Vom rămâne singuri...

Vom rămâne singuri, tăcuţi şi reci,
Înecaţi în cuvinte nerostite pe veci,
Cu obloanele trase şi picioarele zidite,
Facem linişte, sentimentele-s adormite.

Purtăm frica multor dezastre,
Şi căutăm o scuză de la astre,
Dar răspunsurile le avem în noi,
Am cerut ploaie şi ne e frică de noroi.

Siluete s-au mai arătat, de tot felul,
Şi pe fiecare a cântat-o trist violoncelul,
Fiecare umbră mi-a mai rupt o coardă,
Acum la fiecare apariţie stau în gardă.

Vom rămâne singuri, ca la început,
Doar noi şi-a noastră tăcere ca scut,
Doar lacrimile ne vor ţine companie,
Şi doar oglinda singură o să ştie.

Ridicăm prea înalte şi groase ziduri,
Ne asigurăm că vom rămâne singuri,
Ne amenajăm şi casa să fie ca-n suflet,
O masă, un scaun şi-o ceaşcă cu urlet.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (29 septembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi dintre noi caută companie numai din frica de a rămâne singuri. A şti cum să fii singur e esenţial pentru arta iubirii. Când suntem singuri, putem fi cu ceilalţi fără a-i folosi ca mijloc de evadare.

citat din Bell Hooks
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm fiecare o dragoste-n noi

Purtăm fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pentru tine şi tu pentru alta
Şi focul ne mistuie surd pe-amândoi:
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.

Aştepţi un cuvânt, aştept un cuvânt,
Dar eu de la tine, şi tu de la alta.
Obrazul îţi văd şi în vis delirând,
Dar tu în visare o vezi doar pe alta.

Şi ce ne rămâne să facem când nici
Ursita nu ştie decât să dezbine?
De ce i-ar fi milă? Trăim, doar iubind,
Deşi tu pe alta, eu, totuşi, pe tine.

poezie celebră de Silva Kaputikian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.

poezie celebră de Romulus Vulpescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu urâţeşte mai mult spiritul decât constrângerea, şi nu constrângerea altora, ci a noastră asupra conştiintei noastre. Limitele pe care singuri ni le trasăm, prăpastiile pe care singuri ni le creăm, frici pe care singuri ni le alimentăm... Duşmani ai nostri, suntem şi putem fi doar noi înşine. Nimic nu ne poate lovi mai tare soarta ca propria noastră frică de eşec şi eşecul vine... cu el nu te mai poţi lupta.

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rost

Sunt prezent şi trecut,
Carnea mea este lut.
Taina lutului o străbaţi
prin cea a sărutului
şi mai rămâne, mai rămâne.
Ochii nu sunt pentru a vedea,
ci pentru ca să se întâmple
frumuseţea pământului.
în fiecare din noi.
Nu avem urechi pentru a auzi,
ci pentru ca să se întâmple
muzica pământului.
în fiecare din noi.
şi gândul îl avem
pentru a se întâmpla marea taină.
şi tot mai rămâne, mai rămâne.

poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

într-un oraş bolnav, un suflet bolnav
tic-tac, tic-tac
apoi tace
s-a terminat
e linişte
prea multă linişte
nu-mi dă pace
şi tace
clopotele bat în tăcere
o imensă tăcere se loveşte de imensitatea cerului
şi tace
ne căutam în tăcere
ieri si mâine
desigur, nu ne găsim
paşii erau prea tăcuţi
stăm şi tăcem
fiindcă putem, nu
uneori vorbim, în adâncă tăcere
să nu tulburăm lacrimile de pe caldarâm
păşesc pe aleile tăcute ale vieţii
mă izbesc de tăcerea gândurilor
tac în cuvinte nerostite
liniştea curge agale, în tăcere
mi-s ochi atât de obosiţi
de trăit în tăcere
e sufletul gol, umplut cu noroi
să tacă, vorbea prea mult
astăzi, amara tăcere
s-a aşternut peste oraş
şi tace...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a se face întuneric

(Experiment în forma literei T)

Tiptil tiptil se apropie momentul
pentru care m-am antrenat
încă de când m-am născut
aproape ca o răzvrătire
şi-a făcut loc în sufletul meu
dorinţa de a sta cât mai mult
în preajma mea să mă răsfăţ
să mă reinventez în fiecare secundă
să mă iubesc
să stau cât mai mult singur cu mine
în carnea mea demult nu m-am simţit
atât de bine
şi ce frică mi-a fost de singurătate.

Te amăgeşti te amăgeşti
se aude ca de obicei dinspre tufişuri
specialistul în singurătăţi
vei sta o veşnicie în detenţia de sub cruci
fugi caută şi risipeşte-te în femeie
iubeşte-ţi fiecare clipă petrecută
trăieşte cât poţi de mult
oricum în faţa morţii singuri mergem toţi.

Trece o ninsoare prin mine
aşa ca un vers clasic
şi carnea îmi tresare la fiecare gând
tu intri femeie prin ochiul meu stâng
şi de fiecare dată ieşi prin ureche
eşti doar zgomot durut femeie
şi atâta minciună şi numai tristeţe.

Tu chiar ai crezut în zborul
în mântuirea prin femeie
chiar şi acum ajuns la apus?
eşti un naiv mă faci să îmi spune de sus
specialistul în femei
fugi şi te îmbată risipeşte-te în alcool
iubeşte-ţi fiecare clipă petrecută
trăieşte cât poţi de mult
oricum în faţa morţii singuri mergem toţi.

Timpul petrecut în livezile de pruni
sau timpul trăit înalt printre cărţi
sau la masa de scris
asta îmi e salvarea ura, am învins!
ha ha ha îmi râde în nas
specialistul în cărţi cu glas subţire acrit
fugi şi te îmbată risipeşte-te în femei
iubeşte-ţi fiecare clipă petrecută
trăieşte cât poţi de mult
oricum în faţa morţii singuri singuri mergem toţi.

Teama de ridicol te-a învins
definitiv, îmi spune aproape trist
moartea în fapt singurul specialist.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pronume

Sentiment de iubire pură?
Sau doar absenţă de ură?
Iubire fără cuvinte?
"Ea" nu îl minte?
"El" nu o minte?
"El" şi "ea" devine "noi"!
Orgoliu şi frica
Aruncate la gunoi!
Iubirea îi spală de noroi,
Sunt doar "ei" şi restul de "voi",
"Ele", nu contează pentru "el",
Recunoaste o iubeşte şi nu e tembel,
"Ei" nu contează pentru "ea",
Şi-a ales de pe cer o stea,
Pe care "tu" iubit al "ei"
Să o furi de la zei.

poezie de Iustin Miron (19 octombrie 2016)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am trezit

din nou neştiind cum au dat
de ritualul castelelor
prăbuşite în uitare sub vânturi
şi ploi şi vijelii atomo
electrice descărcate de idioţi
nici nu mai ştiu cât am stat
în somn în visare în aşteptare
poate câteva sute de ani
oamenii au început să zboare
din nou fără frică în tovărăşie
acum sunt în aparate de metal
nu mai au strălucirea în ochi
este un fel de pedeapsă
pentru fiecare suflet
râsul lor e neruşinat şi arogant
toţi dorm în castele înalte
de sticlă de oţel de beton
mai înalte decât piramidele
nu folosesc telepatia pentru a vorbi
între ei folosesc obiecte
se înmulţesc se bat cu arme care scot
flăcări peste tot
trebuie să le arăt ce-au pierdut
ce-au câştigat şi să-i pedepsesc
mă voi strecura în gândul lor
în sufletul lor
o să-i fac nefericiţi
îi voi îndemna să se ucidă
se vor extermina singuri
au în adn ticăloşia
o să profit de ea
sunt cruzi şi jalnici
vor rămâne primitivi în vecii vecilor
am fost trezit să distrug
tot ce e viu şi biped

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şaptea culoare

din ochii tăi lipseşte o culoare
vinovat cerul şi-a tatuat cicatricea
cu albastru violet

(gest în care începusem să cred)

acum e linişte o linişte lungă
din care aştept să ieşi
chiar dacă rămâne un gol
vino pe genunchii visului
o singură noapte să fim doar noi
aceeaşi culoare pentru fiecare zi

tot ce ai putea să tulburi
e doar o curiozitate cu
foarte multe imagini
dar asta nu înseamnă
că nu pot să îţi explic
despre experimentele genetice
sau despre ceasul care
măsoară golul dintre noi

întotdeauna egal până
la cea dintâi atingere

încearcă să înţelegi

albastrul lipit de cer
nu-i întotdeauna o culoare

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă puteţi să rămâneţi singuri, absolut singuri, fie doar şi o singură clipă, ego-ul va muri, eul va muri. Ego-ul nu există în sine; el este întotdeauna în relaţie cu cineva.

Osho în Revoluţia interioară
Adăugat de Lia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia cetăţii

Am cheia cetăţii dorite!
De vrajă, deja, sunt cuprins,
căci dorul rămâne aprins
în clipe ce-mi par adormite.

Mi-e dragă cetatea semeaţă,
Cu ziduri prea greu de trecut
Ce-i stau împrejur ca un scut
La orice-ncercare-ndrăzneaţă.

Aştept doar un semn de la Lună,
Un sunet, un licăr de stea,
Sau, poate, chiar noaptea să-mi spună:

-Încearc-o, e cheia cea bună!
Iar uşa aşteaptă şi ea
Tristeţea cetăţii s-apună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reaprindeţi singuri lumânarea

Reaprindeţi singuri lumânarea,
Casa voastră este un antreu
Care suie-n ceruri cuvântarea,
Pentru a-l chema pe Dumnezeu.

Nu mai fiţi orbiţi de neputinţă,
Nu mai fiţi doar piese de muzeu,
Daţi dovadă mare de credinţă
Când e suferinţa-n apogeu.

Nu vă mai cruciţi la conspiraţii,
Cel ce crede-n ele e ateu;
Domnul este între respiraţii,
Pregătind eternul Elizeu.

Reaprindeţi singuri lumânarea,
Jertfa voastră costă doar un leu;
Nu blamaţi aiurea izolarea,
Căci şi-acolo este Dumnezeu.

poezie de Ionuţ Caragea din Infectat cu iubire (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

O linişte adâncă s-a lăsat
Peste planetă, oraş şi sat
Şi- acel necontenit tumult
Al vieţii noastre trepidante
A rămas o amintire, în trecut.

Acum în linişte deplină
De dor nebun tânjim,
Doar afară să ieşim,
După zilele de-odinioară,
Când râdeam în plină stradă,
De joaca-n grabă cu copiii,
De stat la coadă –n farmacii,
De munca noastră cea stresantă,
De-o vorbă-n treacăt aruncată
Vecinului de peste poarta.

De teamă sufletul-îi cuprins
Să nu avem Coronavirus
Şi-n spital să îl tratăm
Pe cei dragi să nu-i infectăm.
Grea povară-n acest an,
Pentru fiecare cetăţean,
De e putred de bogat
Sau un biet om sărac,
Nu alege după stare,
Vine-n grabă la fiecare
Pe criterii aleatoare.
Mama Natură –n disperare
Pecetea-a pe a noastra viaţă pune,
Ea alege, ea dispune.

Fiecare –n sinea noastră ne gândim,
Ca-n astă lume ne dorim să mai trăim,
Că ne place şi-i frumos
Când prin parcuri
Facem plimbări pe jos,
Când primavară prin ale ei frumuseţi
Trezeşte-n noi bucurii şi nu tristeţi.

Doamne, ce-am făcut noi oare
De ne pui la grea încercare
Ce rămâne de făcut
Să trăim cum am fi vrut?
Un semn divin noi aşteptăm,
Şi pe Tine noi te urmăm,
Că-n a noastră conştiintă,
S-a produs o pocăinţă
Şi cu gând şi suflet curat
Sper ca de Tine să fiu iertat
Să-mi laşi anii mei să treacă,
Până voi ajunge la judecată,
Judecată Ta cea dreaptă
Singura-n care am crezut vreodată.

poezie de Georgeta Ganea (2 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o speranţă

Timpul a trecut, lăsând în urmă,
Doar o speranţă, ce uşor se stinge...
Nu va rămâne, decât o mică umbră,
A dulce-i fetiţe, ce-n genunchi ea plânge.
Ochii umeziţi i se-nchid în uitare,
Glasu-i piere în negura nopţii,
Gândul la tine şi acum o doare,
Plimbându-se singură în voia morţii...
Toate mă dor, de atâta aşteptat
În gândul meu sinistru şi rece,
Cu natura dezlănţuită, aş fi luptat,
Dacă-aş fi ştiut că totul va trece.
Şi-n urmă nu va rămâne decât surâsul tău,
Cald şi-mbietor ca şi prima dată,
De la rădăcină aş fi rupt ce-i rău,
Dacă inima ta, n-ar fi fost mutată.

poezie de Eugenia Calancea (13 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am rămâne singuri pe pământ, am oferi un suflet lucrurilor, astfel încât să le putem acuza.

aforism de Sandro Montalto din Aforismul în Italia. Antologia Premiului “Torino in Sintesi” (septembrie 2011), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oricare stâncă

Noapte albă, stau şi număr
Nişte oi pe care nu le am
Fiecare trage la un ham,
Bine petrecut pe după umăr
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Măul creanga-şi bate-n geam
Fiecare zi, o interogare
Câte sunt medalii cine ştie oare
Faţă sau revers, copil, alegeam

Toată geometria moare-ntr-o mimoză
Purtătoare zâne viselor norocul
Neştiut rămâne tuturor sorocul
Fiecare face parte, din osmoză

Râuri depărtate cată-se întruna
Căile de apă se-ntâlnesc mereu
Peste fiecare strat de minereu,
Pulberi de argint presară luna

Fluieră un tren pierdut în neant
Oh, copilărie dulce ca un vis
Dac-aş şti măcar astăzi, cine mi-s
Slabă pâlpâire, palid diamant

Le vedem sau nu, între noi doar ziduri
Sârmele ghimpate colţii îşi înfig
Fiecărui peşte, soarta, un cârlig
Şi înţelepciunea, adormind sub riduri

Oile, păstorul, intră în revoltă
Sarcinile noastre au ajuns prea grele
Taberele două. Între, doar zăbrele
Fluturi otrăviţi taie din recoltă

Ochii noştri văd doar atât: ce nu e -
Dincolo de forme, doar legi şi esenţă
Urlă raţiunea până la demenţă
În oricare stâncă, doarme o statuie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ploaie

Din cer cad lacrimi pe pământ,
Lacrimi argintii.
Văzduhul e-nnorat deplin,
Norii-s fumurii.

Alerg s-o-ntâmpin-n drumul ei
Cu picioarele desculţe,
Uite prima furtună de vară,
Din cer cad steluţe.

Acum, e linişte şi pace,
O linişte de vis,
Doar picuri se-aud venind
Spre geamul meu deschis.

Vreau să îmbrăţişez iar ploaia,
Iar ea să mă spele de păcate
Şi să-mi şoptească-n fiecare clipă
Vorbe dulci, curate.

Uite, ploaie!
Am venit să te întâmpin
Cu cămaşa-mi veselă şi udă
Dansând sub lacrimile tale.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii suntem doar simple hârtii, scrise cu multă artă, agatandu-ne, fiecare de câte un vis. Cunoscând doar o picătură din tot oceanul învolburat. Anungand in final sa ne transformam intr-un coşmar, vrând să ne trezim in fiecare noapte, aşteptând ca suferinta ce ne-a fost legata cu un snur de lana, sa dispara. Poate asa sunt si oamenii, se leagă de ceva, de cineva in speranta de nu mai fii singuri. Dar la final, snurul dispare, dar suferinta apare. Ca un vis.

Monica Negrea
Adăugat de Monica Negrea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Şi nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii ştiu, după ierni, că sunt verzi
Şi dragostea, cum că, doar noi o inducem.

Existăm prin credinţa de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!

Decizia, veşnic, pe treptele fiinţei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale ştiiinţei...

E sigur ceva ce nu merge-n substanţă,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanţă
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?

Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabileşte sfârşitul...
E fals ce se-ntâmplă -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!...

De naştem noi singuri prin propriile forţe,
Şi clarul de zile şi nopţi îl avem,
Aşa şi pe moarte s-o-nvingem putem...
Ne-aprindem, ne ardem... Eternele torţe!!!

Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spaţiul nesaţ ne aşteaptă coloni;
Chiriaşii să-i fim, infimi cum atomi...
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.

Sortirea ne e clară dar n-am înţeles
Că naşterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar fiinţa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicaţi în progres!

Început, ca şi cale, sfârşit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem...
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dăm pierderi gropii...

... E totu-o psihoză indusă... cu popii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!