Hora paraţilor

Geohelminţi din patru emisfere
Uniţi-vă!
Ieşiţi la suprafaţă, la vedere,
Fiţi viermi adevăraţi!
Aşa v-o cere,
Un parazitolog începător...

Şi ce-ascunzişuri, ce mistere
Veţi oferi lentilei mele de miop,
Ce se holbează-o oră-n microscop
Până ce lacrimile-i curg în ocular,
Atâtea cât să umple un pahar!

Lama de sticlă el o ia
Şi o acoperă cu o lamelă,
Sub care-i proba, zău aşa,
În care se distinge o femelă,
Un ou şi-un chist, cam ovalar,
Cu doi nuclei, ba patru chiar,
Şi un flagel cam recurbat...

Ce-ţi pasă ţie Giardie brună?
Provoci o dispepsie de o lună,
Greaţă şi vomă, e nasol...
Aduceţi Mitranizadol!

Gata! Povestea s-a sfărşit
De n-ar fi oxiurul mic,
Ce dă din coadă, e vioi
Şi are-un cm, doi...
E nematodă o vipară,
Haleşte-orice, chiar şi papară,
Se reproduce-nintestin,
Să scapi de el este un chin!
Iar concurentul lui de soi
Este limbricul de la noi!
Ce are ouă fecundate,
Pe dinafar mamelonate...
Se plimbă-n sus şi-n jos prin corp,
Dă eratism, face-anticorp...
De ei scăpăm doar într-un fel. Aduceţi dar... Praziquantel

poezie de Viorel Truşcă din Gânduri tipărite (2005)
Adăugat de Dorina Golea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recensământ

La noi, la parter, stau doi tineri
Ce muncesc doar de joi până vineri.
Alături, un popă cu trei preotese
Şi lângă, o damă cu vizite dese.

La unu' o babă cu dinţii cam rari
Ghiceşte-n cafele doar fetelor mari,
La doi, bag de seamă, stă o actriţă
Cu sânii lăsaţi şi obraji cu gropiţă.

Tot la doi, în fund, lângă scară
Un gazetar mai vopseşte o cioară,
La trei, la patru şi sus pe la cinci
Dânşii le ţin pe dânsele-n clinci.

La şase-i o uşă cu gratii din fier -
Dumnezeu a venit în chirie din cer
Dar este, se pare, cel mai tare vecin -
Postim cu trabucuri, friptură şi vin.

Îi place aici, la mine-n mansardă!
De sus, lumea-i pare o fiică bastardă.
Sub noi turnul Babel se-afundă-n tăcere,
În icnete surde, convulsii şi fiere...

Iar mie îmi fuge de sub talpă Cuvântul....
Aşa că, deschide-mi, gropare, mormântul!

poezie de Livia Frunză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne numărăm

iubito ştii că unul nu se numără
niciodată nu a existat în ecuaţia noastră
şi
că unul l-a făcut pe doi în taoism
la noi unul nu l-a născut pe doi
ci doi l-a născut pe trei
în taoism doi a făcut toate celelalte
este echivalent cu unul plus unul
dar unul simplu unul nu se numără
este un fel de zero peste care suflă vântul
şi
ne numărăm de la doi
doi face pe trei, trei s-a născut după nouă luni
şi
doi face pe patru
deja e kafka, lumea se ascunde de lume

ce trece de patru, iubito
e familie numeroa
să mai numărăm odată
până la doi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sefton: Ce-i cu scălâmbăiala asta? De ce nu luaţi o frânghie să faceţi totul cum trebuie?
Duke: Îmi lasă gura apă.
Sefton: Aşa-i că de-abia aşteptaţi, băieţi? De prea mult timp staţi pe-aici. Credeaţi că doi şi cu doi fac patru, dar nu e întotdeauna aşa.
Hoffy: Da' ţie cât îţi dă, Sefton?
Sefton: N-aţi găsit omul care trebuie, vă zic eu. Nemţii n-ar planta doi turnători în acelaşi loc. Şi indiferent ce-mi veţi face, va trebui să tot repetaţi până-l găsiţi pe adevăratul vinovat.

replici din filmul artistic Stalag 17 (29 mai 1953)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas de copii

trop-trop-trop
apoi stop sau poate poc-poc
după uşă, o fetiţă jucăuşă
prin gura cheii, o privire
în cămară, un băieţel, cam mititel
se ascundea iar după el
cătări sfioase, cam fricoase
în casă, tril duios,
suave glasuri de copii
sub masă, ochi mari
tulburători şi temători
joc de copii
cu zâne, prinţişori de pluş
şi un căţel murdar ca vai de el
adus de afară din gunoi
ei, un trofeu de soi...
ce joc sublim
în doi, în trei, în patru
dacă vrei
cu voi, cu ei sau între ei
un joc frumos
gingaş, copilăros
hai vino în jocul nostru de copii
un pas, doi sau trei
apoi să cazi şi tu în nămol
ca ei, ca noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercului...

patru şi încă patru.
se desface fiecare cifră
în părţile ei intime.

oricum încerc,
obţin patru vii în patru morţi,
patru gratii în patru pereţi,
patru frici în patru nervi,
patru în patru în patru.

totul are patru laturi,
chiar şi minciuna
are patru dimensiuni -
lungime, lăţime, grosime şi sens.

matematica plecării
se îngrămădeşte în cifra asta,
ca şi când patru e un cerc
fără diametru,
un fel de desagă geometrică.

azi se sărută cifra,
se iartă de înalta trădare,
se face spaţiu în cruce
pentru ort.

să bem pentru sufletul moartei
un jack sau o fugă de bach.
doamne,
şi ce loc era în doi pentru unu plus unu...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

metafizician

Un metafizician este cineva care, când spui că de două ori doi face patru, cere să ştie ce înţelegi prin de două ori, ce prin doi, ce prin face şi ce prin patru.

definiţie aforistică de H.L. Mencken
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru şi îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roşie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini şi jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afirmarea adevărurilor veşnice este oricand binevenită, este în totdeauna sănătos şi util să arăţi că doi şi cu doi fac patru. Doi şi cu doi fac patru reprezenta formula bunului simţ, a dreptului natural, a nestricăcioaselor axiome.

Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

Promisiuni, Promisiuni, Promisiuni câţi struguri pe araci,
Puţine pentru ce Bogaţi, Multe pentru cei SĂRACI.
Promitem orice s-ajungem în clădirea marilor nelegiuiri.
Ambiţiile de parlamentar nu-s deloc subţiri.

Promisiuni de Stânga, de Centru şi de Drepta, un desfrâu.
De-am ajunge-acolo! Un lucru-i sigur, cum unu-i unu, iar doi sunt doi,
Pentru cinci ani promisiunile-s ani darul nostru pentru voi.
Aşa c-ascultă ce-ţi promitem şi la urne, naţiune, hai!

Căci noi promitem orice, chiar şi-un loc acolo sus, în rai.
Ascultaţi-ne declaraţia, vă facem din vorbe un cadou
Şi la noile Alegeri veţi fi-n genunchi din nou.

Şi vă promitem că vom promite iar la alegerile viitoare
Că promisiunile noastre nu-s doar vorbe goale.

poezie celebră de George Bernard Shaw, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câţi marinari e nevoie pentru un echipaj ?

Unul cu inima frântă
ca să umple ghiordelele cu lacrimi.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu limba sărată
să se ia-n gură cu piraţii.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Unul c-un picior de lemn
ca să danseze pe scara de-îmbarcare.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Şcota! Fă sartul ăla-ncoace!
Mola! Noi nu ne vom întoarce!

Unul care are pe biceps tatuată
o inimă-n străpunsă de săgeată.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu boneţică de sugar,
talisman să nu se-înece.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu o sticloanţă de rom
să-şi clătească gura-n miez de noapte.

Doi cu patru ochi negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Straiul! Şcota! Sartul! Terţarola!
La revedere ţărm! Mola!

Unul cu un albatros
să-i inspire-o poezie.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o hartă secretă
ascunsă-n căptuşeala hainei.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o vioară din lemn de pin
cu care să scârţâie la un delfin.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Sartul! Şcota s-a întins cu brio!
Mola! Hei, ho! Adio!

Unul cu un sextant
să măsoare zarea.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu un metru de odgon
ca să prindă-n laţ furtuna!

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu inima grea
pentru-a înlocui ancora.

Doi cu ochii negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Terţarola! Şcota! Sartul! Ţine de strai!
Mola! Am întârziat destul! Cu mareea, hai!

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în doi

Şi vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brinduşile ardorii
să înflorească iar' în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi –
nu stim, dar suntem doi.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântesc în doi

Şi vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brânduşile ardorii
să înflorească iar' în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi –
nu ştim, dar suntem doi.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleşii noştri

Din cinci în cinci
Provoacă un clinci,
Din patru în patru
Ăştia joacă teatru,
Iar din trei în trei
Se ceartă între ei,
Apoi din doi în doi
O pun de tărăboi,
Dar mai au un ţel
Fiecare pentru el.

pamflet de David Boia (17 mai 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ca un roman

Prologul este cam aşa:
Se întâlnesc un el şi-o ea,
Atraşi de-un zâmbet, de-o privire,
Şoptind cuvinte de iubire.
În timp, se-ndrăgostesc şi-apoi
Continuă povestea-n doi.
Capitolul de început,
Atât de tandru şi plăcut,
Se termină cam repejor
Şi-n următorul câte-un nor
Răzleţ, din când în când, apare,
Apoi, o vreme, iar e soare
Şi, astfel, paginile toate
Sunt, câteodată, presărate
Nu doar cu dulci poveşti de-amor,
Ci şi cu lacrimi, şi cu dor.
În epilog, sunt doi iubiţi
Ce merg, de mână, fericiţi
Sau, alteori, ca prin miraj,
Rămâne-un singur personaj
Ce-şi plânge, în tăcere, dorul.
Depinde cum vrea... Autorul!

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matematica are reputaţia că ar duce la concluzii infailibile. Aceasta este pe de-a-întregul fals, căci infailibilitatea ei nu-i decât identitate. De două ori doi nu este patru, ci este exact de două ori doi, căci aceasta este ceea ce noi numim, mai pe scurt, patru! Dar patru nu înseamnă ceva nou. Şi această comportare apare mereu şi mereu în concluziile sale, cu excepţia formulelor mai complicate în care identitatea este mai greu de observat.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Şi atunci, în legătură cu Alex, temerile mele se adeveresc totuşi, fiindcă am rămas singura disponibilă, ca să mă exprim astfel...
Lucian: Te exprimi greşit, doctore! Pentru că nu-i deloc aşa! Am să te rog să nu gândeşti astfel despre Alex. Îl cunosc, într-adevăr, foarte bine, de mult timp. Nu e genul ăsta de om. Dacă nu s-ar simţi cu adevărat atras de tine, nu s-ar încumeta să te amăgească, iar dacă nu i-ar conveni să-şi aleagă o fată de pe o altă planetă, sunt convins că nu s-ar grăbi, ar aştepta încă vreo şase-şapte ani, până vom ajunge înapoi pe Terra, pentru a întemeia acolo o relaţie mai serioasă, mai mult decât doar amicală, sau pentru a-şi găsi perechea potrivită lui acolo, pe planeta noastră.
Stela: Spune-mi, Luci, tu crezi că eu şi Alex nu ne potrivim?
Lucian: N-am spus aşa ceva, doctore. Cred că vă potriviţi totuşi, vă stă bine împreună, dar mă surprinde... Adică... Nu mi-o lua în nume de rău, dar zău, nu mă aşteptam ca voi doi să vă apropiaţi atât de mult într-un timp atât de scurt, adică să... Ah... Mă rog, sper că mă înţelegi tu. Adică, după şase ani, cât am călătorit împreună, timp în care nici unul dintre voi n-a dat vreun semn cât de mic că l-ar interesa în mod deosebit persoana celuilalt, altfel spus, eraţi indiferenţi, ca doi străini, această împrietenire bruscă, subită, pare puţin cam bizară.
Stela: Te înţeleg. Chiar şi mie mi se pare ciudat. Poate şi lui Alex. De ce nu-l întrebi? Doar e prietenul tău; din copilărie chiar.
Lucian: Poate o să-l întreb, când voi avea ocazia; nu acum, evident!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam aşa, dar în alt fel

Noi vom fi cândva, pe vremuri,
cam aşa, dar în alt fel
zid aceleiaşi biserici,
turn aceluiaşi castel,
scrinul unei alte taine
a aceluiaşi alt trup,
bucuria dintr-o veste,
foamea din acelaşi lup,
două tunete-ntr-o ploaie,
doua sâmbete-ntr-o joi,
fi-vom cerbi goniţi în roşul
ce se-adună vara-n macii
de pe drum şi-n mierea toamnei
din trifoi.

Noi eram, vom fi pe vremuri
cum ne-am fost, cum nu vom fi
ziua din aceeaşi noapte,
noaptea din aceeaşi zi,
miei de zer păscând asfalturi
ale-aceloraşi câmpii,
nasturi pe aceleaşi bluze,
dinţi de om pe-aceleaşi buze,
foc în focul din obuze
cam aşa, dar în alt fel
zid aceleiaşi biserici,
turn aceluiaşi castel,
sfinţi în tivul unei robe,
lemn în jarul unei sobe,
lampă într-un vechi bordel.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e prea valoros ca să se murdărească de intrigile aceluiaşi sistem care îl dispreţuieşte, încă de pe vremea Imperiului Roman. Chiar dacă sistemul sau o parte din el este reprezentat de preşedinte, politicieni, o profesoară mai vulgară sau chiar părinţii şi cam oricine trece prin drum şi caută să muşte din tine. Dar ar fi nedemn şi foarte inuman, chiar profund anti-creştin şi fiinţial, să te răzvrăteşti şi să urli, de fiecare dată când eşti ameninţat. Dar nu ni s-a spus oare asta, înainte să venim pe lume? Cred că s-a cam uitat!

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Am ajuns să cred şi eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineaţa asta i-aş fi zis mă-sii ceva
Naşparliu, bine'nţeles, că-mi tot sare-n sus de şnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid uşa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Şi ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoşe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne şi oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau şi eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poţi să stai şi-un an, şi doi!", îi raspund cu nonşalanţă,
Închizând uşa ‘napoi, chiar... ţinându-mă de clanţă,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis şi mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!