Adio-ţi spun, dar ştii prea bine,
M-aş face zid la uşa mea,
Să mai rămâi, rămâi cu mine,
Adio-ţi spun, dar... nu pleca!

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iubire

O poveste aş dori să-ţi spun
o poveste frumoasă, de-adormit copiii,
fără Feţi-Frunoşi şi Zmei,
ci o poveste simplă de iubire.

Sunt poveşti ce le-am uitat de mult,
altele nu se pot spune,
poveşti fără sfârşit şi început,
iubirea, doar iubire şi iubire.

Dragostea cu miros de fân
Când mugurul dădea în floare,
am să-ţi spun de ce a plâns
în povestea cu foi albe.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie violetă

Stau ca barza-ntr-un picior,
Creierii mi-i pedepsesc,
Să gândească repejor,
Cum să spun că vă iubesc.

Pana o tot răsucesc-
(Până-acum am rupt vrei trei).
Vreau să spun că vă iubesc,
Precum mierea-n flori de tei.

Scriu şi şterg, mă răzgândesc,
Vreau să vă colind frumos,
Să simţiţi că vă iubesc,
Vreau s-o spun cât mai spumos.

Dar nu-mi iese, mă căznesc,
Să o spun mai somptuos,
Cât de mult eu vă iubesc
Şi cât de năbădăios.

Un colind am vrut să scriu,
Într-un fel mai nefiresc,
Unu,-aşa mai fistichiu,
Ca să ştiţi că vă iubesc.

Cum să fac, să pot să spun,
Într-un mod mai pitoresc,
Dintr-o frunză de alun,
Cum şi-n ce fel vă iubesc?

Cred c-aţi înţeles, eu sper,
Că, pe toţi vă îndrăgesc.
La mulţi ani şi leru-i ler,
Să trăiţi şi vă iubesc!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana-Lucia: Faci ce îţi spun eu. Când spun "mişcă-te", tu te mişti. Când spun "stai", tu te opreşti. Când spun "sari", tu ce spui?
Sawyer: Tu prima.

replici din filmul serial Lost - Naufragiaţii
Adăugat de Alina Roşu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de Dragobete

Într-un colţ de rai se pare,
spun poveştile din buni,
Dragostea zbura ferice
şi făcea prin cer minuni.

Ba se cobora adesea
şi aice, pe pământ.
şi-aducea în cele inimi
numa-nfiorări şi cânt.

Şi toţi îi simţeau puterea
ei de floare fermecată
şi-o păstrau aprinsă veşnic
ca lumin-adevărată.

Era totul doar simţire
cu izvor în zbor de îngeri,
oamenii trăiau ferice
fără lacrimi, fără frângeri.

Tot atunci, ne mai spun bunii,
un fecior prin munţi trăia,
chipeş şi cu boiul straşnic,
fiu al babei Dochia,

Mesager trimis, se pare,
de chiar bunul Dumnezeu
să dea dragostei cătare
şi trăia sus, pe Ceahlău,

Sau oricum prin munţii falnici
stăpâniţi de vechii daci,
preţuit deopotrivă
de bogaţi şi de săraci.

Şi fecioru-acela chipeş
dădea iama peste fire,
răspândind peste meleaguri
cântec tainic de iubire.

Printre păsări, printre oameni,
el iubirea o împarte
la sfârşitul lunii faur
până la-nceput de marte

Când cu fir împletite
din alb şi din roşu-dor
cei iubiţi se legau veşnic
prin sărut de mărţişor.

Dar feciorul ( iar spun bunii)
Nebunatic, cum apare,
zice-se c-a vrut să-ncurce
calea Sfintei Maici Fecioare,

Care, plină de mânie
pe feciorul cel pârdalnic,
i-a dat chip de buruiană
de iubit, numit năvalnic…

Dar trecură vremi de-atunce
şi povestea nu-i uitată,
Dragostea-i şi-acum puterea
ce ne-aduce la olaltă,

Iar pe fecioraşu-acela
ce dădea iama prin fete
îl sărbătorim cu toţii
când e zi de Dragobete.

Iar povestea lui am scris-o
sus, în munţii mei cărunţi.
unde dorul şi iubirea
e şi-n inimi, e şi-n frunţi

Şi vă-mpart la fiecare
câte un surâs şăgalnic
şi vă dau s-aveţi sub perini
dragobetele …năvalnic.

poezie de Leonid Iacob (2009)
Adăugat de Ariana
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi...

Mi-e frig şi corbii se adună, ca pacostea pe omul bun
La un taifas sub clar de lună şi eu coşmare-n ochi adun;
Licornii-şi leapădă legenda, ca şerpii năpârlind de piei,
Cu ochii-albaştri în oglinda albastrului din ochii mei.

E linişte ca în morminte, tăcerile au chip de iad
Prin care scormonesc cuvinte şi din cuvinte lacrimi cad.
Degeaba înfloresc salcâmii şi teii poleiesc alei,
Mi-e frig, iubite, şi se-adună atâtea ierni în ochii mei!

Bujori serafici sângerează pe braţe goale, ce tânjesc
Încă o clipă de zăbavă, când scuturându-se, rânjesc
Pândaci flămânzi de roşu proaspăt. Ce agonie, ce măcel,
Când tremură de-nsingurare, al primăverii menestrel!

Mugesc amurgurile-n flăcări, nunteşte noaptea sub castani,
Floarea miresii-i e ofrandă, amorurile sunt pe bani;
Plăteşte noaptea mii de stele pe-o mângâiere şi-un sărut,
Rămâne ceru-n întuneric, ca şi cum stele n-a avut.

De-ar fi doar mintea mea ce naşte coşmaru-acesta clandestin,
Mi-ar fi uşor să spun o rugă şi la icoane să mă-nchin.
Dar, ştiu că ruga nu ajută şi niciun leac nu-i de ajuns
Când germinează-n noi doar ură şi-n sânge ura ne-a pătruns...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la Sfânta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit Sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vorbă nu se mai făcu. Feciorul de împărat văzu cu ochii, şi asta era destul. Lăptiţa nu şi-a ţinut vorba, şi acuma nu rămase decât să-şi ajungă pedeapsa. Feciorul de împărat n-avu încotro, îşi călcă pe inimă şi porunci să o îngroape în pământ până la sânişori, rămânând aşa în ochii lumii, pentru ca să se ştie ce e aceea când cineva cutează să înşele pe un fecior de împărat. Într-altă zi, apoi, se făcu pe gândul vitregei. Feciorul de împărat se cunună a doua oară şi iarăşi răsunară veseliile de nuntă trei zile şi trei nopţi. Hei! dar nu e darul lui Dumnezeu pe faptă nedreaptă! Cei doi feţi-frumoşi nu aflau odihnă în pământ. În locul în care erau îngropaţi crescură doi paltini frumoşi. Când vitrega îi văzu crescând, porunci ca să-i stârpească din rădăcină.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc şi gheaţă

Unii spun că lumea va sfârşi în flăcări,
Alţii spun că în gheaţă.
Din ce-am gustat eu din dorinţă,
Îi cred pe cei ce spun în flăcări.
Dar dacă ar fi să pier de două ori,
Cred că am învăţat destule despre ură
Ca să spun că pentru distrugere
E la fel de bună şi gheaţa
Şi ar fi suficientă.

poezie celebră de Robert Frost
Adăugat de Andrada Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te doare...

Să spun atunci când peste oameni este frig şi plouă,
Că EL te-ascultă şi te vede...
Şi ţi-ar fi dat comoara în Viaţa cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.

Să spun şi-atunci când peste oameni este ger şi ninge,
Că poţi iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ţi sufletul acasă, în Rai.

Să spun şi-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi şi în case...
Dureri şi lacrimi aduc aşa splendoare
Ca noi să facem temple luminoase.

Dar să mai spun şi-atunci când tu suspini şi doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... şi sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreşit te-aşteaptă o Cunună.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blând ca o jucărie

Somnul păi somnul copiilor nu ştiu cum
să vă spun dar este sfânt intangibil aş putea zice
cum este îngerul de pază pentru fiecare
dintre noi uite eu cred că şi cuvintele au câte-un
înger vreau să spun că ar cam trebui
să avem grijă cum deschidem gura
cel plecat călător se numeşte iar cine
se întoarce oaspete al amintirii va fi de
pildă şi eu încep să văd copilăria prin
ochii unui tată însă nu-mi dau seama dacă
vreun copil într-adevăr mă vede
şi pe mine sau vede numai jucării
mi-e somn cât de blând poţi să fii Doamne

poezie de Costel Zăgan din Poezii de trezit copilăria (28 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!