Doar un vis
Trecutul și prezentul, împreună,
pe margine de timp nedespărțite,
pe zi ce trece-n cuget îmi adună
păreri de rău în haine de ispite.
Aud cum vin pe bocet de sibile
și mă cuprind îndată ca o teacă,
încerc să le alung dar sunt ostile,
cu amăgiri prezentul mi-l îneacă.
Îmi amintesc de viața mea trecută,
de toate-n urmă câte au-mai rămas,
pe margini de legendă nevăzută,
ascunsă-adânc în gânduri fără glas.
Iar chipurile voastre neuitate,
cândva iubite doar întâmplător,
în spațiul meu, avid de libertate,
revin mereu pe-o aripă de dor.
Dar nu mai sunt cum mă știați odată,
nu mă priviți cu ochi dojenitori!
sunt mai bătrân, dar inima-mi curată
și-acum tresaltă, prinsă de fiori.
Aștept sărutul vostru, cel din urmă,
veniți pe rând în brațe să vă strâng!...
Dar, vai! - cum aș putea să vă ajung?
că-i doar un vis care în zori se curmă.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Parfum de zăvoi
Revin amintiri cu parfum de zăvoi,
copilul din mine-mi apare în vis
ajungem deodată, mirați amândoi,
pe-o umbră de karmă-n vrăjit paradis.
În suflet aducem păduri seculare,
poieni de poveste apar din neant,
la margini de codru, o zână călare
privește spre noi cu un aer distant.
Fiori mă cuprind, văd fosta iubită
cândva dispărută pe aripi de vânt,
sedusă de-o vorbă nespusă venită
din umbra amară a unui cuvânt.
In urmă lasa doar o vrajă pustie,
cernută din cosmos pe anii în zbor,
și plânsul uitat într-o toamna târzie
în ploaia căzută cu lacrimi de dor.
Dar iată că visul deodată se curmă,
în poarta uitării ajung doar tăceri,
iar zâna rănită, lăsată în urmă,
dispare în cutele zilei de ieri.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, București, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec anii mei...
Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedeslușit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârșit.
Și-atâtea vechi speranțe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.
Nu am crezut că timpul le adună
să le aștearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să știu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care își jură
credință falsă pe un vechi altar.
Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îți voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
să-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga, acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
.
Rămân cu sufletul cuprins de dor,
presimt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 12.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vârfu Cu Dor
Atâtea amintiri ce mă-nconjoară,
cu vechi iubiri sosite seara-n zbor,
un nevăzut și magic Vârf cu Dor
îmi readuc pe strune de ghitară.
Un Vârf cu Dor pe chipurile voastre,
femei iubite adesea-ntâmplător,
rămase-apoi în taina unui dor
ivit din miezul zărilor albastre.
V-aștept și-acum, în fiecare seară,
din Vârf de Dor să coborâți aș vrea,
să vă sărut în prag, de veți intra,
când frigul vă alungă de afară.
Eu vă primesc în cameră oricând,
să vă cuprind ținându-vă în brațe,
să mângâi trupul vostru, tremurând,
când vrea de gâtul meu să se-agațe.
Veniți pe rând, când dorul vă doboară,
să vă iubesc, cum o făceam cândva,
nici-una însă-n taină să nu-mi ceară
în locul amintirilor să stea!...
La miezul noapții toate să plecați
spre Vârf de Dor cu brazii care plâng
de Mal Cu Flori, Fieni sau Adunați,
de Buciumeni, de Deal Frumos și Crâng.
poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, București, 1016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vârfu cu dor
Atâtea amintiri ce mă-nconjoară,
cu vechi iubiri sosite seara-n zbor,
un nevăzut și magic Vârf cu Dor
îmi readuc pe strune de ghitară.
Un Vârf cu Dor pe chipurile voastre,
femei iubite adesea-ntâmplător,
rămase-apoi în taina unui dor
ivit din miezul zărilor albastre.
V-aștept și-acum, în fiecare seară,
din Vârf de Dor să coborâți aș vrea,
să vă sărut în prag, de veți intra,
când frigul vă alungă de afară.
Eu vă primesc în cameră oricând,
să vă cuprind ținându-vă în brațe,
să mângâi trupul vostru, tremurând,
când vrea de gâtul meu să se-agațe.
Veniți pe rând, când dorul vă doboară,
să vă iubesc, cum o făceam cândva,
nici-una însă-n taină să nu-mi ceară
în locul amintirilor să stea!...
La miezul noapții toate să plecați
spre Vârf de Dor cu brazii care plâng
de Mal Cu Flori, Fieni sau Adunați,
de Buciumeni, de Deal Frumos și Crâng
poezie de Corneliu Neagu (29 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
În prag de toamnă
Se lasă toamna încă așteptată,
părerile de rău se-ntorc pe rând,
pe-o margine de clipă-ntârziată
la ușa gândului ajung dansând.
Și mă cuprind regrete insolite,
fără să știu de am greșit cumva
când dorurile-n straie de ispite
visau adânc pe nori de mucava.
Regretele s-așază peste gânduri
cu amintiri trezite prea târziu
în notele urcate printre ziduri
din partitura unui potpuriu.
Revin acum, în clipe fără miză,
cu vânturi reci sosite de la nord,
în prag de seară ultimă surpriză,
cu amăgiri căzute-n dezacord.
La poarta neuitării se destramă,
iar gândul le alungă în trecut,
în mijlocul pădurii de aramă,
pe umbrele din visul renăscut.
Acolo te zăresc îngândurată,
cu dorurile strânse la un loc,
pe chipul ce apare ca o pată
în ramă aurită de breloc.
Așez brelocul pe o etajeră,
întinsă peste spațiul infinit,
privirea ta, venind din altă eră,
îmi leagănă surâsul obosit.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerile
Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,
când mă cuprind și le ascult pe toate!
revin din arcul frânt al unui curcubeu
cu lungi păreri de rău nevindecate.
În preajma mea le simt în fiecare zi,
stând adunate-n umbrele opace
de-acolo îmi recită zeci de poezii
sperând că ar putea să mă împace.
Dar versurile cadențate mă rănesc,
cu doruri stând pe gânduri răsfirate,
din poarta neuitării ele-mi amintesc
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
În gândurile mele vă iubesc și-acum,
chiar dacă toamna vieții ne desparte
veniți, lăsând părerile de rău pe drum,
să mai citim poeme dintr-o carte!
Când zorii se vor prinde de fereastră,
veți fi plecat lăsând-mi doar tăcere
și florile privind-mă duios din glastră
cum încă-adun poeme prin unghere.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
În urma mea
Ani tot mai mulți se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele, care mă destramă,
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuget rănit
Stă cugetul rănit pe brâul unui troc,
tot așteptând să vină o schimbare,
pentru a-și găsi, din nou, pretinsul loc
pierdut cândva la tragerea cea mare.
Iar clipele, trecând prin acele de ceas,
scot din pendulă numai amăgire
din ritmica bătaie-n urmă au rămas
doar vagi regrete dintr-o nălucire.
Din hăul nevăzut al timpului pierdut,
ce s-a desprins de clipa care moare,
revin fără răgaz, pe umbre de sărut,
doar lungi păreri de rău amețitoare.
Iar mutele speranțe care-ajung târziu
nu-mi pot aduce nici-o izbăvire,
se scurge timpul în zadar fără să știu
de ce te-ntorci mereu în amintire.
Când somnu-alunecă la margine de vis,
în prag de gând te văd neîmpăcată,
rupând tăcerile din vechiul paradis
când oazele ne cheamă încă-odată.
Se redeschid speranțele din visul meu,
văd palmierii fremătând în vrie,
pe cerul vieții-n arcul unui curcubeu
văd semnele de toamnă timpurie.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 14.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tumult existențial
Când din trecut în minte îmi revin
prea multe amintiri care m-apasă,
mă simt pierdut pe un tărâm străin
de unde-aș vrea să mă întorc acasă.
Și mă frământ în sine, fără rost,
să le alung, de aș putea, afară,
dar din tumultul celor care-au fost
cresc noi dorințe care mă-nfioară.
Încerc să le separ în mintea mea,
când în cuante vin defragmentate,
apoi se-aștern pe gânduri, undeva,
în grile noi ce cresc reconectate.
În adâncimi de cuget le rețin,
chiar dacă uneori îmi par banale,
căci în ecoul intrinsec conțin
multiple tâlcuri existențiale.
Iar din tumultul existențial
cresc armonii din care se ridică
imagini noi, pe un țesut spectral,
ce-n alte orizonturi mă replică.
În urmă doar regretele rămân
și-mi răscolesc iubirile uitate,
care-n trecutul meu încă depun
buchete mari de flori înmiresmate.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul
Un glas pornește din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.
Din glasul renăscut așa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai știu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopți de vară.
Și dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aș vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănțuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
și îmi cobesc cu bocet de sibile.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mansarda
Pe gânduri se aștern, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume,
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece și murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.
Mă-așez pe canapeaua desfundată
și amintirile mă năpădesc deodată!...
Văd chipurile voastre neuitate,
femei iubite, mai demult plecate,
lăsând în urmă visuri regăsite
prin neuitări ce se întorc rănite
cu muzica ce vine dinspre scară
dintr-o tavernă veselă șucară,
pe note vagi, găsite într-o gamă,
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite într-o seară
și alungate-n frigul de afară.
Aș încerca să le adun pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
cu ochi adânci, amantele rebele,
străine mă privesc... din altă eră!
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipele din acele de ceas
Trec orele haine prin àcele de ceas,
rostogolind minutele prin vreme,
iar zilele prea scurte care-au mai rămas
par visuri vagi cernute din poeme.
Ascult poemele ajunse pe înserat
pe-o aripă de doruri decupată
din sfinte amintiri pe care le-am uitat
pe-o margine de toamnă-ntârziată.
Din versurile cu-nveliș de catifea,
rescrise la o margine de oază,
parcă aud cuvintele din vocea ta
cu incantații care mai păstrează
mirajul nopților de august dantelat
pe armonii de sacre jurăminte
rostite-n taina cadă-a dorului lăsat
sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte.
Aud chiar clipele din acele de ceas
care-mi șoptesc, pe strune de romanță,
că din trecutul nostru încă-a mai rămas
un gând jertfit pe-o ultimă speranță.
La margine de timp încerc șă îl așez
în haina neuitărilor rămase,
ca să-l alint în nopțile când te visez
trecând prin oaze-n straie de mătase.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire întemnițată
Iubite, fără mângâierea ta sunt tristă
Și fără al tău surâs ce în inimă mi-a rămas,
Iar sufletul îmi jelește și n-are batistă,
De atâta plâns, rămânând fără glas.
Iubite, mi-am trimis gândul către tine,
Zburând adiat de vânt ca o pasăre călătoare,
Să te ajungă din urmă, să te aducă la mine,
Căci dorul îmi sfâșie inima, iar sufletul mă doare.
Iubite, fără tine nu mai sunt ca o stâncă,
Sunt ca și cerul înnorat, ca și marea agitată,
Fără tine, rana din suflet mi-e tot mai adâncă,
Iar inima-mi bolnavă tânjește să fie vindecată.
Iubite, te aștept și azi, sperând c-ai să te-ntorci,
Să-mi redai fericirea, să zâmbesc ca altădată,
Ca un trandafir să înfloresc, sărutându-ți buzele dulci,
Să nu mai plâng, căci fără tine iubirea-mi zace-ntemnițată...
poezie de Daciana Lazăr (13 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când se-ntorc diezii...
Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi așeze rime în poeme,
ajung și chipurile voastre, toate,
iubitelor din viața mea plecate,
la un sfârșit întârziat de vară
când dezertau diezii din fanfară,
iar vântu-i căuta pe dibuite
în gara vieții, plină de ispite.
Regretele, ieșind din clarinete,
îmi aminteau, cu intonări discrete,
că v-am lăsat pe toate într-o seară
la un peron întunecat din gară
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de iubiri fără hotare,
prin oazele cu dune mișcătoare.
Ascult din nou tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse..., deodată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
în trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopțile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoșii cântă,
să mă lăsați, cu inima mai frântă...
Vă-aștept, și-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alți bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
se-amestecă în oaza de sub dună.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 24.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tumult existențial
Când din trecut în minte îmi revin
prea multe amintiri ce mă apasă,
mă simt pierdut pe un tărâm străin
de unde-aș vrea să mă întorc acasă.
Și mă frământ în sine, fără rost,
pe toate-aș vrea să le alung afară,
dar din tumultul celor care-au fost
cresc noi dorințe care mă-nfioară.
Încerc să le separ în mintea mea,
când în cuante vin defragmentate,
dar se aștern pe gânduri, undeva,
pe grile noi ce cresc reconectate.
În adâncimi de cuget le rețin,
chiar dacă uneori îmi par banale,
căci în ecoul intrinsec conțin
multiple tâlcuri existențiale.
Iar din tumultul existențial
cresc armonii din care se ridică
imagini noi, pe un țesut spectral,
ce-n alte orizonturi mă replică.
În urmă doar regretele rămân
îmi răscolesc iubirile trădate,
care-n trecutul meu încă depun
buchete mari de flori înmiresmate.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!